Home / Educativ / APEL! Susține Editarea Unei Cărți Despre Experimentul Pitești

APEL! Susține Editarea Unei Cărți Despre Experimentul Pitești

Incorect Politic
Noiembrie 6, 2019

APEL

Dragi prieteni,

Pe fondul scandalului generat de ofensarea memoriei victimelor Experimentului Pitești de către cei doi istorici neomarxiști, și după succesul protestului la care au aderat, semnând, numeroase personalități ale vieții publice, vrem să vă aducem o veste.

Vom edita, în regim de urgență, o carte cuprinzând, alături de alte scrieri, studiul regretatului CONSTANTIN IULIAN – luptător anticomunist neînfricat, trecut prin experimentul Pitești – cu privire la cei care au fost realii organizatori, coordonatori și beneficiari ai experimentului. Criminalii rămași până azi în umbră.

Eram la Spitalul Fundeni, la în mai 2012, când dl Constantin Iulian, aflat pe patul suferinței, mi-a cerut ca, atunci, atunci când voi găsi potrivit, să publicitez studiul său, pe care deja mi-l încredințase spre păstrare.Își cunoștea diagnosticul necruțător și știa că nu mai are mult de așteptat de la existența pământească.

Am publicat studiul prima oară, pe internet, în 2013, pe fondul efervescenței iscate de inculparea lui Vișinescu, încercând să arăt că, dincolo de executanți ca acesta, au existat vinovați și mai mari, care au trait liniștiți și poate încă mai trăiesc prin vreun colt de lume.

Acum însă, dacă tot s-a răscolit mizeria de la Pitești, e cazul ca acest studiu, alături de alte contribuții ale lui Iulian pe această temă, să apară între coperțile unei cărți. Să circule din mână în mână. Să rămână la Biblioteca Academiei și alte biblioteci din țară și din afara țării.

Studiul deconspiră, documentat, cine au fost autorii și beneficiarii principali ai atocităților petrecute la Pitești, în special Direcția a V-a (anchete penale) a Securității. Cine erau ofițerii acesteia, cărei etnii aparținea majoritatea lor, dar și în ce state au emigrat mulți dintre ei în anii 60, trăindu-și tihniți restul vieții, fără remușcări pentru crimele comise.

Sunt lucruri puțin cunoscute, care te pun pe gânduri, și care oferă o explicație, poate singura rațională, asupra întrebării de ce, spre deosebire de celelalte țări comuniste unde s-au aplicat prevederile celebrei circulare NKVD, stoarcerea de informații de la deținuții deja condamnați nu a mers până la umilințele și cruzimile petrecute la Pitești, unde 90% dintre deținuți erau legionari…

Nu e nimic antisemit în această carte, ci doar adevăr istoric pe documente, fără ură și părtinire.

La 70 de ani de la debutul experimentului Pitești, la începutul lui decembrie, vrem să facem lansarea acestei cărți.

Dezvelirea deplină a Adevărului cred că este cel mai profund omagiu adus victimelor.Pentru apariția acestei cărțulii în regim de urgență, procedăm și noi, cum am văzut și la alte edituri că procedează, la lansarea unui APEL PENTRU SUSȚINEREA FINANCIARĂ a editării.

Cartea se va numit POST SCRIPTUM LA PITEȘTI și pentru primul tiraj ne-am gândit la 300 exemplare, cu un cost de 2.100 lei.

Banii câștigați în urma vânzării vor fi investiți: o parte într-un nou tiraj, cealaltă parte în amenajările și întreținerea Muzeului Rezistenței, în secțiunea dedicată Piteștiului.

Susținerea se poate face prin DONAȚII:

  • – fie direct la casieria Fundației Ion Gavrilă Ogoranu
  • – fie în cont bancar IBAN: RO48RNCB0090120742810001 BANCA: BCR Sucursala Lipscani BENEFICIAR: Fundația Ion Gavrilă Ogoranu; CIF: 28081579 COD SWIFT: RNCBROBU cu mențiunea „contribuție pentru editarea cărții POST SCRIPTUM LA PITEȘTI”.

Orice contribuție, începând de la 1 leu, este importantă.

Lucrurile mari se fac, adesea, cu eforturile mici ale celor mulți.

Pe site-ul Fundației Ogoranu va exista o secțiune în care vor fi prezentate evidența contribuțiilor (numele donatorilor vor apărea NUMAI dacă aceștia ne vor comunica dorința lor în acest sens), stadiul lucrării, documentele fiscale ale tipăririi cărții. Reamintim celor care doresc ca numele lor să apară în evidența contribuțiilor, să ne comunice expres acest lucru.

Mulțumim și ne rugăm ca inițiativa noastră să aducă roadă.

Florin Dobrescu

Secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Tel. 0722749249

E-mail: ogoranu@gmail.com

Check Also

LIBERTATE pentru Marian Motocu! – Olteanul a fost reținut de mascați în timpul unui live

Sterie Ciumetti | Libertate pentru Marian Motocu!

One comment

  1. ar trebui să reveniți cu un articol atunci când cartea se va publica, pt cei care doresc s-o achiziționeze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *