Buni strămoși cu urmași degenerați

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
Incorect Politic
Ianuarie 23, 2024

Buni strămoși cu urmași degenerați               

Cei care și-au uitat strămoșii,

nu merită ca, în lumea veșniciei, să fie alături nici de înaintașii și nici de urmașii lor.”

(N. Grigorie Lăcrița)

Cuprins:

1. Gloria străbunilor trebuie să fie o lumină pentru urmași, care nu trebuie să-i uite
2. Nu suntem numai punctul ultim al unei linii de generații ce se pierde în trecut, ci și punctul de plecare al generațiilor ce vor veni la lumină
3. După cum arată mormintele strămoșilor, se pot trage concluzii despre urmașii acestora
4. Decât credincios ipocrit, mai bine ateu cinstit

În loc de rezumat. Dacă nu scriem pe probleme care să fie legate de realitățile vieții, care să fie de folos cât mai multor oameni, înseamnă că facem parte (1) fie din categoria jurnaliștilor care, în lăcomia lor nebună după bani, după bunuri materiale și posesiuni, acceptă, în schimbul plății, să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să slujească și lui Satan, să îşi vândă ţara şi neamul, (2) fie din categoria grafomanilor, al celor care sunt dominați de impulsul patologic de a scrie mult și fără rost. Acesta este crezul meu când scriu fiecare articol: să ofer ceva din adevărurile lumii în care trăim care pot fi de folos. Articolul de față abordează problema „bunilor strămoși cu urmași degenerați”, care i-au dat uitării repede după decesul acestora, fapt pentru care mormintele, și chiar sicriele și rămășițele pământești/trupești ale acestora, au ajuns în situații dintre cele mai deplorabile, jalnice. Decât să ne fie rușine să prezentăm aceste situații reale, este mai bine să fin conștienți de existența lor, să atragem atenția asupra lor, cu speranța că astfel vom ajunge să-i conștientizăm pe cât mai mulți dintre cei vizați, să-și mai aducă aminte că trebuie să se mai ocupe și de cei care le-au dat viață (dar trecuți în lumea veșniciei), care i-au crescut cu mari eforturi, unii chiar cu până la cele mai mari sacrificii, inclusiv ale sănătății și ale vieții lor.

 

1. Gloria străbunilor trebuie să fie o lumină pentru urmași, care nu trebuie să-i uite

 

„Memoria trebuie reîmprospătată din când în când cu amintirea strămoșilor.”

(N. Grigorie Lăcrița)

Se spune că murim cu adevărat nu atunci când medicul notează ora decesului, ci atunci când ultima persoană dragă uită de noi.

De aceea, comemorarea celor dragi trecuți în neființă trebuie să fie un moment de mare însemnătate spirituală și un prilej de amintire și meditație.

Cu gând curat şi adevărat, să mergem, din când în când, cel puțin la marile sărbători, la mormântul strămoșilor noștri, aprinzând o lumânare, punând o floare şi închinându-ne lor cu profund respect, cerându-le smerită iertare pentru câte le-am greşit cândva, să le aducem un pios omagiu și să îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să le ocrotească veșnicia, să-i odihnească în pace în Împărăția Cerurilor!

„Prin familie viața individului se eternizează.

Precum se cufunda în trecut prin strămoșii săi,

așa ia în stăpânire viitorul prin descendenții săi.”

(Athanase Paul Doumer. In: Familie, Strămoși, Trecut, Viață, Viitor)

Astfel vom avea clipe de adâncă trăire, simţindu-i aproape de noi, mulțumiţi că nu i-am uitat, în special atunci când o lacrimă fierbinte şi curată va porni din adâncul sufletului nostru și ne va umezi, fie şi numai pentru o clipă, pleoapele.

Aşa le vom plăti, cu recunoștință și cu bunătatea sufletului nostru, nemăsurata lor trudă, încrederea şi speranţa pe care ei au pus-o în noi, nădăjduind că vom fi buni, drepți şi omenoși și că ne vom cinsti cum se cuvine înaintașii din care ne tragem.

Sunt strămoşii iluştrii, pentru care urmașii lor sunt o fală, și sunt și strămoşii la fel de iluştrii, dar pentru care urmașii lor sunt o ruşine.

„Pentru strămoşii lor iluştrii, unii sunt o fală, alţii sunt o ruşine.” (Jonas Edward Salk. In: Responsabilitate, Strămoși)

Depinde de fiecare ceea ce vrea să fie, și pentru strămoșii și pentru urmașii săi.

Cum fiecare se poartă cu înaintașii săi, așa se vor purta și urmașii săi cu el, atât în vremelnica şi trecătoarea viaţă pământeană, cât și după trecerea spre veşnicie.

Sunt adevăruri pe care le vedem în viața de zi, precum: cei care și-au uitat strămoșii, sunt și ei uitați de urmași lor; cei care nu și-au uitat strămoșii, nu sunt nici ei uitați de urmași lor.

Gloria străbunilor este o lumină pentru urmașii care nu i-au uitat, numai că unii ajung în întuneric.

 

2. Nu suntem numai punctul ultim al unei linii de generații ce se pierde în trecut, ci și punctul de plecare al generațiilor ce vor veni la lumină

 

„Există doar două moșteniri de durată pe care le putem da copiilor noștri –

unul este rădăcini, iar celălalt, aripi”. (Hodding S. Carter)

 

În această lume, tot mai viciată, tot mai mulți uită că una dintre marile responsabilități ale fiecăruia este și aceea de a fi atât un demn urmaș, cât și un bun strămoș, că șirul neamului trebuie să aibă continuitate.

„Ne iubim strămoșii, ne iubim însă și strănepoții;

nu sîntem numai punctul ultim al unei linii de generații ce se pierde în trecut

ci și punctul de plecare al generațiilor ce vor veni la lumină;

nu sîntem numai strănepoții încărcați de povara veacurilor,

ci și strămoșii virtuali ai strănepoților tîrzii;

obligațiile față de viitor depășesc pe cele față de trecut.”

(E. Lovinescu)

Grav este faptul că tot mai mulți urmași rămân, din cauza lor, ca „puncte ultime” al unor linii de generații ce se întrerupe și se pierde (se trece în uitare definitivă) o dată cu pieirea lor.

Cu asemenea „puncte ultime” ale unor linii (șiruri) de generații ce se pierd o dată cu pieirea unora, omenirea ar degenera; acești „puncte ultime” ar trebui să fie conștienți de faptul că numai prin fiecare viața se eternizează prin în a lua în stăpânire viitorul prin descendenții săi.

„Cea mai mare responsabilitate a noastră este aceea de a fi buni strămoși.” (Jonas Edward Salk. In: Responsabilitate, Strămoși)

Viața a demonstrat, dintotdeauna, că așa cum fiecare își tratează înaintașii, la fel va fi tratat de urmașii săi.

Acest lucru se poate verifica cu ușurință, de oricine dorește și oricând, așa după cum se arată și prin cele ce urmează.

 

3. După cum arată mormintele strămoșilor, se pot trage concluzii despre urmașii acestora

„Dacă ți-ai uitat strămoșii, ai dispărut din neamul lor și din lumea veșniciei acestora.”

(N. Grigorie Lăcrița)

 

Este un adevăr, confirmat de viață, de când lumea, că poți să-ți dai seama despre un om și după modul în care acesta își respectă strămoșii.

Mergeți în orice cimitir, fie din orașe, fie din sate, și veți constata:

1. 1. Unele morminte cu cruci, chiar dacă sunt ale unor decedați de peste 100 de ani, sunt de la bine până la foarte bine întreținute.

În cazul acestor morminte, veți constata că urmașii decedaților respectivi sunt oameni cu mult suflet, care duc o viață frumoasă, în deplină corectitudine, care se bucură de prestigiu în societate și, foarte important, au familii foarte frumoase.

Unii dintre aceștia sunt credincioși, alții nu sunt nici religioși, nici credincioși și, respectând religia, sunt OAMENI cu sufletul curat.

Și unii și alții continuă să își respecte înaintașii, sincer, cu multe și cu profunde trăiri sufletești, se ocupă de „locuința veșniciei lor”, chiar și după ce aceștia au plecat din această lume de mult timp.

2. 2. Alte morminte cu cruci, chiar dacă sunt ale unor decedați de numai 10 – 15 de ani, au fost date uitării, fie odată cu decedatul, fie după cele șase săptămâni de la deces.

La aceste morminte, principalele degradări constă în:

2.1) sunt acoperite cu diverse lăstărișuri, precum bozi, pălămidă, rugi, măceși, porumbari, iederă etc.; în numeroase cazuri, aceste morminte sunt acoperite complet, că nici nu se mai văd;

2.2) crucile sunt acoperite de mușchi, licheni etc., scrisurile și chiar fotografiile de pe acestea sunt degradate, ceea ce face să nu se mai poată identifica cine sunt decedații respectivi;

2.3) partea zidită, pe unde s-a introdus sicriului, s-a degradat, la unele atât de mult încât a căzut în interiorul mormântului, peste sicriu, după care acolo s-a scurs apă cu pământ, cu diferite alte materiale, cu diverse gunoaie aduse de vânt etc.

În aceste morminte, rămase deschise, își fac locul diverse sălbăticiuni, precum șobolani, șoareci, șerpi, dihori, viezuri, pisici, câini etc.

Îmi este foarte greu să descriu ce s-a ales de trupurile decedaților din mormintele ajunse într-o asemenea stare.

Cei care au uitat de părinții, de bunicii și de ceilalți dragi lor (frați, surori, nepoți etc.), ale căror morminte au ajuns în această stare replorabilă, ar trebui să-și imagineze situația în care și sicriele cu trupurile lor vor ajunge într-o asemenea situație.

 

4. Decât credincios ipocrit, mai bine ateu cinstit

 

Ipocritul: „Cu trupul în biserică şi cu gândul la dracul.” (Proverb)

 

Analizând urmași, aflați în viață, decedaților celor din  mormintele date uitării, vom constata că cei mai mulți dintre aceștia sunt oameni cu multe probleme în viață, și materiale și sufletești, dar în special sufletești, care duc o viață duplicitară, care se prezintă sub o aparență falsă, care nu se bucură de prestigiu în societate și, foarte important, care au familii cu multe și mari probleme.

Cei mai mulți dintre aceștia sunt făţarnicii, ipocriți și religioşi și în viața de zi cu zi, preocupați permanent să se prezinte sub o aparență falsă, de oameni credincioși, cinstiți, de buni cetățeni.

„Ipocritul. cu fapta sărută și o mână pe care cu gândul o doreşte tăiată.” (N. Grigorie Lăcriţa)

Unii merg și la biserică, unde afișează o falsă religiozitate, inclusiv prin îndeplinirea practicilor bisericești (se închină, pupă mâna preotului, pupă icoanele etc.)

În realitate, ei sunt cu trupul în biserică şi cu gândul în altă parte, inclusiv la afacerile lor satanice.

Dar oricând interesele meschine le-o cere, ipocriții religioși invocă și Sfânta Scriptură.

Aceștia, având mai multe fete şi niciun obraz, sunt când cu Satan, când cu Dumnezeu, după cum le dictează interesele lor mefistofelic.

„Decât credincios ipocrit, mai bine ateu cinstit”. (Papa Francisc)

Cu toate că, în numeroase cazuri, cimitirul în care se află mormintele (aflate în totală părăsire și degradare) părinților și ale bunicilor se află în apropierea bisericii, la ieșirea din biserică, acești „credincioși ipocriți”, „prieteni ai lui Iuda”, nu-și îndreaptă pașii către locul de veci ai celor care le-au dat viață și i-au crescut.

Unii dacă ar merge la mormintele strămoșilor, cu greu le-ar mai recunoaște de sub lăstărișurile și de sub mormanele de gunoaie care le acoperă (așa cum se întâmplă cu majoritatea mormintelor părăsite).

Atât conducerea bisericilor, cât și administrația cimitirelor, ar trebui să-și schimbe atitudinea și în ceea ce privește situația în care se află cimitirele și numeroase morminte din acestea (nu abordez această problemă deoarece nu constituie subiect de discuție în acest articol).

 

5. Celor care NU își uită strămoșii și celor care își UITĂ strămoșii

 

Celor care NU își uită strămoșii:

„Nici nu trece grija de bunici și de părinți,

Că-ncepe alta pentru copii și nepoți,

Și uite așa unii-n alții viețuim,

În unica viață pe care o trăim.”

(N. Grigorie Lăcrița)

Celor care își UITĂ strămoșii:

„Cei ce uită de bunici și de părinți,

Sunt fără simțăminte omenești,

Uitați vor fi de copii și de nepoți,

Și vor rupe legăturile strămoșești.”

(N. Grigorie Lăcrița)

 

„Cei care și-au uitat strămoșii, nu merită nici să ajungă la ei în lumea veșniciei și nici respectul urmașilor; merită numai de a se bucura de dragostea lui Satan și de fericire veșnică în Iad.” (N. Grigorie Lăcrița)