Home / Actualitate / ATAC TERORIST ÎN BUCUREȘTI Comis de un Israelian

ATAC TERORIST ÎN BUCUREȘTI Comis de un Israelian

Incorect Politic
December 16, 2019

Via Naționaliști:

TAC TERORIST IN BUCURESTI COMIS DE UN ISRAELIAN. PRESA DIN ROMANIA, ASERVITA EVREILOR, NU VORBESTE DESPRE ASA CEVA:

Două femei au fost înjunghiate luni, în Bucuresti, de un cetăţean israelian.

Incidentul a avut loc după ora 12.00, pe Bulevardul Dimitrie Cantemir din Sectorul 4.

„Astăzi, în jurul orei 12.10, prin apel apel 112, Secţia 14 Poliţie a fost sesizată, că în zona B d-ului Tineretului, doua femei au fost agresate de către un necunoscut, cu un obiect tăietor, fără a avea anterior vreo discuţie cu acesta. La faţa locului au ajuns de urgenţă poliţişti din cadrul secţiei, care l-au imobilizat pe bărbat şi l-au condus la sediul subunităţii”, a transmis purtătoarea de cuvânt, Diana Sarca.

Ambele femei au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor.

Presa din România, în special ziarul “Adevărul”, aservită intereselor jidănești, nu comentează despre acest atac terorist și îl califică drept “tentativă de omor”.

8 comments

  1. Mi-aduc aminte că recent ai publicat un articol despre faptul că antisemitismul este o considerat un pericol la adresa securității naționale. Nu știu câte mii de jidani trăiau în România la începutul anilor 90 când a fost publicată legea, dar știu că ăsta sigur e un indiciu despre cine au fost unii dintre actorii care au comandat lovitura de stat din 89.

    Despre jidanul care le-a înjunghiat pe cele 2 femei cu siguranță se va descoperi că avea unele ”probleme psihice”, deci nu va fi tras la răspundere pt fapta comisă.

    • “dar știu că ăsta sigur e un indiciu despre cine au fost unii dintre actorii care au comandat lovitura de stat din 89. ” Hah. Primul care a aterizat la Bucuresti in 1989 a fost George Soros. (Cauta interviul lui Robert Turcescu cu Soros). Exista o poza cu el si cu Saul Bruckner (aka Silviu Brucan). Georgel Soros a fost de asemenea implicat in “revolutia” din piata Tien An Men. https://www.rt.com/op-ed/163872-china-tiananmen-square-june4/ “… așa cum am scris în altă parte, există dovezi circumstanțiale destul de puternice care sugerează că CIA și Departamentul de Stat al SUA au jucat un rol esențial în încercarea de a întărâta protestatarii studenți din Piața Tiananmen; la fel cum a făcut CIA în Ungaria în 1956, pentru a provoca o baie de sânge prin represiunea protestelor de către guvern. (cu partea asta nu sunt sigur ca sunt de acord, cam toți liderii comunisti din Ungaria erau jidani, David Irving spune foarte clar asta). Cam în aceeași perioadă în care protestele Tiananmen au avut loc în aprilie-iunie 1989, guvernul chinez a interzis un ONG chinez al operatorului american George Soros, Fondul pentru Reforma și Deschiderea Chinei, după ce l-a interogat pe directorul său chinez în august 1989 și a pretins că acel fond avea legături cu CIA. Fondul Soros, conform rapoartelor chineze, a fost sprijinit de șeful Partidului Comunist destituit, Zhao Ziyang. https://www.rt.com/op-ed/163872-china-tiananmen-square-june4/ Traducere aproximativa si cu precautia de rigoare pentru ca “herp a derp, Russian propaganda”, dar nu mai reusesc sa gasesc unde am citit prima oara detalii despre interventia lui Sorosila in China. Si nu numai. Cam pe unde e cate o revolutie colorata (portoclie sau de alta culoare) e si el amestecat. Cel mai bun motiv pentru care n-o sa fie arestat niciodata de Trump sau de altcineva. Practic rolul lui e sa saboteze guverne pentru interesele (((americane))).

      • Adevarul ne elibereaza !

        (( aiurel )) = un troll care, ca de obicei, are misiunea de a infecta sectiunea de comentarii cu texte stupide, aparent in legatura cu articolul comentat, dar care deschid un SUBIECT DIFERIT, cu scopul de a distrage atentia de la problema principala. AICI se vede dovada cel mai bine. Cititi din nou articolul si comentariul trolului.

        PS. nu degeaba si-a luat acest pseudonim, are o misiune “grea”, de aiurire a unor cititori care sunt uniti pentru o cauza buna. Aviz administratorului !

        • Subiectul pe site-ul asta e chestiunea evreiasca in raport cu Romania, dar nu numai. De-aia exista articole despre LGBT, Trump, vestele galbene, samd. In al doilea rand, raspunsul meu era pentru Marian. Care dupa logica ta e tot troll, pentru ca in comentariul lui a mentionat “revolutia” din 1989 care nu are nici ea legatura cu subiectul articolului. As vrea sa-mi explici ce e “stupid” acolo, ca sa nu-ti mentionez stramosii in moduri indecente. Ca as fi pe langa subiect, fie, dar n-am vorbit de reptilieni sau mai stiu eu ce, ca sa-mi spui ca vorbesc “prostii”. Te deranjeaza ca am aratat cine a fost in primele randuri ale “revolutiei”? Si i-am adaugat omului niste informatii in plus la ce stia deja? Si ca sa te enervez si mai tare, o sa-l mentionez si pe Petre Roman. Alt evreu. As fi putut foarte bine sa scriu si despre continutul articolului, dar Marian a sintetizat foarte bine situatia. Completarea mea la ce-a spus el e ca cel mai probabil o sa se uite de caz foarte repede, asa cum s-a uitat si de cele doua fete disparute. Si in cazul cand s-ar complica treaba pentru individ, acuzatiile de antisemitism vor iesi din teaca. Multumit acum? Despre pseudonimul meu: putea sa fie orice, si tot ai fi gasit ceva. Mai e o chestie de care nu sunt lamurit: ce legatura are comentariul TAU cu subiectul articolului?

        • Tot pentru individul care m-a acuzat ca vorbesc prostii. https://www.incorectpolitic.com/adevarul-despre-revolutie/ Fotografia (de fapt fotografiile, eu stiam doar una dintre ele) cu Soros si Saul Bruckner (aka Silviu Brucan). Plus un pasaj care confirma ce spuneam despre Soros. ““Faptul că, în impozantul sediu oferit de FSN pentru GDS în Calea Victoriei 120, fost loc de întâlniri UTC-iste al lui Nicu Ceaușescu, Brucan îl primea ca la el acasă pe Soros, sponsorul Grupului pentru Dialog Social începând cu acel moment, ne demonstrează fără tăgadă natura sa de fondator al grupului neokominternist din care fac parte Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu sau Monica Macovei.” Si o chestie pe care n-am observat-o de la inceput in comentariul lui “Adevarul ne elibereaza !” . Se pun catre trei paranteze, nu doua. “Hello fellow antisemites” :))

  2. Cetatean israelian. Vedeti ca printre astia sunt si adeptii “religiei pacii”

  3. Comentez pe linga subiect. Cine a scris la “Adevarul ne elibereaza” are dreptate. Nu exista articol care sa nu aiba la coada “aiurel” de 2-3 ori cel putin. si ce scrie “aiurel” asta nu e decat copierea unor franturi din alte materiale – adica plagiat 100%, fara nici un aport personal. Foarte posibil ca pagina asta de internet sa nu mai fie ca acum 1 an, daca intelegeti. De fapt nici nu cred ca va apare acest comentariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *