Asta Înseamnă Democrație?

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Septembrie 15, 2019

Via Justițiarul:

Am început să lupt pentru democrație în 1972. Cînd am intrat în „democrație”, mi-am dat seama că de fapt așa ceva nu există și nici nu poate exista cu adevărat întrucît cei puternici nu o doresc. Am luptat pentru o himeră și, într-o viață plină de dezamăgiri, cred că această constatare a fost cea mai mare dintre toate. Politica externă a României este de mare interes pentru întregul popor român, dar în campanile electorale pentru prezidențiale nici un candidat nu se referă la gîndurile sale în această materie. Le vedem puse în practică doar după ce sînt aleși.

Am scris în mai multe rînduri despre catastrofala noastră politică externă de după 1990, acum o să fac o scurtă sinteză ca să puteți vedea rolul democrației în ce privește acest domeniu – nici unul! Un om, președinte sau prim ministru, hotărăște de capul lui, iar consecințele le suportă toți românii.

În anul 1999 Emil Constantinescu a dat drept de survol aviației americane pentru a ataca statul independent și suveran Iugoslavia (de fapt ce mai rămăsese din el, Serbia și Muntenegru). Nu am fost întotdeauna, cum susțin unii, buni prieteni cu sîrbii, în 1396, la Nicopole, am fost chiar dușmani, țarul sîrb Ștefan Lazarevici sprijinindu-i pe turcii. În anii ’50 relațiile între Gheorghiu Dej și Tito deveniseră ostile. Dar cu sîrbii am avut cele mai puține conflicte dintre toți vecinii. Emil Constantinescu ne-a atras ura sîrbilor.

În 2002-2003 Adrian Năstase a hotărît ca armata română (fără să fim în acel moment membrii NATO) să sprijine trupele invadatoare americane în Afganistan și Irak. Ne-am făcut dușmani și arabii.

Ceușescu, așa prost cum îl consideră unii, a reușit să strîngă din nou relațiile cu Tito, să se împrietenească cu toate țările arabe. După 1990 noi ne-am pierdut toți prietenii și ne-am făcut numai dușmani.

Am acceptat închisori ale CIA în țară și ne-am făcut de rîs la Bruxelles cînd am negat.

Toate țările NATO (cu excepția Poloniei și țărilor baltice) vor să fie prietenii Rusiei. Noi, cu coada pe sus, îi înjurăm și blamăm pe ruși, împotriva propriilor noastre interese.

Avem un minister numit al românilor de pretutindeni. Ce face acest minister? Din cite am citit, în principal doar două activități, respectiv organizarea de simpozioane (la unul dintre acestea rețin că a fost invitat un singur român din străinătate!) și vizite ale conducerii (ministru Natalia-Elena Intotero, măritată cu un italian, secretari de stat  Lilla Boglarka Debelka și Victor Alexeev) în străinătate. Dar nu în țările în care românii au mari probleme, ci unde sînt mari comunități de români, cu mulți votanți.

În Ucraina, au fost închise 30 de școli românești în Transcarpatia. Statul român nu este îngrijorat, el susține în continuare primirea Ucrainei în UE și NATO.

În Serbia, în Timoc și Voivodina, românilor le este interzis să aibe biserici unde se slujește în limba română. Părintele Boian Alexandrovici care s-a încăpățînat să ridice în Timoc o biserică românească, a fost caterisit de biserica sîrbă pentru faptul că slujea în limba română, a fost condamnat (cu suspendare) pentru faptul că a ridicat cu fonduri proprii pe terenul său biserica, i s-a cerut să o demoleze, i-a fost atacată casa. Statului român nu-i pasă, statul român sprijină necondiționat Serbia pe drumul spre UE și NATO.

În Grecia, statul refuză să recunoască aromânilor (pe care eu îi consider români, așa cum am învățat din copilărie) statutul de minoritate obligîndu-i să se declare greci. Pentru statul român asta nu este o problemă, Grecia este unul dintre mulții noștri parteneri strategic.

În Macedonia (de Nord, cum se numește azi), în Bituli (în aromână, Bitolia în română și Bitoli în slavă), orașul cu cei mai mulți aromâni, aceștia au fost evacuați acum vreo doi ani din ultima lor biserică (în care, oricum, cînd am fost eu, preotul – adică preftul, cum se spune în aromână, era sîrb) iar cimitirul armânesc, în care erau mormintele unor giganți aromâni (Constantin Belimace, cel mai mare poet aromân, autorul celebrei poezii „Dimăndarea părintească” pe ale cărei versuri a fost compus imnul aromânilor de pretutindeni), Apostol Mărgărit – cel care a înființat primele școli în limba română pentru elevii aromâni din Balcani și Milton Manakia, care împreună cu fratele său Ianaki au fost pionierii fotografiei și cinematografiei din Balcani), le-a fost răpit. Nici de asta nu îi pasă statului român, care sprijină necondiționat aderarea Macedoniei de Nord la UE și la NATO.

În Albania, în 2016, a murit „Papu Veriga”, părintele Dumitrache Veriga, ultimul preot aromîn din Albania. Era preot în Corcea (sau Curceaua, cum spun aromânii, Korce, cum spun albanezii, Corița, cum spun alții), de unde începe drumul în munți spre Moscopole, capitala de suflet a aromânilor. Statul român (dar și BOR) au alte griji, nu se gîndesc să trimită acolo un alt preot care să slujească în limba română (dacă nu chiar aromână).

Cam asta am vrut, în mare, să spun. Dar cum textul este prea scurt pentru a fi considerat serios, o să mai vin cu niște umpluturi, chiar dacă nu au legătură cu tema de bază.

                                                            *

Aud cam zilnic la radio sfaturi să mîncăm sănătos. Dar ce înseamnă asta?

Pentru mine înseamnă să mîncăm lucruri curate, naturale, chiar dacă astazi sînt prezentate ca nocive. Organismul te învață (dacă vrei să înveți!) la ce să renunți la un moment dat. Fie stomacul, fie ficatul, fie alte organe, îți trimit semnalul.

În tinerețe găteam orice fel de mîncare avînd la bază un rîntaș făcut cu untură și făină, cu ceapă prăjită pînă cînd devenea arămie. A venit ziua în care am fost înștiințat că trebuie să renunț la asta.

Aveam foarte multe feluri de mîncare (borșuri și ciorbe, tocănițe, fasole, varză, etc.) în care puneam din plin ardei iuți  Mi s-a atras atenția (din interior) că este cazul să renunț.

Îmi plăcea mult slănina, dar iarăși am primit semnale negative. Desigur, nu am renunțat de tot. Din cînd în cînd mănînc cu bucurie cîteva feliuțe de slăninuță subțire. Cea mai bună o face finul meu, din slănina de pe burta porcului (cea mai moale) pe care o ține într-un baiț în principal cu sare și usturoi, după care nu o pune la afumat ci o ține la vînt.

A trebuit să renunț și la tradiționala țuică de dinainte de masă, deși locurile unde îmi petreceam verile (fie la Vaideeni, fie la Corbi) erau celebre pentru țuica lor de prună. Desigur, nu am renunțat de tot. În afară de obișnuitele vișinate, cireșate, afinate și zmeurate, fina mea a dezvoltat o adevărată alchimie creînd nucată, trandafirată, mentată, strugurată, etc.

Într-o zi, o răposată prietenă, după o excursie prin locuri istorice din Argeș, m-a dus la fini unde a băut un pahar de mentată și a plecat spre București. La întoarcere, pe autostradă, după ce depășise județul Argeș, a fost ajunsă din urmă și oprită de o mașină de poliție din Argeș. A fost întrebată dacă a consumat băituri alcoolice. Fiind o femeie sinceră, a spus că a băut un pahat de mentată. Curioși, polițiștii au întrebat ce este aceasta. Apoi au întrebat cum se prepară, iar în final au amendat-o.

Propriul organism este cel mai bun medic dietolog.

Dan Cristian IONESCU