Adevărata Semnificație a Mioriței – Baciul eticii populare românești

Incorect Politic
Ianuarie 18, 2020

„Mioriţa” – Baciul eticii populare românești
Vitalie Pastuh-Cubolteanu

Preluat de pe IonCoja

Din când în când, ba aici, ba colo poți auzi vorbe necugetate despre perla creației populare românești, Balada „Mioriţa”. Neroziile sunt rostite de patru categorii de ponegritori:

– Ignoranții banali;
– Ambițioșii dornici de a se face observați de lume prin călcatul în picioare a valorilor, dedându-se la sado-mazochism cultural cu perversiunea obținerii plăcerii bolnăvicioase de a umili pe alții, sub aparenta asumare a închipuitului neajuns cică comun;
– Snobii-papagali, imitatori ai „vedetelor ” neisprăvite;
– mercenarii angajaţi de forţe­le ostile pentru demolarea valorilor naţionale românești și dezrădăci­narea spirituală.

Demolarea valorilor unui popor demolează acest popor ca entitate istorică şi conduce la supunerea sa forţelor coloniale – fără tunuri, avi­aţie, tancuri. Mai întâi, poporul este încovoiat umilitor în supuşenie culturală, după aceea urmează imediat supunerea economică. Care sunt închipuirile inadecvate despre conținutul mesajului din balada Mioriţa? Ele se referă la noțiunea de „spațiu mioritic”, la „mioritism” ca ceva demn de dispreț.

Pe data de 8 august 2017, la întrebarea pusă de cineva din rețeaua de socializare Facebook „Unde e spațiul mioritic?” am citit câteva răspunsuri: acolo unde pasc mioarele. În stânga și dreapta Prutului. De parcă în Grecia, Bulgaria, Australia, Caucaz ș.a.m.d. ele nu pasc.

Confuzia a început nu acum, ci imediat la lansarea sonorei sintagme „spațiu mioritic ” de către metafizicul poet Lucian Blaga, în lucrarea Spațiul Mioritic (1936). Lucrarea prezintă raționamente metafizice-mistice, plecând de la Balada Mioriţa. Henri Stahl constata, pe bună dreptate, că „ …spațiul mioritic care e pe atât de sonor, cât de confuz, dar care continuă a fi folosit de cei care vor să dea gândului lor iz de mistică națională”.

În lucrarea sa Spațiul Mioritic, L. Blaga nu s-a preocupat de dezvelirea mesajului etic din Mioriţa, ci făcuse încercarea de a „stabili un simbol spațial propriu sufletului românesc și că acesta ar fi reprezentat de aspectul ușor ondulat al plaiului românesc. Dar cu stepa Bărăganului, cu Carpații – cum e? Tabloul metafizic imaginat de L. Blaga, cu utilizarea noțiunii de inconștient, posibil tribut modei apusene a freudismului, nu putea să nu trezească atacuri întemeiate din partea filosofilor și sociologilor români (Romulus Vulpescu, Henri Stahl, Anton Dumitriu ș.a.). E grăitor titlul articolului lui A. Dumitriu: Un titan al confuziei: Lucian Blaga (1939). L. Blaga a avut și câțiva fani. Unuia din ei i-a dedicate lucrarea sa.

Lăsăm deoparte tentativa lui L. Blaga de a construi conceptual un „spațiu matrice, sau orizont cultural inconștient, cu substrat spiritual al creațiilor anonime ale culturii populare românești” – calea dorită de Blaga pentru găsirea „unei chei de aur – cu care se deschid multe din porțile entității românești”. Fără de nebulozități (gen „orizontul spațial al inconștientului”), liberi de dogmele filosofilor și ale criticilor de artă, să recitim Balada Mioriţa. Să dezvelim mesajul etic din lucrare. Să combatem inepția despre „mioritism” ca lașitate.

În prealabil, trebuie de spus: deşi are pretext o situaţie reală din timpul transhumantei, balada a fost creată în stilul parabolei etice. Ni se vorbeşte în tâlcuri. Păstorii și elementele naturii înconjurătoare sunt purtătoare de simbol poetic, cu personificare emoțională a naturii, de o duioșie tragică. Simbolurile lirice cu sens profund uman aduc operei polifo­nia simțirilor. cu strângere de inimă și compasiune. Balada nu poate fi interpretată literalmente. Pen­tru a nu fi “citită” literalmente, au fost luate măsuri speciale: oamenii din baladă nu au nume (în celelalte balade personajele au nume) şi în titlul baladei-simbol nu figurează numele eroului central (pe când titlul bala­delor obişnuite indică numele eroului principal, precum „Toma Alimoş”, „Mihu Copilul”, „Meşterul Manole” etc). Dacă ar fi fost o baladă simplă, nu parabolă, atunci „Mioriţa” se numea „Baciul moldovean”, conform regulii menţionate din celelalte balade. Denumirea baladei „e convenţională, procedeu utilizat pentru a numi cumva poeziile fără titlu.

În Baladă, nu e vorba de „invazia duşmanilor”, ci de o întâmplare din aceeași societate. Ciobăneii vieţuiau pe acelaşi pământ – „Pe un picior de plai” – şi erau de un neam – românesc. Faptul că sunt numiţi „vrâncean”, „moldovean” şi „ungurean” e absolut identic cu faptul că ru­şilor din Siberia li se spune „sibireaki”, ruşilor de pe Don – kazaki şi ruşilor de pe ţărmul Mării Albe – „pomorî”. „Vrâncean” e denumirea românilor din zona Vrancei, „ungurean” e denumirea românilor din zona românească Transilvania, refugiaţi în Moldova de răul prigonirilor naţio­nale şi religioase din partea cotropitorilor maghiari.

Nimic mai mincinos decât afirmaţia că românii mol­doveni ar fi laşi în faţa duşmanului. Deschideţi „Istoria Europei” şi o să citiţi cum, în bătălia de la Grunwald din 1410 împotriva înaintării spre răsărit a Ordinului teuton, corpul de armată moldovean s-a acoperit de slavă. Deschideţi „Istoria Statului rus” de N. Karamzin şi o să vedeţi admi­raţia cronicarului faţă de bărbăţia moldovenilor şi faţă de talentul militar al domnitorilor moldoveni.

Din câteva zeci de bătălii, Şte­fan cel Mare a pierdut numai două. Istoricul rus N. Karamzin scria despre războaiele lui Ştefan cel Mare: „…malâmi sredstvami tvoril velikoe, vâzâvaia izumlenie gosudarei i narodov” (cu mijloace mici realiza lucruri măreţe, produ­când uimire la suverani şi popoare). Citiţi despre luptele lui Ioan Vodă cel Viteaz. Citiţi despre mişcarea de rezistenţă haiducească.

Doi dintre vestiţii combatanţi ai Războiului civil din Rusia sunt moldoveni de origine. Serghei Lazo, având gradul de praporşcik, a comandat cu succes divizii (comandarea diviziei e „lucru” de general). Pentru că a refuzat să trădeze, S. Lazo a fost ars de viu de către japonezi în cuptorul unei locomotive cu abur.

Mihail Frunze, al cărui nume îl poartă Academia militară din Rusia, a comandat fronturi (frontul este comandat, cum se ştie, de mareşal). M. Frunze, cu studii de inginer neterminate – din cauza revoluției – autodidact în materie de război, a comandat trei fronturi şi toate campaniile lui s-au soldat cu biruinţe.

Moldoveanul M. Frun­ze a efectuat reforma armatei ruse şi prin aceste reforme, conform afirma­ţiei mareşalului Jukov, a asigurat victoria Armatei Roşii în cel de-Al Doilea Război Mondial. Citiţi memoriile lui Jukov.

Moldoveanul Ion Soltâs (1923-1945), ostaș, în timpul celui de Al Dolea Război Mondial, pentru a-și feri camarazii de luptă de focul nimicior al mitralerei germane, a astupat cu pieptul său ambrazura inamicului. S-a întâmplat în Polonia…

Citind balada „Mioriţa”, nu trebuie confundat mesajul psihologic al conţinutului etic-artistic cu subiectul. Drept subiect serveşte punerea la cale a unei acţiuni criminale de către pizmăreţi de acelaşi neam. Pizmaşi există şi au existat în toată lumea. Am auzit ruşi văicărându-se supăraţi de o invidie specială – „invidia rusească”. Balada nu ne relatează nimic despre realizarea actului criminal, nu ştim dacă în genere a avut loc. Descrierea atacului a fost evitată în mod expres, fiindcă ar fi distras atenţia de la mesajul esenţial. Am fi avut o cronică poliţistă în versuri frumoase. Doar atât. Însă balada Mioriţa este o capodoperă genială. Genialitate îi conferă operei două momente: perfecţiunea de giuvaer a textului şi mesajul umanist de iubire supremă care străbate de sub admirabila haină artistică. Iubirea umană supremă până la tragismul perspectivei personale.

Valoarea morală a „Mioriţei” rezidă în practica şi atitudinile ciobanului moldovean. Cum e caracterizată activitatea practică a acestui personaj? El e „mai ortoman/ Ş-are oi mai multe,/ Mândre şi cornute,/ Şi cai învăţaţi/ Şi câni mai bărbaţi”. Cuvântul „ortoman” înseamnă chipeş, mândru, voinic, viteaz. Ce calităţi rezultă din caracterizarea activităţii baciului moldovean? Priceperea, hărnicia, dragostea de lucru. Hărnicia, în cultura populară românească, a fost întotdeauna prim criteriu de evaluare a oamenilor. Ion Creangă, acest perfect exponent al culturii populare româneşti, când enumera virtuţile umane, începea cu hărnicia, alăturând înțelepciunea, generozitatea și modestia.

Să revenim la rolul cuvântului „ortoman”. Imaginea tânărului viteaz, mândru, voinic se loveşte de imaginea evitării luptei pe moarte pentru a ne conduce la întrebarea: ce l-a determinat pe baciul moldovean să evite lupta, mai precis, pregătirile de luptă? Doar românii sunt suficient de războinici în viaţa reală şi în balade. Românul merge la luptă pentru dreptate socială: „Stai, măi Fulgo, barbă neagră,/ Să te fac cu mintea-ntreagă/ Şi cum sta şi-l judeca,/ Inima i-o despica/ Şi Dolcăi o arunca,/ Iară Dolca n-o mânca./ Inima de vînzător/ E venin otrăvitor” (balada „Dolca”). Românul merge la luptă împotriva duşmanilor externi: „Ianuş Ungurean,/ Mihu Moldovean,/ De-o parte se duc,/ La luptă s-apuc./ Cruntă-i lupta lor,/ Că e pe omor” (balada „Mihu Copilul”). În alte balade, voinicul se bate cu nouă odată. De ce autorul baladei Mioriţa nu-l bagă în luptă pe viteazul moldovean?! Miopii, ignoranții şi perverșii sado-masochiști consideră, în mod absolut nefondat, că baciul moldovean evită lupta din laşitate ori din resemnare. De la bun început, „ipoteza laşităţii” este exclusă de prezentarea personajului ca cel „mai ortoman”. Presu­pun că falsa interpretare a motivaţiei comportamentului eroului central a fost cauzată şi de ignoranţă – de necunoaşterea semnificațiilor cuvântului „ortoman”.

Concluzia pe care a dorit genialul autor al baladei ca noi s-o tragem, cred eu, este următoarea: viteazul baci moldovean preferă să moară el, decât să-şi nimicească fraţii de neam! Moartea merituosului baci (dacă s-ar fi întâmplat) e un protest împotriva hărțuelilor fratricide între românii origi­nari din diferite colţuri ale „piciorului de plai”. Acesta e unul din mesajele fundamentale ce reiese din gătința de autojertfire a ciobanului moldovean. Gătinţa calmă-resemnată de autosacrificare ridică personajul central al baladei „Mioriţa” la supre­ma și tragica înălţime sufletească, la înălţimea Mântuitorului.

Balada Mioriţa conţine multiple semnificaţii. S-a scris despre orientările etico-estetice asupra morţii, despre plenitudinea umană inte­grată în natură, despre lipsa angoasei în faţa morţii. Sunt de acord cu acei cercetători ai Baladei, care au observat foarte exact că baciul moldovean acceptă senin nu fatalitatea morţii, ci eventualitatea ei. Cititorii superfi­ciali, cu inima surdă, confundă aceste nuanţe importante şi nu e de mirare că ajung la concluzii eronate până la aberaţie. De mirare e altceva, că reviste de prestigiu sunt în stare să tipărească pe prima pagină asemenea, eufemistic vorbind, rătăciri. Perceperea distorsionată a Baladei serveşte drept bază pentru concluzii inepte.

În Baladă nu este pesimism, ci o seninătate calmă ce reiese din credinţa în nemurire. Cum să crezi în nemurire şi în acelaşi timp să intri în pesimism în faţa eventualităţii morţii?! Baciul moldovean, ca urmaş al dacilor, credea în comunitatea naturii şi a omului; ca un creştin ce era, baciul mol­dovean credea în nemurirea sufletului. Să nu proiectăm propriul pesimism asupra baciului moldovean. Doar cititorii-spectatorii, datorită transparenței alegoriei nunții-moarte de la posibila victorie a rapacității meschine asupra înaltelor virtuți, simt umplerea sufletului de jale. Situație cu mare potențial tragic. Dar benefică spiritului. Efectul tragediei antice fiind catharsis-ul – purificarea spiritului prin intermediul artei.

Balada afirmă un ideal uman – personalitatea, pentru care realizarea în comportament a înaltelor valori morale este mai presus decât propria se­curitate, decât propria viaţă. Vreau să vorbesc despre esenţa personalităţii baciului moldovean. Este o esenţă fundamentală şi se numeşte Dragoste umanistă paternă. Să fac o parante­ză: există pe lume patru tipuri de dragoste: dragostea sexuală, ea conţine mult egoism reciproc; dragostea fraternă, cu multe rivalităţi; dragostea copiilor faţă de părinţi, care adesea conţine mai mult „daţi-mi” decât „na-vă”; dragostea părintească care mereu oferă. De aceea, dra­gostea părintească este expresia dragostei supreme.

Creştinismul a afirmat dragostea dezinteresată, dragostea de calitate parentală ca valoare morală supremă. Dragoste supremă au arătat maica Domnului şi Fiul Ei. Uitaţi-vă: balada Mioriţa ne arată un caz de dragoste supremă manifestată prin gătința de jertfire de sine a baciului moldovean, care a preferat să moară el decât să-i omoare pe cei doi. Fiind mai ortoman, nu i-ar fi fost greu să-i omoare. Fiind mai ortoman, nu i-ar fi fost greu să-i nimicească “preventiv” pe vrâncean şi pe ungurean. Imaginaţi-vă că balada ar avea alt mers: ciobanul moldovean îi nimi­ceşte vitejeşte pe ceilalţi doi. Atunci, în loc de un ideal etic, ni s-ar fi dat un cântec despre Kotovski. Am fi avut un alt apel – la războire fratricidă. Etica populară nu admite aşa ceva. Normele sociale populare admit, la toate popoarele, nimicirea trădă­torilor, a exploatatorilor nemiloşi şi a răufăcătorilor periculoşi.

La momentul dialogului moldoveanului cu bârsana, ceilalţi doi baci nu se încadrau în nici o categorie pentru care normele populare sancţionau pe­depsirea cu moartea. Doar numai pentru intenţie de crimă nu se pedepseşte. Etica religioasă, la fel, nu admite omuciderea. Cu excepţia cazurilor, când cei care vin cu sabia, de sabie trebuie să piară. Având dreptul apărării de sabie, baciul moldovean, din dragoste faţă de fraţii de neam, nu se foloseşte de acest drept.

Dacă nu ar fi fost această dragoste, ce rost să te sacrifici? Sacrificarea propriei vieţi din dragoste pentru oameni este un act de Cristos. Din dragoste, baciul moldovean doreşte – dacă o fi să moară – să fie îngropat „Aici pe aproape,/ în strunga de oi,/ Să fiu tot cu voi”. Vrei să fii aproape doar de fiinţele pe care le iubeşti. Din mila dragostei paterne, baciul moldovean intenţionează să fe­rească fiinţele păstorite de ştirea posibilei sale morţi. El roagă oiţa bârsa­nă: „…tu de omor/ Să nu le spui lor”. Tot din îndurarea dragostei, baciul moldovean vrea s-o ferească pe mamă de lovitura ştirii morţii lui.

El sugerează Mioriţei versiunea unei netraumatizante explicaţii a dispariţiei sale neaşteptate: îndrăgostirea de o fată de crai. Preafrumoasele fete de crai te orbesc, îţi întunecă minţile şi chiar poţi uita de mama (până în momentul recăpătării vederii normale). Dispariţia prin căsătorie cu fata de crai capătă o mare scuză (poate — unica scuză). Principalul – băiatul e viu şi există speranţa că poate să revină. Dragostea paternă a personajului central al Baladei Mioriţa este curcubeul sufletesc arcuit protector deasupra celor apropiaţi. Prin gătinţa senină de sacrificiu, eroul Baladei atinge înălţimea spirituală a dra­gostei divine. Mai există undeva o operă populară de asemenea înălţime spirituală? De aceea eroul Baladei nu are nume de „localnic”. El este simbolul ideal al omului care întruneşte virtuţile umane ale lui Isus Cristos. Suntem noi mioritici? Nu – nici în a mia parte nu corespundem înălţimii morale promovate în Balada Mioriţa.

În polifonia emoțiilor trezite de text, opera prezintă încă o dragoste – dragostea copilului faţa de părinte. De trei zile plânge Mio­riţa. De trei zile nu mănâncă. E comportamentul fiinţei iubitoare când cel iubit e în pericol. Dragostea fiinţei mici, a copilului faţă de fiinţa iubitoare care oferă protecţie vine să întregească, în baladă, cercul dragostei pe această gură de rai. Dragostea paternă este primordială. Fără dragoste paternă, ceilalţi nu pot iubi. Dragostea paternă face lumea să fie umană.

Vreau să atrag atenţia asupra unei foarte interesante îmbinări în Baladă a două spiritualităţi – a umanismului de înălţime spirituală dumnezeiască creştină cu spiritualitatea antică precreştină, ultima fiind manifestată în deosebita sensibilitate a perceperii naturii şi a contopirii omului cu natura, cu cosmicul. O, de am dori să ne ridicăm măcar la jumătatea înălţimii spirituale a simbolului numit baci moldovean! De am dori cu toţii – ţărani, mese­riaşi, muncitori, intelectuali, oameni de afaceri, burghezie mică şi burghe­zie mare, funcţionari de stat, politicieni şi cârmuitori – să fim la fel de harnici, gospodari şi ortomani ca acest baci! Atunci am ieşi din mocirla mizeriei morale şi materiale, am vieţui omeneşte „pe un picior de plai,/ pe o gură de rai”. Atunci am merita numele de mioritici.

Spațiu Mioritic trebuie să însemne nu ondulările line deal-vale, nu imașurile mioarelor, ci tot spațiul arealului românesc, unde este înțeles just și tradus constant în comportamente de zi cu zi mesajul etic din Balada Mioriţa. Răspândită și cântata în Țările Române, Balada Mioriţa a fost și trebuie să rămână Baciul eticii populare românești.

Notă biobibliografică – Vitalie Pastuh-Cubolteanu s-a născut la 23 octombrie 1948 în comuna Plop, fostul județ Soroca. A absolvit Instututul de Medicină și Farmacie din Chișinău (1972). Medic primar psihiatru-psihoterapeut, pedagog, istoriograf, literat. Autor a peste 500 de publicații în R.Moldova și România, inclusiv a 25 cărți: Istoria Neamului de la origine până la formarea Principatelor (ed.I- 1991, ed.II -2011); Bazele orientanalizei (1997) și Ориентанализ (2012); Aspecte psihologice ale educației (1998); Culegerile de eseuri Dangăt peste iarnă (2000), Pe răscrucea istoriei (2000), Acolo, unde a început Europa (2002), Bâlciul democrațiilor (2007), Lumină în vid (2009); Studiul istoric despre isterie – Isteriile vieții (2007); Despre toxicomanii și narcomanii (2009); Regata timpului (vol.I-2011, vol.II-2011, vol.III -2012) – 3 cărți de cugetări (proprii) despre timp, istorie, cultură și viață; Istoria gândirii pedagogice în Moldova Epocii „Mioriţa” – Baciul eticii populare românești (2003), Istoria gândirii pedagogice în Moldova Epocii Marii Degradări (2007), Gândirea pedagogică în Moldova de Est, în anii 1918-1940 (2013); Contribuții la dezvoltarea gândirii psihopedagogice (2013) – bibliografia publicațiilor autorului pe teme psiho-pedagogice (anii 1983-2013) și aportul personal în gândirea psiho-pedagogică; Civilizația sovietică (2015); România atacată (2008) – piesă de teatru, genul: tragedie istorică națională; Întronarea demolatorului democrației (2014) – piesă de teatru cu temă din istoria României; Scutul Românismului (2013) – culegere de eseuri consacrate apărării prin Românism; Străvechiul sat Plop-Teistreni (2014); Idealul național și educațional pentru noi (2013) – elaborări despre: Orientanaliză, Studierea paradigmatică a istoriei peagogiei, Paradigma românească de instruire, Conceptul despre etnocentrismul economic-civic românesc, Cultura politică a etnocentrismului, Proiectul de personalitate – Omul adevărat – necesar ridicării țării, Principiile de credință religioasă în cadrul etnocentrismului ș.a..