Am mai Pierdut un Prieten Foarte Bun și Drag!

Incorect Politic
Noiembrie 14, 2018

Iscălit de Dan Cristian Ionescu, preluat de pe Justițiarul:

A murit duminică dimineața părintele Constantin Mosor de la Tîrgu Neamț, mai exact din Humulești.

Nu vreau să credeți că eu, cum îmi moare un prieten, scriu despre el. Dar m-a ajutat Dumnezeu să mă împrietenesc cu niște oameni care pînă în ultima zi a vieții lor au rămas oameni adevărați – necunoscuți, dar care merită să fie cunoscuți măcar post-mortem.

Calitățile lui? Inteligența, pregătirea teologică (era singurul cu care puteam discuta deschis întrebările mele legate de biserică), vocea (cea mai frumoasă și mai puternică voce pe care am auzit-o în lumea ortodoxă), predicile (am fost de față), puterea de convingere (a convins multe nefericite rămase însărcinate să renunțe la gîndul avortului și să păstreze sarcina), omenia, bunătatea, onoarea de a-și respecta cuvîntul, modestia, umorul – și acestea nu sînt toate. Nu știu dacă am cunoscut pe altcineva care să aibe toate aceste calități de om și de preot.

Dacă ar trebui să îi reproșez ceva, ar fi naivitatea. În decursul vieții a primit multe lovituri nedrepte, din multe părți, dar el continua să îi privească pe toți oamenii curați la suflet așa cum era el.

Nu discutam politică, dar din cînd în cînd, tangențial, se ajungea și la așa ceva. Mă întreba cîte ceva, îi răspundeam și el se minuna: „Chiar așa de nenorociți și de ticăloși să fie unii?”.

Altă dată întreba retoric  „Încotro se îndreaptă lumea aceasta?” „Încotro vor stăpînii lumii, părinte!”.

A terminat facultatea de teologie și, fiind un absolvent de frunte, patriarhul Justinian l-a trimis la Belgrad să se pregătească pentru doctorat.

La plecare, i s-a spus să nu se întoarcă înainte de terminarea studiilor. Dar în vacanța de Crăciun, a venit în țară și, fiind văzut la Patriarhie, i s-a interzis să se mai întoarcă pentru continuarea studiilor. Nu pot înțelege de ce.

Nu l-am întrebat niciodată de ce, dar la un anumit moment a dat examen la facultatea de drept. A intrat, am devenit colegi, a absolvit-o și, așa cum era pe atunci, a fost repartizat într-un post de notar în județul Suceava. Dar părintele s-a dus în audiență la ministrul justiției (Emil Nicolcioiu) și a solicitat să i se dea negație fiindcă  vrea să să se întoarcă la pregătirea sa inițială. Nicolcioiu l-a întrebat care este aceasta și, cînd a aflat că este teologia, a holbat la început ochii dupa care a aprobat imediat cererea – nu vroia ca în „parohia” lui să fie un teolog.

În același an, părintele Mosor a devenit profesor la seminarul de la Mănăstirea Neamț. Pomenesc despre această perioadă doar două împrejurări.

Mi-a povestit cum s-a împrietenit cu părintele Cleopa. Cînd a ajuns profesor la seminar, mi-a spus că a făcut un fel de „revoluție”.

Într-o zi, îl vede în curtea seminarului pe părintele Ilie Cleopa, venit de la Mănăstirea Sihăstria, care se apropie de el și întreabă: „Mata ești părintele Mosor?” „Da, părinte” “Atunci dă mînă șă ți-o sărut!” – și, pînă ca părintele Mosor să poată reacționa, părintele Cleopa i-a smuls mina și i-a sărutat-o.

Apoi, părintele Mosor i-a sărutat mîna părintelui Cleopa și s-au împrietenit. Cum mai tipărea părintele Cleopa cite o cărticică, venea la părintele Mosor să i-o ofere.

A doua împrejurare este mult mai interesantă. În anul 1986, pămîntul de sub dalele care legau clopotnița de biserica ridicată de Ștefan cel Mare s-au ridicat, pămîntul continuînd să se ridice pînă cînd a ajuns de dimensiunea unui mormînt.

Săpîndu-se, s-au găsit la o adîncime de 1,5 m. osemintele unui călugăr care a devenit „sfîntul necunoscut de la Mănăstirea Neamț”. Am crezut că este o legendă, pînă cînd părintele Mosor, care a fost martor la această întîmplare, mi-a confirmat-o.

Apoi, după 1990, a devenit profesor de drept canonic la facultatea de teologie din Iași.

După trei ani, a plecat de la facultate și s-a întors la biserica sa, biserica „Sf. Ilie” din Tîrgu Neamț.

Nu mi-a explicat de ce a plecat, dar am tras concluzia că intrase în conflict cu Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei. Și sînt convins că dacă a intrat în conflict cu Daniel, părintele Mosor avea dreptate.

Și am mai tras o concluzie, că Daniel este foarte ranchiunos, cînd părintele Mosor a împlinit 65 de ani, a primit de la patriarhie (deja condusă de Daniel) decizia de pensionare, deși nu ceruse pensionarea, pierzîndu-și parohia.

Și-a continuat activitatea ca preot coslujitor la biserica “Adormirea Maicii Domnului”, tot din Tîrgu Neamț.

Și acum urmează o surpriză: în timpul facultății eu nu am vorbit niciodată cu părintele Mosor! Eram în grupe diferite, între noi era o diferența de vîrstă, aveam medii diferite de socializare, după cum se spune astăzi.

Părintele Constantin Mosor.

Ne-am împrietenit în vara lui 2005, la Sinaia, unde avea loc o reuniune a absolvenților.

Eu începusem deja să mă aplec asupra studiului Bibliei, așa că l-am abordat, chiar înainte de masa festivă, și l-am întrebat dacă pot să îi pun unele întrebări cu privire la Biblie.

M-a privit, m-a întrebat dacă sînt creștin, i-am răspuns că da, și atunci m-a întrebat: „Păi atunci, ce vrei să mă întrebi?” „Multe!”.

A fost de acord, așa că între  felurile de mîncare, alergam la masa lui. Întîi de toate, ca să se lămurească că nu va pierde timpul, m-a supus unor teste. Nu mi le amintesc pe toate, dar țin minte că una dintre întrebări era legată de categoriile proorocilor din Vechiul Testament.

A fost mulțumit de răspuns, așa că am trecut la subiect. Nu știam că îl voi întîlni, așa că nu îmi pregătisem o listă de întrebări. I-am pus așa, la inspirație de moment, vreo 30 de întrebări, dintre care la cele mai multe am primit răspunsul pe loc. A doua zi, la plecare, eram prieteni și am făcut schimb de numere de telefon.

În vara lui 2007, venind în București, mi-a propus să ne întîlnim în parcul de la biserica „Sf. Gheorghe Nou”. Ne-am întîlnit, ne-am așezat pe o bancă, i-am arătat manuscrisul cărții „Codul lui Lucifer”, l-a examinat și mi-a spus să vin cu el, la părintele Gelu Bogdan, parohul bisericii, care avea casa parohială chiar în parc.

Acum, trebuie să povestesc despre părintele Gelu Bogdan și despre o mare minciună patriarhală.

În anul 1987 părintele Bogdan era parohul bisericii „Sfînta Vineri”, a cărei demolare fusese hotărîtă de Elena Ceaușescu (după cum se spune, la insistențele lui Moses Rosen).

După 1989, acuzat că nu a apărat biserica „Sf. Vineri”, patriarhul Teoctist a motivat că nu a știut de demolare, întrucît era plecat la Viena. O minciună enormă!

Iată adevărul, așa cum mi l-a povestit părintele Bogdan.

În ziua sorocită pentru demolare, Elena Ceaușescu a venit să se asigure că aceasta va avea loc (se strînseseră foarte mulți credincioși care protestau împotriva demolării). Părintele Bogdan a sărit în fața ei, implorînd să renunțe la demolare – degeaba!

Atunci, într-o ultimă încercare disperată, a fugit la patriarhie, unde Teoctist deja fusese informat așa că l-a întîmpinat reproșîndu-i „Ce ai făcut Gelule, ai supărat-o pe tovarașa!”.

Într-adevăr, în acea zi Teoctist era la Viena, dar era seara, întrucît a plecat cu o cursă aeriană de dupa-amiază. Cînd a început demolarea, era la Patriarhie, și își dăduse binecuvîntarea pentru distrugerea uneia dintre cele mai importante biserici din întreaga țară,

Atît atunci cît și ulterior, am aflat de la părintele Bogdan multe din subteranele patriarhiei, dar neavînd acordul său, le păstrez deocamdată pentru mine.

În timpul discuției, sună la intrare părintele prof. Ion Buga (parohul de la biserica „Sf. Gheorghe Vechi”), autorul cărții “Rugați-vă pentru fratele Teoctist”, carte în  care a descries, din interior, putreziuciunea, murdăria, corupția, trădarea lui Hristos de către întîi stătătorii bisericii noastre.

Pentru această carte, a fost caterisit.

Dar din cîte știu, după caterisirea de către BOR, acest teolog a fost invitat de biserica din Grecia să fie profesor la instituțiile lor de învățămînt teologic.

Am citit multe atacuri la adresa părintelui Buga pentru faptul că a avut curajul să scrie adevărul. Cei care l-au atacat, sînt dușmanii adevărului, adică dușmanii creștinismului.

Cînd a intrat în sufragerie, a întrebat: „Dar ce faceți voi aici?” „Vorbim despre Biserica Ortodoxă Română” ”Biserica Ortodoxă Română? Dar mai există?”.

Apoi a urmat o lungă discuție, halucinantă chiar și pentru mine, fost anchetator în luptă contra mafiei din lumea laică. Tăceam și ascultam. Se pregăteau alegerile pentru noul patriarh. Mă aflam eu, eternul revoluționar, singur printre trei preoți revoluționari (dar și teologi importanți), care aveau legăturile și sursele lor de informații chiar în cadrul patriarhiei.

Ce auzeam, nu mai era ca în cărțile lui Damian Stănoiu în care călugărița care își dorea stăreția își încalcă jurămîntul de castitate pentru ca episcopul, încălcîndu-și și el același jurămînt, să o numească stareță.

Din cite am auzit atunci, lupta crîncenă pentru tronul patriarhal din 2007 a oscilat de la oferte de mită (dintr-o parte) la amenințări cu moartea (din partea cealaltă). A cîștigat Daniel.

Dar pentru azi ajunge.

Dan Cristian IONESCU