Adevărul Despre Prosperitatea Transilvaniei Austro-Ungare

„Iar a tăcea și lașii știu!
Toți morții tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd și cad!”
(George Cosbuc – Decebal catre popor)

De 101 ani, românii sunt otrăviți zi de zi cu o mare minciună istorică, aceea că în Transilvania și Banat, trăiau în mare prosperitate în imperiul habsburgic sau în regatul maghiar, iar unirea cu România a dus la decăderea celor doua provincii.

Realitatea cifrelor este cu totul alta: Transilvania și Banatul erau o periferie săracă a imperiului austriac și apoi, între 1867-1918, o periferie și mai săracă a regatului ungar. Pentru cei care împraștie și azi cu obrăznicie mitul imperiului civilizator avem, mai jos, un tabel cu nivelurile PIB/locuitor din toate provinciile blestematului imperiu:

Sursa: Regional Income Dispersion and Market Potential in the Late Nineteenth Century Hapsburg Empire, Max Stephan Schulze, © Max-Stephan Schulze, London School of Economics. November 2007. 

Să spunem și cifrele, pentru a nu rămâne nicio umbră de îndoială: PIB/locuitor în Transilvania era, la 1910, 1.632 dolari (1990), în vreme ce Austria de Jos avea 3.780 dolari, Boemia 2.782, malul stâng al Dunării 1.900 dolari, malul drept al Dunării 1.878 dolari, bazinul Dunării și al Tisei 2.521 dolari, Austria avea o medie de 2.334 dolari, Ungaria avea 1.887 dolari media, iar media imperiului era de 2.164 dolari. Mai sărace decât Transilvania erau doar Galiția, Dalmația, Bucovina (provincii imperiale) și Croația-Slavonia (parte a regatului maghiar).

În ciuda tuturor minciunilor care ne mânjesc ochii și urechile de zeci de ani, Transilvania și Banatul s-au dezvoltat în timpul și datorită administrației romanești, în ultimii 101 de ani. Iată unde ne aflam astăzi:

Ungaria are trei macro-regiuni:

1. a) Kozep-Magyarorszag-Centru, cuprinzând regiunile Budapesta și Pesta
2. b) Dunantul-Transdanubia, cuprinzând regiunile Kozep-Dunantul- Transdanubia Centrala, Nyugat-Dunantul- Transdanubia vestică și Del-Dunantul- Transdanubia sudică
3. c) Eszak es Alfold- Marea campie si Nordul, cuprinzând regiunile Eszak-Magyarorszag- Nordul Ungariei, Eszak-Alfold- Nordul marii câmpii și Del-Alfold- Sudul marii câmpii.

Sursa: Extrase din Eurostat (Click pe imagine pentru mărire!)

Transilvania de azi este împarțită în două regiuni de dezvoltare: Centru și Nord-Vest, iar Banatul se află în regiunea Vest.

Ce constatăm? Nivelul de performanță economică este clar superior în toată Transilvania față de partea de est a Ungariei, față de partea de sud și față de regiunea din jurul capitalei Budapesta (adică față de trei sferturi de Ungaria): dacă regiunea Centru are un PIB/locuitor (metodologia PPS – standardul puterii de cumpărare) de 60% din media UE, iar regiunea Nord-Vest are un PIB/locuitor (PPS) de 56% din media UE, macro-regiunea Eszak es Alfold (estul Ungariei, practic) are un PIB/locuitor (PPS) de numai 45% din media UE (regiunea Eszak-Magyarorszag- 46%, Eszak-Alfold- 43% si Del-Alfold – 48%). Ba chiar și regiunea Pesta din jurul Budapestei se află sub nivelul Transilvaniei (53 % din media UE -PIB/locuitor pentru maghiarii de aici)!

Banatul românesc (regiunea Vest), cu un PIB/locuitor (PPS) de 67% din media UE, depășește, cu atât mai mult, toate aceste regiuni maghiare.

De fapt, în afară de regiunea Kozep-Magyarorszag din jurul capitalei (care include Budapesta) cu un PIB/locuitor (PPS) de 104% din media UE și de regiunile de la graniță cu Austria, Kozep-Dunantul și Nyugat-Dunantul – 63%, respectiv 72%, restul Ungariei nu atinge nivelul de dezvoltare din Transilvania și Banat!

 Orașele Transilvaniei și Banatului erau niște biete orașele de provincie pe vremea imperiului austriac și a regatului maghiar, iar modul cum arată astăzi se datorează covârșitor ultimei sute de ani. Iată cum arată lista marilor orașe din regatul Ungariei, confrom recensământului de la 1910 (sursa: Kogutowicz Karoly, Hermann Gyozo: Zsebatlasz: Naptarral eș statisztikai adatokkal az 1914. evre. Magyar Foldrajzi Intezet R. T., Budapest 1913) și ce au ajuns astăzi acele orașe:

La 1910, cel mai dezvoltat oraș din Transilvania și Banat, Timișoara, nu se afla printre primele 20 din imperiu, iar Clujul nu era printre primele 40.

În cei 101 ani de administrație românească, toate cele patru orașe transilvănene din tabelul de mai sus au crescut puternic: Clujul a crescut de 5 ori, Oradea de aproape 4 ori, Aradul de peste 3 ori și Timișoara de aproape 5 ori. Trei din ele (mai puțin Aradul) depășesc Debrecen-ul (al doilea oraș maghiar astăzi) ca populație, economie, influență, recunoaștere internațională.

Toate patru depășesc Szeged-ul din toate punctele de vedere. Nemaipunând la socoteală că și Brașovul are aproape 300.000 locuitori (290.167, mai exact), crescând de 6 ori ca mărime în ultima sută de ani. Clujul și Timișoara sunt astăzi mari centre universitare și economice, indicatorul PIB/locuitor aici fiind depășit, în Ungaria, doar de capitala Budapesta. Oradea și Aradul au o putere economică similară Clujului și Timișoarei.

În Transilvania și Banat, România a construit 8 aeroporturi (Cluj, Timișoara, Arad, Satu-Mare, Baia-Mare, Târgu-Mureș, Sibiu, Oradea). În toată Ungaria sunt 9 aeroporturi.

Trăgând linie, putem concluziona că Transilvania și Banatul s-au dezvoltat în ultima sută de ani, de la niște provincii îndepărtate și sărace ale imperiului habsburgic sau ale regatului maghiar, la un nivel pe care majoritatea teritoriului maghiar doar îl visează; prăfuitele orașele ardelene de la 1910 au devenit astăzi metropole europene, cum în Ungaria nu există, cu mari universități, cu economie dezvoltată și cu recunoaștere internațională.

Szeged și Debrecen, perlele regatului maghiar de odinioară, sunt azi niște orașe de talie medie, fără strălucire și cu iz provincial, care nu ar avea loc printre primele 10 orașe românești. De ce? Simplu: pentru că în Ungaria, Budapesta sufocă totul în jur. Kozep-Magyarorszag, zona din jurul capitalei maghiare concentrează jumătate din economia țării vecine, pe când la noi regiunea București-Ilfov abia deține 27% din economia țării. Și se mai plânge UDMR-ul că România este un stat ultra-centralizat, în care toate resursele se strâng la București! Cât de ridicole par astfel de lamentări, când ne uităm la cifre…

Pentru a înțelege exact ce drum s-a parcurs din 1918 încoace îi sfătuiesc călduros pe toți criticii administrației românești din Ardeal să facă un drum până în Bistrița-Năsăud. În anul 1910, aici era cel mai sărac colț al regatului maghiar. Statisticile de atunci (recensământul imperial) ne arată aici o zonă nedezvoltata, puțin populată, lipsită de viață culturală reală, un loc unde urbanitatea nu era deloc marcantă. Mai puțin de o șesime din populație locuia în orașe. Bistrița era un târgușor cu abia puțin peste 13.000 locuitori.

Astăzi, Bistrița-Năsăud a rămas un județ mic, muntos, cu o populație de mai puțin de 330.000 de locuitori, unul dintre puținele județe transilvane fără aeroport, fără vreo mare companie, lipit de Carpați. Nicio autostradă nu trece pe acolo, niciun proiect de autostradă nu trece pe acolo. Nicio magistrală feroviara importantă. Singurul dar mare pe care Dumnezeu l-a făcut bistrițenilor este frumusețea ireală a lacului Colibița. Cu toate acestea, drumurile sunt impecabile, iar municipiul Bistrița este unul dintre cele mai curate și mai bine îngrijite orașe din România.

Plâng unii după gospodarii sași care au plecat din orașele bistrițene? Duceți-va să vedeți ce au făcut gospodarii români: toate fațadele clădirilor istorice arată impecabil și blocurile lucesc de curățenie, spații verzi aerisite, îngrijite, monumente istorice refăcute, o sumedenie de fabrici, mai mici sau mai mari, dezvoltate de zeci de antreprenori. Clădirile publice sunt toate refăcute, splendid renovate.

Bistrița este, astăzi, un oraș de peste 93.000 locuitori (sursă: Timponline.ro) în care nu simți niciun moment provincia. Viața culturală există din plin și nu e deloc formală.

Două lucruri fac din Bistrița o experiență excepțională. Dintre multele monumente istorice care astăzi sclipesc a nou, se remarcă Palatul Culturii, fosta „Casa asociației meseriașilor din Bistrița” (în germană Bistritzer Gewerbeverein), un palat somptuos care găzduiește o sală de spectacole superbă, decorata cu un candelabru imens și săli de concerte de cameră pline de mici formații care repetă într-un entuziasm care numai provincial nu este. Aici au loc spectacole de teatru sau concerte, inclusiv cele ale artiștilor locali. Clădirea este spectaculoasă nu datorită arhitecturii, ci datorită unei efervescențe culturale incredibile, care nu ar fi fost niciodată posibilă la periferia unui imperiu arogant, dar decadent.

Pe de altă parte, modernitatea se arată din plin în clădirea spitalului județean de urgență: totul este nou, aparatura este de ultima generație, cele trei blocuri operatorii sunt întru totul contemporane și, lucrul cel mai important, aici s-au mutat de la Cluj 40 de medici în floarea vârstei, care s-au simțit imediat prețuiți. Un simbol al unei Românii europene, integrate și dezvoltate, acest spital incredibil de nou și de bine pus la punct, unul dintre cele mai bine refăcute și dotate spitale din țara.

Așa arată astăzi locul cel mai sărac din regatul maghiar de acum 101 ani! Un oraș în care nu o să vezi niciun cerșetor. Un județ de talie medie, cu viață culturală, cu industrie electronică și electrotehnică, cu un spital de mileniul III și cu o comunitate de antreprenori și de gospodari de toată isprava.

Un succes al României moderne de care vorbim prea puțin. Periferia mică și sărăcăcioasă a regatului Sfântului Ștefan s-a transformat, după 101 ani, într-un mod impresionant.

Așa arată, oare, un loc supus unei administrații balcanizate și super-centralizate, cum o numesc unii? Câți dintre noi ne mai întrebăm cum ar fi arătat acest loc dacă rămânea în afară României, într-un stat străin și indiferent cu provinciile de graniță?

Și dacă tot vorbim de Bistrița-Năsăud, să nu uităm că, acum 101 ani, unii dintre cei mai importanți români veneau de aici: Andrei Mureșan, Liviu Rebreanu, cel mai influent și mai „European” prozator român și George Coșbuc, unul dintre cei doi mari poeți ardeleni de dinainte de Unire, pe nedrept minimalizați de dictatura minților înguste. Ultimii doi, membri ai Academiei Române. Cel care ne-a lăsat cea mai expresivă traducere a „Divinei Comedii”, Coșbuc, ar trebui recitit de sute de ori în ziua de astăzi.

Închei cu un exemplu: tulburătoarele versuri din „Decebal către popor”, o poezie scrisă în 1896 pentru a fi rostită (măcar în gând) de fiecare român. O poezie pe care unii o ocolesc cu grijă, de fiecare data când ar trebui s-o recitesca. Cei care s-au obișnuit să își câștige liniștiți salariile și pensiile tăcând în două-trei limbi străine s-ar putea cutremura dacă ar auzi pe cineva șoptindu-le la ureche:

„Ei sunt români! Și ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Și nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!”

Petrișor PEIU,  www.ziare.com.

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

Citiți și:

Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul și Banatul austro-ungare! (I)

Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul austro-ungar! (II)

Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul austro-ungar! (III)