Bazele medicinei moderne au fost puse prin fraudă

Sănătatea este direct legată de alimentație. Acest fapt era cunoscut în antichitate. Pitagora (582-507 î.e.n.) spunea la vremea aceea: „Nu zeii sunt vinovați de suferințele oamenilor. Bolile și durerile corpului sunt urmarea exceselor noastre”. Iar călugărița Hildegard von Bingen scria acum 1000 de ani: „Hrana te poate îmbolnăvi sau face bine”.

În urma cercetărilor asupra sângelui, microbiologul german prof. Günther Enderlein (1872-1968) a făcut descoperiri uimitoare. El a creat o bază nouă medicinii științifice. Niciuna din concluziile lui nu a putut fi negată în cei peste 90 de ani care s-au scurs de când au fost emise, ci mai degrabă confirmate de numeroși alți cercetători din întreaga lume. Acest lucru vorbește de la sine despre adevărurile descoperite de Enderlein. După 60 de ani de cercetări, el a prezentat dovada clară privind cauza bolilor cronice – inclusiv cancerul – precum și modul în care acestea pot fi tratate cu succes. Dar înainte de a ne ocupa de cercetările și teoriile lui Enderlein, trebuie să ne întoarcem cu ceva timp în urmă, pentru a înțelege mai bine lucrurile:

În întreaga istorie a medicinii nu a existat o dispută științifică mai mare și mai pasionată decât aceea dintre Louis Pasteur și Antoine Béchamp. Profesorul Béchamp (1816-1908), chimist, biolog și farmacist reputat al vremii, afirma că toate celulele din plante, animale și om conțin niște micro-enzime care după moartea organismului nu mor, ci acționează ca un ferment, precum și că din ele pot lua naștere alte microorganisme.

Aceste „microzime”, cum le-a numit Béchamp, sunt prezente în toate ființele. Ele sunt indestructibile și veșnice și puntea dintre materia vie și cea moartă. Sub influența anumitor efecte patogene, aceste microzime se pot transforma în bacterii, care elimină substanțe putrezitoare și fermentatoare. Prin urmare, toate bolile corpului își au originea în interiorul lui. Totodată, Béchamp a enunțat pentru prima dată teoria pleomorfismului – capacitatea microzimei de a se transforma dintr-un organism pașnic, într-o sumedenie de microbi, bacterii, mucegaiuri și ciuperci dăunătoare vieții.

Din această descoperire foarte importantă s-ar fi putut naște adevărata bază a unei medicini folositoare, dacă nu s-ar fi amestecat un alt cercetător: microbiologul Louis Pasteur (1822-1895). Pasteur, om cu legături politice dubioase, a afirmat în același timp cu Béchamp că microbii nu se pot transforma și că pentru fiecare boală ar exista un singur microb specific care o produce. El a negat faptul că bacteriile și ciupercile iau naștere în sânge din acele microzime originare și a afirmat că sângele în stare de sănătate e complet steril. După opinia lui Pasteur, bolile s-ar naște din bacteriile care atacă corpul din afară și care la rândul lor provin din alte bacterii, care există libere, în natură.

A urmat un al treilea savant care s-a amestecat în dispută, fiziologul Claude Bernard (1813-1878) și acesta a corectat: „Nu domnii mei, microbul nu este nimic. Calitatea sângelui este totul!”.

Pasteur avea o retorică foarte bună și, în scurt timp, cu sprijinul consistent al marilor ziare, care în cea mai mare parte aparțineau magnaților industriei chimice și farmaceutice ale vremii, a reușit să convingă opinia publică, precum și savanții de valabilitatea teoriei lui, câștigând această dispută fără a aduce nici cea mai mică dovadă în sprijinul teoriei sale. Pasteur a folosit chiar pasaje întregi din lucrările lui Béchamp, pe care le-a introdus în comunicările lui fără a menționa sursa, și chiar la vremea respectivă a fost acuzat de înșelătorie. Dar, deși cu puțin timp înainte de a muri i-a dat dreptate lui Béchamp, a fost prea târziu pentru a mai repara răul făcut. Dogmele lui erau deja instalate în știința medicală oficială.

Teoria simplistă și eronată a lui Pasteur s-a răspândit rapid în lumea științifică, în dauna miliardelor de oameni care s-au îmbolnăvit de atunci și până în zilele noastre. Și această teorie greșită constituie și în ziua de azi baza medicinii moderne, care combate microbii din afară, cu substanțe chimice toxice și vaccinuri. După analiza însemnărilor lui Pasteur făcută de un cercetător american, însemnări păstrate în secret mai mult de 70 de ani de la moartea lui, reiese clar că acesta a comis o fraudă științifică intenționat. Aceasta fraudă a făcut ca medicina s-o ia pe un drum greșit, făcând victime în lumea întreagă, spre folosul celor care fabrică și vând medicamente chimice și aparatură medicală.

Günther Enderlein a fost microbiolog, zoolog, entomolog și ulterior producător de produse farmaceutice. A obținut titlul de doctor în zoologie în 1898 și pe cel de profesor în 1924. În anii tinereții, a îndeplinit funcția de custode principal al Muzeului de științe naturale din Berlin. În timpul acela, s-a adâncit în lectura studiilor lui Béchamp, iar în anul 1916 a făcut marea descoperire: a putut izola două microorganisme aflate în sânge, pe care le-a plasat într-un mediu de cultură hrănitor. Aceste microorganisme făceau parte dintr-un mucegai vegetal care trăiește în simbioză atât cu omul, cât și cu animalele. Microorganismele apar în forme diferite și ajută, printre altele, la coagularea sângelui, prin crearea de trombocite – o funcție vitală pentru organism.

Prin cercetările sale, Enderlein a putut dovedi șirul de transformări ale microbilor dintr-un microorganism pașnic, simbiotic, într-o sumedenie de microorganisme diferite, cu însușiri patogene. Enderlein a confirmat astfel descoperirile lui Béchamp și a oferit dovezile privind existența fenomenului de pleomorfism. Tot Enderlein a dovedit și că sângele nu este niciodată steril, așa cum afirmase Pasteur și că în el se află tot felul de microorganisme, în stadii diferite de dezvoltare. Chiar și afirmația că celula umană ar fi cea mai mică unitate vie din corp, așa cum încă se crede astăzi, este dovedit greșită. Cea mai mică entitate vie din corp este coloidul viu și nu celula. Acesta este atât de mic, încât abia se poate observa la un microscop optic. Această entitate numită simbiot a fost identificată și în spermă și în ovul, fiind transmisă urmașilor prin placentă.

În cazul unei alimentații greșite, cu multe proteine și mult zahăr, aceste microorganisme se transformă până la stadii patogene, care îmbolnăvesc organismul: simbiotul pașnic se transformă în viruși, bacterii și mucegaiuri. Simbioții inițial folositori pot deveni așadar paraziți periculoși, ca urmare a unei alimentații improprii organismului nostru.

O anumită ciupercă – Aspergillus niger – parcurge toate stadiile de transformare, până când ajunge la acel stadiu care provoacă bolile de plămâni. În faza finală, ea are aspectul bacilului descoperit de Koch, bacilul de TBC. O altă ciupercă –Mucor racemosus fresen – este cel mai periculos dușman al omului și al animalelor. Într-o formă primitivă, ea trăiește în simbioză cu corpul-gazdă și participă la metabolismul acestuia. Dar atunci când este stimulată de diverși factori – alimentație greșită, mediu toxic, stare psihică proastă etc. – poate evolua de la forma coloidală primitivă până la stadii care pot produce o varietate interminabilă de boli. Aceste noi forme se comportă ca niște paraziți și devin agresive pentru țesuturile corpului-gazdă.

Prin urmare, atunci când ne alimentăm greșit pe o perioadă lungă de timp, începe ciclul de transformare a simbioților pașnici în microbi și viruși, iar agresivitatea acestora devine din ce în ce mai dăunătoare. Când sângele, care în mod normal este alcalin (mediu în care nu se pot dezvolta microbii) devine acid, înmulțirea acestor paraziți nu mai poate fi ținută sub control de către sistemul imunitar și ei pot parcurge cu ușurință toate stadiile de dezvoltare, până la forma de agenți cancerigeni.

Dieta greșită constă în principal din hrănirea excesivă cu zahăr și proteine animale, alimente care hrănesc foarte bine acești paraziți și care-i fac să se înmulțească și să ia forme din ce în ce mai agresive. După părerea lui Enderlein, hrana vegetală este baza unei sănătăți înfloritoare. Să nu uităm că simbiotul pașnic este de origine vegetală! De aceea, hrana vegetală este de preferat celei animale. S-a dovedit chiar că proteinele vegetale sunt cele folosite cu predilecție de corp pentru creșterea masei musculare.

Într-o studiu medical amplu pe sportivi, s-a demonstrat că printr-o alimentație strict vegetariană se poate obține o condiție fizică mult mai bună decât prin hrănirea cu multe proteine animale. Pentru a demonstra acest lucru, cercetătoarea rusă Galina Sergheevna Schatalova (1916-2011) a condus mai multe expediţii-maraton prin deşerturile şi munţii Uniunii Sovietice, pe distanţe de sute de kilometri, în condiţii în care a asigurat participanților un necesar zilnic minim de hrană de origine vegetală. În anul 1983, la primul maraton făcut pe o distanţă de 50 km, li s-a dat participanţilor aflaţi sub conducerea doamnei Schatalova o hrană cu un conţinut de numai 800 până la 1.200 calorii pe zi. Hrana consta din fructe, legume, salate şi diferite plante verzi, lipii de secară, fasole fiartă, nuci şi miere şi, deşi temperaturile în deşert erau foarte ridicate în timpul zilei, sportivii beau numai 1 litru de apă. Grupul condus de doamna Schatalova s-a aflat sub controlul unei comisii medicale, iar datele înregistrate au fost comparate permanent cu cele ale unui grup de control, format din maratoniști care se hrăneau „normal”, primind o raţie zilnică de hrană cu un conţinut de 6.000 calorii, conformă cu efortul depus. Membrii comisiei medicale şi-au exprimat încă din seara de dinaintea startului temerile referitoare la pericolele care îi aşteaptă pe membrii grupului Schatalova dacă nu li se va da carne, brânză şi sare, încercând s-o facă să renunţe la plan. Dar la final, ca urmare a datelor consemnate, comisia au fost nevoită să-şi revizuiască părerile. Membrii grupului de control au terminat expediţia epuizaţi, pierzând greutate corporală în ciuda hranei consistente pe care o primiseră, în timp ce membrii grupului Schatalova erau vioi și bine dispuşi şi nu pierduseră nici un kilogram în greutate.

Numeroși oameni de știință au dovedit că respirația celulelor este mult activată de hrănirea vegetariană. În medie, consumul zilnic de proteine în Elveția și Germania este de 140 grame/zi. Însă doza maximă procesabilă de proteine este de 60 de grame/zi, ceea ce face ca 80 de grame de proteine să nu poată fi asimilate, trebuind să fie arse, transformate sau depuse undeva în corp.

Aminoacizi și proteinele moleculare mici au o sarcină negativă și tind să se lege de minerale cu sarcină pozitivă. Prin aceasta, iau naștere complexe de proteine-minerale ce nu mai pot fi dizolvate în nimic, fiind depuse în interstițiu și țesut. Aceste depuneri reduc puterea de reacție a țesutului, duc la înfundarea interstițiului și la schimbarea lichidului interstițial. Din această cauză, schimbul de substanțe este scăzut și ca urmare, crește cantitatea de toxine. Acest lucru duce la reducerea respirației celulare și în final la moarte lor. Este un paradox că se încearcă vindecarea bolilor cu medicamente care distrug sistemul imunitar al corpului, căci prin folosirea lor, dușmanii microbieni ai organismului se pot înmulți și mai mult. Dacă omul continuă să ignore legile naturii, nu-l poate aștepta decât distrugerea totală a sănătății. În lumina descoperirilor lui Enderlein, și vaccinarea ar trebui văzută într-o cu totul altă lumină. Vaccinul nu numai că nu realizează nicio protecție, dar chiar distruge sănătatea și slăbește sistemul imunitar.

În anul 1860 exista un caz de cancer la 2.500 de oameni. În 1953, cancerul se putea întâlni la una din 6 persoane iar în ziua de azi situația s-a înrăutățit și mai mult. Deja oamenii s-au obișnuit cu ideea că până și copiii pot face cancer sau leucemie. Au apus de mult timpurile în care prof. dr. August Bier (1861-1949) le spunea studenților la medicină: „Domnii mei, vreau să vă fac să recunoașteți că până și cea mai reușită intervenție chirurgicală nu e decât o dovadă în plus că noi nu am fost în stare să vindecăm boala respectivă”.

Medicina modernă face astăzi o grămadă de analize la sânge, din care practic nu se poate spune mare lucru privind starea reală de sănătate a pacientului. Există oameni bolnavi cu analize bune și oameni sănătoși cu analize proaste. Acest lucru arată clar greșelile medicinii moderne. Modul de analizare este greșit, căci sângele trebuie să fie viu când este analizat. Cu un microscop cu cameră obscură, orice medic ar putea vedea calitatea sângelui într-o picătură luată din deget, atâta vreme cât sângele este încă viu.      

Sursa: http://sanatate.findtalk.biz/t126-frauda-lui-pasteur-a-pus-bazele-medicinei-moderne

–>