Incorect Politic
Iunie 28, 2022
A apărut Liga Pentru Deșteptarea României
Via R3Media:
Platforma „Liga pentru Deșteptarea României”, inițiată de Asociația „Neamunit”, va propune un proiect pentru „reconstrucția” României, numit „Planul de Țară – România Noastră 2050”, se arată într-un comunicat trimis redacției R3media.
„În data de 24 iunie 2022, la Cercul Militar din Brașov, la inițiativa Asociației «Neamunit», a fost lansată platforma «Liga pentru Deșteptarea României», mișcare civică ce își propune să atragă implicarea cetățenilor, specialiștilor, organizațiilor civice și a asociațiilor profesionale, în scopul identificării soluțiilor optime în domeniile esențiale pentru viitorul României.
Activitatea Ligii are ca declarație de intenție «Manifestul pentru Deșteptarea României», lansat simbolic în data de 21 decembrie 2021, care reprezintă atât o viziune asupra viitorului României, cât și un document călăuzitor pentru elaborarea unor soluții practice, pe termen mediu și lung, spre atingerea celor 10 obiective principale ale demersului nostru, prezentate în cadrul Manifestului”, se arată în comunicat.
Liderii platformei precizează că vor iniția un proiect de țară pentru „reconstrucția” României, care s-a bucurat încă de la început de susținerea unor personalități din viața civică, socială și culturală a țării, „cunoscute pentru acțiunile de apărare a valorilor naționale”, între care profesorul Mircea Platon, Mircea Pușcașu, Cristian Filip și alții.
„În urma dialogului pe care dorim să îl avem în spațiul civic, vor fi concepute strategii în variate arii de interes economic și social, urmând ca acestea să fie integrate în «Planul de Țară – România Noastră 2050», care va reprezenta corpul de măsuri pe care le vom propune și susține pentru reconstrucția României.
Lansarea «Ligii pentru Deșteptarea României» s-a bucurat de susținerea mai multor personalități din viața civică, socială și culturală a țării, cunoscute pentru acțiunile de apărare a valorilor naționale.
În cadrul evenimentului, s-a lansat un puternic apel la redeșteptarea conștiinței naționale, civice și morale a românilor, s-a subliniat necesitatea sprijinirii familiei românești, în contextul depopulării țării prin scăderea natalității și emigrația masivă, și a fost evocată urgența reconfigurării sistemului de educație, prin prisma scopului de a avea viitoare generații de tineri realmente educați, cu identitate și caracter, nu doar titulari de diplome goale de conținut.
Totodată, a fost amintit spiritul de jertfă, pentru binele comun, al unora dintre personalitățile istorice emblematice ale României, spirit esențial în acțiunile de reconstruire a țării, în interesul neamului românesc și al românilor, în corelare cu contextul economic, politic și militar extern, tot mai complicat”, scrie în comunicat.
În cele din urmă, inițiatorii platformei invită orice „cetățean și organizație civică sau profesională care rezonează cu viziunea, principiile și obiectivele” enunțate în „Manifestul pentru Deșteptarea României” să se alăture Ligii.
„La finalul evenimentului, domnul Aureliu Surulescu, în calitate de președinte al Asociației «Neamunit» – inițiatoare a proiectului Liga pentru Deșteptarea României, a vorbit despre importanța luptei pentru păstrarea unității noastre în jurul valorilor comune, despre familie ca nucleul esențial al societății, și despre nevoia deresponsabilizare și implicare a cetățenilor în viața publică și în definirea direcțiilor principale ale viitorului României noastre, așa cum ni-l dorim pentru urmașii noștri.
Oricare cetățean și organizație civică ori profesională care rezonează cu viziunea, principiile și obiectivele din Manifestul pentru Deșteptarea României este invitat să ni se alăture și să ne transmită intenția de aderare la Liga pentru Deșteptarea României la adresa de e-mail desteptarearomaniei2022@gmail.com.
Apelul nostru se adresează tuturor celor care au cetățenie română și se simt români, indiferent de originea lor etnică sau de credința lor. Singurele condiții sunt: să iubească sincer România și să o considere patria lor; să respecte mereu identitatea, tradițiile și valorile noastre naționale, și să aibă un respect profund față de toți compatrioții lor, indiferent de diferențele dintre noi, punând accent pe ce ne unește”, scrie în încheierea comunicatului.
TRĂIASCĂ ROMÂNIA CREȘTINĂ !
TRĂIASCĂ LEGIUNEA SI CĂPITANUL !
Alti securisti si astia… 😬
Si pana in 2050 mai vin vreo 15 pandemii, vreo 50 de vaccinuri obligatorii si vreo 10 valuri de refugiati.
Cata dreptate ai!
Fiti cu bagare de seama. Le-am trimis un mesaj documentat pe canalul lor de Telegram referitor la efectul advers al miocarditei dupa vaxxinare si m-au cenzurat imediat. Nu stiu cu cine vor ei sa se uneasca sau pe cine sa (re)destepte ?!?