Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Aprilie 11, 2020
Preferabil înregistrată la 432hz, însă este o întreagă problemă, dispozitivele electronice nu difusează în 432hz, doar dacă aveți discuri de pick-up vechi. În orice caz, și de pe boxele de la calculator, muzica clasică merită ascultată.
Da’, … in loc de muzica pentru ureche, e bine (oare?) sa ascultam muzica pentru suflet?
Nu de alta, dar… muzica clasica (occidentala, ca sa fiu mai exact) este produsul platit si comandat de masoni.
Da bine la ureche si vad ca asta sustineti cu studi de-ale lor, … doar, doar se va duce lumea la vibraqtia masonica….
Iata ce se poate gasi pe net, ceva care este propriu, nu doar “specific” momentului.
1. https://www.youtube.com/watch?v=AtiTtRuo7ps&list=PLvhSw6_qO57uqY2s99FHbNjv_nJOIYszX
Corul psaltic Tronos – lista de 47 de cantari…
sau
2. https://www.youtube.com/watch?v=oHwZA0Rt1G8
Cantari duhovnicesti din Postul Mare.Oare, pentru un crestin – doar ortodox – nu ar fi mai bine ce sugerez eu?
“Nu de alta, dar… muzica clasica (occidentala, ca sa fiu mai exact) este produsul platit si comandat de masoni.” Aici chiar aberezi.
Mozart era mason, de restul nu stiu.
tot masonii l-au si omorat – zace intr-o groapa comuna – l-a cautat nevasta si nu l-a gasit !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Descrie treaba filozoafa Mathilde von Ludendorff.
Mozart a fost ucis de masonerie cand s-a trezit la realitate . Atunci l-au otravit .
Putregaiul mason si-l revendica degeaba caci el I-a respins cand si-a dat seama cu cine are de-a face . Ca si Goethe care s-a retras din masonerie cand a vazut ce fac astia cu adevarat ! Si pe Schiller tot masonii l-au omorat, si pe Lessing si pe alte personalitati crestine care s-au trezit la realitate . Mathilde von Ludendorff , filozoafa si psihanalista, sotia generalului Erich von Ludendorff, are o carte despre crimele francmasonilor asupra marilor oameni de cultura germani care le-au cazut in plasa .
Carte remarcabila despre care nu vorbeste nimeni !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Relax – va citesc cu placere interventiile dar Mozart nu s-a trezit la nici o realitate adica sa se “lase” de masonerie – a se vedea citatul dat lui “aiurel” care nu doar ca nu stie dar mai si jigneste fara sa gandeasca, … de aia nici nu ma deranjeaza.
Dan Badulescu – „Scurta privire teologica asupra muzicii”
“… judecăţile teologice urmăresc alte criterii.
Începând cu 1700 în Europa de apus, în Anglia şi Franţa mai ales se instalează la vedere lojile francmasonice. Lucrarea lor se amplifică şi cuprinde şi alte spaţii: ,,lumea nouă”, Europa de răsărit şi apoi restul lumii.
La noi în ţară ele se instaurează după 1848, când România devine stat modern capitalist, democrat, industrializat, înglobat culturii apusene – după cerinţele masonice ale vremii.
Revenind acum la muzică să vedem concret şi cu exemple cum s-a manifestat această lucrare ce a atins apogeul ce-l trăim. Francmasonii secolului al XVIII-lea aveau ca sprijin al ideologiei lor gnozele şi filosofiile păgâne, ereziile condamnate la sinoadele ecumenice.
Aceste mentalităţi au influenţat în mod deosebit viaţa culturală şi artistică a secolului, şi chiar ulterior, astfel încât în numele ,,iluminării” şi a ,,liberei cugetări” filosofii idealişti inventau sistem după sistem contrazicându-se reciproc.
Astfel Hegel foloseşte noţiuni ca ,,spiritul lumii” (cu rezonanţe hinduse) sau metoda dialectică preluată de la grecii antici: teza urmată de antiteză ce vor da naştere ,,sintezei purtătoare de progres”.
Această gândire dialectică ruptă de adevăr – adică de Hristos – a exercitat o influenţă covârşitoare ce se manifestă încă şi în zilele noastre în lumea ,,întâia” a ţărilor dezvoltate.
Culturnicul sovietic Lunacearski (Nachmannson) a observat pe bună dreptate corespondenţa muzicală a dialecticii hegeliene: forma de sonată şi deci şi a simfoniei clasice apărută în lumea austro-germană din vremea lui Hegel.
Acest lucru a fost aplicat mai conştient şi consecvent de către Beethoven.
Sub influenţa nefastă a masoneriei cu tendinţe anticlericale şi în final ateiste, arta – deci şi muzica – se desprinde începând din secolul al XVIII-lea de religie, de Biserică, şi devine tot mai mult magie.
Muzica religioasă continuă în baroc, dar compozitorii Bach şi Händel ies din duhul Bisericii şi se îndreaptă spre perspectiva omenească.
Acest fenomen repetă desfăşurat pe parcursul secolelor ceea ce a încercat fără izbândă împăratul Iulian Apostatul în secolul al IV-lea: lepădarea de creştinism şi revenirea la păgânismul cultivat al vechii Elade, numită mai nou secularizarea sau laicizarea culturii. Fiind desfăşurat în asemenea durată, acest proces a fost mult mai greu de sesizat şi de combătut, ceea ce i-a dat şansa reuşitei pe care o constatăm astăzi.
Muzica europeană apuseană a luat din secolul al XIII-lea o turnură parsifaliană dată de masonii rozicrucieni de unde se revendică printre alţii şi Rudolf Steiner, părintele antroposofiei şi al pedagogiei Waldorf.
Dar cum s-a întâmplat aceasta?
În creştinătatea apuseană de acum o mie de ani au pătruns germenii unor erezii ca filioque şi celelalte studiate de teologia dogmatică simbolică. Pe tărâm muzical au apărut în consecinţă abateri, încă în biserică şi în cult.
Aceste scăderi sunt abaterea de la canoanele muzicii gregoriene care erau – cu excepţia glasurilor şi a cadenţelor – aceleaşi ca şi în răsărit: monodie strict vocală, fără instrumente.
Pr. lector Vasile Vlad a explicat într-o manieră profundă fenomenul teologic ce a stat în spatele evoluţiei muzicale apusene:
,,În Italia, Franţa, Spania, procesul impunerii cu forţa a cântului gregorian pare a birui spre sfârşitul secolului al XI-lea. Dar biruinţa este iluzorie-precum artificial este tot creştinismul apusean secularizat al vremii noastre.
Când ,,frâul” este aşezat deasupra unei realităţi date, oricât ar fi fost el din ,,aur” dacă nu-şi asimilează natural prin metabolismul enipostazierii, acesta se obiectivează şi se limitează apoi la crearea unui raport juridic exterior.
La fel şi muzica gregoriană, chiar dacă constituia etosul creştin autentic, chiar dacă reprezenta valorile divine, dacă aceasta nu şi-a conjugat sieşi şi libertatea şi puterea creatoare a specificului etnic căruia s-a îmbiat, s-a transformat repede în literă şi cânt mort cu caracter limitat prin epuizarea posibilităţilor de a se întrupa în realitatea vie a bisericilor locale.”
În secolul al VIII-lea biserica apuseană a deschis poarta nefericită a inovaţiilor cultice ce au măcinat-o şi au produs atâtea schisme şi erezii mai târziu.
După secolul XII apare polifonia vocală şi se introduce treptat orga ca suport al corului.
În 1600 orchestra a intervenit în biserica romano-catolică, realizându-se astfel o messă barocă cu arii solo, coruri şi orchestră. E drept că apariţia oratoriului în secolul al XVII-lea datorată lui G. Carissimi se încadra în curentul catolic al contrareformei, deci oarecum ,,de dreapta”, prin care se luau măsuri de stăvilire a marşului protestant.
Muzica oratoriului se opunea astfel coralelor luterane şi psalmilor calvineşti ce aveau prin accesibilitatea lor muzicală, dogmatică şi lingvistică mare priză în rândul credincioşilor.
Din secolul al XVIII-lea nu se mai poate vorbi de o muzică creştină, ci cel mult de una religioasă, ceea ce din punct de vedere duhovnicesc reflectă o împuţinare a credinţei, o decădere.
Această muzică religioasă, ca şi arta religioasă în general, se caracterizează prin faptul abordării subiective, personale a temelor religioase, tratate în afara canoanelor şi dogmelor.
Concertele religioase, motetele, cantatele şi messele, oratoriile, reqviemele de mai târziu se încadrează aici, de asemenea în spaţiul protestant cântările pietiste şi apoi sectare ce caracterizează astăzi chiar şi cultul acestora.
Această practică se poate deja din secolul al IV-lea, după cum relatează W. Fleming în „Arte şi idei”:
,,Arie, fondatorul sectei ariene, a fost acuzat că îşi strecura ideile religioase în mintea adepţilor săi cu ajutorul imnurilor cântate pe melodii provenind din muzica de ospăţ şi de teatru.
Aceste imnuri nu erau agreate în cercurile ortodoxe, deoarece semănau prea mult cu muzica populară.”
Aici este cazul să semnalăm ecouri ale acestei practici şi în cazul grupărilor ortodoxe pietiste ,,Oastea Domnului” şi ,,visarioniştii”, caracterizate tocmai prin acest gen de cântări, gen ce nu mai are nici o legătură cu muzica bisericească!
Muzica visarioniştilor este cunoscută îndeobşte prin casetele răspândite de aceştia în anii 90.
Se remarcă folosirea acordeonului, flautului, chitarei şi viorii, cu rezonanţe de folclor orăşenesc şi chiar de muzică folk. Rezultatele artistice sunt dubioase sau de-a dreptul stângace, iar efectul lor misionar pozitiv de moment nu compensează aceste scăderi.
La ora aceasta se pare că mişcarea stagnează, iar o parte din membrii ei râvnitori s-au integrat rânduielilor cultului şi muzicii bisericeşti ortodoxe.
Muzica de cult creştină a continuat desigur până în zilele noastre în biserica romano-catolică.
În ceea ce priveşte ramura profană care s-a născut în acel spaţiu apusean să-l luăm de exemplu pe celebrul W. A. Mozart.
Acesta a făcut parte dintr-o lojă francmasonică – este un fapt clar documentat: la data de 14 decembrie 1784 el devenea membru în loja vieneză Zur Wohlthătigheit, fiind sub protecţia membrilor familiei Esterházy, mecenaţi francmasoni celebri cu ramificaţii până în Transilvania, ce i-au susţinut şi pe Haydn şi Beethoven.
Tatăl lui Wolfgang, Leopold Mozart, a fost iniţiat în lojă la data de 28 martie 1785. La 22 aprilie el căpăta gradul al treilea în loja Zum wahren Eintrach unde pe 24 aprilie s-a executat cantata Die Maurerfreunde (K. 471) a lui W. A. Mozart.
La moartea unui frate mason, Georg August, Mozart a compus cea mai importantă creaţie masonică a sa Maurerische Trauermusik (K. 477), ca muzică funerară în loja Zum gekrönten Hoffnung în care deţinea gradul al treilea sau maestru francmason.
În această lucrare Mozart a încercat o sinteză de romano-catolicism austro-german cu francmasonerie.
Acesta este de fapt duhul muzicii clasice!
Căci nu e după cum spunea Socrate în dialogul lui Platon Statul, şi anume că schimbarea modurilor muzicale determină schimbări în societate, ci dimpotrivă, ideile respective sunt cele ce au dus până la exprimarea sonoră cunoscută sub numele de muzică clasică: monodia acompaniată, sonata, stilul armonic deosebit de perioada anterioară polifonică barocă de tip iluminist protestant.
În anii 1784-1786 loja din Paris Les Amis réunis tipărea simfoniile lui Haydn – acesta fiind la rândul său coleg de lojă cu L. Mozart. Împreună cu fratele său de lojă Schikaneder, W. A. Mozart a compus în 1791 celebra operă masonică ,,Flautul fermecat”. După 1792 autorităţile imperiale austriece au luat măsuri drastice ce au dus la intrarea lojilor ,,în adormire” – formula specifică a masoneriei – până în 1918 când imperiul s-a destrămat.
,,Se vede că în cadrul francmasoneriei Mozart şi-a găsit un grup de bărbaţi cu vederi asemănătoare, cu idei şi scopuri ce corespundeau cu ale sale, drept care a devenit francmason fervent.
El va compune o sumedenie de piese pentru fraţii săi de lojă. F
rancmasonii aveau o mare influenţă asupra vieţii şi gândirii lui Mozart.
S-a întâmplat ca în cadrul unei întruniri de lojă din noiembrie 1791 unde s-a cântat ultima lucrare completă a sa Eine kleine Freymaurer Kantate K 623… el a contractat acea infecţie care printr-un lanţ de complicaţii medicale va conduce la moartea sa prematură printr-o comă renală peste trei săptămîni mai târziu.”
Această explicaţie este cu siguranţă mult mai puţin cunoscută decât legendele popularizate şi prin unele filme ca cel al lui Milos Forman.
La fel se va întâmpla mai târziu cu cei ca Jim Morrison şi Jimmi Hendrix, morţi în floarea vârstei sub loviturile drogurilor.
Toate acestea au fost la vremea lor secrete, după modul ocult în care lucrează aceste societăţi, dar se scapă din vedere faptul că: ,,… nu e nimic ascuns care să nu se dea pe faţă: nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la arătare.” (Mt. X,26; Lc. XII,2).
Secularizarea şi autonomia muzicii
Urmând unei metodologii curente ne vom referi şi în continuare la perimetrul cultural al Europei apusene în care se constată apariţia germenilor masonici (lucrativi, laicizare, secularizare) în secolul al XIII-lea, iar renaşterea păgânismului a fost urmată de influenţa iudeo-arabă şi a gnosticismului elenist.
Apariţia orgii şi a polifoniei vocale în biserica romano-catolică, apariţia operei în secolul al XVI-lea, apoi barocul, pot fi considerate ca puncte de referinţă pe traseul secularizării muzicii. … în perioada cuprinsă între 1650 şi 1750, numită a barocului, masoneria a pus stăpânire pe arte, păgânizându-le treptat, dându-le o autonomie şi scoţându-le de sub tutela bisericii.
Prin urmare şi muzica este de acum înainte folosită în acest război nevăzut, concertele muzicale şi operele tinzând să facă o concurenţă sfintelor slujbe, devenind alternative (alter-natus, din nou născut), sau înlocuitori (ersatz) ai acestora în sufletele oamenilor.
Anul 1717 marchează – oficial – apariţia masoneriei speculative, adică a trecerii de la artă (desigur fără a o abandona), la ideologie, astfel luând naştere iluminismul, secularizarea, capitalismul, burghezia, republica, democraţia, economia de piaţă, drepturile omului, revoluţia franceză, apariţia S.U.A.
Acum se desparte cultura de cult, cultura devine din ce în ce mai laică, mai profană, mai păgână, mai îndepărtată de Dumnezeu.
Biserica protestantă este cu timpul penetrată intens de masonerie, în apus apărând un fel de falie cultural-confesională: la nord, protestantism şi capitalism – la sud catolicism şi feudalism.
Observaţia se aplică desigur şi la formele muzicale specifice muzicii ,,culte” baroce, acestea reprezentând imaginea muzicală a concepţiilor masonice (nu spunem iudeo-masonice, deoarece iudeii nebotezaţi nu sunt deocamdată admişi în masonerie).
Aici se încadrează fuga, concertul grosso, sonata, apoi muzica aşa-zisă clasică a iluminismului (o continuare a procesului de apostazie şi repăgânizare a Europei) cu formele ei, simfonia şi concertul instrumental.
Secolul următor aduce romantismul, sinteză de romano-catolicism, cu secularizare şi misticism masonic, revoluţiile burghezo-democratice naţionale, apariţia mişcărilor de stânga, socialiste şi comuniste.
Romantismul şi naţionalismul pun în prim plan o schimbare a puterii: dacă în secolul trecut masoneria era aristocrată şi anti-monarhică (dar totuşi cu un soi de credinţă deistă), acum apare burghezia atee într-o ţară catolică, Franţa (!), şi sectară în ţările protestante. Şcolile naţionale romantice şi poemele simfonice sunt produse ale acestei activităţi masonice. Neo-păgânismul continuă mai ales prin Richard Wagner. Cultura intră pe o pantă decadentă, …”
Unul dintre puținii (de fapt cred că singurul compozitor clasic de (((etnie))) ) era Mendelsohn Bartholdy și să-l întrebăm pe Wagner ce părere avea despre el. “I think it’s all Wagner’s fault. The year after Mendelssohn’s death, Wagner wrote a notorious and poisonous essay, Jewishness in Music. In it, he said that Mendelssohn “has shown us that a Jew can possess the richest measure of specific talents, the most refined and varied culture … without even once through all these advantages being able to bring forth in us that profound, heart-and-soul searching effect we expect from music”. In fact, Mendelssohn was the most Christian of Jewish composers: the grandson of Moses Mendelssohn, the Jewish Enlightenment philosopher, Felix was baptised at the age of seven. He was always conscious of his Jewish heritage, refusing his father’s suggestion that he be known as “Felix M Bartholdy”, and signing himself Felix Mendelssohn Bartholdy instead. Yet he did more to align his music with Protestantism than any other major 19th-century composer, writing scores of Psalm settings, a symphony in honour of the Reformation, and an oratorio, Paulus, that dramatised the most famous conversion from Judaism to Christianity in the Bible. ”
https://www.theguardian.com/music/2009/may/05/felix-mendelssohn-richard-wagner-classical-music
Iar la faza cu muzică “masonică”, cred că ai confundat cu rap sau alte mizerii. Ca de exemplu Jazz.
From The International Jew:
“Many people have wondered whence come the waves upon waves of musical slush that invade decent parlors and set the young people of this generation imitating the drivel of morons… Popular Music is a Jewish monopoly. Jazz is a Jewish creation. The mush, the slush, the sly suggestion, the abandoned sensuousness of sliding notes, are of Jewish origin.
Monkey talk, jungle squeals, grunts and squeaks and gasps suggestive of cave love are camouflaged by a few feverish notes and admitted to homes where the thing itself, unaided by the piano, would be stamped out in horror. Girls and boys a little while ago were inquiring who paid Mrs. Rip Van Winkle’s rent while Mr. Rip Van Winkle was away. In decent parlors the fluttering music sheets disclosed expressions taken directly from the cesspools of modern capitals, to be made the daily slang, the thoughtlessly hummed remarks of high school boys and girls.”
In addition to the less savory aspects of Henry Ford’s musical tastes, he had a genuine affection for the kinds of traditional music that many Americans played at home and at community events. Among Ford’s personal artifacts at the Henry Ford Museum are his Stradivarius and Guarneri violins that he used to play fiddle music.
Ford started subsidizing old-timey music. Richard A. Peterson, the author of Creating Country Music, said that Ford, “put more money into promoting country music in the 1920s than anyone else. Ford was frightened by what he saw as the urban decadence of couples jazz dancing. In response he organized fiddling contests and promoted square dances across the country to encourage what he saw as older, more wholesome forms of entertainment.”
By the way, before you read “urban” as a euphemism for “black,” as it is sometimes used today, Ford genuinely didn’t like big cities and regretted how the success of the Model T created wrenching changes for the rural America of his youth.
Ai ascultat ce zice acest Rabin despre Wagner si Bartholdy?
“Where was God in the Holocaust? Rabbi Yossef Ben Porat”
https://www.youtube.com/watch?v=rRkDK00oMxQ
… ca sa nu obosesti, sari direct la 1:20:18…
Si, daca esti grabit poti incepe (desi pierzi…) de la 1:20:53
Citeaza, descrie ce zicea Wagner – Ihate… those who look like gentiles – I hate.
Because they enter our society and they ruin our culture and the somg and the German essence. Those that converted – I see them as subversives, … that will ruin the whole German nation in the future… they will destroy us.
Because they are disguised as Germans. But they are not Germans.
They are Jewish people and will stay German …
1:22:13 – Wagner only said what is written in the Torah…
Because a Jewish person is a Jewish, even he is disguises himself.
Even if he is a convert. “Israel who sins is still Israel!”
You – he writes – are merciful people. We are cruel people.
You are ruining our culture.
…
1:22:40 – And that is why all his book is aimed AGAINST the composer Mendelssohn [Bartholdy]. Who’s father had converted.
When he was 5 years old, he was baptised.
He (Wagner) writes to him (to Mendelssohn) – listen!:
You think that if you speak German and you converted, you’ve become German?
No.
Your music is wailing (= boceste, jeluieste).
Your music isn’t authentic, and you poison our culture because people think that is German music.
The German music is full of pride, and you can’t do it.
And that is why you are called “The enemy of the German culture”.
Continua rabinul:
So, he isn’t right?
Of course he’s right!
“You have chosen us out of all the nations!” That’s right.
We are humble, merciful, shy, that’s true.
That is what we are proud about.
So, understand that the events didn’t happen for no reason.
They were no coincidence…
—————-
Ca sa vedem la ce ii folosea talentul lui Mendelssohn – la distrugerea culturii germane. Nu are relevanta stradania de a deveni crestin si chiar german – era altceva, de neschimbat.
O fi gadiland urechea dar induce stari si deschide “usa” pentru idei care nu fac parte din bagajul cultural, religios, identitar al “gazdei” pe care o “muta” mental spre ei, cu cuvintele tale…
(vezi comentariul raspuns la replica ta anterioar, …. ne-pricepatoare…”
Ce sa asculti [si la el] si cu ce FOLOS?