Balada lui Ștefan cel Mare

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Ianuarie 24, 2019

Balada lui Ştefan cel Mare.

De la leagăn la mormântul,
Omu-i umbră pe pământul.
Numa’ faptele ce sîntul,
Nu mor de rumân şi vântu’.
Ei,Ştefan Vodă biruit,
Cu chipu’ de om mâhnit.
Într-un codru înverzît,
Ca soarele în asfinţât.
Cată umbra n-o găsăşte,
Izvorul nu-l răcoreşte,
Focul nu-i-l potoleşte.
Da ce ai voinicel viteazu’,
De-ţi curg lacrimi pe obrazu’?
Ei,eu îmi plâng oştenii mei,
Che-au murit ca nişte lei.
Colo-n valea cea albită,
Tot cu os de om podită,
Valea de moarte pălită.
Ei,iar mai jos de Războieni,
Zac vitejii mei oşteni.
Ziche codru atunci aşa:
Şterje-ţi Doamne lacrima,
Şi ridică sus fruntea,
La păgâni nu-ngenunchea.
Codru prinde a voii,
Munţii ai în însufleţî,
Ei,iar copachi mari şi mici,
Se făcheu oşteni voinici,
Din toţi braţi suliţaşi,
Din stejar voinici şi arcaşi,
Şi gorune pedestraşi.
Vodă Ştefan numai sta,
Fruntea că şi-o ridica
Chipul i se lumina,
El la luptă şi pornea,
Peste munte şi muncel cu tăt codrul după el.
Şi pe unde el treche,
Duşmanul se prăpădeşte