CCR face astăzi ce a făcut Carol al II-lea în 1939

Călin Kasper
Incorect Politic
Octombrie 6, 2024

Ieri Curtea Constituţională a României i-a interzis Dianei Şoşoacă ca să participe la alegerile prezidenţiale, unii spun că decizia a venit pentru că ar fi avut șanse să câștige preşedenţia din primul tur. Acest lucru i-a îngrozit pe jidani şi pe toate slugile lor, care nu înţeleg că timpul lor de a mai jefui România s-a scurs. Bătaia de joc la adresa neamului românesc se va încheia cât de curând.

Situaţia creată de acţiunea neconstituţională a CCR se aseamănă mult cu perioada 1939, când camarila lui Carol, la fel de jidănită şi la fel de disperată ca şi cea de acum, credea că prin uciderea lui Codreanu vor putea amâna destinul care-i păştea pe toţi. N-a mai durat nici un an până când victoria legionară avea să-i spulbere ca pe pleavă. Nu cred că acum se va întâmpla altfel. Neamul Românesc se deşteaptă şi a văzut că Diana Şoşoacă se înscrie pe linia Căpitanului şi deci va fi gata s-o urmeze cu aceaşi credinţă, precum au făcut-o şi legionarii.

Eu cred că sentinţa CCR va rămâne în vigoare, dacă nu se va petrece o minune şi statul eşuat al lui Johannis nu se va prăbuşi sub propriile lui păcate. Dar lupta nu este pierdută. Dacă poporul român va înţelege ce se ascunde în spatele acţiunii CCR, îşi va încorda toate puterile pentru a vota partidul SOS la parlamentare atât de masiv, încât şi senatul, şi camera deputaţilor, să fie ocupată majoritar de candidaţii SOS. Cu o majoritate parlamentară confortabilă, Diana Şoşoacă, ca dirijorul unei orchestre simfonice, sfătuită de Sfatul Înţelepţilor şi încojnurată de adevăraţii patrioţi şi suveranişti, va putea să-şi implementeze programul curajos de recucerire a suveranității ţării, cu toate componentele care o definesc: bogăţiile ţării gestionate în favoarea românilor, dreptate socială şi susţinerea economiei româneşti, neutralitatea ţării, eliminarea bazelor militare străine, asigurarea păcii, recuperarea teritoriilor românești de la Ucraina, unirea cu republica Moldova. Deci, nu e totul pierdut. Doamne, ajută!

Închei acest articol cu un pasaj din memoriile legionarului Mardarie Popinciuc, scrise în timpul detenţiei în lagărele nemţeşti, în perioada 1941-1944.

Şi totuşi era aşa de greu să crezi că ar fi mort Căpitanul. Noi ne obișnuisem să-l vedem trecând peste toate şi învingându-le pe toate, păzit de puterea lui Dumnezeu și sabia Arhanghelului. Niciodată nu ne-am gândit că ar putea Dumnezeu să-l cheme la El inainte de a-şi împlini misiunea de a readuce Neamul pe făgaşul lui istoric şi religios. Scria în ziar că au fost împuşcaţi pentrucă au încercat să evadeze. Şi ne făceam noi următoarea socoteală: dacă încerca el să evadeze, atunci nu o făcea singur, ci ajutat de cei din afară. Şi atunci desigur cădeau şi din cei de afară, nu numai din cei închişi. Dar câte socoteli nu ne mai făceam noi! Şi totuşi, în fundul sufletului nostru tremura un bob de neîncredere, dar şi un dram de desnădejde că poate ar putea fi adevărat cele ce scria ziarul. Cele mai fanteziste ştiri au circulat apoi prin țară: că e fugit, că e in Germania, etc., etc…

Au urmat apoi vremuri de cumplită desnădejde, de rupere de suflete şi conştiinţe, de frământare zadarnică, până ce pe firmamentul legionar a apărut figura Cdt.-ului Horia Sima. Mai speram şi că s’ar putea întâmpla o minune: că nu este mort Căpitanul şi intr-o zi îl vom revedea. Şi am sperat în miracol până în momentul Maiorii români Dinulescu şi Macoveanu au fost constrânşi să povestească cum l-au omorât.

L-au luat dela inchisoarea Râmnicul-Sărat împreună cu Nicadorii şi Decemvirii, i-au legat pe toți cu lanțuri de mâni şi de picioare, i-au suit într’o mașină breck, i-au legat cu coatele de spetezele băncilor pe care i-au așezat, iar în spatele fiecăruia s’a așezat câte un plutonier român, din armata românească, şi au pornit spre Bucureşti. În apropiere de Jilava, la un semn făcut cu o lanternă de către Dinulescu din prima mașină care mergea înaintea break-ului, plutonierii au scos nişte frânghii, pe care le-au făcut laţuri și le-a aruncat peste capul legionarilor din faţa lor. Simţind laţul, Căpitanul a strigat: „Trăiască Legiunea, băieţi.” I-au răspuns strigăte sugrumate: „Să trăieşti, Căpitane”, căci plutonierii strângeau de zor cu gândul la suma mare de bani pe care aveau s-o primească drept răsplată pentru bestialitatea demonstrată omorând legionarii legaţi de nu puteau mişca un deget.

Au oprit apoi mașinile, ca să termine mai uşor cu ei. După ce au terminat de-ai sugruma, i-au aruncat unul peste altul în break: câțiva plutonieri s’au suit cu picioarele pe trupurile lor chinuite, care cel puţin nu mai simțeau greutatea lor, au mers la Jilava, unde o groapă aştepta să-i odihnească pe cei atât de fără de odihnă. Au fost svârliţi în groapă cu faţa în jos şi după aceca au fost împuşcaţi în spate fiecare cu mai multe gloanţe. Dar nu le părea destul. Călăilor le era frică acum și de trupurile lor. De aceea, au luat acid sulfuric dela evreul Karmitz, i-au desgropat din nou şi au turnat acidul peste ei, ca să-i prefacă în cenușă. Dar n-au reușit, acidul, înbibându-se în hainele groase de puşcăriaşi cu care erau imbrăcaţi, i-au conservat mai bine. Peste mormânt au turnat o placă de beton, ca să nu-i poată nimeni fura.

Strigătul sugrumat al Nicadorilor şi Decemvirilor s-a auzit ! Căpitanul n’a murit ! Şi nu va muri atâta vreme cât în sufletele noastre mai trăieşte o fărâmă din credinţa uriașă a lui. El domină, de acolo de Sus, întregul Neam şi conduce destinul nostru. Toată istoria țării noastre se îndreaptă pe făgaşul săpat de el. În loc să moară, s’a ridicat şi mai mare pe firmamentul Neamului românesc.