La Pas prin Frăţia de Cruce (6)

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Octombrie 26, 2024

La Pas prin Frăţia de Cruce (6)

— Ba va trebui să nebuneşti de tot, am să vin eu cu al meu de Crăciun la tine. Că avem de vorbit.

Nici peste o lună, când guvernul Goga-Cuza a interzis adunările politice sub cerul liber, curtea lui nenea Domiţian era destul de mare pentru o adunare legionară şi în sat se află repede că Ţian, americanul, a format un cuib legionar şi lumea se miră că oameni cu scaun la cap s-au dat cu cei despre care se auzea că fac numai rele.

Când s-a aflat rezultatul alegerilor eram în sinea mea aşa de mândru, de parcă eu singur aş fi făcut minunea asta.

Încă un pas înainte

Căderea guvernului Tătărăscu în alegeri şi obţinerea celor 17% din voturi de către legionari a creat un nou avânt în lumea în care trăiam. Se vorbea numai despre legionari, de bine sau de rău.

Pentru mulţi legionarii erau speranţa în dreptate, cinste şi omenie. Toţi câţi se socoteau nedreptăţiţi şi umiliţi ziceau: “lasă că nu mai e mult şi vin legionarii!”. Umblau zvonurile şi pe atunci, create de imaginaţia populară sau de cercuri interesate. Astfel se puteau auzi: “lasă că nu mai e mult şi s-a terminat cu hoţia; pe care-l prinde că fură şi înşeală s-a terminat cu el”. Zădarnic încercai să lămureşti că nu va fi aşa, că ei o ţineau pe a lor: “în ţapă o să-i tragă, Ionică, ca pe vremea lui Ţepeş, să se gate cu hoţia din România”. A apărut şi zvonul la varianta cu omul şi pogonul, omul şi cu iugărul. La noi era pământ puţin, cei mai mulţi nu aveau nici atât.

M-am întors din vacanţă la şcoală. Se instalase guvernul Goga-Cuza şi ne-am bucurat. În sufletul nostru era destul loc şi simpatie pentru amândoi. Poetul fusese cu doi ani înainte oaspete al Liceului Radu Negru şi alprofesorului Literat. Poeziile lui erau pe buzele tuturor elevilor. Pe profesorul Cuza nu-l cunoşteam decât din cărţile lui. Dar fiul lui, George Cuza, ne-a încântat o seară la liceu vorbind despre Mihail Eminescu.

Bucuria de a avea un guvern naţionalist a fost de scurtă durată. Foarte repede au fost interzise adunările în locurile publice, şi atunci legionarii se adunau în curtea vreunuia dintre ei, aşa cum cei din satele noastre se adunau în curte la nenea Domiţian.

Încep însă să se audă lucruri rele: legionarii sunt opriţi pe drum, somaţi de patrule de jandarmi, bătuţi, umiliţi, purtaţi din post în post, ei având ordin de la Căpitan să nu răspundă nici cu vorba. Circularele Căpitanului au fost citite în şedinţele săptămânale. Au fost interzise folosirea siglelor electorale, partidelor intrate în alegeri li s-a stabilit câte un număr de puncte. Partidul Totul pentru Ţară avea cinci puncte.

A venit apoi ştirea fulger că jandarmii ministrului de interne Armand Călinescu trag în plin în grupuri de legionari. Într-un camion au fost ucişi doi legionari, dintre care unul Mija, era făgărăşan din Comăna. Trupurile lor au fost depuse de către Căpitan pe treptele primului ministru Goga. Căpitanul anunţă că Partidul Totul pentru Ţară se retrage din campania electorală, rămânând ca propaganda electorală să se facă numai din om în om.

Mănunchiul de prieteni mergea bine. Ne împrietenisem temeinic. Fiecare pregăteam câte un alt elev pentru a veni între noi. Uneori primirea de noi membri se făcea fără o perioadă de pregătire. Astfel au fost invitaţi mai mulţi elevi din ultimele clase de liceu să vadă o şedinţă de-a noastră şi, dacă le place, să rămână între noi. Îmi aduc aminte de fraţii Pârvu. După şedinţă fratele mai mic, Sandu, a spus entuziasmat:

— Da, de acum înainte voi fi cu voi!

Fratele mai mare, Ghiţă, din ultima clasă, premiantul liceului, ne-a declarat:

— Eu nu vreau să fac politică, eu voi termina liceul şi facultatea şi apoi voi vedea, dar cred că eu nu mă voi încadra niciodată.

Peste trei ani, aflându-mă la închisoarea Aiud, în curte la ora de plimbare, văd după gratiile unei celule o figură cunoscută: Ghiţă Pârvu. I-am amintit de ce spunea cu trei ani în urmă. A zâmbit:

— De virusul ăsta nu am putut scăpa!

Fusese student la medicină în Bucureşti, se încadrase şi fusese arestat la o manifestaţie studenţească şi condamnat ca şef de an. S-a cerut în închisoare voluntar pe frontul de răsărit. În batalioanele disciplinare a fost rănit şi a murit repede.

Începe prigoana

Lovitura de stat dată de rege în martie 1938, prin demiterea guvernului Goga, ne-a lovit în plin buna credinţă a noastră. Nu puteam concepe să se găsească forţe care să îndrăznească să se opună Căpitanului. Dar Căpitanul dizolvă Partidul Totul pentru Ţară şi dintr-o circulară aflăm că doreşte să plece în Italia, unde să scrie volumul al doilea “Pentru legionari”. Se vorbea despre arestarea de legionari. Jandarmii duc oamenii ca pe vite să voteze pe faţă noua constituţie.

Se găsesc oameni care cu toată teroarea spun nu. În sâmbăta următoare curierul Zaharie Laurian nu mă mai anunţă despre consfătuire. Îl caut şi-mi spune că nu a primit nici un ordin. Îi caut pe ceilalţi camarazi, dar şi ei sunt nelămuriţi. Se zvoneşte că mănunchiul de prieteni s-a desfiinţat. Nu-mi vine să cred, se spunea că e periculos, că dacă vom fi descoperiţi, vom fi arestaţi, eliminaţi; se cerea să distrugem tot ce era scris, să îndepărtăm cărţile legionare, să nu mai discutăm cu nimeni despre legionari, să ne vedem de carte. Acum când era atât de frumos. Îi caut pe ceilalţi. Şeful mănunchiului Ghiţă Popa, “baronul”, confirmă că nu se mai activează. Cu cei mai apropiaţi, Chiujdea, Maga, Sandu ne-am hotărât să refacem noi mănunchiul. După cum voi afla mai târziu, situaţia aceasta de neclaritate a fost anume creată ca un examen de conştiinţă pentru fiecare. Cei ce se vor interesa şi se vor zbate, urmau să fie chemaţi; cei ce vor tăcea şi vor lua informaţia de bună, să fie lăsaţi deoparte.

Cred că a durat cam două săptămâni această situaţie neclară, când m-am întâlnit pe stradă cu Buracu Florin. Îi spun ce mă frământa şi dorinţa ca mănunchiul să fiinţeze. Îmi pune în faţă pericolele ce ar urma prin activitate: arestare, eliminare din şcoală, închisoare, chinuri şi poate moartea. Îi spun că sunt gata la orice s-ar întâmpla. Nu-mi dă nici un răspuns, discut în continuare cu cei din clasa mea. În sfârşit într-o bună zi, Iancu Morar îmi anunţă locul unde se va ţine consfătuirea: în pădurea Calborului la o cruce de hotar, seara. Găsesc acolo pe Chiujdea, Maga, Comănici, Zaharie, Morar şi Florin Buracu. Florin ne pune încă o dată în faţa pericolului la care ne expunem.

Toţi suntem gata să suportăm orice încercare ne-ar aduce viitorul. De fapt la Liceul Radu Negru, exista atunci o Frăţie“Radu Negru”, care dăinuia cine ştie de când, formată din elevii claselor mari şi un mănunchi de prieteni tot din anii mari. S-a socotit necesar să nu se pună toate ouăle într-un coş şi din cei mici s-a alcătuit un mănunchi nou sub şefia lui Florin Buracu, fiul preotului militar Buracu, din garnizoana Făgăraş.

E locul aici să amintesc câteva rânduri despre această familie venită aici în Făgăraş de la Caransebeş. Părintele Buracu era preotul militar al regimentului grăniceresc proaspăt reînfiinţat la Făgăraş. Cu 200 de ani în urmă, Maria Tereza, împărăteasa Austriei, a înfiinţat în Transilvania trei regimente de grăniceri de gardă, româneşti de elită, în trei zone curat româneşti. Ostaşii proveneau din satele de români liberi, aveau uniformă frumoasă cafenie, cu frunze de stejar la guler şi la manşete, cu caschete ca ofiţerii. Aceste regimente au luptat în decursul istoriei în toate marile bătălii ale Europei, împotriva Franţei, Germaniei, Turciei, Rusiei. Astfel la lupta de la Arcole o mână de români au ţinut piept armatei lui Napoleon, stârnindu-i acestuia admiraţia şi consemnând faptul în memoriile sale. Acum se voia să se reînnoade tradiţia, reînfiinţându-se aceste regimente.

Venirea preotului Buracu la Făgăraş a avut un efect benefic pentru viaţa naţională din oraş şi judeţ. În viaţă fusese condamnat la închisoare de regimul maghiar, fusese delegat la Adunarea de la Alba Iulia şi după unire fusese ales senator al Partidului Naţional. Casa în care locuia cu chirie, de pe strada „Vasile Alecsandri”, era plină de simboluri naţionale, între care tablourile militarilor bănăţeni, începând cu eroul gen. Dragalina. Pragul casei era trecut de tot ce însemna demnitate în oraşul Făgăraş. Nu-şi ascundea simpatia legionară, întreaga familie trăind istoria cu bucuriile, dar mai ales cu tragediile ei ce se derulau. Cât timp a stat Căpitanul în închisoarea Turnu Severin, în 1925, familia Buracu îi trimetea zilnic de mâncare. Nu uit indignarea prilejuită de arestarea Căpitanului din cauza scrisorii trimise profesorului Iorga.

— Ăştia au planuri groaznice împotriva Căpitanului. Mă tem că asta îi numai începutul!

De la discuţii nu era exclus nimeni din numeroasa lui familie. Noi, tinerii din mănunchi de multe ori vizitam această familie, fiind prieteni cu copiii părintelui. Îl aud şi acum pe mezinul familiei, Mihai, copil de grădiniţă, întrebându-mă odată la plecare:

— Nene Gavrilă, şi dumneata eşti legionar?

Şi cât de scump a plătit curând această familie pentru dragostea şi credinţa ei în viitorul neamului!

Consfătuirile le ţineam tot sub cer liber, de obicei seara sau dimineaţa, de cu noapte, în locuri tot mai depărtate de oraş. Continuam unul, fiecare individual şi toţi împreună lupta împotriva păcatelor şi deprinderilor rele,înţelese în sens creştin. Examinarea conştiinţei era obligaţia fiecăruia pentru a şti pe unde suntem. Ne luam pedepse fiecare pentru greşeli. Fiecare trebuia să se judece singur, iar de uitai, era datoria celorlalţi să-ţi atragă atenţia. Între cei şapte era unul, care nu-şi ierta nici lui, nici celorlalţi nici cea mai mică abatere faţă de linia generală de conduită. E vorba de Mihai Maga, pe care îl poreclisem “popa nost’”. Mihai avea un ochi ager şi nu te cruţa arătându-ţi ce ai greşit.