Artistul Avangardist Marius Ianuș lovește din nou – Sonata Marșului Normalității

 

Cum m-am mutat mai aproape de porțile cetății,
am putut să mă duc la Marșul Normalității.
Era o zi foarte călduroasă de vară
cu peste treizeci de grade afară.

Am luat o pancartă cu „AVORTUL E CRIMĂ!”
cu care mă și apăram câte-un pic de climă.
O lesbiană trecu pe lângă mine și îmi strigă :
– Omoară-te, bă !

Atât mi-o trebuit !
Am început să țip, ca un țicnit :

– Nu sunteți prea subtili !
Și-ați uitat de zoofili,
de necrofili și de pedofili !

Ăștia nu-s tot dereglați ?!
Atunci de ce-i obnubilați ?!
Nu vreți să fie „diversitatea” totală ?!
Nu trebuie să aduceți tot balamucul în școală ?!

Chiar insist, noule KGB !…
Tu ești LGBTQZNP !
Asta e denumirea ta corectă !
Ți-o scriu eu, cu vopsea violetă
pe acest zid, ca să n-o uiți !

S-o citești când mai treci
cu circul tău de maimuți !

Demențele voastre vin dintr-o copilărie ratată !
Propaganda gay e pedofilie organizată !

Și, DA ! Avortul e crimă, cucoană !
Eu nu îți vorbesc de la știri,
eu îți vorbesc din experiența mea, ca persoană !
Că am făcut multe nelegiuiri !

Până și la Playboy am lucrat !
Îți dai seama ce porcării am în cap !

Dar lesbiana cea feștită în zece culori
ajunsese deja pe la uniune, pe la compozitori…
Totuși, dacă fusesem atât de vocal
se apropie de mine o reporteriță cu ochii mari :

– Sunt Tonela Pârâureanu de la C1TV.
Ce vreți să spuneți cu aceste cuvinte despre LGBT ?
– Eu ți-aș spune, da’ n-o să mă dați niciodată pe post,
că vă cunosc.

Am lucrat și eu în presă, vreo zece ani…
Toți patronii voștri sunt jidani !
Mai avem doar o fărâmă de presă românească
iar fărâma asta se chinuie să supraviețuiască…

N-ai cum să dai tu pe post ce am de spus.
Mi-e foarte clar, după rictusul tău descompus…

Dar îl avem cu noi pe A1,
pe bossul, pe faimosul Giginio…
Patron și antrenor vestit
la cea mai iubită echipă, după Rapid.

Hai, că pe el o să-l dați, că aruncă cu bani
și poate vă pică și vouă câte-un merțan…
Ia-i lui interviu, că n-am gelozie.
Mie-mi ajunge dacă vă scriu eu într-o poezie.

Și am plecat să văd ce se mai pregătește
și de ce procesiunea nu pornește.

Mai încolo era Pompiliu Diplan
care filma cu un telefon agățat într-un par.
– Să știi că eu găsesc poezia ta impresionantă !
Când mă pui și pe mine într-o sonată ?

– Da’ tu m-ai chemat la vreo emisiune de-a ta ?!
Lasă-mă-n pace, nu mă mai filma !
Toți vreți să vă fac nemuritori,
da’ niciunul nu-mi aduceți cititori !

Și mai încolo era Dan, liderul mișcării protestatare,
care se zbătea cu niște chestiuni legate de organizare.
Și mai avea și vreo două coaste rupte,
după ce l-am pus eu într-o sonată să se lupte…

Între el și Giginio, de la te miri ce,
apăruseră niște cântece…

– Domnule Becali, lasă-mă să țin o cuvântare.
– Când sunt eu cu voi, eu sunt cel mai mare,
iar voi nu mai aveți despre ce să vorbiți !
Sunteți pregătiți ?!

– Dar noi suntem organizatori,
Nea Gigi… Nu poți să ne zbori…
Trebuie să spunem și noi ceva…
înțelege și dumneata…

– Aoleu, ăștia doi sunt bolnavi de șefie,
se băgă și Saccsiv pe felie
cu o doamnișoară micuță,
care-și mângâia pisoiu`.
O anume Oana Stoichițoiu…

– Dar de ce v-ați adus pisoiașul aici ?
„Ia uite… A venit aici să agațe gagici !…”,
l-am judecat cu mintea mea bolnavă
doar pentru că și mie îmi era dragă.

În cele din urmă, conflictul s-o aplanat
și am plecat.
Giginio era cu crucea pe umăr, mafiot,
susținut din spate de-un nepot.

În fața lui, Toneta Pârâureanu îi lua un interviu,
pregătită să nu-l scape până-n sicriu,
că poate i-o pica și ei vreun ban
sau, vorba lui Moș Ianuș, un merțan.

Călugării stropeau cu aghiazmă
Calea Victoriei și Cărarea Împărătească,
că eram pe două drumuri, printr-un mister,
unul pământean și unul prin cer.

Și cântau foarte frumos, cu elocvență,
se tămâia elegant, în cadență,
se mai cânta câte-un apostol, câte-o evanghelie…
și ne simțeam ca la o utrenie.

Ne străduiam să alungăm dracii
pe care îi lăsaseră în urmă deraiații.

Cum ne-am învârtit pe lângă niște garduri de delimitare
ne-am trezit în fața noastră cu o arătare.
Era pe jumătate băiat și pe jumătate fată.
Dar avea și ceva de femeie însărcinată.

Avea mustață, dar buze umflate cu botox.
Avea țâțe, într-un fel de corsaj de inox,
dar părea să mai aibă, de-mi venea să leșin,
și organ de reproducere masculin,

care se întrevedea printre fâșiile de piele
pe care le folosea pe post de izmene.
Și era grasă, lăbărțată și zborșită
ca o mare curvă sodomită…

Arătarea își desfăcu
corsetul de oțel
și ne arătă două ugere
care-ar fi încântat un vițel :

– Puteți să mă violați, dar nu vreau să mor !,
anunță individul cu o voce de actor.
– Pune-ți, mă, corsetu’ ăla pe tine,
că dintre noi nu te violează nime’ !

– Ăsta s-o dezbrăcat ca să vă cucerească !
Duceți-l la Nea Gigi, ca să-i cetească !,
zise altul dintre protestatari
către ăia care păreau mai cărturari.

Și ia-ți și tu niște nădragi adevărați,
să nu-ți mai vadă podoabele și ceilalți !
Nu ți-e rușine să umbli așa pe stradă ?!
Unde-i mă-ta să te vadă ?!

Am abandonat această scârbavnică făptură
că numai privind-o te umpleai de ură…
Am încercat să mă rog un pic pentru ea,
dar mai bine i-ar fi citit Nea Gigi ceva…

Am mai mers prin mulțime, erau toți insurgenții –
Noua Dreaptă, Frăția Ortodoxă, studenții,
toate florile României,
dar și băieții de la Ziua Mâniei.

A fost frumos, popimea o cântat
tot drumul pentru Cel PreaÎnalt.

Am stropit cu aghiazmă
din Piața Victoriei până la Izvor,
iar drumul o fost
nefiresc de ușor.

Dar la discursul de la sfârșit
m-am simțit trist și ispitit,
că mulți vroiau să-i ceară
lui Nea Gigi câte ceva.
Și aș fi vrut să-i pot și eu striga :

– Nea Gigi, dacă ar fi să-ți reproșez o chestiune
e că ți-ai băgat banii într-o slăbiciune
în loc să faci o televiziune!…
Băieții noștri filmează cu telefonul în băț,
iar sioniștii o țin într-un răsfăț…
Toată presa din lumea asta e a lor
iar noi ne uităm la meci la televizor
și apoi cădem în emisiunile lor!…

Că ei și-au băgat banii în presă,
în educație și în cultură,
iar noi ni-i băgăm în sport
și-n agricultură !

Dar nu i-am mai strigat nimic.
Ăsta-i șef de mic…
Nu ar asculta de unul ca mine
nici dacă i le-aș spune în terține…

Dacă aș avea douăzeci de milioane de dolari
eu zic că aș face un ziar
de s-ar îndrepta poporul ăsta spre Dumnezeu
ca la glasul Marelui Arhiereu.

Dar se poate să fie și o idee tâmpită,
care să-mi fie pierzanie, ispită,
să mă deturneze de la ce trebuie să fac
și să mă arunce în ghearele vreunui drac…

Deși știu că totul e-n mâna Lui Dumnezeu
aș cam vrea să pot schimba lumea eu…
Dar ce-mi mai trebuie mie toate cele ?!
Hai, să ne izbăvească Dumnezeu de rele !

Cât despre sodomiți…
toată lumea știe că sunt plătiți.

Au racolat câțiva copii
care se prostesc prin licee,
dar din pișatul lor
nici ăia n-or să beie.

Se vor trezi într-o zi și îi vor urî
cu o ură care poate omorî !
Aici sunt niște rugăciuni care ne țin în picioare !
Nu te joci cu Împăratul cel Mare !