Amintiri din Familie

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Septembrie 20, 2019

AMINTIRI DE FAMILIE

Am scris acum cîteva luni un articol despre un eveniment din viața tatălui meu, cînd în 1941 a fost dus din post în post la Curtea Marțială de la Craiova nu pentru faptul că ar fi fost legionar (ceea ce, în sine, nici măcar nu era infracțiune), ci pentru faptul că un prieten, ucenic de croitor, Mișu Neacșu (dacă țin bine minte) îi făcuse și lui o uniformă de legionar. Din fericire, a dat peste un judecător mintos care l-a achitat și tata, fericit, a străbătut timp de două zile și două nopți dealuri și văi ca să ajungă pe jos acasă, în Vaideeni.

Și tata, și eu, am avut parte de vieți bune oricînd pentru un roman-fluviu sau pentru un film serial.

La sfîrșitul lunii decembrie 1947, înainte de Crăciun, tata a dat examen de intrare în poliție. A intrat și, după Crăciun, și-a început activitatea.  Ca și mine, a făcut multe năsărîmbe.

Una dintre ele a fost în Oradea. În acel moment, lucra la DGM la inspecție. Plecînd în control la Oradea, conform obiceiului său, a vrut să-i caute pe vaideenarii răspîndiți prin țară. Cunoscînd adresa unuia dintre ei, a întrebat într-un mod decent un trecător întrebîndu-l unde este strada X. Cetățeanul i-a răspuns “nem tudom roman …– nu mai știu cum”. Tata, mirat, l-a întrebat ”cum adică, trăiești aici și nu știi româneste?”, după care i-a trîntit o înjurătură neaoșe. Etnicul magiar s-a năpustit asupra tatii cu pumnii strînși urlînd:”tu injuri la mine?”. Tata, un om blînd și șugubăț, ca și bunicul meu, ca și mine, a scos pistolul și, vesel, i-a spus ”vezi că știi românește? ia pornește înainte și du-mă la colțul străzii X”.

Multe năsărîmbe a făcut tata, și la Caransebeș, și în județul Buzău unde s-a luat în colț cu primarul, și altele

Tata însă a fost coleg cu doi dintre cei mai renumiți polițiști români, cu Eugen Alimănescu și cu Dumitru Ciacanica, asistînd la arestarea acestora.

Nu cred că tata se lăuda cînd îmi spunea că el era șef la biroul “urmăriri” (adică să-i caute pe cei condamnați în lipsă), iar Alimănescu era șeful biroului ”bande”. Citesc azi pe Internet că Alimănescu a ucis luptătorii din munți – nu cred, asta era treaba securității și nu a miliției. Legat de Alimănescu, eu știu de la tata trei lucruri:

– se spune că Alimănescu ucidea bandiții cu mîna lui – nu, nu este adevărat, aceia erau uciși de șoferul lui, Glomnicu;

– într-o bună (?) zi, în biroul lui Alimănescu, în care se intra din biroul tatălui meu, pătrunde o tănără foarte frumoasă (nu am văzut-o, așa că nu mă pot pronunța), cu care Alimănescu pleacă. A doua zi, Alimănescu este arestat de securitate. Tata află că tînăra foarte frumoasă era fiica preotului din Teregova, care fusese arestat întrucît aproviziona cu alimente luptătorii din Munții Banatului. Este un motiv care mă face să ma îndoiesc de faptul că Alimănescu ar fi ucis luptătorii din munți ;

– am citit o sumedenie de minciuni legate de uciderea lui Alimănescu în timpul detenției, sau imediat după eliberare – tatăl meu l-a reîntîlnit (nu mai știu în ce an) cînd Alimănescu era vînzător la un debit de tutun, mai jos de Catedrala Sf. Iosif, aproape de Liceul Sf. Sava.

În aceeași perioadă (nu mai țin minte succesiunea istorică), la Brașov este ucisă soția secretarului II (probabil cel responsabil cu propaganda) al regiunii Brașov. Sînt trimiși să ancheteze cazul Dumitru Ciacanica și tata. După prima zi de anchetă, seara, la întoarcerea la hotel, Ciacanica îi spune îngîndurat tatei: „Mirceo, am dat de dracu! Nevasta secretarului II a fost ucisă chiar de bărbatu-său!”. La întoarcerea în București, Ciacanica și-a redactat și asumat concluziile anchetei – apoi, a fost arestat. Despre intuiția extraordinară a lui Ciacanica, sper să mai scriu.

În primăvara anului 1952 tata pleacă în control la Brașov. O ia cu el și pe mama, care vroia să își vadă un unchi care locuia acolo. Se duc la adresa respectivă (tata fiind în uniformă) și află de la soția rudei că acesta este arestat și condamnat. Nu știu pentru ce a fost condamnat, dar întrucît era aromân, nu îmi este greu să înțeleg de ce. A doua zi tata, ducîndu-se la Inspectorat (sau cum se numea pe atunci), își vede proaspăta ”rudă”, cunoscută cu o zi înainte, ieșind de la șef unde raportase că o nepoată a soțului său “dușman al poporului”, este căsătorită cu un ofițer MAI.

Tot în acea primăvară (dar fără legătură cu incidentul de la Brașov) tata, din comisar de poliție devenit locotenent major de miliție, este dat afară din instituție. Motivul îl constituia faptul că în decembrie 1947, lucrase 3-4 zile în „poliția regală”! Știind regula conform căreia polițiștii regali dați afară sînt apoi arestați și trimiși la penitenciarul Făgăraș, penitenciarul polițiștilor, tata fuge în munții Vîlcei, unde a lucrat cu o echipă de topografi (sau topometri, nu mai știu exact).

După cîtva timp mama, prin diferite relații, află că pe tata nu îl pîndește nici un pericol și îi trimite vorbă. Tata se întoarce și merge la fostul loc de muncă să își facă formele de lichidare, la plecare despărțindu-se prietenește de fostul său șef, cu strîngeri de mînă. Fostul șef era o altă persoană notorie – era colonelul Alexandru Ioanid (ns. Leibovici), șeful Direcției Judiciare din IGM, cumnatul ministrului de interne Alexandru Drăghici, creierul “marelui jaf sionist” din 1959 cînd 6 evrei înarmați în frunte cu el au jefuit dintr-un furgon al BNR suma de 1.686.000 lei. Pentru acest jaf, a fost condamnat la moarte și executat.

Întrucît chiar atunci se înființa Ministerul Gostat (cu sediul în blocul Leonida, lîngă Piața Romană) și se organiza un concurs pentru CFI-ști (tata era absolvent și de Drept, dar și al Academiei Comerciale), tata se prezintă, este admis și este repartizat la Baia Mare. După concurs, unul dintre viitorii săi colegi (Hermann Jacques), repartizat la Ploiești, îi face o propunere de nerefuzat și anume să se ducă tata în locul lui la Ploiești, iar el se duce la Baia Mare!  Entuziast, tata îi mulțumește din inimă după care, conform obiceiului timpului, proaspeții colegi se duc la un șpriț (pe vremea aceea, cei de la Gostat se duceau să bea la restaurantul “Caviar”, devenit ulterior ”Intim”, undeva în spatele Pieții Amzei). Aici, tata prinde momentul să se laude și el cu ce ghișeft a făcut. Cînd au auzit ceilalți, s-au pus toți pe rîs, de nu se mai opreau. La un moment dat, cuiva i s-a făcut milă de tata și i-a explicat ceea ce știau toți ceilalți: “Te-a făcut jidanul! Postul de la Baia Mare se desființează și se reînființează în Centrală, aici, în București!”.

A doua zi, tata s-a dus la Hermann Jacques, i-a mulțumit din nou, dar i-a spus că nu trebuie să se sacrifice pentru el, ci își va purta crucea. Cu toate insistențele lui Hermann Jacqus, tata a rămas pe poziția lui de sacrificiu. Așa că Hermann Jacques a plecat la Ploiești iar, în aceeași zi, tata a aflat că nu mai pleacă la Baia Mare, ci rămîne în București!

De aici, două concluzii:

– cînd un evreu vrea să îți facă un bine, își face un bine și mai mare lui însuși;

– este bine, după programul de servici, să mergi și să socializezi cu colegii la un șpriț – afli multe lucruri importante și folositoare.

În ce îl privește pe Hermann Jacques, a devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai tatei, după cum copiii săi (Adi și Ada) au devenit cei mai buni prieteni ai mei pînă la începutul anilor ’60, cînd au plecat cu toții în Israel. Am păstrat mulți ani legătura, am aflat că Hermann Jacques ajunsese secretarul primăriei din Haifa, dar la un moment dat legătura s-a rupt.

Pentru tata a început o perioadă nouă, în care nu a scăpat de navetă. Dar o navetă foarte plăcută. În cei 15 ani de Gostat a fost, pe rînd, șeful CFI-ului Direcției Viti-Pomicole (ocazie cu care a fost în revizii contabile la toate cele 49 sau 59 de GAS-uri viticole care aveau crame și pe care după aproape 40 de ani încă le ținea minte repartizate în cele 16 regiuni în care era pe atunci împărțită România), apoi șef CFI la Trustul Gostat București iar în final șef CFI la Trustul Gostat Călărași.

După care, a trecut în învățămînt.

 

Dan Cristian IONESCU