Vom pierde tot? Iminenta prăbușire a bursei

Incorect Politic
Septembrie 7, 2024

Vom pierde tot? Iminenta prăbușire a bursei

Via Trenduri:

De data aceasta e ceva diferit. Așa cum în recesiune oamenii încearcă să găsească o explicație logică a căderii, la fel se întâmplă acum cu creșterile. Pur și simplu nu se mai opresc! Nimeni nu are o explicație(cu toate că există!). Dar să luăm lucrurile treptat.

Pe 5 august piețele erau în sânge și toată lumea se uita cu atenție spre FED. Unii spuneau că a venit vremea spargerii celei mai mari bule bursiere a tuturor timpurilor. Dacă mai țineți minte, subsemnatul s-a îndoit. De ce? Pentru că niciodată o nebunie nu se corectează înainte de a ne arăta că poate exista o nebunie chiar mai mare decât NEBUNIA. Și fix așa s-a întâmplat: până la sfârșitul lunii august, nu doar că s-a recuperat toată pierderea, dar s-a mai adăugat și un bonus de 2%. Așa, ca să înțeleagă și detractorii că există pedeapsă!

Ai crede că s-a schimbat lumea, că a luat-o razna definitiv. Cu ceva timp în urmă o corecție se întindea pe luni întregi de zile, era obsedantă pentru toți. Acum, totul pare a se fi rezolvat în câteva ore. Magie, tată! Nu-i așa că e frumos în minunata lume nouă? Doar i-au smuls lui Powell o promisiune de scădere de dobândă și nimeni n-a mai așteptat-o: au acoperit rapid gaura deoarece „șăfu’ la bani” a promis bani ieftini, așa că nu i-au mai așteptat. Au umflat bula astfel încât, la marele anunț, să se poată crește din nou. Ați mai întâlnit tâmpenie mai mare? Sigur nu!

Anul acesta este unul magic: cu 18.4% creștere de la începutul anului, trăim în direct cea mai mare umflare din istoria tranzacționării. Doar în 2021 și pe parcursul bulei dotcom am mai văzut ceva similar. De fapt, cineva a scormonit și a găsit că prin 1870 a existat o creștere similară a pieței care să îndeplinească oarecum condițiile de acum, adică: o creștere record în anul precedent, stagnare economică(așa cum e acum în SUA), rapoarte corporative slabe, economii ale populației spre zero și fără QE, cu tendințe clare de degradare a balanței de lichiditate.

Istoria ne arată că în 1870 s-a finalizat cu o inflație mărită, o scădere a producției agricole, iar reflectarea pe continentul european a fost Războiul Franco-Prusac(1870-1871). Guvernul american a contracarat atunci criza cu un amplu program de extindere a căilor ferate. Asta însă nu a împiedicat ca trei ani mai târziu să vină o criză mult mai gravă, cunoscută ca „Panica din 1873”. Destul însă cu istoria deoarece, față de acum, singurul element care rimează este amploarea nebuniei. Spre deosebire de azi, Guvernul Federal de atunci se afla într-o poziție financiară bună și avea capacitatea de a băga bani și subvenții în economie pentru a o salva. Acum, la nivelul la care a ajuns economia, dacă s-ar chinui toate guvernele lumii să ajute SUA, tot n-ar reuși să acopere gaura neagră care urmează să topească tot!

Suntem în mijlocul unei prostii atât de mari încât le-ar da de gândit inclusiv celor din Idiocracy. Motivul pentru care se pompează atâta amar de bani în „companiile vedetă”? AI! Asta e pe buzele tuturor. AI-ul va face și va drege, AI-ul „va duce pe noi culmi de progres și civilizație” productivitatea muncii. Aproape că te doare capul. Am mai atacat subiectul în mai multe rânduri. O fi cum o fi AI-ul, dar nimeni nu înțelege realitatea? Dacă într-adevăr AI-ul va crește atât de mult productivitatea muncii, înseamnă că se va face coadă la centrele de șomaj, astfel încât binecuvântarea productivității înalte se va lăsa cu scăderea drastică a consumului. Și-atunci ce faci? Am analizat într-o postare mai veche impactul pe care-l va avea pe piața muncii introducerea vehiculelor care se conduc singure. Doar cei care nu au habar câtă lume trăiește din șoferie nu înțeleg impactul real!

Din fericire, „binefacerile” AI-ului sunt, mai degrabă, teoretice. De ce? Pentru că s-a automatizat o groază în business. Digitalizarea n-a început cu imboldul Ursulei de a se instala camere video și în WC-uri pentru a se putea spiona chiar și ieșirea, ci este prezent încă din perioada anilor 60, atunci când mini-calculator era o hardughie care avea nevoie de doar jumătate de etaj și aer condiționat, la care lucrau zeci de ingineri strict pentru a-l menține în funcțiune. Peste tot pe unde apăreau hibe se modificau practicile de business pentru a se putea automatiza socoteala. Ca să înțelegeți, vedeți ce traseu are un cec acum și ce traseu avea la începutul anilor 90. Iar exemple sunt cu duiumul. La ce e bun AI-ul? La înlocuit „muncitorimea de excel”? Posibil, doar că muncitorimea aia, rămasă fără excel nu are unde să se ducă. Iar excelul muncitorimii este folosit pentru a traduce „limbajul calculatoarelor” în limbaj managerial, pentru a avea cu ce să se facă ședințe de sus în jos și de jos în susul organizației. După ce dispar muncitorii de Excel & Power Point, nu mai sunt necesare ședințele, deci nici AI-ul nu-și mai are locul.

Până una-alta, AI-ul se distinge prin ceva spectaculos, anume prin facturi. Ai nevoie de hardware care-i obscen de scump și de energie în draci. Dacă iei treaba în serios, te trezești cu niște facturi la energie care-s depășite doar de necesitățile de upgrade ale hardughiei. Care sunt continue. Iar dacă faci prostia să contractezi servicii AI din cloud, ai pus-o că trebuie să muncești doar ca să le achiți ălora facturile. S-ar putea să constați că, din 3-4 facturi, îți puteai instala pe banii tăi toate serverele și softul, rămânându-ți și ceva consistent, ca să ai de upgrade.

Desigur, la ora actuală domeniul a luat-o și razna, toți căutând să demonstreze cum scot ei genii AI pe bandă rulantă. Algoritmii – la nivelul actual – sunt destul de ofertanți astfel încât, dacă ai inteligența necesară, nu cauți să ai TOTUL deoarece nu te interesează decât anumite aspecte. Astfel, cu un subset antrenat corespunzător poți să-ți faci treaba optim și fără acel necesar faraonic de energie și echipamente. Doar că, repet, mare parte din optimizare și digitalizare e deja făcută. Cei care speră la o lume condusă de AI, în care oamenii sunt doar niște oi ghidate de „inteligența perfect obiectivă”, ratează totuși cifrele care ar trebui să justifice actualele cotații bursiere. De ce spun asta? Pentru că o lume guvernată de AI ar fi o lume absolut neconcurențială, în care cererea și oferta ar fi balansate la milimetru și, în care, în general, resursele ar fi cam la comun, calculate pentru a fi bine oricui. Tradus: „de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi”.  Dacă nu știți despre ce e vorba în citatul anterior, ori sunteți la categoria tineret care mai are nevoie să învețe, ori nu prea ați înțeles ce s-a petrecut în propria viață. Mă rog, ideea e că a te gândi că într-o asemenea societate se vor întoarce dividende către acționari, e o lipsă totală de logică.

Punând punct, eu zic să ne întoarcem cu picioarele pe pământ și să vedem cât de mare poate fi nebunia lumii. Că bulbii de lalea nu ne-au lecuit de nebunie, am văzut-o. Să vedem acum dacă nu cumva a fost nevoie de inventarea inteligenței artificiale pentru a înțelege că nebunia și prostia umană sunt resurse de-a dreptul nelimitate. Pe moment o vedem în cotații. Stați să ajungem la „Ziua Judecății”, să vedeți atunci ce de „am fost un dobitoc” veți auzi!