Alegerile Prezidențiale și Pastila Stoicismului

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Noiembrie 11, 2019

Rezultatele Alegerilor Prezidențiale 2019 (Primul tur)

Autoritatea Electorală Permanentă a reuşit numărarea a 99% din voturi. Acestea sunt rezultatele:

Klaus Iohannis – 36,65%
Viorica Dăncilă – 23,80% ,
Dan Barna – 13,99%,
Mircea Diaconu – 9,25%,
Theodor Paleologu – 5,6%,

Rezultatele erau previzibile.

Cine controlează percepția, controlează realitatea. Mass media îl supraevaluează pe Iohannis de 5 ani încoace, RISE Project a distrus șansele lui Barna să intre în turul 2 și Dăncilă are noroc că beneficiază de uriașul aparat PSDist, cu oameni în teritoriu și o infrastructură de partid bine pusă la punct.

Discursurile Candidaților

Pe lângă clișeele vagi (calea europeană, România normală), Iohannis a ieșit cu un discurs violent, anti-PSDist, de război total și permanent. Chiar dacă repetă aceeași placă cu Pesedeul, retorica agresivă îi angajează emoțional pe susținătorii lui, le mentine interesul și implicarea.

Dăncilă a ieșit cu un discurs de mamă, pentru pacifiști, vrând a fi un “președinte al tuturor românilor” și repetând cuvintele echilibru și consens.

Acest tip de discurs pozitiv e slab și nu prinde. Românii vor sânge, confruntare, duel! Vor să privească doi gladiatori care se bat pe viață și pe moarte.

Nu poți câștiga doar cu bun simț și speranță, trebuie să te bați și să-ți dobori adversarul.

 

Totuși. Atâta agitație pentru ce?

 

Bogdan Iacob a iscălit ieri faptul că am avut prima campanie post-decembristă fără dezbateri electorale,  fără măcar un interviu din partea președintelui în exercițiu, fără minima posibilitatea de a-i adresa vreo întrebare…

La butoanele electorale continuă să se afle un serviciu secret militarizat, caz unic în Europa, dacă nu în lume…

Pe lista alegătorilor continuă să figureze numărul sfidător de 19 milioane de persoane, ceea ce corespunde întregii populații a României, cu diaspora și copii cu tot. Numărul real al alegătorilor se plasează pe la 14-15 milioane, dintre care doar vreo 10 în interiorul granițelor. Ceea ce înseamnă din capul locul vreo 5-7 procente fictive de alegători, adică suficient cît să încline balanța după placul unora.

În vara lui 2009, Adrian Năstase declara public că “În România, serviciile sunt cele care decid câștigătorii campaniilor electorale (în special cele prezidențiale). Sunt teorii solide, destul de credibile și foarte greu de combătut de cei care au acces la informații despre cum se implică oamenii puternici din servicii în campaniile electorale.”

Mulți autori au scris de-a lungul anilor despre alterările electorale săvârșite de serviciile speciale, acțiuni coordonate ale acoperiților din diverse domenii (presă, administrație, justiție), sau manipularea softurilor electorale (furnizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale). Suntem singura țară zis democratică în care un serviciu militarizat controlează procesul de votare.

Având în vedere toate aceste fapte, discuțiile în contradictoriu cu privire la ce candidat ar trebui să susținem nu îsi au rostul. Eforturile făcute pentru a convinge oamenii să voteze un anumit oportunist, care se prezintă tradiționalist, sunt irosite. Ar trebui dirijate în altă parte.

Când vine vorba de alegeri și de etapa istorică în care ne aflăm ca popor, lucrurile se vor înrăutăți înainte să se îmbunătățească, așa că înarmează-te cu voință, răbdare și ia pastila stoicismului.

Alegerile Prezidențiale și Pastila Stoicismului

Am văzut mult interes și tot felul de luări de poziții prin presa independentă, în special de la naționaliștii vârstnici. Nu trebuie să ne lăsăm surprinși sau angajați emoțional în această luptă electorală, întrucât nici un candidat nu reprezintă interesele poporului român.

Singurul candidat autentic naționalist ce ar fi urmărit sincer interesele românești a fost Cătălin Berenghi, care a strâns insuficiente semnături și nu a ajuns pe liste.

Firește, cred că înțeleg de ce sunt unii atât de atenți la alegeri. În cazul prietenilor mei boomeri, s-ar putea să nu trăiască până apare schimbarea de direcție a României, pe care o așteptăm și care va veni negreșit, ca un pendul.

Pe termen scurt situația e sumbră. Dar așa cum cel mai întunecat este înainte de răsărit, privind din perspectivă, viitorul este luminos la orizont.

Direcția progresistă în care merge țara românească (“calea europeană”, “modernizare”,) este aceeași pe care a mers Occidentul în urmă cu câteva decenii. Însă atăzi, în Occident, balanța forțelor este pe cale să se încline.

Țările apusene, îmbolnăvite de virusul unui progres suicidal de tolerant, intră într-o nouă etapă. Regimurile liberale se află în plin proces de disoluție, iar apariția unor forțe conservatoare tinere va fi o punte pentru ascensiunea naționalismului suveranist.

Acesta este mersul firesc al lucrurilor, istoria se repetă.

Noi mintenaș intrăm în Republica Weimar, apusul iese și se îndreaptă spre anii ’30.

Având în vedere că suntem “în urmă” față de Occident, la noi vor trece încă 5 ani cu Iohannis, probabil urmând alți zece cu următorul politruc globalist până vom vedea o schimbare de direcție.  Ceea ce nu-i un lucru rău.

Înseamnă că avem destul timp să ne mărim rețelele, să clădim organizații pentru activism militant și să creștem vizibilitatea presei alternative (independente).

În acest timp, situația din România se va înrăutăți, deci vom avea la dispoziție suficientă muniție pentru a asedia panteonul de zei falși ai idolatriei iudeo-democratice, de a desacraliza conceptele de “toleranță”, “egalitate” și  “diversitate”, pavând calea pentru o cultură suveranistă și național-autoritară.

Acest proces nu poate fi oprit, așa cum un râu nu poate fi oprit din cursul său.

Dacă se ivește un obstacol, râul îsi va găsi drum și va curge în continuare.

La fel stă situația cu etapa de tranziție spre sfârșitul progresismului liberal, pseudo-democrației reprezentative și a lor „opium pentru popor”, drepturile omului.