Home / Actualitate / Angajat Concediat în România Pentru o Opinie

Angajat Concediat în România Pentru o Opinie

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iunie 22, 2019

Angajat Concediat în România Pentru o Opinie

Salutare,

Știai că dacă susții lucruri firești cum ar fi familia, valorile, tradițiile și normalitatea, poți fi concediat de la locul de muncă?

Cum ți se pare?

ActiveNews:

Un angajat al unui club bucureștean frecventat de homosexuali a fost concediat joi pentru că și-a exprimat pe contul personal de socializare intenția de a participa la Marșul Normalității, ce va avea loc în Piața Victoriei sâmbătă la ora 12:00, în aceeași zi cu parada minorităților sexuale.

Pe fondul desfășurării Zilelor Mândriei homosexualilor la București, postarea tânărului de 35 de ani a fost reperată de clienții de altă orientare sexuală ai unității comerciale, care au amenințat că vor boicota localul, făcând indirect presiuni pentru ca angajatul să fie dat afară de la serviciu. Acesta a fost concediat joi, urmând ca vineri localul unde lucra să găzduiască un „târg al inițiativelor” organizat de „asociația comunitară MozaiQ” a minorităților sexuale. Situația a fost semnalată în mediul on-line de autoarea inițiativei „Adoptă un țăran”, Adriana Benedek, despre proiectele căreia ActiveNews a mai relatat anterior.

Am intrat într-o nouă eră.

Când vorbeam cu unii prieteni despre ceea ce se întâmplă în vest cu concedierea oamenilor pentru opinii politice, mi s-a spus că în România există o lege care te protejează de această situație. Chiar și cu legea, un angajator poate să îți facă viața un iad dacă vrea, până îți dai demisia singur.

Totuși concedierea lui Remi Manoiu constituie un precedent care poate fi aplicat oricui. Dacă colegul tău de lucru este poponar și nu-i place ce ai scris pe Facebook, el poate cere ajutorul prietenilor lui și a ONG-urilor de tip “Accept” pentru a trimite plângeri și amenințări șefului tău până când rămâi fără serviciu.

Asta se întâmplă în vest. Remi Manoiu este primul la noi (din câte știu), dar cu siguranță nu va fi ultimul.

„Libertatea de exprimare NU EXISTĂ! Nu, lucrurile astea pe care vi le aducem în atenție nu sunt povești. Agresivitatea comunității curcubeu nu cunoaște limite.

În ultimele două săptămâni am fost amenințată, înjurată, raportată, criticată, sesizată, șantajată, probabil și dată în judecată pentru că-mi exprim opiniile (doar în ultimele zile am blocat peste 70 de astfel de indivizi).

Dacă ești înjurat, amenințat, raportat și criticat pentru părerile exprimate online înseamnă că faci ceva bine. De obicei cenzura și prigoana e dirijată împotriva celor ce au principii morale și demnitatea să-și apere punctul de vedere, care, firește, este incorect politic.

Ultima postare, adică cea de sub asta, a evidențiat clar de ce nu ne putem lupta cu ei. Însă postarea asta nu este despre mine! Și nici despre mișcarea elgibiti. Este despre un prieten, Remi Manoiu, care astăzi și-a pierdut locul de muncă din cauza postărilor pe fix același subiect.

Remi lucra într-un bar în care comunitatea Mozaiq își făcea veacul (se încuibaseră acolo, fiindu-le deja casă cu “acte” în regulă). În ciuda acestui lucru, Remi nu a ezitat să își spună părerea franc, atunci când tot ceea ce a văzut și trăit în mijlocul acestor oameni a devenit de nesuportat. A început să scrie pe Facebook, evidențiind multe nereguli ce se petrec în sânul “familiei” elgibiti.

După câteva luni de rezistență, probabil presiuni (aici poate confirma sau infirma el însuși), amenințări și multă ură/agresivitate, a reușit cu postarea de astăzi, în care își anunță participarea la marșul normalității, să îi supere până într-acolo încât să fie dat afară. Nu-i pare rău, pentru că oricum voia să plece din mediul ăla”, a scris Adriana Benedek pe contul ei de socializare.

Postarea pentru care tânărul și-a pierdut locul de muncă redă în mare parte ideile exprimate în comunicatul organizatorilor Marșului Normalității de sâmbătă din Piața Victoriei (ora 12:00):

Da, merg la Marșul Normalității. De ce?

Da, merg la Marșul Normalității. Cum ți-ai dat seama?

Pentru că sutele de milioane de euro pompate în propaganda LGBT (prin filme, seriale, documentare, fb, parade, videoclipuri) nu a reușit să-mi schimbe percepția despre normalitate și realitate.

Pentru că nu-mi doresc ca Institutul Cultural Român să sprijine, contrar oricărei norme culturale românești, festivalul Bucharest Pride, asumând fără nici un mandat opinia și viziunea poporului român.

Pentru atitudinea agresivă și ofensatoare a comunității LGBT care, la Cluj, printr-o pseudo-piesă de teatru, a batjocorit credința ortodoxă a poporului român.

Pentru că la librăria Cărturești, în “Raftul LGBT “, inspirat de comunitatea homosexualilor din România, sunt și cărți recomandate copiilor de 2-4 ani.

Pentru că nu-mi doresc ca ideologia de gen să fie introdusă în școli și grădinițe.

Pentru că există intenția unor partide parlamentare de a băga pe gâtul românilor parteneriate civile între persoane de același sex, în disprețul celor 3,5 milioane de români care au votat la Referendumul din 6-7 octombrie 2018.

Dumnezeu a dat legi în natură care dau echilibru și armonie universului și ele nu trebuie modificate, fiind mai presus de puterea omului.

Din nefericire, omul a început să se creadă Dumnezeu și să schimbe legile după cum dorește el. Nu putem schimba percepția realității prin lozinci ca “Iubirea nu se votează”, și chiar dacă ele sunt premiate prin diverse locuri și diverse cercuri, rămân doar niște lozinci.

UNII AU ALES SĂ RESPECTE LEGILE LUI DUMNEZEU!!

PS: În rest, și o spun cu toată sinceritatea, nu mă interesează ce fac doi oameni maturi la ei în dormitor”, a scris Remi Manoiu joi pe contul lui de socializare. Câteva ore mai târziu, acesta avea să fie concediat din localul bucureștean unde lucra.

Probabil nu era în timpul serviciului când și-a exprimat păerea pe Facebook. Realizezi unde se poate ajunge?

Noroc că poponarii încă nu realizează, dar orice persoană care are Facebook este vulnerabilă la o analiză a conținutului, la ce ai postat acu 7 ani, care, dacă se găsește a fi “rasist”, “homofob”, “antisemit” sau alte denumiri inventate de tovarășii cenzori, vei fi în mare belea…

„N-am făcut decât să-mi spun punctul de vedere și pare că asta nu mai e legal în România. E ok, n-am pierdut nimic. E cumva mai bine că am plecat de acolo, deja era un cuib sinistru. (…) Pot să-i înțeleg pe ăia de acolo, barul a devenit fief lgbt si multi homosexuali erau clienți acolo. Era mai bine să-și păstreze clientela și să scape de mine.

A-ți spune punctul de vedere despre elgibiti nu e ilegal încă.

A-ți spune punctul de vedere despre neamul de ucigași, cum le-a spus Funar, este actualmente ilegal, dacă nu e favorabil.

A-ți spune punctul de vedere despre Ion Antonescu și Mișcarea Legionară este actualmente ilegal, dacă e pozitiv.

A-ți spune punctul de vedere despre fascism, național-socialism sau grupuri care sunt considerate a fi fasciste și a te exprima prin simboluri și însemne de acest tip este actualmente ilegal.

Unde este activismul pentru drepturile omului, dreptul la exprimare liberă și asociere?

Este mai important dreptul fundamental al omului de a-și băga un dildo în cur?

Postarea a fost distribuita în lumea lor de cineva și de acolo s-a declanșat nebunia. Au început ăia să spună că nu mai vin pe acolo. Eu am tot postat despre asta în perioada Referendumului (din 6-7 octombrie 2018 -n.r.) și nu a ieșit așa iureș, dar pare că acum oamenii s-au activat foarte bine”, a povestit ulterior proaspătul șomer din motive ideologice.

Merită menționat în context faptul că localul unde lucra Remi Manoiu a găzduit în chiar ziua concedierii acestuia o întâlnire a bisexualilor, a doua zi urmând să se desfășoare în același loc o întrunire a organizațiilor de promovare a homosexualității, în contextul Zilelor Mândriei minorităților sexuale din București.

Pe mesele acelui local vor fi confecționate vineri pancartele ce urmează să fie afișate la Marșul Mândriei homosexualilor, care va avea loc sâmbătă pe străzile Capitalei, la o oră diferită față de Marșul Normalității:

„MozaiQ te așteaptă la o nouă ediție a Târgului Inițiativelor vineri 21 iunie de la ora 15 la Manasia pe str. Stelea Spătaru 13 pentru a cunoaște oameni, grupuri și organizații LGBT care schimbă pas cu pas comunitățile în care trăiesc. Până acum au confirmat MozaiQ, PRIDE România, eQuiVox Timisoara, Identity.Education, LGBTunited Brașov, Glia Queer, Asociatia Accept, LGBTunited Constanța, Departamentul Rainbow Romania.

Vom avea și un colț pentru workshop bannere pentru marșul Bucharest Pride”, se arată în descrierea unui eveniment creat de pagina de socializare Pride Romania.

Sunt multe organizații finanțate puternic și primind ajutor din străinătate, adică importă activiști.

Caută “gay travel” pe Google și vezi că sunt organizații care cu asta se ocupă.

La acest sfârșit de săptămână vor avea loc în Capitală două manifestări publice de orientare diametral opusă: Marșul Normalității, sâmbătă de la ora 12:00, în Piața Victoriei, organizat de Noua Dreaptă; Marșul Bucharest Pride, sâmbătă de la ora 17:00, în Piața Victoriei și Piața Universității, organizat de Asociația Accept și promovat ca eveniment pe o rețea de socializare.

Oamenii sănătoși la cap, tot mai puțini în tranziția aceasta spre distopie, vor merge la Marșul Normalității.

Bolunzii, handicapații, degenerații și roboții organici vor merge la parada de găozari, crezând că fac ceva deosebit, mândrindu-se cu păcatele lor.

Agenda pederastă avansează cu pași repezi, urmează pervertirea copiilor, apoi o societate totalmente bolnavă, de la rădăcină, crescută strâmb.

Când cei sănătoși vor fi epurați pentru “gândirea lor retrogradă”, pentru “homofobia” de care dau dovadă și nu se va mai găsi un singur om drept în România, atunci se va împlini promisiunea…

Angajat Concediat în România Pentru o Opinie

Dar până atunci avem datoria să luptăm, oricâți am fi, împotriva oricăror forțe potrivnice.

Angajat Concediat în România Pentru o Opinie

9 comments

  1. sa nu uitam ca prin vest s-au dus batrani la puscarie pentru postari malitioase pe facebook/twitter de genul “nu mai suport ca migrantii sa se cace pe strada mea”, sau “m-am saturat de migranti, trebuie trimisti inapoi”… sau cazul doamnei care a facut cu mana si a fost condamnata la puscarie pentru semne naziste… hashtag vreau o tara ca-n afara si eu muie rezist

    • Mai rau, eu am auzit ca vin imigranti gay care vor sa faca pe toata lumea gay si sa poarte si cearaafuri dalea pe cap. Pai daia am murit noi si frati nostriii la revolutie? Sa vina toti steaini sa faca ce vrea in tara noastra? Suntem crestini ortodocsi intru biserica sfantului nostru domn Iisus Cristos, aici e tara noastra! An tara asta nu au fost gay cand eram eu mic. Dupa 89 au venit de afara. Eu cred ca ie o boala si vor sa neo dea. Am auzit dar nu sunt sigur ca si vacinurile ar putea fi de vina, dar ce sa mai crezi.
      ROMANIA NU E GAY, AFARA CU TOTI GAY DIN TARA NOASTRA! UNDE ESTI TU TEPES SI VADIM SA LE ARATI CE E SODOMIA ADEVARATA?

  2. Dan Cristian Ionescu

    Poate va mira parerea mea, dar patronul care l-a concediat i-a facut un serviciu acestui tinar. Locul lui nu era acolo, sa fi sluga la masa a acestei comunitati descreierate si degenerate consider ca este o umilinta care nu poate fi motivata prin nevoia de a-ti cistiga piinea.
    Acum, sper ca un patron intreg la cap il va cauta pe acest tinar sa ii ofere o slujba.

  3. Remi Manoiu nu e primul de la noi care a fost concediat din cauza poponarilor.

    Prima a fost Laura Bretan, care a fost “concediata” de la Eurovision.

  4. E foarte interesanta o reactie pe care am citit-o pe Evenimentul Zilei, si in opinia mea ar merita publicata pe Incorect Politic.

    https://evz.ro/barbat-loc-munca-marsul-normalitatii.html

    „Un om și-a pierdut locul de muncă numai pentru că a îndrăznit sa anunțe pe Facebook că va participa la Marșul Normalității.

    Un om aproape că a fost linșat public de către promotorii “iubirii” și “toleranței”, cei din comunitatea LGBT si câte litere or mai fi și susținătorii lor, care au tăbărât pe el, l-au insultat, și-au bătut joc de el, l-au amenințat și nu au avut pace până când nu l-au văzut concediat.

    Pentru cei care doresc sa vadă cum a fost tăvălit omul acesta prin mocirlă, vă invit să intrați pe pagina lui si să citiți comentariile.

    Vă veți îngrozi. Lăsând la o parte limbajul infect, atata ură adunată impotriva unui om nevinovat eu n-am mai vazut.

    Remi Manoiu se numeste.

    Voi, toți cei care l-ati călcat în picioare pe Remi, vreti respect și iubire din partea mea?

    Cum să vă respect eu, cand l-ați lăsat fără loc de muncă, fără ca el să vă fi făcut nimic?

    Ce respect să am eu pentru cineva, care iese la paradă, pe străzi, în penisul gol și se târâste pe jos, în patru labe, deși Dumnezeu l-a făcut biped?

    Ce respect, când tu îți bați joc de credința mea și introduci în festivalul tau o piesă de teatru în care niște scârbavnici, pentru că un actor adevărat nu acceptă așa ceva, toacă ceapă pe icoana Mântuitorului?

    Ce respect, când tu profanezi statuia lui Adrian Păunescu?

    Ce respect, când minți cu nerușinare, că eu, heterosexualul, te bat pe tine, homosexualul, pe stradă, când strigi isteric că esti discriminat, desi nu te discriminează nimeni, când în realitate, tu esti cel agresiv și vrei sa îmi impui cu forța sa te accept?

    Care toleranță, cand tu, pe mine, nu mă tolerezi?

    Cand mă acuzi, mă hăituiești, mi te bagi in ochi prin toate canalele- începând cu google și termind cu ultima firmă care te susține, cand îmi hărțuiești copiii și vrei să îi educi tu, să le spui că sunt fetițe, deși ei sunt băieți și invers, cand mai ai un pic și îmi intri și-n casă, să dictezi regulile în familia mea?

    Ce respect, când instituții alde CNDC, care trăiesc si din banii mei, te apără numai pe tine, iar pe mine, nu?

    Tu imi faci mie toate astea, iar eu trebuie sa te iubesc si sa te accept.

    Te bați cu cărămida in piept ca tu nu vrei decât drepturi egale cu mine.

    Nu, prietene, tu nu vrei drepturi!

    Tu vrei dreptul de a mă subjuga pe mine, de a-mi pune de gât lațul ideologiei de gen și de a mi-l strânge în jurul gâtului, după bunul tău plac.

    Sunt sătulă de agresiunea, amenințările tale, de obrăznicia cu care pretinzi să te insinuezi in viata mea si a copiilor mei.

    Ieri, un amic și-a pierdut locul de muncă.

    Fara să-ți fi greșit ție cu nimic!

    Cine e victima și cine e călăul?”, a scris Cristina Elena Radulescu pe Facebook.

  5. In ce hal a fost adusa omenirea/In mod normal nimic nu ar trebui sa-i impiedice pe oameni sa mearga pe drumul care i se deschide mereu in fata ochilor si viata ar trebui sa decurga linistit in virtutea unui vortex divin.Acesta este tabloul existential al dumnezeirii.Dar,din pacate au aparut,printre oameni si malformatii umane,lasate sa se maturizeze si care produc adevaratele nenorociri omenirii.Astfel s-a proliferat scursura omeneasca adunata intr-o nebuloasa ascunsa sub ifatisarea unor ingeri cu coarne.La inceput se credea ca acestia sant la fel de inocenti ca toti ceilalti ingeri omenesti din cerurile lui Dumnezeu.Omenirea s-a inselat pana in momentul aparitiei unei natiuni provenite din acesti ingeri ascunsi si potrivnici Dumnezeului lumii.Acestiain timp,s-au specializat prin folosirea intunericului spre a distruge lumina depe suprafata Pamntului,lumina care da viata lumii intregi.Chiar si viata lor este pusa in primejdie,dar ura educata din adancul fiintei lor le intuneca mintile.Deci asta este viata actuala pe Pamant;lupta pentru adevar si supravietuire cu un dusman nelegitim din punct de vedere divin.Dumnezeu a gresit in creatia acestora.Ei trebuiau sa fie oameni.dar…noi trebue sa le suportam educatia,sa-i facem umani.Cum?Inca nu se stie cu excactitate.Dupa aparitia Domnului Nostru Iisus Cristos pe Pamant,omenirea se stradueste sa curete negurile din spiritele umane si buruienile otravitoare care se involbura persitent dealungul istoriei,pana in zilele noastre.Asta se pare ca este drumul Dumnezeirii,o cale cu obstacole care trebue,in permanenta,curatit,ingrijit spre satisfactia atat a omului cat si a lui Dumnezeu.Si se pare ca in acest travaliu a fost destinat un neam,adunat in frumusetea si eferrvescenta incrucisarii vanturilor pe plaiurile muntilor Carpati.Acest neam este neamul romanesc binecuvantat in mantuire si-n blestem de a purifica viata umana pe planeta Pamant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *