Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Mai 24, 2019
În această gară, zeci de mii de bușteni au organizat un miting pentru Europa, chiar înainte de a pleca cu trenurile în occident.
Au apărut câteva controverse în jurul manifestației din zona rusofilă care condamnă compania austriacă Holzindustrie Schweighofer spunând că a obligat buștenii să vină la miting, aducându-i cu tirurile din satele din jur.
Reporterul nostru a mers pe teren și a pus întrebările grele, iar buștenii au rupt tăcerea:
Reporter: De ce v-ați adunat aici astăzi?
Buștean de Pin: Am venit la miting pentru a promova alegerile din 26 mai, care sunt importante pentru Europa și Uniunea Europeană unde milioane de semeni de-ai noștri pleacă în fiecare an. N-ar pleca atâția dacă ar fi rău acolo, nu-i așa?
Reporter: Nu ar trebui să rămâneți în țară, în pădurile din România?
Buștean de Brad: Asta-i o gândire retrogradă, nu contează în ce pădure ne aflăm, noi suntem copaci europeni. Nu considerăm că trebuie să stam în România pentru că nu suntem naționaliști și nu vrem să discriminăm nici o țară care ar avea mai puține păduri.
Reporter: Care este mesajul vostru pentru tinerii entuziaști care vor merge la vot pe 26 mai?
Buștean de Stejar: Mergeți cu încredere la vot, susțineți Uniunea Europeană și democrația. Doar așa vom putea avea orașe performante tehnologic, păduri mai micuțe că-s mai drăguțe și o mobilă de calitate superioară.
Reporter: Dar pentru naționaliștii care nu au încredere în Uniunea Europeană?
Buștean de Fag: Păi doamnă, dacă ar fi după ei toată țara ar fi o pădure și un desiș, ecosistemul ar fi stabil, moții ne-ar folosi doar pentru subzistență și artă artizanală, ungurii nu s-ar mai îmbogății de pe urma defrișărilor, iar europenii n-ar beneficia de exploatarea pădurilor virgine…și cine știe, poate câțiva dintre noi chiar ne-am face mobilă în România.
Reporter: Și nu este asta un lucru bun?
Buștean de Fag: Ești cumva fascistă?
După acest schimb de replici, buștenii au refuzat să mai dea declarații și au început să scandeze:
“Cine nu taie nu vrea schimbare!”
*
[ Citește și Copac Naționalist Distruge Mașina Unei PSD-iste]
Cine nu taie nu vrea schimbare…
Rasu plansu
Pentru Europa in care pleaca toti bustenii din Gara Medias (si nu numai)!
Voteaza AGENDA 2030!
Apropo de Agenda 2030, zic unii sa votam cu UDMR, ca Victor Orban bla bla bla.
Sa nu uitam ca UDMR l-a dat pe Laszlo Borbely, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), care munceste ca un robotel harnicel sa ne bage pe gat AGENDA 2030 si in mod special orasele SMART. Cei de la UDMR au fost intotdeauna mari “iubitori” ai Mediului din Romania, din motive pe care le intelegem acum, asa ca povestea cu “suveranistii” e ca nuca in perete in acest conext.
http://dezvoltaredurabila.gov.ro/web/news/laszlo-borbely-actiune-pentru-promovarea-implicarii-autoritatilor-locale-in-implementarea-strategiei-nationale-pentru-dezvoltarea-durabila-a-romaniei-2030/
Foarte bun articolul. O ironie subtila la adresa neomarxistilor si propagandei lor paranoice. Dar totusi cumva trebuie oprite aceste trenuri!