Incorect Politic
Aprilie 30, 2023
Agresiunea împotriva Revizioniștilor Istorici și efectele linșajului judiciar de la Nuremberg
Comentariul scris de Marieta Zamfir, ca răspuns la articolul Lista persoanelor amendate sau întemnițate care au deranjat Marele Inchizitor Sionist prin mărturisirea adevărului incomod despre holocaust.
La lista revizioniștilor istorici condamnați de false tribunale, de o falsă justiție, pentru una și aceeași crimă de gândire (contestarea exterminării jidovilor, țiganilor sau a altor grupuri de oameni de către Germania națională și socialistă, țara singurului socialism adevărat, între ianuarie 1933 și mai 1945) ar trebui adăugată lista celor asupra cărora s-au comis atentate, cărora le-au fost incendiate, distruse sau aruncate în aer locuințele, birourile, librăriile, editurile, etc., care au fost dați afară din funcțiile pe care le ocupau, etc.
Inițiativa listei este însă excelentă. Ea trebuie neapărat completată și lărgită în mai multe sensuri. De exemplu, pe lângă condamnările judiciare abuzive, atentatele organizațiilor jidovești contra revizioniștilor istorici, a membrilor familiilor lor, a locuințelor lor, sunt la fel de importante și mult mai numeroase.
De exemplu, François DUPRAT, primul secretar general al Frontului Național Francez, a sărit în aer prin explozia mașinii personale, împreună cu soția sa,doamna Duprat. Doamna a rămas mutilată pe viață, iar soțul ei a murit. Cu sau fără suficiente dovezi, acest atentat a fost pus pe seama Mossadului.
Al doilea secretar general al Frontului Național francez, Jean-Pierre STIRBOIS a murit într-un accident de circulație suspect, pe timp de noapte, în 1987. Vreme de zeci de ani, mașinile personale ale revizioniștilor au fost sparte, incendiate, adesea toate cele patru pneuri sparte, cu un pinten rabatabil special, de oțel, montat în vârful pantofului militanților din organizațiile teroriste jidovești, BETAR și TAGAR, care, între altele, au comis mai multe atentate contra Librăriei Românești Antitotalitare din Paris și a personalului acesteia, între 1995 și 1999. Teroriștii Betar-Tagar foloseau acest pinten de oțel inclusiv pe sălile Tribunalelor din diverse țări, pentru fracturarea tibiei, osul cel mai expus al gambei, revizioniștii fiind obligați să poarte, pe sub pantaloni, apărători speciale, până la înălțimea genunchilor.
La lista de mai sus ar putea fi adăgate numele lui MAURICE BARDECHE (cumnatul împușcatului Robert BRAZILLACH), autorul unora dintre primele mari studii revizioniste, NUREMBERGUL SAU ȚARA PROMISĂ și NUREMBERGUL SAU FALSIFICATORII DE BANI.
Alte câteva nume pentru această listă: ALAIN GUILLONET, redactorul șef și editorul reviste lunare LE REVISIONNIST, care a apărut vreme de peste zece, poate chiar cincisprezece ani.
Alt nume: SERGE THION, cercetător CNRS, autor al mai multor lucrări (individuale și colective), între care Un chibrit pe o Banchiză!
Alt nume: PIERRE GUILLAUME, cunoscut sub numele LA VIEILLE TAUPE (Bătrâna Cârtiță). Alături de Robert FAURISSON, ultimii doi au fost printre principalii colaboratori și părtași, la bine și la rău, ai librăriei românești din Paris.
Alte nume pe aceeași listă: HENRI ROQUES, inginer și DOCTOR ÎN ISTORIE, autorul primului studiu demascator al mincinosului martor KURT GERSTEIN, primul fost locotenent SS care a lansat minciuna Camerelor de Gazare din fostele lagăre germane. Acest HENRI ROQUES este primul DOCTOR FRANCEZ (al Universității din Nantes) căruia, în 1985, i s-a ANULAT TITLUL DE DOCTOR ÎN ISTORIE, obșinut cu cel mai înalt calificativ.
Șapte sau opt ani mai târziu, au fost anulat și doctoratul lui JEAN PLANTIN, obținut la Universitatea LYON II, din Lyon.
Alte nume: elvețienii René-Louis BERCLAZ și ALEXANDRE RAVILLER, refugiați vreme de câțiva ani în România și implicați într-un ”proces revizionist”, cum se spune, alături de fostul librar român din Paris. Procesul acesta a duratșapte sau opt ani, a ajuns până la Curtea Constituțională și Înalta Curte Supremă, nefiind încheiat nici astăzi, din câte știu.
Alte nume, americanii ARTHUR ROBERT BUTZ, autorul MINCIUNII SECOLULUI XX, și THOMAS GOODRICH, autorul FURTUNII IADULUI.
CONCLUZIE: Un tânăr student, dintr-o organizație românească, de exemplu, ar putea prelua și completa această listă, pe baza căreia ar putea face un studiu comparativ între cele ”DOUĂ LAGĂRE” POSTBELICE: LAGĂRUL COMUNIST, ÎN FRUNTE CU URSS ȘI LAGĂRUL CAPITALIST, ÎN FRUNTE CU SUA.
Efectele linșajului judiciar de la Nuremberg au fost diferite în cele două lagăre. Mulți dintre foștii sclavi ai lagărului comunist ”CRED” și acum minciuna Camerelor de Gazare și, în general, în existența unei politici germane de exterminare a jidanilor și a jidănimii mondiale, ceea ce este fals. ”Soluția Finală” de care se vorbește mult, urma să fie geografică: ea consta în cadorisirea jidănimii mondiale cu o mare suprafață de pământ, unde să-și construiască o țară a lor, fără să mai otrăvească celelalte popoare ale lumii, cum o fac de la Avraam încoace.
Foarte mulți dintre foștii sclavi comuniști, dintre fii și nepoții aceștora, n-au înțeles nimic din cei 45 de ani de comunism românesc, bulgar, maghiar, polonez, ceh, etc. De fapt, comunismul lui Marx și al altor ”clasici ai comunismului” a fost de la bun început TALMUDISM.
Acest talmudism n-a început cu Marx, nici cu Lenin. Talmudismul a început în paginile Bibliei, mai ales în partea numită THORA (de către jidani) sau PENTATEUH (de către creștini), adică primele cinci cărți ale Vechiului Testament: Facerea sau Geneza, Ieșirea sau Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul. În urmă cu peste 2500 de ani, pe baza acestor cinci cărți biblice a început îndelungata clocire a Talmudului, care a durat peste 1000 de ani, de la personajele biblice EZRA și NEEMIA (cam 500 de ani înaintea erei noastre) până în a doua jumătate a primului mileniu iudeo-creștin.
Bineînțeles, unii cercetători consideră că așa numitul creștinism n-a fost niciodată altceva decât iudeo-creștinism. Astăzi însă, în România, nimeni nu se ocupă de această chestiune de primă importanță. Fără argumente, orbește, pentru acești ”credincioși” care și-au abandonat inteligența și spiritul critic, CREȘTINISMUL AR AVEA MONOPOLUL LUI DUMNEZEU, fără să țină seamă că șapte, din cele opt miliarde de locuitori actuali ai Pământului, n-au auzit încă de Cristos și de creștinism. Abia acum începe să înțeleagă că cei 45 de ani de comunism, dintre 1944 și 1989, au fost de fapt un capitalism de Stat, inițiat și condus de jidani, mai întâi în Rusia devenită sovieto-bolșevică, apoi în întreaga Europă de est, în China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba și, mai mult sau mai puțin în alte câteva state africane sau sud-americane.
Experimentul comunist postbelic a fost unul dintre principalele efecte ale Războiului Doi mondial, care a însemnat INCEPUTUL SCLAVIEI POPOARELOR EUROPENE. Sclavia din Europa de Est este clară. Sclavia din Europa de Vest e mai puțin clară, în sensul că sclavilor vestici li s-a permis să-și umple burta, să mănânce pe săturate, să se plimbe în lume, dacă le permitea buzunarul. Sclavii din estul Europei, nu puteau critica nepedepsiți regimul comunist, nici măcar pe Marx sau pe Lenin. Sclavii din Europa de Vest aveau zgarda sau lesa mai lungă, putând critica regimul americano-talmudist, fără să pomenească însă cuvântul Talmud, jidani, jidănime, etc, în care caz ar fi fost acuzați de antisemitism și nostalgii hitleriste…
Până în 1989-1990, MAJORITATEA sclavilor din Europa de Est au fost incapabili să iasă din MENTALITATEA HÂRDĂULUI DE PORCI, gelozind sclavii din Europa de Vest, care nu mâncau salam cu soia și în general, o duceau mai bine. Sclavia însă, după 1945, a existat și există încă în toată Europa, prelungindu-se treptat și în alte zone ale lumii. Astăzi însă, atât în Europa de Est cât și în cea de Vest, sclavetul de rasă albă poate critica și înjura pe oricine, de la Dumnezeu din cer până la Rothschild sau Rockfeller, fără să insiste însă asupra faptului că aceștia sunt jidani, că aparțin mafiei iudeo-khazare șl NOMENCLATURII MONDIALE TALMUDICE.
Treptat, aproape pe nesimțite, Contestarea minciunii holocaustice a devenit delictul suprem în întreaga Europă, ceva mai nuanțat în Statele Unite, Anglia, Rusia, China și alte state, de exemplu cele din America Centrală și de Sud. Dimpotrivă, în lumea musulmană se vorbește liber despre minciunile și crimele jidovești sau sclavia iudeo-creștină din toate timpurile, inclusiv vânarea și vinderea ca robi a negrilor din Africa, înființarea unui Lagăr catolic de Sclavi în Paraguay și altele, de exemplu așa numitele ”revoluții” din Anglia, Franța, Rusia, care au fost simple lovituri de Stat. Revoluția, ideea de ”revoluție” este un non-sens, o imposibilitate ce se reduce la bandismul zis ”revoluționar”, la TERORISMUL JIDOVESC INVENTAT ȘI LANSAT DE AȘA NUMITA REVOLUȚIE FRANCEZĂ, etc.
În sens general, dar restrâns, la nivel strict istoric, revizionismul înseamnă studiul tuturor acestor abuzuri, crime, doctrine, tăiere împrejur, pedofilie, pedocidie și sacrificii omenești, ce durează de mii de ani. Într-un sens și mai general revizionismul cuprinde orice activitate creatoare omenească, adică revizuirea erorilor și minciunilor din toate științele, toate artele, Medicina, Sociologia, Filosofia, Religia, etc. practic toate ocupațiile și activitățile omenești.
Lista de mai sus și necesarele completări, ce vor urma, mai devreme sau mai târziu, se referă la revizionismul istoric, adică la istorie, la concordanța dintre afirmațiile istoricilor și fenomenele sau evenimentele istorice, așa cum au avut ele loc. Dacă într-adevăr aceste fenomene sau evenimente istorice au avut cu adevărat loc.
De exemplu, lagărul de la Auschwitz a existat, nimeni nu contestă existența lui. Deținuții de acolo nu erau uciși, dimpotrivă beneficiau de asistență medicală și de o serie de facilități incredibile: piscine, orchestre, echipe sportive, cinematograf, bordel, biserici, etc. În plus, așa numitele ”camere de gazare omicide” nu au existat și nu există (încă) decât în multe dintre penitenciarele americane. Americanul FRED LEUCHTER, de pe lista de mai sus, a clarificat multe din aspectele minciunii camerelor de gazare, iar cercetătorii viitorului trebuie să-și procure neapărat Raportul lui de Expertiză a camerelor mincinoase de gazare din actualul Auschwitz, raport și expertiză confirmată de Universitatea din Cracovia, de cercetătorul Germar Rudolf și mulți alții.
Foștii sau actualii sclavi europeni, care aspiră la libertate, nu trebuie să se limiteze la a scrie comentarii, cum fac eu acum, la 80 de ani. Eu însă am trecut prin multe, am fost judecată, condamnată, hăituită, s-au comis atentate asupra mea, dar am avut noroc. Am scăpat, cu dinții rupți, capul spart, fracturi, etc. Am scăpat însă mult mai ușor decât mai vârstnicul meu prieten Robert Faurisson, sau mai tinerii mei prieteni Vincent Reynouard, Herve Ryssen și alții.
Foștii și actualii sclavi care vor să fie liberi trebuie să adune și să clasifice orice mărturie, orice fapt cu privire la cele petrecute sau însinuate, a se fi petrecut, în diverse domenii, inclusiv medicină sau biologie, care , prin multe din aspectele lor actuale, au devenit științe ale crimei, ale uciderii și exterminării în masă a omenirii. Medicina cu conspirația covidică mondială, serurile mutilante și ucigașe, Pfizer, Moderna, Astra Zeneka, Johnson și altele, botnițele și infectarea prostimii prin botnițe, toate acestea trebuiesc reconsiderate, analizate și lămurite din perspectiva talmudismului, al complotului și cârdășiei dintre zeul dement Iehova sau Iahve și ”aleșii lui” care, la vremea respectivă erau o bandă de crescători, hoți de vite, proxeneții, etc.
Desigur, revizionismul istoric ”pur” este o urgență evidentă, iar studiul și lămurirea diverselor probleme, implicate de acesta, va dura ani și ani de zile. Lista de mai sus trebuie completată în ordine cronologică și pe țări.
De exemplu, acum îmi amintesc, din listă lipsește PAUL RASSINIER, care este considerat Părintele revizionismului istoric francez. Cartea lui fundamentală, MINCIUNA LUI ULISE, a fost publicată puțin înainte de 1950, probabil după NUREMBERGUL SAU ȚARA PROMISĂ, a lui Maurice BARDECHE și UBU REGE, a elvețianului Gaston Armand Amaudruz.
Ordinea cronologică și gruparea pe țări sau probleme ar fi un criteriu de completare și îmbunătățire a listei. Lucrul cel mai important este însă că simpla listă nu are prea mare valoare fără titlurile cărților sau articolelor epocale publicate, cu o ocazie sau alta, de diverșii autori revizioniști. De exemplu, prin 1979, Robert Faurisson a reușit să publice un articol revizionist epocal în principalul ziar franțuzesc, LE MONDE.
Lucrările autorilor revizioniști trebuie cunoscute, popularizate, răspândite pe orice cale, lucru delicat și primejdios, care cere multă muncă și cheltuială personală, fără speranța recunoașterii de către societate. Altfel spus, de la simpla listă a principalilor autori revizioniști, trebuie să se ajungă la o BIBLIOTECĂ-BAZĂ DE DOCUMENTARE pentru viitorii sclavi români ce vor avea curajul să se lepede de sclavie!
Bineînțeles, aceasta pune problema societății însăși. Fără să ne facem iluzii, suntem o societate de sclavi. Cei mai mulți dintre noi nu trăim decât pentru a mânca, a duce o viață cât mai confortabilă cu putință, etc. E normal să năzuim a nu suferii de foame, a nu suferii de lipsa unei locuințe, etc. Și animalele însă luptă pentru o mâncare convenabilă, pentru un adăpost specific, pentru posibilitatea de a se reproduce și de a-și crește odraslele. Din acest punct de vedere, omenirea actuală este în urma animalelor.
De exemplu, noi am abandonat creșterea și educația copiilor noștri pe seama medicinei criminale, chiar ucigașe, pe seama școlii mincinoase, pe seama guvernelor de hoți, ucigași, trădători. Adesea, noi înșine suntem trădătorii inconștienți ai limbii, obiceiurilor și tradițiilor poporului român. Chiar aici, aproape în orice articol sau comentariu publicat pe situl INCORECT POLITIC apar tot felul de americanisme, englezisme și alte barbarisme. Cei mai mulți dintre noi abuzăm de aceste barbarisme ce arată starea noastră de sclavie intelectuală și spirituală. Este adevărat, redacția INCORECT POLITIC nu are mijloacele materiale necesare pentru angajarea unor colaboratori care să se ocupe cu acest gen de probleme. Totuși, deși s-au publicat câteva remarcabile articole pe această temă, n-aș putea spune că redacția INCORECT POLITIC este constant preocupată de chestiunea purității limbii române, de combaterea banalelor formule ”Ok”, a cuvintelor ca ”trend” și atâtea altele.
De ce să zicem ”trend” în loc de tendință? De ce să zicem ”Ok” în loc de un simplu ”Da”, ”De acord”?
Marieta ZAMFIR
Am citit pana la “șapte, din cele opt miliarde de locuitori actuali ai Pământului, n-au auzit încă de Cristos și de creștinism”.
Am inteles ca autorul este pe pustii.
Sincere condoleante.
Nea Costica, in 2020 erau estimati aproape 2,4 miliarde (31%) si daca ar fi vreo 8 miliarde azi, cei ne-crestini ar fi cca 5,6 miliarde.
Insa, sa fim seriosi!
Din cei 2,38 miliarde trebuie scazuti “culturnicii”, adica furii de “imagine” crestiuna: papistasii si sectelor desprinse de Papa.
Stii cat ramane?
0,22 mld crestini “estici” + 0,062 crestini “orientali” adica nici 300 de milioane (3,75 %, 1 din 25).
Cat reprezinta ceilalti? din [peste] 8 miliarde scade dumneata 0,284).
Peste 7 miliarde, mai aproape de 8 miliarde, nu-i asa?
Sa nu spui ca “ceilalti” sint tot crestini ca atunci ai pierdut timpul sa scrii aici si spui si gresit.
Ei au pe Iisus-ul papal, facut si nu nascut.
Nu confundam creatura cu Creatorul.
Credinta fara misticism este ideologie – asta e crestinimul ne-ortodox.
Doamna are perfecta dreptate in tot ce a scris.. CU exceptia atacului la adresa ” iudeo-crestinismului”, o chestiune falsa de altfel..
Ori iudeu – care era mozaic, nu iudaic! (cei care au cerut moartea lui Iisus Hristos), … ori crestin – cu El pe cruce!
Altfel, nu se poate, adica si-si… “putin viu, putin mort”.
Nu a existat crestinism inainte de Hristos – invatatura Sa a “facut” Crestinismul.
Invatatura Sa este opusa credintei din cultul lui Moise, Mozaismul.
Iisus Hristos a venit sa implineasca Legea veche, adica sa completeze tot ce mai era din vechime, sa termine aplicarea ei – dovedit perversa si impotriva lui Dumnezeu.
Iisus Hristos a venit sa aduca Legea Noua. Aceasta sa fie aplicata.
Legea noua NU ESTE continuare a celei vechi.
Doar cronologic, istoric exista legaturi de continuitate: viata omenirii are o desfasurare in timp cu oameni, locuri si fapte. Atat. Nu are continuitate de credinta.
Apoi, iudaismul s-a inchegat cateva secole DUPA HRISTOS.
Nu te lua dupa wiki – pe care tot “ei” o controleaza cu o armata de vreo 50 de mii de indivizi imprastiati prin lume, conectati 24 de ore din 24… cum ca vine de la Avraam, adica din stravechime.
Nici vorba!
De la cultul lui Moise aparut prin secolul al XIV-lea INAINTE DE HRISTOS la aparitia Talmudului Palestinian (de Ierusalim) prin secolulul al III-lea DUPA HRISTOS si a Talmudului Babilonian prin secolul al VI-lea DUPA HRISTOS nu doar ca e drum lung dar credinta s-a modificat urmand Satanei.
Daca mozaicii schimbau ceva dupa cum a invatat Hristos, poate ca ei ar fi avut un mozaism crestin-“izat”, dar din ce se “implinise” au cazut in aceeasi stare de impotrivire fata de Dumnezeu, de aceasta data – fata de Dumnezeu-Fiul.
Cum Iisus Hristos nu a schimbat nimic dupa aparitia Talmudurilor amintite, evident ca nu poate fi “iudeo-crestinism”.
Cine foloseste aceasta asociere se inchina la doi Domni, si pe Iisus Hristos il inseala.
PS
VT se citește în DUH altfel “litera ucide” conform NT…greșeala o fac multi așa zisi “naționaliști” din toată lumea care citesc și dau citate din “sola scriptura”…nu are sens să porți o discuție cu morți.
Da, dragă Constantin, nici eu n-am auzit mare lucru despre Cristos, deși nu-s chinez, indian sau japonez, ci român. Nu știu nimic sigur despre Cristos: unde și când s-a născut, în ce fel? Dacă este Fiul lui Dumnezeu, trebuie să cred că Dumnezeu că Dumnezeu are un organ special, pe car l-aș numi născătoare. Zeus, al Grecilor, avea o născătoare după ureche, către ceafă, de unde se zice că ar fi apărut zeița Atena, cu arme cu tot…
Cele mai vechi texte ”sfinte” sau ”sacre” (dintre care unele au intrat în componența celor patru ”Evanghelii canonice”, iar celelalte, peste o sută, au fost declarate ”apocrife”) datează din secolele IV sau V. De ce nu există niciun text original din primul secol creștin, din al doilea, din al treilea? S-au găsit papirusuri mult mai vechi? Nu cumva Biserica avea tot interesul să fabrice texte false și să distrugă pe cele adevărate? Ce poți răspunde la această întrebare, Măi Constantine? Nu cumva capul tău e pe pustie? Nu cumva capul tău ia în deșert numele Domnului? Oamenii normali și întregi la cap sunt capabili să trăiască și să moară pentru Adevăr. Unii însă, cum se spune, cred că ”tot ce zboară se și mănâncă”!
Ajuns la o anumită vârstă, constat că n-am întâlnit, n-am cunoscut niciun creștin adevărat, după cum, de asemenea, n-am cunoscut nici vreun comunist adevărat. Abia târziu mi-am dat seama că am cunoscut un comunist adevărat. Asta însă este o altă problemă și mă privește doar pe mine și pe el, cel în cauză, singurul comunist care a murit când a înțeles că falsul comunism (pentru care trăise și în care crezuse) nu este apărat de niciunul dintre milioanele de sclavi comuniști care îi juraseră credință și se înscriseseră în fostul PCR.
Dintre milioanele de comuniști, ce juraseră credință lui Ceaușescu, nu cred că a murit vreunul pentru că l-a apărat pe cel căruia îi juraseră credință, și trăiseră un sfert de secol cu numele lui pe buze. La fel, mulți dintre cei ce se nasc și sunt botezați ”creștinește”, dintre cei ce mor și sunt îngropați ”creștinește”, dintre cei ce se căsătoresc ”creștinește” sunt mult mai puțin creștini decât căile ferate, de exemplu, al căror paralelism nu am auzit să fi fost pus la îndoială de cineva. Concluzie: paralelismul căilor ferate poate fi considerat perfect. De creștinismul unora sau al altora mă îndoiesc. Că vă place sau nu, dragă Constantine, mă îndoiesc de tot și de toate. Verific totul la sânge, inclusiv scrierile zise ”sfinte”. Nu cred pe nimeni pe cuvânt! Verific totul, pe cât posibil. Când aud de ”credincioșii” diverselor bazaconii jidovești, din Biblie, mă apucă scârba că atâția în jurul meu ”cred” că neapărat, de exemplu, Avram-Avraam trebuia să-și taie penisul împrejur, că primii născuți trebuiau uciși pe altarul zeului sângeros Iehova… Oare de ce Eminescu nu credea în Iehova, cum ne spune în chiar titlul unei cunoscute poezii? Dacă veți continua să credeți toate bazaconiile Bibliei jidovești, veți ajunge un jidănit, adică nici român, nici jidan, nici cal, nici măgar. După ușurința cu care vorbiți, ca orice Nea Ion, că și el e om, mă tem că n-ați înțeles niciodată nimic, că vă paște primejdia ratării condiției omenești, adică: nu veți înțelege niciodată nimic! Cum asta? Nu-i ușor de explicat, dar mă mulțumesc să o constat. Lumea-i plină de ”proști”, care cred în diverse bazaconii. Puteți fi însă liniștit. Proștii, tâmpiții, trădătorii, lașii, politrucii, politicienii au dus-o și o duc mai bine decât mulți alții. Până la proba contrară însă, lumea îi înjură, îi consideră ”proști”, iar ei își umplu buzunarele și crapă cu ele pline…
Revenind la persoana lui Cristos, constat confuzia ce se face între acest nume al presupusului ”Fiu al lui Dumnezeu” și cel al pământeanului iudeu numit ISUS (căruia unii îi spun ”NAZIREUL” iar alții ”NAZARINEANUL”, deși orășelul NAZARET a fost construit abia în secolul VIII, de către Imperiul Bizantin), primul născut al unei Doamne numită Maria, despre care, contrar celor ”știute sau crezute” de dumneavoastră, s-a putut demonstra că a avut vreo zece copii, băieți și fete, din două căsătorii. De unde știu asta? Din așa numitele Evanghelii ”apocrife”, din alte texte creștine, descoperite în diverse grote sau mânăstiri, care se păstrează în anumite muzee sau biblioteci, sunt traduse în diverse limbi și pot fi consultate de oricine, unele chiar în limba română. Pe internet, inclusiv în limba română, au circulat și circulă astfel de texte. Potrivit unora dintre ele, pescarul Simon-Petre, devenit apostolul Petru, pentru creștini, ar fi fost frate mai mic al lui ISUS, aparținător, și el, al aceleiași dinastii iudaice fondată de regii David și Solomon. Isus, primul născut, a avut însă și un frate geamăn (taoma înseamnă geamăn, de unde Toma, Necredinciosul). Abia după această primă naștere s-a născut Simon-Petre, al cărui fiu, numit Iuda, a fost trezorierul mișcării zelote, a ”sicarilor”, cum se numeau adepții lui Isus (de la SICA, numele unui pumnal curbat, pe care arabii, mai târziu, îl vor numi iatagan).
Istoricii și-au pus o mulțime de întrebări cu privire la Isus, adevăratul lui tată (executat și el, tot de Romani, tot prin răstignire, ca și tatăl tatălui, toți răstigniți pentru aceeași vină de neiertat, rebeliune contra Romei), cu privire la mișcarea zelotă, care cuprindea sute și mii de bărbați, femei și copii. Potrivit obiceiurilor vremii, acest gen de mișcări sociale și religioase erau ceea ce mai târziu s-a numit ”lojă” sau ”loji”. La fel erau organizați și fariseii, saducheii, esenieni și toți ”gnosticii” vremii, care au continuat să existe câteva secole bune, după cele petrecute pe Golgota (foarte probabil în anul 33 sau 34). Unii dintre acești GNOSTICI există și azi, au adresă poștală, adresă electronică, tot ce trebuie (de exemplu A.M.O.R.C., adică: Ancien et Mystique Ordre de la Rose Croix). Evident, documentele rămase de la aceștia constituie o importantă sursă de informații și cu privire la creștinismul primitiv.
Personajul numit IUDA ISCARIOTEANUL (mânuitor de SICA) a fost nepot de frate al lui Isus. El l-a trădat pe Isus, dar nu pentru cei 30 de arginți, ci din cu totul alte motive. Ca fiu al următorului născut (Toma-Taoma nu conta), în caz de dispariție a lui Isus, Iuda devenea PRINȚ MOȘTENITOR al coroanei iudaice. Acesta este adevăratul motiv al trădării lui Iuda. Simon-Petre, tatăl lui Iuda, nu și-a putut apăra fiul trădător, care a fost judecat și condamnat conform unui teribil ritual masonic, încă actual, în zilele noastre. Citite cu atenție și coroborate textele declarate ”apocrife”, anumite pasaje biblice confirmă că Iuda Iscarioteanul a fost asasinat, la fel ca și tânăra lui Soție și copilul lor. De altfel, cine crede că zeloții erau un fel de îngerași, plini de iubire, unii față de alții, este un habarmist care nu știe pe ce lume trăiește.
Bineînțeles, toate aceste lucruri nu pot fi lămurite în cadrul unui comentariu la interesantul articol al Doamnei Maria Zamfir. Dacă redacția Incorect Politic vrea să iasă din mediocritatea ambiantă a ”credincioșilor” ce se bat pentru un locșor căldicel în Rai, dacă Incorecții Politici sunt într-adevăr oameni întregi la minte, doritori de adevăr și iubitori ai adevărului, cunosc un cercetător care s-a consacrat nu Războaielor Mondiale și ”revoluțiilor” din epoca modernă ci, de exemplu, începuturilor creștinismului. Pentru acesta și pentru mulți alții, pe cât mi-am dat seama, ISUS a fost un personaj real, în carne și oase, cu mamă, tată, frați, surori, despre care se cam știe când și unde s-a născut (nu la Nazaret, care nu exista pe atunci, ci la CAMALA), care nu s-a prezentat niciodată drept Fiu al lui Dumnezeu. CRISTOS, dimpotrivă, este o invenție. A cui? Vom vedea. Cine vrea să vadă, va vedea? Pe internet circulă o serie de texte și video-clipuri pe tema invenției lui Cristos și a creștinismului. Cei ce cred poveștile bisericești, sunt liberi să le creadă în continuare. Lucrurile însă nu sunt atât de simple, nici atât de absurde sau de supra-naturale, pe cât cred ei și pe cât minte Biserica, de peste cincisprezece secole.
Securistul creștinismului incipient a fost viitorul apostol Pavel, omul care i-a turnat Romanilor pe cei doi frați Simon-Petre și Iacob-Iacov care, în anul 47, la 13 sau 14 ani după Golgota, au fost răstigniți și ei, ca și Isus. Printre alte fapte foarte creștinești, ale viitorului apostol Shaoul-Saul-Paul-Pavel, trebuie pusă și incendierea Romei, pe vremea împăratului Nero. Pentru această faptă, șeful piromanilor creștini din Roma a plătit cu capul. Dacă redacția Incorect Politic dorește să dezbată aceste chestiuni, fiecare va putea să vadă care sunt argumentele, pentru sau contra anumitor informații false, care datează de peste cincisprezece secole. O minciună rămâne minciună, chiar dacă milioane de credincioși au crezut-o, vreme de secole peste secole. La fel și ADEVĂRUL. Un lucru adevărat nu poate să dispară, chiar dacă cunoscătorii lui sunt muritori. Adevărul nu este muritor. Din această cauză, mai devreme sau mai târziu, toate minciunile ies la lumină. Cel puțin așa se crede. Eu însumi cred acest lucru.
dle Calin, cred că esti un bou de sectar cel mult, sau un simplu dobitoc …inutil!
🙂 N-are cum să fie “un bou de sectar”, “dăoarăce” ăia sunt cu Sola Scriptura. E, cel mult, ateu. Ori poate nu, poate doar are obiceiul de a cerceta. Ajunge ori nu la adevăr, asta e o altă chestie. Vorba aia, noi nu putem stabili ca lumea nici ce am mâncat noi acum o săptămână, darămite aşa lucruri, peste mii de ani! Oricum, unele lucruri sunt de comă! De exemplu, faptul că ultima traducere a Bibliei, “versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolemu Valeriu Anania (…)”, ne anunţă, într-o notă de subsol, că Iosif, soţul Mariei, mama lui Isus, ar fi fost descendent al lui Rahab, prostituata care i-a ajutat pe jidovi să cucerească Ierihonul, din care n-au lăsat pe nimeni şi nimic în viaţă şi în picioare, cu excepţia acesteia. Să sparie gândul cum o fi ajuns acesta la această concluzie, pe care s-o şi pună într-o notă de subsol a Bibliei…
Aici e locul unde am vrut sa postez…
Un comentariu al citatului:
“Fără argumente, orbește, pentru acești ”credincioși” (unii cercetători…) care și-au abandonat inteligența și spiritul critic, CREȘTINISMUL AR AVEA MONOPOLUL LUI DUMNEZEU, fără să țină seamă că șapte, din cele opt miliarde de locuitori actuali ai Pământului, n-au auzit încă de Cristos și de creștinism.”
Sigur lipsa de inteligenta a dus la falsa superioritate de monopol… prostul, daca nu-i fudul…
In schimb, noi stim ca in “imparatia Tatalui”, unde Hristos a pregati vesnicia… in acel loc se ajunge DOAR daca urmam Lui. Daca ne botezam, credem, marturisim, “zidim”, … crestineste doar. Numai prin Iisus Hristos!
Si asta nu e abandon de inteligenta ci crezand si ascultand de Hristos.
Unde au altii loc in vesnicie… chiar nu e treaba noastra: cum iti asterni, asa dormi.
Cu privire la “cele 8 miliarde… [care] n-au auzit de Cristos si de crestinism” treburile stau altfel: Apostolii au fost trimis sa duca invatatura la NEAMURI. Adica sa mearga intre oameni din alt neam si sa spuna ce stiu de las i despre Hristos.
Nu i-a trimis sa boata din poarta-n poarta si sa stea de vorba cu fiecare (prozelitism), eventual sa tina evidenta contabila si s-o compare cu recensamantul sa vada cati “n-au auzit de Cristos si de crestinism”.
Acum, … ce sa zic”? Nici nu era nevoie sa aude “crestinism”, ci sa primeasca vestirea apostolica.
Sa fim atenti: toate neamurile au auzit de Hristos, nu toti indivizii.
Nu stiu vreo tara (prin tarile existente sint imprastiate toate neamurile, nu-i asa?) in care sa nu se fi auzit…. iar de cand cu Internetul… numai sa vrei ramai in “izolare.
Cei care au crezut ce li s-a vestit au luat cu credinta “cuvantul”, ramanand ca cei din alt neam sa-l duca mai departe, adica tuturor din neamul lor.
Astfel, …. toata lumea a auzit de Iisus Hristos. Cativa care sint geografic, informational, cultural… complet “rupti de lume” nu schimba caracteristica generala, ei sint ne-aflatori, iar de mantuirea lor (de care nu au habar de loc) chiar ca nu e treaba vreunuia care nu-i stie, de fapt.
“apar tot felul de americanisme,”-pentru ca le cunoastem limba
SI ASA II VOM JUDECA!
80 de oficiali naționali și europeni responsabili de lupta împotriva antisemitismului, reprezentanți ai comunităților evreiești și ai organizațiilor internaționale vin la București
http://www.napocanews.ro/2023/05/80-de-oficiali-nationali-si-europeni-responsabili-de-lupta-impotriva-antisemitismului-reprezentanti-ai-comunitatilor-evreiesti-si-ai-organizatiilor-internationale-vin-la-bucuresti.html
România, primul stat care a luat măsuri pentru a crea o strategie pentru prevenirea și combaterea antisemitismului
http://www.napocanews.ro/2023/05/romania-primul-stat-care-a-luat-masuri-pentru-a-crea-o-strategie-pentru-prevenirea-si-combaterea-antisemitismului.html
Încercați să evitați asemenea formulări generalizatoare și autoacuzatore, masochiste: „România, primul stat care a luat măsuri pentru… ”. NU România – prin care se înțelege, generic, tot poporul român – „a luat asemena măsuri…”, ci guvernul României, mai precis unele instituții guvernamentale – în frunte cu M.A.E. –, împreună cu altele, neguvernamenale, dar care „și-au băgat coada”, precum I.N.S.H.R.-„E.W.”, au „elaborat” respectiva strategie. Deci strategia este secreția jidovilor de la I.N.S.H.R.-„E.W.”, autentificată de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, de meserie jidov. Așadar, nu România, ci „conducerea trădătoare a României a luat măsuri…”
Trebuie anunțată și redacția de la Napocanews.
Sofisme. Până la urmă e ca si în America, sau ca în Rusia de azi. Ambii se împăunează cu “eliberarea Europei” de naziștii cei groaznici. Câți au făcut vaccinul desi știau că sunt abuzive măsurile? Inacțiunea e consimțâmânt tacit.
DOVEZILE DESPRE MINCIUNILE HOLOCAUSTULUI:
https://holocaustdeprogrammingcourse.com/
CRESTINISMUL = O RELIGIE PENTRU OI:
https://nationalvanguard.org/2018/06/christianity-a-religion-for-sheep/