Incorect Politic
Mai 25, 2019
Primit de la un comandor:
Recomand tuturor sa citeasca aceasta analiza referitoare la sistemul de votare! Este foarte reala!
Eu, NU VOI MERGE la VOT si voi trage la raspundere pe toti cei care vor merge la votare, la fel cum am tras la raspundere pe toti cei care nu au mers la referendumul pentru familie si copii!
Atunci le spuneam sa mearga la vot, acum le spun sa stea acasa. Relele ce vor urma va cadea pe capul celor constienti ca ei sa le rezolve sau macar sa intarzie punerea lor in aplicare spre a-i salva pe cei care i-au legiferat pe „alesi” prin prezenta”
Iertarea lor NU SE VOTEAZA!
Ce reprezintă VOTUL!
“Prin semnatura si stampila “votat”, fie chiar si un vot nul, semnam inconstient urmatorul pact nescris:
“Eu, prin aceasta semnatura si stampila, renunt la liberul meu arbitru, la libera mea cugetare si la toate celelalte drepturi, inmanand puterea de reprezentare si decizie, in favoarea elitelor conducatoare, imi dau acordul si ma angajez sa respect si sa ma supun regulilor impuse de catre acestea, chiar daca nu imi reprezinta interesul meu, al semenilor si al tarii. Orice manifestare de nemultumire ulterioara a mea si a semenilor ce am participat la scrutin, e total neavenita, iar reprimarea in orice forma de catre elita conducatoare e perfect legitima”.
Prin prezenta la vot, se acorda legitimitate clasei conducatoare tradatoare si suntem partasi la tot ceea ce se intampla cu credinta noastra, cu noi si cu tara.
La ultimele scrutinuri, prezenta la vot abia ca a ajuns la 40% din populatia cu drept de vot. Vazand aceasta, elita conducatoare, a creat cadrul legislativ avantajos pentru a contracara non prezenta la vot.
Experienta ultimilor 30 de ani sta dovada de neclintit ca fortele care au guvernat Romania de dupa `89 au fost ostile interesului national. Partide ale caror nume si blazoane s-au schimbat continuu, oamenii din spatele lor ramanand aceeasi.
Migratia de la un partid de la putere la altul ce se intrezarea sa aiba succes, prealabila perioadelor electorale, e un alt factor ce dovedeste mentinerea la guvernarea Romaniei a acelorasi forte oculte.
O tara se conduce asemenea unei companii, adica in interes propriu. Nu iti vinzi factorii de productie strainilor, printre care cel mai important: pamantul.
O conducere sanatoasa pentru Romania trebuie sa fie cu Hristos deasupra.
Ce se petrece cu Romania de 30 de ani, trebuie sa inceteze, altfel riscam sa disparem ca entitate nationala in aceasta parte a lumii.
In razboiul mediatic indreptat impotriva noastra, ei s-au folosit de urmatoarele utopii:
Utopii
Utopia nr. 1.
E dreptul tau sa votezi, e un drept democratic pe care trebuie sa ti-l exerciti, e o responsabilitate cetateaneasca
Aceasta prima utopie e probabil cea mai ordinara din multe altele pe care le vom enumera. A vota nu e un drept. Drepturile si liberatile se acorda sclavilor, nu oamenilor liberi. Noi suntem un popor de oameni liberi.
Nu suntem proprietatea nimanui, nici macar a conducatorilor fie ei buni sau rai. A vota sau a nu vota, este o alegere. Este alegerea noastra sa avem sau nu incredere in sistemul de vot si in cei ce il organizeaza. Prin analogie, este alegerea noastra sa avem sau nu incredere in candidatii participanti.
Utopia nr. 2.
Alegerea e a ta, votul tau conteaza
O alta utopie ordinara, care pacaleste omul simplu si de buna credinta. Insasi termenul de „alegere” e din start compromis deoarece nu alegi tu pe cine vrei, ci alegi ceea ce ti se vara-n bot, adica dintr-un numar de n candidati, pusi sa candideze de catre oricine altcineva inafara de tine si conationalii tai.
Nu votul tau conteaza, ci prezenta ta acolo la scrutin, sa semnezi si sa stampilezi, sa te dezici de toate drepturile tale, sa oferi puterea ta unor slugoi ai iudeomasoneriei. Mediteaza profund la urmatorul aspect: esti mituit cu maruntis, mici, bere, sarmale, fanfara, circ, pixuri, tricouri, baloane, brichete etc, doar sa intri acolo si sa pui stampila, nu conteaza unde, fie si un vot nul. Au ei grija dupa aceea cu numaratoarea.
Utopia nr. 3.
Alegerile sunt corecte si democratice
Acest lucru e imposibil de realizat, deoarece nu poate fi controlat cu exactitate sistemul de numerotare, de depozitare si de transport al sacilor cu voturi. Este cel mai simplu de a inlocui sacii cu voturi. E un lucru imposibil sa detii controlul pe intreg traseul sacilor cu voturi. Oricine va contesta un scrutin, ii va fi imposibil sa demonstreze ca Popescu a votat cu X sau Y, deoarece buletinele de vot nu sunt nominale.
Ce nu poate fi falsificat insa, sunt semnaturile alegatorilor in registrele sectiilor de votare. Din acest motiv, esti indemnat sa mergi la vot, nu conteaza cu cine votezi sau daca acorzi un vot nul.
Utopia nr. 4.
Ma voi razbuna si voi acorda un vot nul
Multi dintre noi, ne lasam convinsi de utopiile 1,2 si 3, si mergem la sectia de votare plini de frustrari cu gandul sa pedepsim clasa politica, pe buna dreptate vinovata de mediul social creat de catre aceasta, in vederea acordarii unui vot nul. Din moment ce sacii cu voturi sunt inlocuiti nu mai conteaza numarul voturilor nule, chiar daca ar fi in proportie de 100%. La ultimele alegeri prezidentiale cuantumul voturilor nule, a fost de aproape 14%, oficial raportandu-se nici 3%. Diferenta a mers in contul cui trebuie sa iasa.
Utopia nr. 5.
Daca nu voi merge la vot, vor vota altii pentru mine
Daca te prezinti la urne nu faci altceva decat sa-i ajuti pe cei ce fraudeaza alegerile, deoarece semnezi in registrul sectiei de votare, lucru de care ei au nevoie, pentru a demonstra ca alegerile au fost corecte. In alta ordine de idei, acorzi legitimitate pentru tot ceea ce urmeaza sa se intample, in concluzie esti partas la dezastrul national.
Utopia nr. 6.
Daca nu ma prezint la vot, vor fi consecinte nefaste pentru tara
Fals! Actuala clasa politica, vazand ca la ultimele scrutinuri prezenta populatiei a fost de nici 50%, au creat un cadru legislativ de asa natura incat alegerile sa poata fi validate.
Disperarea clasei politice este atat de mare, incat au in plan sa introduca prezenta la vot obligatorie. Atata timp cat noi nu suntem proprietatea lor, nesemnand vreun angajament sa respectam vreo lege data de aceasta hidra veninoasa numita clasa politica, nu ne pot obliga la nimic!
Din contra, o clasa politica ce nu se poate dezlipi de ciolan, daca nu este sustinuta prin prezenta la vot, cu atat mai mult ea devine nelegitima si orice lege data de catre ei devine de asemenea lipsita de legitimitate. Prin lipsa tradatorilor din scaunul puterii, tara numai mai bine poate sa o duca.
Utopia nr. 7.
Daca nu ma prezint la vot, Romania nu va avea conducere si ne paste dezastrul
Cu siguranta va fi cel putin radical mai bine, condusi fie si de scolari de clasa a V-a, cu conditia ca acestia sa aiba credinta in Dumnezeu si dragoste de tara si popor!
Dar nu ducem lipsa de oameni de valoare, doar trebuie lasati sa isi afirme valoarea.
Utopia nr. 8.
Un scrutin implica cheltuieli insemnate pentru bugetul tarii, de aceea trebuie sa ne prezentam in numar cat mai mare la vot, pentru ca alegerile sa se poata valida si a nu fi necesara repetarea scrutinului
E adevarat ca un scrutin presupune alocarea unor resurse financiare si umane considerabile. Cu atat mai mult, clasa politica nu trebuie sa isi bata joc de popor si sa terfeleasca prin furt acest efort suportat tot de catre popor. Dar dupa cum bine stim, acest lucru nu-i intereseaza pe cei ale caror principii de conducere sunt de inspiratie talmudica.
Utopia nr. 9.
O prezenta slaba la vot ar avantaja minoritatile nationale ca reprezentare in conducerea tarii
In perversitatea ei, actuala clasa politica, apeleaza la sloganuri patriotice, populiste, pentru a-si mentine si asigura continuitatea si legitimitatea conducerii tarii, dar renunta la aceste sloganuri si principii in momentul cand trebuie sa apere interesul national.
De aceea se strecoara prin intermediul mass-mediei vandute cluburilor iudeomasonice, in subconstientul populatiei idei de genul: trebuie sa mergem in numar cat mai mare la vot ca sa nu ne conduca ungurii sau alte minoritati conlocuitoare.
Legionarii s-au folosit de sistemul (viciat) de alegeri, au intrat in cuibul viespilor si au aratat ce se poate face. Remember 1937…
Dar alegerile acelea erau in Romania. Alegerile pentru UE pot fi boicotate, dar poate ar fi mai bine sa trimitem un nationalist acolo care sa le faca zile fripte globalistilor