Autoritari și Evrei: încercarea de normalizare a pedofiliei

Incorect Politic
Septembrie 28, 2020

 

Mulțumim cititorului care ne-a trimis traducerea  textului lui ERIC STRIKER (https://national-justice.com/opinion-and-analysis/authoritarians-and-jews-push-normalize-pedophilia).

Autoritari și evrei: încercarea de normalizare a pedofiliei

În ultimii ani, evreii și elitele occidentale au fost supuse acuzațiilor cu privire la dorința lor secretă de a molesta sau răni copiii.

Mișcarea Q-Anon – în mare parte îmbrățișată de conservatorii mai în vârstă – este cea mai mare întruchipare a acestei tendințe. Q Anon nu este „antisemit” și nici nu poate fi considerată o amenințare la adresa  structurii actuale a puterii, totuși organizații evreiești importante, cum ar fi Liga Anti-Defăimare (ADL), au făcut o prioritate din suprimarea sa online.

În timp ce fanii Q își ocupă adesea timpul urmărind cai verzi pe pereți și se feresc de confruntările cu puterea evreiască, președintele Genocid Watch, finanțat de evrei, Gregory Stanton, a condamnat recent, pe calea undelor, impulsul vânătorilor de pedofili înșelați ca fiind „nazism” și „antisemitism” ”- o acuzație pe care adepții ”teoriei conspirației” au primit-o cu confuzie și furie.

Cu excepția implicațiilor generice și individualizate la adresa lui George Soros și Rothschild, nu există niciun motiv evident pentru care comunitatea evreiască să găsească naivitatea Q-Anon ca pe o potențială provocare.

Dar un studiu mai aprofundat asupra consensului la care au ajuns evreii după război (liberalism intern maxim, suprimarea autoritarismului gentil), precum și ceea ce pare a fi pregătirea instituțiilor conduse de evrei pentru a face pedofilia următoarea barieră care va fi distrusă în revoluția sexuală, face multe pt a explica această îngrijorare.

Autoritari, evrei și pedofili

Numeroase studii au găsit o legătură puternică între personalitățile care obțin un scor ridicat pe scara „autoritară” (rezistența la schimbare, aprecierea stabilității și ordinii, atitudini anti-cosmopolite) și dorința de a pedepsi molestarea copiilor.

Savanții evrei au identificat în mod specific segmentele „autoritare” ale unei populații date ca întruchipând un fascism latent – o grupare inconștientă și potențial antisemită care poate fi trezită și mobilizată rapid într-o mare varietate de contexte social-istorice.

Școala de la Frankfurt, Wilhelm Reich și diferiți sociologi evrei și-au dedicat până astăzi o mare parte din cariera lor profesională, căutând modalități de a identifica și deconstrui forțele sociale care înmulțesc colectivele autoritare și dorința lor de a rezista multiculturalismului, depravării sexuale, hiper-individualismului și chiar inegalitatea claselor sociale. Dorința evreilor de a preveni apariția unui nou Hitler scot în evidență crezul „antifascist”, pe care cărți precum ”Întoarcerea zeilor puternici” a lui R.R. Reno au demonstrat că se află la baza ideologiei conducătoare americane de după război.

„Represiunea” sexualității infantile, potrivit evreilor care au studiat apariția fascismului, este cel mai consecvent predictor al tendințelor autoritare. Folosind complexul Oedip al lui Freud, demonstrat ca fiind o înșelătorie, antifasciștii istorici susțin că expunerea copiilor mici la sexualitate este cheia imunizării lor împotriva atracției față de ideile fasciste atunci când aceștia devin adulți.

Atacul frontal extrem de influent al lui Wilhelm Reich din 1933, atât împotriva naționalismului german, cât și a URSS-ului lui Stalin, a afirmat în mod explicit că:

Suprimarea sexualității naturale a copilului, în special a sexualității genitale, îl face pe copil să fie îngrijorat, timid, ascultător, temător de autoritate, „bun” și „ajustat” în sens autoritar; paralizează forțele rebele pentru că orice rebeliune este încărcată de anxietate; produce, prin inhibarea curiozității sexuale și a gândirii sexuale la copil, o inhibare generală a gândirii și a facultăților critice. Pe scurt, scopul suprimării sexuale este acela de a produce o persoană care să fie adaptată ordinii autoritare și care se va supune acesteia în ciuda oricărei suferințe și oricărei degradări. La început, copilul trebuie să se adapteze la structura statului miniatural autoritar, familia; acest lucru îl face capabil de subordonare ulterioară sistemului general autoritar. Formarea structurii autoritare are loc prin ancorarea inhibiției sexuale și a anxietății sexuale.

Cartea lui Reich, în termeni non-ideologici, observă că o unitate familială heterosexuală puternică și unită, care le insuflă valori morale copiilor săi și îi protejează de experiențele sexuale pre-pubescente creează elementele de bază pentru comunitatea organică și armonia socială pe care populiștii le pot „exploata ulterior”. . ”

Represiunea sexuală și antisemitismul – opoziția populistă față de concentrarea nedreptă și distructivă a puterii evreiești – merg astfel mână în mână.

Trecutul comunist al lui Reich și aparenta susținere a sexului cu copii, permise prin distrugerea familiei, nu au fost bine primite în timpul vieții sale. În timp ce povestea marxistului evreu alungat din cel de-al treilea Reich și a cărților sale arse este adesea prezentă în tradiția liberală, expusă și ca element al „Holocaustului”, mai puțin cunoscut este faptul că el a fost constant hărțuit de guvernul SUA în anii 1950, lucru care a culminat cu decizia curții federale care a dispus arderea din nou a cărților sale.

O versiune ușor diluată și actualizată a teoriilor lui Reich a fost netulburat dezvoltată de Comitetul Evreiesc American în 1950 – Personalitatea autoritară de Theodore Adorno, Else Frenkel, Daniel Levinson și alții.

Adorno și colaboratorii au extras elemente din teoria sexualității infantile freudiene, dar nu au mers atât de departe încât să susțină în mod direct molestarea copiilor pentru a preveni fascismul. În schimb, compromisul privind reducerea numărului de indivizi cu o cotație ridicată pe „scara F” (fascism) s-a făcut prin prescripții cu capacitatea de a submina conceptele tradiționale occidentale ale familiei (cum ar fi prin feminism), de a pune capăt pedepselor corporale și de a promova mai agresiv depravarea sexuală (homosexualitatea, transgenderism etc.).

Teoriile lui Adorno și Reich sunt azi larg acceptate de către profesorii universitari. Apariția populismului albilor în țările occidentale și în unele țări non-occidentale a fost în mare măsură ținută sub control de către organizațiile evreiești, dar cu aceasta a apărut un interes reînnoit de a nu studia fenomenul doar din perspectiva faptului că este o „amenințare perversă pentru democrație”, după cum susține The People vs. Democracy, de Yascha Mounk, dar și pt accelerarea tendințelor liberale anti-sociale.

Anii 1960: Drepturile homosexualilor și pedofilia

Pledoaria pentru legalizarea pedofiliei nu este nimic nou în națiunile occidentale postbelice. Lideri intelectuali și culturali evrei și homosexuali influenți precum Allen Ginsburg, Jacques Derrida, Michel Foucault, Hakim Bey, Daniel Cohn-Bendit, Gabriel Matzneff și alții – alimentați de isterica antifascistă evreiască și de teoriile lui Reich, Freud și Adorno – au promovat în mod deschis sexul cu copii mici ca act de eliberare.

Grupuri precum NAMBLA (North American Man Boy Love Association) au fost, în general, acceptate inițial ca și tovarăși în mișcarea „LGBT” și au fost membri ai organizațiilor principale de advocacy pentru homosexuali, cum ar fi Alianța Internațională Gay și Lesbiană (ILGA). În Marea Britanie, Paedophile Information Exchange a fost implicat și în activismul homosexual. Olanda, Franța, Germania și alte state liberale aveau toate grupuri paralele vizibile dedicate reducerii sau abolirii vârstei consimțământului, uneori îmbrățișate de organizații politice de masă precum Partidul Verde German (care de ani de zile a fost reprezentat de Daniel-Cohn Bendit în Parlamentul European).

Reacția a întârziat, dar a venit. Începând cu anii 1980, un val social conservator a luat amploare în Statele Unite, exprimat prin câștigarea alegerilor fără drept de apel de către Ronald Reagan și susținătorii săi creștini, declanșată parțial de epidemia SIDA și de neliniște cu revoluția sexuală din anii 1960 și 70.

În cepând cu anii 90, mișcarea LGBT a început să se distanțeze strategic de pedofili, înțelegând că în timpul încercării inițiale de „eliberare queer”, știința care lega atunci homosexualitatea de pedofilie și alte comportamente antisociale (ca parafilia) a fost elementul care a dat-o înapoi – mulțumită unor grupuri precum mișcarea Anita Bryant, Salvați copiii noștri înființată în 1977 – la fel ca SIDA.

Revigorarea pro-pedofilă

Ca și în cazul altor mișcări odinioară aberante, dominante acum în viața americană (teoria critică a rasei, LGBT etc.), semințele activismului pedofil sunt plantate de figuri homosexuale și evreiești.

În timp ce „autoritarii” par deseori paranoici sau isterici în căutarea pedofililor din dulapurile Wayfair (companie americană producătoare de mobilier), preocuparea lor nu este totuși neîntemeiată.

Decizia recentă (6 la 3) a Curții Supreme cu majoritate conservatoare de a adăuga devianții sexuali „transgender” la categoria minorității protejate federal a fost o victorie masivă pentru bine finanțata dar nepopulara mișcarea transsexuală. Cu figuri precum Lady MAGA întâmpinate acum cu covorul roșu de către cercurile conservatoare „respectabile”, este clar că individualiștii instituționali americani liberali de dreapta nu renunță doar la opoziția față de practica barbară de a încerca să schimbe chirurgical și chimic sexul unui copil, dar nu are nici măcar capacitatea morală sau intelectuală necesară pentru a lupta cu încredere împotriva acestei tendințe.

Nu este o coincidență faptul că îngrijorările legate de normalizarea pedofiliei cunosc acum un crescendo ca urmare a incapacității totale a creștinilor obișnuiți și a Partidul Republican de a reuși să oprească mișcarea transsexuală finanțată de evrei.

Renașterea mișcării de acceptare a pedofililor este condusă în prezent de organizații precum B4U ACT.

B4U-ACT, fondată în 2003 de evreul Michael F. Melsheimer, afirmă pe site-ul său că misiunea sa este de a oferi servicii de sănătate mintală persoanelor care-și exprimă dorința sexuală pentru copii. În practică, B4U-ACT a fost în fruntea încercării de a șterge granițele sociale și stigmatele legate de pedofilie printr-o lovitură de stat de făcută de sus în jos.

Eliminarea homosexualității din lista sa de boli mintale în 1973 de către Asociația Americană a Psihologiei (APA) sub presiunea activiștilor este larg acceptată ca fiind drept punctul de cotitură pentru acceptarea homosexualității.

Persoanele de la B4U-ACT copiază acum această strategie. Un simpozion găzduit de organizație în 2011 a cerut punerea sub presiune a APA pentru a reclasifica pedofilia ca „orientare sexuală” non-criminală și a început să utilizeze termenul politic corect de Minor Attracted Person (MAP) în interesul toleranței. Observatorii au remarcat faptul că obiectivul conferinței părea să fie ofuscarea deliberată a binelui și a răului în ceea ce privește actul de abuz al copiilor.

La eveniment au participat și a fost susținut aproape în întregime de evrei. Printre vorbitori s-au numărat directorul B4U-ACT, Dr. Richard Kramer, directorul Sexual Behaviou Consultation Unit de la Universitatea Johns Hopkins, Frederick Saul Berlin, și profesorul de sex și sexualitate al London School of Economics, Jacob Breslow.

B4U-ACT a avut inițial succes. Actualizarea din 2013 a Manualului de statistică și diagnostic al tulburărilor mentale (DSM-5) al APA a reclasificat pedofilia ca o simplă orientare sexuală. Când grupuri revolatate de creștini vigilenți, precum American Family Association, au protestat, APA a retras ediția și a susținut că a fost un accident.

O serie de încercări ale mass-media de a prezenta într-o situație amuzantă conceptul de „pedofil virtuos” – un concept inventat și inițiat de un alt grup pro-pedofil, The Global Prevention Project – cum ar fi articolele lui Salon Todd Nickerson sau „documentarele” precum I, Pedophile nu au fost bine primițe.

În pofida acestui lucru, pedofilii care doresc să se organizeze politic au prins o mare ocazie în 2018, când activistul canadian-evreu și homosexual Dr. James Cantor a scris o scrisoare către Departamentul Încredere & Siguranță al Twitter cerând companiei să permită platformei sale să găzduiască „MAPs” care caută să facă o rețea între ei fără a fi interziși. Astăzi este obișnuit să vezi pe Twitter persoane care admit că sunt pedofili, purtând adesea propriul lor steag identitar sexual curcubeu.

Pledoaria pedofilă de stânga – în special în cercurile anarhiste și de „eliberare homosexuală” – a început, de asemenea, să facă incursiuni în ultimii ani. Cartea radicalului de stânga Derrick Jensen, Anarchism and the Politics of Violation, care a atras atenția asupra faptului că fondatorii „Teoriei Queer” și transgenderismul (evrei precum Judith Butler și Gayle Rubin) au fost, de asemenea, susținători ai pedofiliei, a fost retrasă înainte de publicare de către editura Penguin-Random House, Seven Stories Books.

„Anularea” lui Jensen, inclusiv interzicerea sa pe Youtube, a fost răspunsul la criticile la adresa sa întâmpinate printr-un consens mai dur în cercurile academice și de stânga în sprijinul pedosexualilor „marginalizați”.

Hakim Bey, odată discreditat în cercurile de stânga pentru calitatea sa de membru al NAMBLA și pentru susținerea violului asupra copiilor, a reapărut în ultimii ani ca principala inspirație pentru CHAZ din Seattle.

Diverse publicații „hipster” de stânga-liberală o promovează agresiv pe Sophie Lewis, o evreică de stânga care solicită abolirea forțată a familiei în interesul „copiilor queer”. Mondena înstărită din Brooklyn, Liza Featherstone, redactor la Jacobin Magazine, a fost criticată în repetate rânduri pentru ceea ce mulți percep a fi drept discurs apologetic în ceea ce privește pedofilia.

Este clar pentru orice observator neutru că acest lucru este pe cale să devină o problemă. În timp ce mulți nu-l pot articula, inconștientul colectiv îl poate simți.

Q-Anon și alte mișcări care-l sprijină pe Trump servesc drept pârghie perfectă pentru a începe transformarea opoziției morale universale față de abuzul copiilor într-o altă luptă a războiului cultural controlat, pe care dreapta e destinată să-l piardă.

În calculul evreilor, neîncrederea indusă de traume față de figurile autorității adulte înseamnă că fascismul și autoritarismul gentil sunt înfrânte pentru totdeauna.

Pe măsură ce plutim în ape neexplorate, teoria lor va fi pusă la încercare.