Home / Educativ / Când doi se bat … știm noi cine câștigă

Când doi se bat … știm noi cine câștigă

Incorect Politic
Ianuarie 14, 2021

 

Text primit pe email:

Mie de la început ceva nu-mi mirosea prea bine în toată tărășenia asta. Sunt tentat să cred că altele sunt adevăratele intenții, la care Trump participă bine intenționat dar și inconștient în același timp.

Multă lume a uitat, iar tinerele generații, dar nu numai, n-au știut niciodată că de la început, adevăratul scop al Revoluției franceze NU a fost Republica Franceză.

Scopul declarat, gravat în documente al acesteia, a fost de la început, Republica Universală, din care cea franceză, nu a fost decât pasul doi. Prima etapă a fost Declarația de Independență de la 1776.

Republica Universală nu putea fi posibilă prin trecere directă de la monarhie la comunism, ci era nevoie de o pasarelă, cea a statelor naționale.

Care ele, sub două forme diferite de incorsetare, totalitarismul cu burta plină numit democrația de piață și cel cu burta goală și cu bâta, au fost puse în opoziție.

S-a constatat că cel cu burta plină a ajuns în faliment, dar a funcționat de minune, pe când cel cu burta goală a luat-o spre naționalism și oamenii s-au solidarizat între ei. Comunismul trebuia ocupat, jefuit și înmormântat fără necrolog.

Odată realizate toate astea, calea e liberă spre Republica Universală.

Dar cum să faci asta cu un stat național puternic precum SUA, posesor al monedei mondiale, cu oameni patrioți și înarmați?

Păi lovitura de grație aici ar trebui dată, căci apoi cu ceilalți e floare la ureche.

Și cum să dezmembrezi un stat național puternic ? Prin clivaj, împarți poporul în două tabere, mărind prima dată prăpastia dintre ele, faci să nu-și mai poată vorbi unii cu alții iar apoi îi învrăjbești până se iau la bătaie.

Și aștepți, căci atunci când doi se bat… știm noi cine câștigă.

Scenariul nu cred că este de a câștiga unul sau altul, ci de a provoca haosul (ceea ce nici asta nu-i chiar așa ușor), vorba unei secte, ordo ab chao?!

 

16 comments

  1. Totuși… Răul nu vine doar din 1776. El vine din chiar Geneza biblică. Răul este supremația satanico-pedofilă a mafiei khazaro-talmudice, pe care unii o numesc neo-marxistă. Vom vedea după probabila reinstalare la Casa Albă, a aceluiași președinte Trump, în luna aprilie 2021, după aproape trei luni de lege marțială și după noile alegeri adevărate, care vor avea loc în luna martie, după arestarea marilor tartori, bandiți și mafioți ITS ai mondialismului iehovist.
    Antim Ivireanul

    • ”Răul nu vine doar din 1776. El vine din chiar Geneza biblică”.

      Scuză-mă, dar cum poți spune o asemenea hulă ?

      • unii o iau *ad literam* ca protestantii sau ateii si se ratacesc. ca scrie tot acolo in Scriptura “litera ucide Duhul face viu”

        • Toma Necredinciosul

          Sa mă scuzați pe mine Toma necredinciosul dar statul degeaba si așteptarea de a fi salvat nu funcționează. Trump a fost invins si culmea e ca a avut 4 ani să demonstreze contrariul prin “fapte” si nu a facut decat sa dea din gura speranțe credulilor. Contestati dacă puteți afirmatia si apoi prezentați oamenilor fapte concrete nu promisiuni deșarte ca “ne va salva” Trump… Articolul e cat se poate de rational si da si motivul actiunilor trecute ordo ab chaos. Treziti-va romani ca si imnul nostru il avem pus acolo cu un scop si e cu cantec, poate poate din haos apare si ordinea in gandirea romanului.

  2. Nu vazusem asa in ansamblul.
    Dar ca orice roman mai mult sau mai putin onest, trait suficient si cu acces la informatie mai buna in anii de formare scolara (‘[60-8’80) am “percutat ” pan la urma .
    Romania “moderna” incepand “de la patu’z’opt” a fost facuta cu sprijin masonioc asumat . Revista unionista se chema ” Steaua (!) Dunarii”.Divanele ad-hoc si idee cu alegerea dubal a lui A.I .Cuza au venit de afara.
    Existenta la Gurile Dunarii a unei “marci”ca sa ‘sparg” Imperiile Rus, Otoman si Austroungar servea asadar unor Mari Interese. “Ce-i mana pe ei in lupta, ce-au dorit acel Apus”?
    Romania de azi se “restarteaza” prin ‘depasirea ” nationalismuui si a traditionalului tot ca urmare a unui plan extern, mai mare.
    Deci paragraful “Republica Universală nu putea fi posibilă prin trecere directă de la monarhie la comunism, ci era nevoie de o pasarelă, cea a statelor naționale.” imi pare crystal clear.

  3. Mihai T,imi cer scuze ca abordez un subiect sensibil pentru unii dar cred ca este cazul sa spunem lucrurilor pe nume,citand chiar cartea de basme jidanesti pe care o mentionezi.Cum ti se pare ca suna mizeria asta cu “poporul ales”?Ales de cine? cu ce scop este evident…A venit vremea sa scapam de niste prejudecati absurde si sa trimitem iudeo=crestinismul,cel mai otravit fake news, unde i este locul,la lada de gunoi a istoriei.Religia crestina este ultima veriga din lantul sclaviei construit de poporul ales.

    • Eu sunt ortodox, și mărturisesc că Vechiul Testament este de la Dumnezeu. El a fost validat de Sfinții Părinți ai Bisericii, purtători de Duhul Sfânt, atunci când au stabilit canonul Sfintei Scripturi. Nu pune la un loc Vechiul Testament, cu Talmudul și alte cărți de genul ăsta (care-s de la diavol). Poporul evreu a fost ales de Dumnezeu atunci prin faptul că le-a dat Legea Vechiului Testament, prin Moise. Ei acuma sunt în afara Bisericii (mă refer la evreii mozaici), dar ei sunt iubiți de Dumnezeu, datorită părinților lor ( Romani 11, 28). Evreii erau în acea vreme poporul ales, deoarece au crezut în Dumnezeu, într-o mare de popoare care erau politeiste. Evreii sunt popor ales încă de pe vremea Turnului Babel, când Ever și familia lui nu s-a învoit la construirea turnului. Deci familia lui Ever a rămas singura care a mai vorbit limba originală (probabil aramaica), iar ceilalți au vorbit alte limbi.
      Domnul, Dumnezeul, și Mântuitorul nostru Iisus Hristos are două firi, de Dumnezeu și de Om. După firea omenească, s-a născut la evrei. Dar El a fost prigonit de evrei și chiar răstignit. Catapeteasma s-a rupt în două: evreii care l-au urmat pe Hristos, și cei care nu l-au urmat.

      ”Religia crestina este ultima veriga din lantul sclaviei construit de poporul ales.”
      Nu te supăra pe mine, dar vă contraziceți singuri. Pentru tot voi strigați că bolșevicii erau în majoritate evrei. Pe cine au prigonit bolșevicii, nu pe creștini ? Sub Lenin erau dărâmate biserici, dar nu și sinagogi.

      ”Cât priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi din pricina voastră, dar cu privire la alegere ei sunt iubiţi, din cauza părinţilor.” (Epistola către Romani 11, 28)

      • Catapeteasma s-a rupt în două: evreii care L-au urmat pe Hristos, și cei care nu L-au urmat.

      • Domnu’ Mihai,
        De la numirea lui Iacob drept Israel nimeni nu a mai urmarit “poporul evreu” si nu a mai scris despre el, ca membrii ai tribului lui Avraam.
        Se urmaresc etnicii ISRAELITI, triburile lui Israel, adica urmasii lui fostul-Iacob.
        Cuvantul “evreu” a fost folosit doar pentru slujitorii religiosi de la templul mozaic – levitii, cohenii…
        Dupa firea omeneasca, Iisus s-a nascut la Galileeni. Ca si Apostolii.
        Nu era evreu – nu a “lucrat” la templu ci i-a uimit pe “aceia” cu ce stia si le spunea… il numeau “Invatator”.
        Nu era nici iudeu – stim cine era Tatal, nu-i asa? In nici un caz vreun iudean…
        L-au judecat evreii – adica preotii IUDEI (de cult mozaic) Joseph Caiapha maipulat de socru-su, Annas… si pedeapsa a fost hotarata de pleaba IUDEILOR – adica a celor din tribul lui Iuda.
        A fost crucificat in Iudea.
        Iudeii L-au urat si Il urasc si azi.
        Sa spunem clar cine a fost implicat si ce era in toata “povestea”.

        Nu, lumea nu spune ca bolsevicii erau condusi de evrei ci chiar de JIDANI, ca asta inseamna жид (jidan) si jewish.
        ====
        Bunele intentii e frumos sa fie sustinute de mesaje formulate corect, nu-i asa?

        • Ca să vezi exact cum S-a născut Hristos după firea omenească, trebuie urmărit neamul Fecioarei Maria, din sângele căreia S-a plămădit Hristos ca Om. Ori este posibil să fi fost chiar iudeu, cu toată împotrivirea ta. Deoarece iudeii (triburile lui Iuda și Veniamin) erau cei care păzeau în acel moment legea lui Moise; iar celelalte 10 triburi erau denumite triburile lui Israel (sper să nu mă-nșel). Aceștia mi se pare că sunt aceiași cu cei care sunt denumiți Samarineni în Sfintele Evanghelii; aceștia nu mai aveau dreapta-credință așa cum le fusese predată de Dumnezeu prin Moise, ci cultul lor era amestecat cu elemente din cultul mincinos al popoarelor păgâne, iar slujirea lor litugică se făcea pe înălțimile din Nordul Israelului. Ei nu veneau la Ierusalim, iar iudeii evitau să treacă prin ținuturile samarinenilor. Dar pe Hristos îl vedem că a mers la Templu, la vârsta de 3 ani.
          Neamul Fecioarei Maria era preoțesc, din seminția lui Aaron, iar al lui Iosif era din seminția lui Iuda. Sfinții Evangheliști au dat și neamul lui Iosif, chiar dacă nu a fost nimic fizic între el și Maica Domnului – din moment ce Hristos S-a născut de la Duhul Sfânt. A consemnat și neamul lui Iosif pentru acceptabilitatea iudeilor, care probabil că investigau neamul tatălui.
          —-
          Iudeu înseamnă om din neamul respectiv, și care păzește legea lui Moise. Cei de azi care ascultă de învățăturile mincinoase din Talmud, aceia nu sunt iudei. Uită-te ce a spus chiar Hristos-Dumnezeu despre unii ca aceștia: ”Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint” (Apocalipsa 3, 9). De aici eu înțeleg că aceia nu erau cu adevărat iudei, deoarece nu păzeau legea lui Moise, ci deja erau infliltrați de învățăturile diavolești din Talmud, Kaballah, etc.
          (notă: această idee, că cineva este încadrat la un neam numai dacă împărtășește credința acelui neam, se regăsește și la gânditorii noștri ortodocși. Aceștia subliniază că poporul român și ortodoxia sunt strâns unite.)

          Legea lui Moise era bună atunci când a fost dată. Apoi Hristos a adus legea desăvârșită. Acum evreii mozaici (sau iudeii) nu fac parte din Biserică, dar unii sfinți (și chiar Sfântul Pavel) spun că o parte din iudei vor deveni ortodocși, mai ales pe vremea lui antihrist când aceștia își vor da seama că e o înșelare învățătura antihristică.
          L-am văzut pe col. Vasile Zărnescu cum spunea că cică unele lucruri din Vechiul Testament (informații aparent istorice) sunt ”baliverne”. Nu dă dovadă de discernământ.

        • Ești într-o gravă eroare.

    • Gabriel – nume crestin!
      Sa iti spun un secret: nu exista iudeo-crestinism!
      De asta a aparut Crestinismul adica a venit Hristos in lume, sa ne spuna ce este drept fiindca iudaismul este NE-drept. Adica sa schimbe credinta proasta = iudaismul cu invatatura Sa, careia ii zicem Crestinism.
      Iudeo-crestinismul pe care-l pomenesti e ca galeata cu apa in care ai pus murdarie – nu mai e apa de baut.
      Asa si cu crstinimul… balacarit de tine si de altii, drept iudeo-crestinism: nu mai este Crerstinism.
      Poti sa-l arunci pe “murdaritul” – adunatura de vorbe fara valoare mantuitoare si trezeste-te ca sa intelegi si sa primesti Crestinismul in viata ta, adica Ortodoxia.

      • Gheorghe: ”iudaismul este NE-drept”

        Iudaismul (mozaismul) nu a fost nedrept când a fost dat, pentru că era de la Dumnezeu. A fi cineva iudeu mozaic e o problemă ACUMA, dar pe vremea lui Moise evreii aveau legea pe care le-a dat-o Dumnezeu atuncea.

  4. Poporul ales, a fost cu adevărat ales, ca printr-o genealogie de excepție, succesiune de familii potrivite să dea naștere trupul, (corpului fizic ) al Mântuitorului nostru Iisus Christos. Si să facă posibilă 30 de ani mai târziu pogorârea Duhului Sfânt. ( Boboteaza, eveniment deosebit de important ) Biserica noastră este foarte clară fără a fi explicită. La Crăciun s-a născut Iisus. Iar la Paști Hristos a Înviat ! ( nu Iisus )
    După acest Eveniment, de care s-a achitat cu brio, poporul ales ar fi trebuit să se dizolve în masa popoarelor devenite creștine. Mulți indivizi dintre ei au făcut-o și au trecut la creștinism. De 2 000 de ani Dumnezeu nu le-a mai vorbit, prin prorooci ca până atunci, iar locul acestora a fost luat de rabini. Din acest punct ,,poporul ales,, a luat-o pe arătură …

  5. La obiectul articolului:
    De ce nu “dezveliti tot adevarul”?
    LUPTA DE CLASA a fost sistematizata de Marx ca proiect iudaic, decretand antagonismul claselor – una trebuie sa moara!
    Nu a mers planul mutumitor si urmasii lui Marx s-au adunat in banda criminala vopsita drept Scoala de la Frankfurt si au unceput sa inventeze alte clase care sa se razboiasca…
    Ca sa distruga civilizatia crestina au atacat omul obisnuit excat unde era/este mai influentabil: sexul si imbogatirea!
    Ne-a avertizat Ionel Mota:
    “Așadar, atacând naționalitatea și disciplina spirituală creștină a unei națiuni, o dezarmezi, o robești și o distrugi.”
    Dezarmarea a fost simpla: promovarea libertatii sexuale,, homosexuale – prin asta societatea renunta la ordinea sanatoasa si individul devine robul viciilor.
    Sigur ca familia nu mai conteaza dupa ce ti s-a daramat credinta prin noua morala… iar garantul noilor drepturi nu mai este Monarhul ci statul secularizat, corupt de dusmanii lui Hristos.

    Spuneti Domnule autor pe nume: civilizatia crestina e in agonie ca reusita a anti-crestinismului, adica a slujitorilor Satanei dintre care scenaristii, finantatorii, … primii sint chiar ei – stiutii jidani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *