Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Mihai Șerban
Incorect Politic
Noiembrie 4, 2024
Un patriot, un rezistent anti-globalist cultivat și coerent nu poate fi decât un oponent înverșunat al centralizării. Un stat jacobin este prin definiție matricea care duce la centralizarea și omogenizarea excesivă a tuturor elementelor care constituie diversitatea elementară a vieții comune, neglijând marile idei în favoarea celor mici, împingând oamenii liberi, cinstiți și conștienți spre anarhism, excluzându-i iremediabil de la orice idee de apartenență colectivă. Un om însuflețit de sentimentul demnității și libertății nu poate fi altceva decât un critic natural și fără rezerve față de subjugarea autorităților statului central. Bineînțeles că centralizarea operată prin statul modern, care are ca rezultat etatismul masonic multilateral dezvoltat și birocrația antipopulară, este inerentă regimurilor reprezentative, iar pe cale de consecință aceștia nu poat fi compatibili la bază decât cu elementele mediocre și parazitare, iar la vârf cu elementele trădătoare și alogene.
În discursurile sale împotriva jidanilor (nu împotriva “evreilor”, cum le place naționaliștilor să spună…) intitulate “Adversus Judaeos” – nu “Adversus Hebraei” din latină sau “Adversus Hebraioi” din greaca veche -, Sf. Ioan Gură de Aur transmite că pervertirea Bisericii o să vină fără greșeală prin iudaizarea treptată a clerului, motivând din această cauză că Biserica trebuie să să delimiteze radical de iudei și de ideile lor, să nu participe la întâlnirile lor, să țină post sau să sărbătorească cu aceștia.
Ce are de zis astăzi biserica instituțională din România despre această învățătură? În esență, tranziția post-comunistă s-a făcut prin afirmarea faptului că republicile democratice se mențin prin centralizare, manipulare, adaptare permanentă la adversitate, represiune socială și șantaj economic. Ce să mai adăugăm despre centralismul politic transnațional, militar, economic, corporatist, social și cultural?
Legat de relația liderilor politici sau a celor care tind spre o funcție publică în raport cu Israelul sionist și organizațiile sale din România, este imperativ să clarificăm o situație care aduce un prejudiciu de energie și timp inutil. În România, țară în întregime dominată de axa americano-sionistă, exercitarea oricărui mandat electiv este direct condiționată de supunerea și acceptarea explicită sau tacită a acestei dominații. Acesta este punctul de plecare care definește cadrul abordabil, fereastra de manevră politică.
În fapt, sub toate formele sale de organizare, democrația este unicul regim din lume în care opoziția la o agendă politică străină poate fi pedepsită legal. În mod evident, observăm cum sionismul global, care se dovedește a fi o galaxie în expansiune permanentă, a integrat jurisprudența statelor democratice. Acest lucru demonstrează că limitele teritoriale sau ideologice ale Israelului sionist nu există! Pe cale de consecință israelizarea statelor democratice nu este nicidecum o proiecție exagerată în aceste termene, din moment ce fiecare stat democratic liberal își menține populația pradă dominației străine, globalizând treptat soarta palestinienilor care capătă un destin universal. O demonstrație în acest sens este represiunea sângeroasă împotriva Vestelor Galbene, această mișcare populară fiind catalogată de elitele politice liberale din Franța drept “antisemită”.
Ce rost are ca după 35 de ani să ne mai amăgim cu naivi care ne ies în față cu atâta candoare la fiecare bâlci electoralist să proclame că – aleluia! – ei chiar sunt purtătorii salvării? De ce să plătim cu timpul nostru prețios inconsistența politică, intelectuală și conceptuală a celor care cred, din prostie sau din lăcomie, în posibila salvare prin supunerea la toate miturile și tezele fondatoare ale statului român modern? De ce să acceptăm ideea că un rebut colectivist centralizator, un candid democrat electoralist convins de puterea propriilor convingeri ar putea să recâștige tot ce am cedat acceptând sistemul reprezentativ care tocmai i-a creat spațiul de manevră?
Adevărul este că Marea Unire a născut o dictatură în trepte, adaptabilă la orice regim în funcție de nevoile epocii, iar pentru aceasta s-a constituit în opoziție cu toate realitățile antropologice, regionale, spirituale și culturale. Intermediarii Marii Uniri nu au avut niciodată grija binelui comun, respectul pentru “celălalt”, nu au exprimat niciodată vreo sensibilitate pentru diversitatea elementară a vieții din această țară. Gălăgia fanariotă, paranteza fals regalistă, inconsistența țărăniștilor, minciuna liberalilor, aventura fascistă, comunismul tribal și elitist, deghizat mai apoi în socialism omnipotent și așa-zisa democrație reprezentativă nu sunt nimic altceva decât etapele inițiale ale globalismului.
Nici un regim nu a fost popular și nu s-a înscris în consolidarea unui proiect de zidire non-ideologică a neamului, bazat pe adevăr și pragmatism, onoare și dăruire totală pentru binele comun. Nici un regim nu a putut să iasă din schema colonială care se rezumă la stăpâni, intermediari și sclavi. Toate regimurile din România au fost emanațiile revoluțiilor anglo-saxone și s-au înscris integral în schema veterotestamentară, susținând distrugerea tuturor realităților acumulate de comunități prin observarea faptelor și experiențelor istorice milenare. În mare, este un joc fără miză. Regimul actual, care este exclusiv orientat de interese străine, nu o să aducă evoluția spre un altceva permanent, iar amatorismul și lipsa abisală de cultură politică a celor care se recomandă din rezistența actuală o să participe inevitabil la integrarea sistemului centralizat autohton în sistemul centralizat global.
Singura ieșire posibilă, bineînțeles că nu pentru toată lumea, este concluzia care a decurs din activitatea mea analitică din ultimii ani, observând elementele care ne-au adus în stadiul actual și anume:
Adunarea tuturor liderilor naturali care au conștiința și inteligența politică necesară pentru constituirea unui Sindicat de Rezistență Națională radical paralel cu sistemul democrat electoralist și administrativ, care să provoace o ieșire din centralismul masonic prin inversarea treptată a forțelor și a raporturilor la nivel național, constituind, cultivând, organizând și întărind constant nucleele regionale antirevoluționare prin susținerea independenței socio-economice în circuit închis.
Analiză care mi-a fost reproșată și care m-a marginalizat în tabăra naționalistă, deoarece se referă la o schimbare de paradigmă atât de radicală, încât pune în evidență goliciunea spectrului naționalist, lipsa lui de strategie și de adaptabilitate la complexitatea lumii actuale. Inversarea valorilor a constituit carburantul revoluționar împotriva lumii tradiționale pentru că aceasta a acceptat regulile jocului centralizator. Inversarea non-valorilor o să constituie carburantul contrarevoluției împotriva lumii moderne pentru că aceasta nu o să poată să se adapteze la regulile jocului descentralizator, regionalist și tribal. Victoria împotriva masoneriei, care este pivotul intern principal al globalismului, nu poate fi susținută decât prin incapacitarea influenței politice a statului central – cheia de boltă care cuprinde inclusiv biserica instituțională și o mare parte din clerul ortodox, câștigat de cauza veterotestamentară.
„Adevărul este că Marea Unire a născut o dictatură în trepte, adaptabilă la orice regim în funcție de nevoile epocii, iar pentru aceasta s-a constituit în opoziție cu toate realitățile antropologice, regionale, spirituale și culturale. Intermediarii Marii Uniri nu au avut niciodată grija binelui comun, respectul pentru “celălalt”, nu au exprimat niciodată vreo sensibilitate pentru diversitatea elementară a vieții din această țară. Gălăgia fanariotă, paranteza fals regalistă, inconsistența țărăniștilor, minciuna liberalilor, aventura fascistă, comunismul tribal și elitist, deghizat mai apoi în socialism omnipotent și așa-zisa democrație reprezentativă nu sunt nimic altceva decât etapele inițiale ale globalismului.”
Un panseu curat neomarxist și neobolșevic, cules din „literatura de specialitate” actuală. Bolșevismul susținea prin fals și mistificare nerușinată că România Întregită s-a născut prin anexarea unor teritorii locuite de alte popoare și că „burghezia română”(?!) exploatează aceste teritorii, cerând dezmembrarea țării noastre în bucăți cât mai mici și distrugerea elitelor românești(care nu erau nici boierii fanarioți, nici partidele iudeo-masonice, ci militarii și intelectualii care militau pentru unire).
Neobolșevismul sau post-bolșevismul(deoarece a apărut ulterior distrugerii elitelor europene și este destinat distrugerii totale a popoarelor europene) nu mai lucrează cu „lupta de clasă”, ci cu „diversitatea”, „toleranța”, „incluziunea” „binele comun”, etc., mințind cu nerușinare că România Întregită a fost o dictatură sângeroasă împotriva minorităților de orice fel(culminând cu regimul Antonescu, „fascist” desigur), prin dictatură înțelegându-se orice reformă în favoarea băștinașilor români asupriți și exterminați de alogeni înainte de 1918 – iar prin democrație dominația alogenilor.
Cunoscând ideologia Școlii de la Frankfurt, n-ar trebui să mire pe nimeni ce se scrie astăzi în România, că Ungaria dualistă era „stat de drept”(Lucian Boia) și că guvernul român a comis abuzuri și a încălcat dreptul internațional prin împroprietărirea țăranilor cu pământ, înființarea de biserici și școli, acordarea dreptului de vot, de a se stabili în orașe, a purta pălărie și pantofi, etc.. Iar guvernarea autentic autocratică, etnocratică și anti-modernistă(reacționară) a Mareșalului Ion Antonescu, cu limitele și problemele sale, dar și cu aspirațiile sale înalte, este văzută ca iadul pe pământ de către neomarxiști, mult mai rău decât regimurile pseudo-naționale și cripto-moderniste ale cripto-jidanilor Hitler și Mussolini. Eu nu mă mir de ce Mareșalul este atât de urât de naționaliștii mainstream și conservatorii kosher.
Mihai Serban este cel mai mare intelectual politic conservator din Romania si totodata cel mai neinteles patriot din tara! Problema lui este ca e pozitionat intelectual si politic afara de zona ideologica si asta derangeaza papusarii din toate taberele…
Dacă asa este precum zici, ar trebui ca IncorectiiPolitici sa-l invite cât mai des cu materiale si interviuri, alături de Miron Manega,Marian Motocu, Corvin Lupu, Vasile Zărnescu, Diana Sosoaca, Vlad Voicu,Crista Todea- Gross, Virgiliu Gheorghiu,Razvan Constantinescu, Vasile Militaru,Mihai Tarnoveanu, Ionuț Tene, Catalin Nadabaica, Catalin De Veghe Patriei și altii. Putini, dar darji și cu Iisus Hristos si cu oastea Mucenicilor si Mărturisitorilor Români, Înainte!!!
Este un punct de vedere, dar de ce “patriot”?
Problema raporturilor dintre menținerea în libertate a instituțiilor și specificului vieții locale și tentația democratică sau oligarhică spre centralizarea puterii nu este trivială. În America s-a adoptat inițial soluția statului federal, în care puterea centrală să fie delegată de jos, iar statele să își mențină viața politică proprie. Aceste proiecții bazate pe încrederea în respectul oamenilor pentru specificul și libertatea altora s-au dovedit optimiste, în cele din urmă autonomia a condus la secesiune de fapt. În proiectul Uniunii Europene, de asemenea, s-a pornit de la o idee de subsidiaritate în care instituțiile naționale și cutumele locale au continuat pentru un timp, dar construcția politică a eșuat într-un fel de superstat continental deraiat ideologic și din ce în ce mai alienat și abuziv.
Da, naționalismul este și el un curent politic modern, care s-a manifestat modernizator chiar și în formele cele mai asumat arhaice, precum a fost cazul Mișcării Legionare la vremea sa. În timpul acesteia o întreagă generație de fii de țărani, care obișnuiau să își definească loialitatea față de Dumnezeu și de familia extinsă, a fost inclusă și în corpul politic al națiunii moderne.
Ce este discuția despre “jocul descentralizator, regionalist și tribal”? Orice formă de organizare socială corespunde unui set de relații interumane stabile, un rol mai important, dar nu exclusiv îl au cultura, limba comună, dar și raporturile economice – care nu pot fi restrânse artificial în limite de microregiuni fără a provoca sărăcie, nu pot fi limitate la structuri tribale fără trecerea corespunzătoare a vieții și gândirii a forme mai simple. Națiunea este o realitate politică la care oamenii se raportează în continuare , cei ce au dorit să o ignore s-au confruntat cu o opoziție înverșunată.