Incorect Politic
Mai 18, 2024
https://archive.org/details/veraxlaroumanieetlesjuifs1903compact/page/n7/mode/2up
Descarcă AICI
Volum în limba franceză care arată adevărata istorie a iudeilor din România și cronica apărării neamului față de această invazie.
RAZBOAIELE AMERICII
Cel mai impresionant război pentru mine, a fosr Războiul din Vietnam. Este războiul cu cele mai multe victime purtat de SUA singura, în toată istoria lor; vietnamezii pretind ca au existat peste 4.000.000 (patrumilioane !) morți și disparuti de-ai lor, iar americanii spun la rindul lor ca au avut în jur de 200.000 (douasutemii) morți și dispăruți. Nu cunosc alte cifre lasate de americani în celelalte războaie purtate de ei după Al Doilea Război Mondial, și nici n-am căutat, da consider ca ajunge Vietnamul, el putind fi considerat ,,Cireasa de pe tort”. În anii ‘60 eram student la Politehnica Bucuresti; aveam în cămin multi studenți străini: cubanezi, venezueleni, peruani, sirieni, iranieni, etc, da și chinezi, coreeni, și vietnamezi, În căminul alăturat de cel al Energeticii, erau numai arabi, inclusiv cei din Arabia Saudia, cu care Romania nu avea relaii diplomatice, da care au venit prin Ambasada Kuweiului. Pe aceștia din urma, cu care ne inilneam în parculetul din Complexul Regie, i-am intrebat ocazional: ,,Mai baieti: aveți bani cu sacul; schimbați Mercedesurile ca pantofii; la ce v-a trebuit vouă sa veniti sa învățați în Romania ? Dece n-ați mers în Anglia, Franța, în Statele Unite, etc ?”. La care de fiecare data raspundeau așa: ,,Pentru ca în Romania școala este foarte buna !”. Așa spuneau și ceilalti arabi: kuweitieni, irakieni, sirieni. Chestie confirmată și de fostul coleg de grupa, Tomica, copil de evreu tatal, și unguroaica mama (cânta la vioara în Orchestra Simfonica Buc; ne aducea inviatii gratis la Ateneu), care emigrat în SUA în anul III (trei), find supus acolo la teste, a fost trecut direct în anul IV(patru) la cât de bine era pregăti ! A dat ceva diferente. Așa ca, ATUNCI SE FACEA CARTE ! Întocmai cum spuneau și arabii. Asta ce înseamnă ?; simplu: ATUNCI SE FACEA CARTE ! Și atunci, anii ‘60, deși nu erau leptopuri, în schimb erau cărți cu diagrame, cu tabele, cu de toate, de tu ca student, trebuia doar sa stii sa le combini ca sa iese ce trebuie, si TOTUSI,…. se învața !; și încă nu oricum: LA CONCURENTA !… și totuși, dadeai examene; TREBUIA SA INVETI, deși era totul scris în carti; invatai în paralel cu cartea, atât de mult, ca sa poti explica la tabla demonstratia ce-o faceai ! Revin la colegii straini; la asiatici; toți erau foarte buni la matematica; toți erau sociabili; mai retrasi ni s-au părut chinezii; aceștia în fiecare seara, da în fiecare, tineau ,,Sedinte Culturale”, cum ne traduceau ei noua. În sedintele astea ,,culturale”, nu făceau altceva decât câte unul pe rind, citea din ,,Carea Roșie a lui Mao”; chiar așa ne spuneau ca se cheamă pe romaneste; acolo erau niste precepte de comportament și niște pilde, ce trebuiau să fie jalon de comportament pentru ei. Toți erau îmbrăcați în salopete vara, da în ,,salopete”simple, din bumbac, nu altceva, și în niște tenesi; curati, nu miroseau, iar fetele totdeauna cu uniforma calcata; la început totul a mers conform lui Mao; după vreo doi ani (67-68) a apărut moda ,,mini” la fete; incet-incet, câte una din chinezoaice a adoptat moda ,,mini” la fuste; pedeapsa a venit imediat și necrutator: au fost excluse dela sedintele de seara; le vedeam ca erau triste și singure; degeaba însă; incet-incet, grupa excluselor se ingrosa, așa încât prin 69, toate fetele umblau la ,,mini”, și în plus au avut ,,liber” la îmbrăcăminte din stofe, ca până atunci maerialul de imbracaminte era modest: din bumbac. Cu vietnamezii; ei nu aveau treba cu sedintele; uneori seara mai participau la discutiile noastre din holul de primiri al etajului. I-i mai inrebam despre Război (1961-1975, a durat 16 ani, de înțelegeți ! 16 ani !; nu e mult, c-au fost razboaie și mai lungi; pentru cine are cultura, ca generația mea bunaoara, care a trait IN COMUNISM, atunci când ERAU niște reguli, de se învața ,,ca lumea”, stie ca IN EVUL MEDIU a fost și Războiul de 30 ani, cum și Războiul de 100 ani; asta de care vorbim aici, e mai scurt, pentru ca trăim ,,in civilizatie” ); băieții ăștia din Vietnam, ne explicau ca nu exista unul dintre ei, sa nu aibă cel putin un mort în familie ! La unii le dadeau lacrimile, da ERAU HOTARITI PENTRU RAZBOI PINA LA ELIBERARE ! Impresionant ! Si uite-asa, în 16 ani de război, ca aveai senzația ca nu se mai termina, (de se saturase și Henry Kissinger, Secrearul de Stat al SUA), americanii au pierdut către 200.000 (douasutemii !) de persoane, deci cât un oraș la noi, iar vietnamezii 4.000.000 (patrumilioane) de persoane, deci cât un sfert de țara ! Fără a mai socoti pierderile imense colaterale (numa avioane cu reactie, deci din cele scumpe-scumpe !, pierdute de americani, au fost către 8.000 (optmii !) bucăți; ca observație, un portavion are cam la 80 de bucăți, așa ca s-au pierdut către 100 (unasuta) de portavioane ! Și concluzia pentru eternitate care a fost ?; ca americanii AU PIERDUT ! Atunci la ce bun ca au intrat în Vietnam ? Ce sens a avut implicarea lor …ACOLO ? De neinteles ! Pai dacă până și fostul lor Presedinte, Carter, s-a speriat de câte interventii armate a avut America după 1945, an în care EA, ea AMERICA, a pus stampila sub semnatura, CA VOR FI GARANTUL PACII MONDIALE?!…. atunci ce am mai putea discuta ? Cum de neinteles este și RAZBOIUL LOR actual din Ucraina ?! Da, e bine zis, ,,A LOR”, pentru ca Putin initial, nici n-a vrut sa auda de convorbiri cu ucrainienii; EL A VRUT SA DISCUTE NUMAI-SI-NUMAI CU AMERICANII, și atât ! Stia el ce știa ?!…. Timpul a trecut,si vedem dara cum actioneaza azi Occidentul vizavi de Rusia, acuzind-o și terfelind-o-n fel și chip; inclusiv de faptul ca acolo, la Kiev, a fost leaganul istoric al Rusiei; ca sa nu mai punem la socoteala citi RUSI originari ai acelor locuri, sunt în Ucraina ?!; întrebarea este: CUM AR FI ACTIONAT SUA SA FI FOST IN LOCUL RUSIEI ? DA SI CUM AR FI ACTIONAT INTREG OCCIDENTUL într-o astfel de situație, cu război purtat de America în locul Rusiei, comparativ cu poziția luata de ei, occidentalii, in prezent ?; dacă ei, americanii, s-au dus în Vietnam, unde N- AU AVUT CU NIMIC DE-A-FACE CU ACEL NEAM, d-apoi să fie ramasite de americani originari pe acolo, de 10%, către 80% în unele zone ale teritoriului luat în cauza ?!… ce-ar fi făcut americanii ? Și pornind de pe o asemenea baza comparativa, este sigur ca VOM STI DECE URSUL N- ARE COADA ! Garantat ca vom ști !
,,NU știti voi cine-s americanii !”; așa ne spuneau mereu studenții din America Latina (Venezuela, Cuba) la laudele noastre către americani; ii uram, ca vorbeau ei asa de americani; America era visul meu și a oricarui student din acei ani, ‘60 ! Azi însă, ….. ..Azi însă, sunt convins ca trebuie tintit în cu totul alta parte: ,,OCCIDENTUL…. SCHIMBAT DIN TEMELII !” SA DAM CALE LIBERA CATRE ALTA LUME ! Ca mai devreme, sau mai târziu, tot aici se va ajunge: ,,…DIN TEMELII !”…. ISTORIA ARE UN PARCURS AL EI !
Obs. Am în fata Constitutia SUA; în ea nu am găsit nimic care sa reglementeze poziția Americii fata de razboaiele de peste granița, DECIT ,,APRECIERILE” unui guvern: Guvernul Statelor Unite ale Americii; la Articolul Întâi, Paragraful Opt, aliniatul 11, cu referire la puterile Congresului, se spune doar atât, ca are puterea ,,De a declara război, de a acorda autorizatii de capturare și confiscare a navelor comerciale straine și de a intocmi regulamente cu privire la capturile efectuate pe mare și pe uscat.”, iar prin paragraful 18 lasa LA APRECIEREA Guvernului declararea starii de război, fără a se face vreo precizare privind motivele declararii războiului; se arata ca Congresul are puterea ,,De a intocmi toate legile care vor fi considerate necesare și corespunzaoare pentru punerea în aplicare a puterilor mai sus mentionate și a tuuror puterilor acordate prin Constiutia de fata Guvernului…”; altfel spus, se lasa LA APRECIEREA Guvernului acțiunile de război, prin autorizare de către Congres; și dacă sunt influiente în Congres, privind existența undeva chiar și numai a SPECTRULUI unei orientari ce nu convin Statelor Unite, sau a unei POSIBILE aciuni ce nu convine lor, sau detinerii unor bunuri sau dotari ce le au terti, CE NU CONVIN Statelor Unite, atunci Guvernul POATE propune și POATE obtine aprobare pentru INERVENTII ARMATE, SAU DECLARAREA STARII DE RAZBOI ! Pai dacă socotim bine, Hitler tot așa a pornit războiul, CA NU I-A CONVENIT….; și atunci la ce să-i mai acuzam pe nemti ?!; au făcut și ei ce-au făcut americanii după Al Doilea Război Mondial, pai nu ?…. EI, AMERICANII, ce s-au declarat la Nurnberg CA GARANT AL PACII MONDIALE SUB SEMNATURA SI STAMPILA ! Este exact ce s-a întâmplat cu Războiul din Golf, când s-a invadat Irakul pe motiv ca ,,POATE CA” are arme chimice și nucleare ! Iar acum, se bat americanii cu rușii prin intermediul Ucrainei, pentru ca Putin sigur ,,VA” ataca Occidentul, și ,,NU SE VA” opri; deci motivul pantru război este o acțiune IMAGINARA, de viior, ,,VA” și ,,SE VA” !; deși rușii au declarat ferm ca NU vor intreprinde nicio acțiune în interiorul granitelor NATO; rămâne însă ca temei al războiului, O PRESUPUNERE îmbrăcată în ,,VA”, și ,,SE VA”! Iar dacă adaugam doua litere aici, adică pe ,,NU”, totul se schimba la 180*; iată: ,,NU VA”, și ,,NU SE VA”, ceea ce înseamnă ca soarta războiului e pecetluita, și va fi PACE !; PACE doar atât: prin doua litere: ,,NU”!; așadar, prezenta sau lipsa a doua litere constituie echilibrul civilizației Mileniului III ! DE NECREZUT ! Altfel spus, acest ,,NU”, face minuni în Mileniul III ! ( Se poate scrie și intruna, cu înțelegerea ca, ,,NU face minuni în Mileniul III”; da e mai bine așa cum este : în afara acestei paraneze) Și atunci nu se impune … OCCIDENTUL SCHIMBAT DIN TEMELII ? ….IN CE LUME TRAIM ? Obs. Fără VENDETTA !; fără ,,luarea gitului” !; încă mai am de discutat probleme de fizica fundamentala; cam tot în nota specifica notificarilor mele.
Rezoluția este foarte proastă. Nu se poate citi cartea descărcată.
Cartea se vede bine pe link-ul de archive.org
https://x.com/ShaykhSulaiman/status/1792204202841653758?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1792204202841653758%7Ctwgr%5E5bcd14e4c77c79ce97ab8b83a4b8ea091fbffdc0%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.activenews.ro%2Fadmin%2Fcatalog.php