Incorect Politic
Martie 6, 2024
Adevăratul Eminescu – Voievod Spiritual al Neamului Românesc
Ca toți coloșii, Eminescu este înfricoșător.
Provoacă și azi spaime. Mai ales dușmanilor pitici.
Pentru cei ce-l iubesc, e un munte.
Uite ce întâmplare minunată istorisea Grigore Vieru la Ipotești pe 15 ianuarie 2000:
„Eu am trecut Prutul foarte târziu – dacă unii au visat să ajungă în cosmos şi au şi ajuns în cosmos – eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul. Am reuşit abia în ’73. Primul om pe care am vrut să-l văd, când am ajuns, în cele din urmă, în Bucureşti, a fost Nichita Stănescu.(…)
Şi l-am cunoscut. M-am dus la el acasă, stătea pe Magistrală, vizavi de restaurantul Budapesta, şi am stat de vorbă. Mai exact, Nichita vorbea, iar eu ascultam. Vorbea la fel ca poezia sa, vizionar şi liber. Mi se părea uluitor, venind din închistata literatură sovietică.
Îmi amintesc că poetul Nichita Stănescu nu mai ştia cum să mă bucure şi într-un miez de noapte mi-a spus: «Hai Grigore să îţi arăt casa în care Eminescu a citit pentru prima oară Luceafărul – casa lui Titu Maiorescu. Hai, Nichita».
Şi am mers şi am mers, ne-am oprit în faţa unui gard înalt. Eu am încercat să mă uit şi atunci Nichita, care în ’70 era înalt ca un brad şi frumos şi voinic, m-a luat în braţe şi m-a ridicat pe umeri şi m-a întrebat «Vezi casa, Grigore? O văd, Nichita!».
Nu era nici o casă, nimic – aflasem mai târziu că acea casă fusese demolată prin anii 1950. Practic, ea exista doar în imaginaţia lui Nichita şi în imaginaţia mea.
Astfel de pe umerii lui Nichita am văzut casa în care Eminescu a citit pentru prima oară Luceafărul, iar, de pe umerii lui Eminescu, am văzut ţara. ”
__________
La fel și noi, pe umerii acestor coloși umani, ai acestor strămoși exemplari vedem lumea întreagă, vedem rolul în destinul propriu și rolul nostru în istorie, ca neam.
__________
E important să știm adevărul.
Eminescu nu este doar un poet așa cum învățăm la școală.
Poezia lui, deși genială și de importanță covârșitoare în literatura națională, totuși, analizată pragmatic, ea ocupă o parte minoră a scrierilor și preocupărilor marelui Eminescu.
În integrala scrierilor sale, ediția D.Vatamaniuc, cuprinde 11 volume cu un total de 12300 de pagini. Din astea, poeziile intră aerisit într-un singur volum, în jur de 1000 de pagini, iar proza așijderea. Până și corespondența sa e mai voluminoasă, având vreo 1300 de pagini.
Dar articolele din publicistica lui sunt împachetate în 5 volume burdușite, cu un total de 5300 de pagini. Și aveau o forță cuvintele lui din articole, că nu era de mirare dacă se lăsau chiar cu demisii ministeriale sau cu remanieri guvernamentale.
Deci nu era doar un poet sau doar un jurnalist.
Eminescu a fost (și este!) unul din voievozii spirituali ai acestui neam, un voievod de conștiință vie românească.
„Țara asta să fie românească sau să nu fie deloc”, spunea el.
Deși profund național și naționalist, totuși prin orizontul său cultural, prin anvergura și temele gândirii sale, Mihai Eminescu este universal și universalist, atingând înălțimile tari ale geniului uman de pretutindeni.
În plus este considerat de lingviști drept ctitor de limbă și de cuvinte.
După el limba română a devenit altfel. La propriu.
Limba pe care o vorbești tu azi cu copiii, frații, părinții și prietenii tăi este practic limba română posteminesciană.
Toate astea poate le știai.
De aceea vreau să-ți spun câteva aspecte pe care poate nu le știi:
– Mihai Eminescu a condus o grupare secretă care avea și componentă paramilitară.
Este vorba de societatea Carpații, care milita și trăgea sfori pentru unirea Ardelului cu Principatele române. Ba chiar făcea trafic de arme spre românii din Ardeal.
– Era considerat indezirabil, persona non-grata, în Ardeal, fiind dat în consemn la frontiere.
– Era om înstărit, cu dare de mână.
– Ținea un ziar de mare impact. Cum ar fi o televiziune azi.
– Era pedant și ținea la eleganța sa. Avea peste 30 de costume de haine. Aproape jumătate din veniturile sale se duceau pe curățătorie și întreținerea garderobei.
– Era destul de mic de statură. Dar nu era vreun poet transpirat, palid și timid.
– Era direct și nu-i plăcea ploconeala. Nici în fața damelor.
– Era temut în public, vorbea cu înflăcărare și vervă, iar la nevoie dădea bine și cu pumnul. Purta și pistol. Era legal atunci.
– A fost otrăvit cronic cu mercur și a supraviețuit.
– Apoi a fost internat abuziv într-un sanatoriu privat de boli psihice.
– În final a fost ucis acolo din ordinul celor care se temeau de inteligența, verticalitatea și puterea lui morală.
Șocant, nu?
Dar el era mai mult decât toate aceste, știute sau neștiute, antinomii și curiozități la un loc.
Dar de ce-ți scriu eu ție aici insistent despre Eminescu?
Pentru că știu că și tu cauți să-ți lămurești rosturile tale vii, sevele tale autentice.
Iar noi, ca oameni, avem nevoie să ne găsim sau să ne altoim pe acele rădăcini cu seve curate.
Cred că Eminescu cel adevărat poate fi o astfel de rădăcină pentru tine.
Și pentru mine este.
Cum poate fi el rădăcină vie pentru noi?
Uite așa: să-l facem mai aproape, zilnic.
Să facem cunoștință zilnic cu Eminescu cel real și viu.
Să-i citim un articol, o pagină, zilnic, să aflăm cât mai multe despre el.
Despre cel real, întreg, omul de conștiință, cuvânt și acțiune, gânditorul adânc, patriotul total, poetul fără cusur, vizionarul, filosoful.
În plus, avem datoria, altoindu-ne pe umerii acestor străbuni coloși, să devenim și noi rădăcini și sevă pentru cei ce vin după noi.
Cum inspirat zicea Nichita Stănescu: „Eminescu?? E foarte greu să respiri după El, dar în clipa în care El ne-a devenit nouă tuturor respirație, va trebui ca noi înșine, la rândul nostru să fim respirația nenăscuților. Eminescu este un aer pur, genuin, un aer curat”
*
Grozave cuvinte, nu-i așa?
Scrie-mi și părerea ta despre asta. Ca să nu vorbesc doar eu.
Sau scrie-mi un citat care te reprezintă ori 2-3 versuri din acești coloși.
Cele bune!
Mircea P
P.S.:
M-am gândit să-ți aduc în această scrisoare câteva surse și resurse de reală valoare.
Ca să ne întărim împreună întru aceleași seve.
1.
În primul rând un documentar deosebit, condensat în mai puțin de 30 de minute realizat de Mugur Vasiliu în 2002: MIHAI EMINESCU sau MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI
Uite câteva mici rubrici din cuprins:
• Despre PUBLICISTICĂ – unde academicianul Dimitrie Vatamaniuc ne prezintă concepțiile fundamentale ale lui Eminescu cu totul diferit de cel pe care îl cunoaștem
• Despre SOCIETATEA CARPAȚII ȘI TRĂDARE – în care profesorul Ion Filipciuc ni-l arată ca luptător pentru recucerirea Transilvaniei
• Despre DUBLA SACRIFICARE A LUI EMINESCU – unde profesorul Theodor Codreanu ne arată că Eminescu și-a asumat propriul sacrificiu
• Despre EMINESCU GÂNDITORUL ECONOMIC ȘI POLITIC – unde profesorul Ilie Bădescu arată clar că fără Eminescu pentru români nimic nu-i cu putință
• Despre LICHIDAREA CHESTIUNII EMINESCU – în care profesorul Mihai Ungheanu ne spune că viața lui Mihai Eminescu a fost îngustată de urzelile politice ale momentului
• Despre NEBUNIE, SIFILIS, ALCOOLISM ȘI ALTE… NEBUNII – în care medicul legist Vladimir Beliș ne arată de de nu există niciun temei pentru a-l considera pe Eminescu nebun, sifilitic, alcoolic etc.
Îl găsești aici întreg:
MIHAI EMINESCU – MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI. Un film de Mugur Vasiliu
2.
Aici îți las două articole despre cum și de ce a fost ucis Eminescu:
Adevărul despre cum a murit Mihai Eminescu, ucis la comandă
De ce a fost ucis Eminescu? Răspunsul lui Virgil Maxim
3.
Apoi îți recomand să afli despre viața adevărată a lui Eminescu.
Detalii necenzurate și foarte interesante de la istorici și cercetători,
în această serie de 16 colocvii scurte, în jur de 20-25 de minute fiecare:
Viața lui Eminescu. O serie de 16 scurte colocvii
4.
Desigur, contactul direct cu scrierile lui Mihai Eminescu e cel mai bun lucru în această direcție.
Poți găsi de cumpărat Operele complete în 11 volume, peste 12000 de pagini, la editura Național, costă vreo 800 de lei. Sau din altă parte.
Eu aici le-am găsit: Ediţie integrală Mihai Eminescu – 11 volume.
Le fac reclamă gratuit și îi felicit pentru inițiativă.
Există operele complete și în format electronic sub forma unei aplicații gratuite.
E poate mai greu să citești în format digital, dar e disponibil și așa.
O găsești aici de descărcat și instalat: Mihai Eminescu, întreaga operă
(Este urmare a colaborării între Asociația NeamUnit și Academia Română.)
5.
Plus 5 poezii eminesciene puse pe muzică în interpretarea Lorenei Oltean:
https://magnamoments.com/music/Eminescu-Olteanu
Excelent articol!