E Țara Mea
Incorect Politic
Septembrie 22, 2018
ASTA NE ASTEAPTA …
“Eu am urmărit evoluția drepturilor la homosexualii din Canada și treaba stă cam așa:
La început au zis că ei nu vor absolut nimic, doar să fie acceptați. Au fost acceptați.
După aia au vrut să fie considerați oameni normali (nu oameni cu probleme psihologice, așa cum erau declarați ei în urmă cu 20 de ani). Au fost.
După aia au vrut o zi dedicată lor, Gay Parade. Au primit-o și pe asta. Dar o zi nu a fost de ajuns. Anul ăsta au avut o lună întreagă dedicată lor. Luna iunie. Steagurile curcubeu au fluturat timp de o lună la toate instituțiile publice. Să nu mai zic câtă atenție li s-a oferit în mass media.
După aceea au vrut drepturi, să se căsătorească și să aibă copii. Li s-a dat și asta. După aia au vrut ca niște copii inocenți să învețe la școli toate mizeriile pe care le fac ei (sex anal, oral), să învețe de identitatea de gen. S-a facut și asta.
Anul acesta o universitate creștină de avocați din Canada a fost dată în judecată de homosexuali pe motive de discriminare. Universitatea a pierdut procesul.
Tot anul ăsta, statul a înființat un program prin care ajuta studenții să își găsească un loc de muncă pe timpul verii. Problema e că tu, companie, nu poți participa la acest program decât dacă semnezi o hârtie potrivit căreia ești de acord să angajezi homosexualii. Prin urmare, statul canadian a fost dat în judecată de companiile care au valori creștine.
Deci homosexualii au tratament special, încalcă toate drepturile celorlalți, și tot ei sunt victimele?
Vă sugerez, celor care stați în România, să nu faceți niciun compromis. Nu cedați absolut deloc, nimic. Sunt și ei oameni, nu-i urâți, nu-i bateți, nu-i înjurați. Dar nu acceptați să vă calce în picioare valorile și principiile.
E dreptul vostru să vă apărați valorile.”
Nicu Zara (român rezident în Canada) – simţindu-se scârbit.
Se intampla ceva si mai SINISTRU.
Urmeaza ca agentiile de adoptie sa fie OBLIGATE sa dea copii spre adoptie cuplurilor homosexuale.
Fiindca altfel…. discriminare!
Un judecator evreu (ce surpriza) din SUA
Tom Borman
Asta se urmareste.
Folositi aceste poze.
https://dailystormer.name/wp-content/uploads/2018/05/6a00d83451586c69e200e553cedc948833-800wi.jpg
https://dailystormer.name/wp-content/uploads/2016/06/j1xtxq3rge7zblvqwib8.jpg
Nenea Nistor, om batran si bun crestin, doreste sa emigreze. Este intrebat de ce.
-Datorita homosexualitatii.
-Cum asa?
-Pai, in timpul nazistilor se pedepsea cu moartea, apoi cu inchisoarea, iar acum este permisa prin lege. As dori sa emigrez pana nu devine obligatorie.
PS: Nenea Nistor trebuie sa isi cantareasca bine decizia in care tara sa emigreze