Incorect Politic
Noiembrie 28, 2024
Călin Georgescu – exorcistul care scoate demonii din posedați
Via Vrăbiuțe:
E de necrezut cum două milioane de oameni pot să facă de pe o clipă pe alta dintr-un necunoscut o adevărată bombă atomică, gata să explodeze!
Ce i se impută totuși acestui om care nu a apărut din neant, peste noapte și nu și-a ascuns niciodată ideile?
De exemplu Ștefania Pavel (o „coțofană” probabil cum ar spune Cristoiu) spune despre Călin Georgescu că:
„s-a arătat susținător al fascismului, legionarismului și antisemitismului, dar și un admirator al lui Vladimir Putin. Este anti-occident, anti-UE și anti-NATO, iar în anul 2020 a declarat că ar trebui oprite avorturile în România. Conform unora dintre analiști, o victorie în turul 2 a acestui candidat nu ar face decât să aducă dezavantaje țării, în schimbul unei dezvoltări.”
Susținător?
Cum? Există în România organizații fasciste, legionare, antisemite, din care el face parte, sau pe care le ajută material, politic, samd?
Dar hai să zicem că ar fi adevărat, hai să luăm cuvintele cum au fost spuse de jurnalistă, fără contextul lor, fară nuanțe, fără nimic! Să uităm chiar ca toate aceste declarații au fost declarate false de catre domnul Georgescu.
Întrebarea mea este „ȘI?”
Să zicem că ar fi așa și lumea îl dorește totuși președinte, îl alege democratic nu îl pune printr-o revoluție pe tron, unde este problema? Poate cei care l-au ales sunt și ei susținători fasciști, legionari, antisemiți, admiratori ai lui Putin! De când avem obligația să ne placă sau displacă ce ni se comandă? Mai suntem oameni liberi sau am ajuns fără să știm animale în manej?
Unde este diferența cu alegerea lui Iliescu, de exemplu, în afară că pentru ea a avut loc o „revoluție„, chiar dacă cu ghilimele, s-au pierdut vieți, a curs sânge?
Cam cum credeți ca s-au simțit cei care au suferit din cauza comunismului, cei care au avut morți în familie din cauza lor, au trăit în frig și în foame, au emigrat, când au văzut un fost prim-secretar de partid comunist ales președinte?
Unde e diferența cu alegerea continuă de ani de zile a PSD-ului, urmașii (cel mai ades și de sânge) FSN-ului, urmașii PCR-ului? Ar fi trebuit să stăm 35 de ani pe stradă? Asta e democrația, te supui majoritații! Că îți place că nu-ți place!
Dorim din nou dictatură sau pentru ce se demonstrează?
Georgescu nu este tipul și nici nu poate chema minerii, dar după 35 de ani de „democrație” nici nu ar trebui să o facă, ca să accepte toată lumea o alegere nemăsluită, pentru asta avem oameni plătiți de stat!
De ce nu iasă acum să împrăștie mulțimile care contestă alegerile legale, dar au putut ieși în „pandemie” când niște hotărâri de guvern absurde și ilegale au fost date?
În plus mai exista un tur II, în care dacă sunteți mai mulți, voi cei nemulțumiți, puteți să-l opriți! Vreți să-l opriți faceți-o democratic!
Doamnă jurnalistă, nu este nimeni nici fascist, nici legionar, dacă admiră credința, dăruirea, dragostea de țară, de neam, jertfelnicia multora care au făcut parte din Legiune!
Nu este nimeni antisemit, doar din tradiție, sau pentru că își iubește eroii neamului, recită Eminescu, Voiculescu, Militaru, sau are evlavie pentru Sfinții Neamului ca Sf. Arsenie Boca, Justin Pârvu, Gheorghe Calciu!
Antisemit devine când i se interzice să o facă în țara sa!
Admirația pentru Putin are și ea o bază; faptul că Ucraina nu arată ca Gaza nici după ani de zile, că Rusia e un colț de lume unde femeile mor femei, bărbații rămân bărbați, nu rămân niciodată gravizi, nu nasc, nu alăptează, familia înseamnă mamă, tată, copil, nu parinte1, părinte2 și o ființă care poate decide de la câțiva anișori ce gen se dorește, sau specie! Adică aceeași bază pentru care poți deveni anti-occidental, anti UE și la care dacă renunți putem merge mai departe cum s-a validat de mii de ani!
NATO este o organizație grozavă, dar îi plătim să ne apere nu să ne bage în războaie care nu au legatură cu noi! Ba încă de partea unei națiuni care ne disprețuiește!
Problema voastră a presei vândute este că voi ați început să vă credeți minciunile, noi nu!
Voi vă credeți singura sursă de informare, dar pentru noi nu mai sunteți din „pandemie” decât pagini de amuzament! Așa că luați o pauză, așteptați să ajungă domnul Georgescu președinte și apoi supraveghiați-l și tâmbițați toate greșelile pe care le va face! Dacă le va face!
Toată campania asta de denigrare nu doar că nu-i dăunează, dar îl și ajută, îl face cunoscut, îi ambiționează pe cei care îi seamană în ceva, sau pe cei care nu seamănă cu doamna Lasconi, să iasă la vot!
Nu cred ca este ce doriți!