Elevi minori arestați și bătuți: La Pas prin Frăţia de Cruce (20)

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Noiembrie 10, 2024

Elevi minori arestați și bătuți: La Pas prin Frăţia de Cruce (20)

 

M-am despărţit de ai mei cu ochii fără lacrimi. „Şi acolo-i Dumnezeu, dragul mamii. Cheamă-l şi vine la tine.” mi-a spus mama la despărţire. Toţi cei veniţi au plecat cu o căruţă, iar eu am rămas în urmă pe mâna lui Lisandru. „Să nu încerci să fugi, că te împuşc ca pe un iepure!”. Când mergeam prin sat mergea tot după mine cu pistolul în mână. Am ajuns la postul de jandarmi din Recea. Abia intrat la post a pus un jandarm de mi-a legat şi picioarele cu lanţ scurt. Aşa am rămas rezemat de perete. „Acum să-ţi mute neica un pic mutrişoara, puiule, că mi-ai căzut în mână!”.

Suflecându-şi mânecile, scuipându-mă, se apropie de mine şi începu să mă lovească în piept, în cap, pe picioare, încet cu răbdare, sistematic, fără să pot face ceva. N-am răspuns nimic. Mă durea şi mă miram de unde atâta ură din partea unui om, căreia nu-i făcusem nimic. Cu o lovitură în falcă mă trânti jos ca pe un bolovan şi continuă să mă lovească cu picioarele pe unde nimerea.

M-am trezit când era noapte. Am auzit în camera vecină zornăit de lanţuri, semn că mai era şi altcineva. În adevăr în camere separate erau Ion Chiujdea şi Haşu Laurean. Şi ei păţiseră la fel cu Lisandru. A doua zi am fost dezlegaţi de picioare şi cu mâinile la spate am fost duşi la postul din Ileni, de unde l-am luat pe Vichente Comşulea, şi el legat ca şi noi, şi cu un alai de jandarmi în frunte cu Lisandru am intrat la jandarmeria din Făgăraş, unde erau sosiţi înaintea noastră Victor Florea şi Moise Bărcuţian.

A urmat o săptămână de anchetă făcută de comisarul Moraru, după câte am înţeles venit de la siguranţa generală din Bucureşti, un individ voinic cu o figură întunecată de câine mops, cu ochii bulbucaţi. Ziua ne ţinea în beciul umed al unei clădiri vechi, iar noaptea într-o cameră cu ciment pe jos şi cu zăbrele, fără nici un mobilier în ea, permanent fiind păziţi de nişte sergenţi tineri, din şcoala de jandarmi, foarte zeloşi. După cum ne ameninţau ei, ne-ar fi împuşcat fără mustrare de conştiinţă.

Când eram scoşi la anchetă sau la WC şi anchetatorul şi sergenţii îşi permiteau să ne bată, nu cu un scop anume, ci de dragul de a te bate, folosindu-se de figurile învăţate la şcoala lor. În mod special se antrenau, pe cel mai tânăr dintre noi, Victor Florea, de 14 ani. Ancheta s-ar fi putut termina într-o oră. Răspunsuri le-am dat cum ne înţelesesem încă de la munte.

— Da, am făcut o excursie în muntele Budiu.
— V-aţi înţeles înainte de a merge la munte, fixând data şi ora?
— Da. Sigur că ne-am înţeles.
— De unde aţi avut de mâncare?
— Am adunat bani de la toţi şi am cumpărat pâine.
— De la ce brutărie?
— De la Niciu.
— Aţi mâncat împreună, sau fiecare separat?
— Cum era să nu mâncăm împreună?!
— Aţi mers împreună pe drum?
— Da, împreună.
— Aţi cântat?
— N-am cântat, am fluierat să mergem mai cu spor.
— Ce-aţi făcut la munte?
— Ne-am urcat pe vârfuri până la zăpadă, am cules flori, am făcut de mâncare.
— V-aţi rugat?
— Da, am zis rugăciunile împreună.
— Aţi citit din Biblie?
— Da, am citit din Biblie.
— Aţi ţinut şedinţe legionare?
— Nu am ţinut şedinţe legionare.
— Dar aţi discutat?
— Am discutat.
— Despre ce?
— De toate, de şcoală, de lume, de fete.
— Aţi ridicat din bârne tăiate de voi, în vârful Budiului o cruce legionară?
— Am ridicat o cruce. Crucea-i cruce. Nu-i nici legionară, nici nelegionară! Îi creştină.
— Aţi făcut fotografii?
— Da, am făcut fotografii.
— Le recunoaşteţi?
— Da, le recunoaştem.
— V-aţi rugat în faţa crucii?
— Da, ne-am rugat în faţa crucii.
— Pentru cine v-aţi rugat?
— Pentru ţară, pentru lume, pentru prieteni, pentru părinţi, pentru noi.

Noi credeam că nimeni nu ne putea acuza pentru astfel de declaraţii.

Prin nu ştiu cât septembrie am fost transportaţi într-un camion legaţi la mâini la închisoarea Braşov şi înaintaţi Curţii Marţiale. De la siguranţa Făgăraş au fost aduşi cu noi Ion Bălan, Ion Cosgarea, Ilie Stan, Constantin Moldovan, Virgil Maniu, Aurel Benţea şi Tavi Popa. Ultimii trei nici nu fuseseră la munte, dar erau într-o fotografie obişnuită găsită cu Moldovan şi Cosgarea. De Săbăduş Petru eram înţeleşi dinainte că nu vom recunoaşte sub nici o formă că a fost cu noi. Întrebându-ne de adresa lui, am spus că nu ştim dacă are vreo adresă şi că el e plecat definitiv din Făgăraş acasă în Ardealul ocupat.

O dată cu noi au fost anchetaţi la jandarmeria din Făgăraş, părintele Uria din Mărgineni, împreună cu doi tineri din sat de 16 ani, Ursu şi Popa şi un bătrân pribeag de 70 de ani, italian de naştere, aproape olog, fără familie, pe nume Perdi, pe care-l adăpostea părintele la casa parohială. Tinerii şi bătrânul Perdi au fost bătuţi să recunoască că părintele le-a vorbit de Legiune şi Căpitan şi că împreună au făcut un cuib legionar. La anchetă, comisarul Mihăilescu nu s-a dat în lături să-l bată chiar şi pe părintele Uria pentru a-l sili să recunoască acest lucru.

Am fost coborâţi în curtea închisorii din Braşov din centrul oraşului, seara destul de târziu şi introduşi într-o cameră mare cu trecători, de drept comun. Trebuie să recunosc că primul contact cu închisoarea a fost foarte deprimant, când într-un miros de nesuportat la lumina oarbă a unui bec galben, de pe priciuri s-au ridicat în capul oaselor vreo 30-40 de figuri hidoase în haine de puşcăriaş a deţinutului de drept comun. Singurul, care parcă era în mediul lui, era Tavi Popa. El mai fusese condamnat la cinci ani închisoare pentru aşa-zisa rebeliune, făcuse vreo patru luni şi fusese graţiat de Paşti. Foarte repede, cunoscând obiceiurile casei, se împrieteni cu „Mă recomand Cucoş, haiduc de buzunare, la al 13-lea sezon de odihnă în stabilimentul de bună reputaţie”.

Curând uşa se deschise şi în cameră intră un gardian însoţit de un tânăr subţirel, cam de 30 de ani, mereu cu zâmbetul pe buze, Tavi Popa îl recunoscu imediat şi se duse şi-l îmbrăţişă.

— Bine te-am găsit, bădie Paul.
— Bine ai revenit, Tavi.
— Da, n-am venit singur, am adus încă 16 suflete.

Tânărul gazdă dădu mâna cu toţi, privindu-ne cu drag, apoi ne invită să servim cina. Doi fraţi de ai noştri, şi ei tineri, au adus un hârdău cu ciorbă de legume şi un platou cu mămăligă tăiată în calupuri şi nişte străchini de lut, destul de ponosite. Tavi, ca la el acasă, luă o strachină, o umplu cu ciorbă şi se servi cu un calup de mămăligă şi începu să mănânce cu poftă, vorbind mereu cu bădia Paul.

Eu am încercat să-l imit pe Tavi, dar cu toată bunăvoinţa nu am putut înghiţi o lingură. Simţeam că dacă mai continui voi vomita. “Lasă că mâncaţi voi mâine, spuse râzând bădia Paul. Acum aşezaţi-vă şi vă odihniţi. Dimineaţă viu şi vă scot de aici”.

La cererea bădiei Paul, Cucoş care-şi luase sarcina de şef de cameră, îi sili pe puşcăriaşi să elibereze un colţ de prici, unde ne-am aşezat cu destulă scârbă, toţi cei nou veniţi. Era prima seară de închisoare. În gând simţeam cum fiecare veghind îşi făcea rugăciunea, nu prea încântaţi de noua locuinţă.

O lună la închisoarea Braşov

Dimineaţa, odată cu prim-gardianul şi numărătoarea, a venit bădia Paul Cojocaru cu un gardian şi ne-a mutat în secţia politică. Aici era altceva. Erau la vremea aceea cam 80-100 de deţinuţi, majoritatea legionari, cei mai mulţi fiind tineri. Îmi amintesc de câţiva fraţi de cruce din Târgovişte, între care şi fiul comandantului regimentului de tancuri Săndulescu, un grup de Frăţiori de la fabricile din Braşov, tare mărunţei; apoi grupul FDC de la Mediaş: doi fraţi Spătaru, doi fraţi Caba, doi fraţi Tătaru, Toader Biriş şi Alexandru Dop, gălăgioşi şi puşi pe glume.

Trei dintre ei îşi aveau şi surorile, fete de 14 ani aici în închisoare. Mai erau tineri şi din alte părţi, dar şi oameni în vârstă, serioşi, cu gândurile lor. În atmosfera aceasta am sosit şi noi 17. Nici unul dintre ei nu purtau haine de puşcăriaş. Prima zi s-a consumat cu formele de încarcerare, fişe, amprente, inventar. Ziua uşile camerelor erau deschise, aveau cărţi, instrumente muzicale, şah, flori.

De două ori pe zi plimbare în curte. Seara toată secţia politică ieşeam în faţa camerelor şi ne spuneam rugăciunea, urma un moment de reculegere pentru cine ştiam noi şi terminam cu “Cu noi este Dumnezeu”, pe care-l cântam. Se primeau pachete cu mâncare de afară, dar şi fără asta mâncarea era bună.

În ziua următoare Paul Cojocaru a venit la noi.

— Băieţi, noi ieşim la lucru, vreţi să veniţi şi voi? Îmi promiteţi pe cuvânt de frate de cruce că nu evadează nimeni şi păstraţi disciplina?

Şi iată-ne încolonaţi 40-50 de tineri pe Uliţa Lungă, la început fluierând, iar apoi în afară de oraş cântând două melodii de marş: “Stan bolovan” şi “Noapte bună, Mărioară”. Aşa mergeam zilnic până la o grădină din Stupini, unde o lună am scos ceapă şi cartofi. Pentru amiază doi dintre noi făceau la faţa locului pe o sobă improvizată o mâncare consistentă cu legume, iar seara ne întorceam la închisoare tot cântând. Bădia Paul trecea pe la fiecare stând de vorbă cu noi, atunci când ne vedea privind spre sud la munţii noştri făgărăşeni, unde pe un pisc trebuia să fie o cruce şi pentru care eram noi aici.

Procesul

În zilele următoare am fost duşi la Curtea Marţială, unde un maior judecător de instrucţie ne-a vorbit foarte frumos şi ne-a întrebat dacă recunoaştem declaraţiile date.