Călin Kasper
Incorect Politic
August 14, 2024
De ce le spunem jidani şi nu altfel?
Poate că unii cititori mai sensibili se vor întreba, de ce le spunem jidani? Nu cumva îi jignim?
Acum dacă unii se simt jigniţi, nu e treaba noastră. Noi le spunem aşa cum le spune poporul român de vreo 200 de ani, de când au năvălit nechemaţi, pe teritoriile noastre. Aşa le spunea Eminescu, Alecsandri, Kogălniceanu şi încă mulţi alţii. Este o denumire istorică, care nu are de ce să jignească, dacă eşti om cinstit.
Jidanii sunt iudeii care au trăit sau trăiesc pe teritoriile locuite de români, tot aşa precum românilor care locuiesc în Moldova, li se spune moldoveni. Nu cred că jigneşti un român din Iaşi, dacă-i spui că e moldovean.
Un jidan mai deosebit a fost şi Nicolae Steinhardt. El descrie în “Jurnalul fericirii”, situaţia dificilă în care s-a aflat, atunci când a primit citaţia de a se prezenta la Securitate. El a fost de faţă la o discuţie la care a participat şi Noica. Securiştii doreau ca Nicolae să dea o declaraţie care să-l incrimineze pe Noica. Când să plece de acasă la “interviu”, tatăl lui Nicolae, Oscar Steihardt, îi spune acestuia, drept încurajare, să nu cedeze şi: “Să nu fii jidan fricos!”, ceea ce Nicolae va face, urmând sfatul părintelui său. Acest gest i-a adus mai mulţi ani de puşcărie, unde va cunoaşte mai mulţi legionari, care l-au ajutat să treacă peste momentele grele, daruindu-i singura feliuţă de pâine pe care o primeau o dată pe zi. Extraordinară mărturie care arată cât de antisemiţi au fost legionarii!
Să vedem acum cum îi numesc alţii pe evrei. Francezii le spun juif, nemţii Jude, englezii Jew, polonezii Jidovski. Denumirile acestea, ca şi cuvântul jidan, vin de la cuvântul iudeu. De ce juif nu jigneşte, de ce Jude nu jigneşte, de ce iudeu nu jigneşte şi jidan da? Nu e logic şi nici normal, ca cineva să ne acuze că pentru că le spunem pe nume, suntem antisemiţi. Ar însemna să punem pe o mare parte din cărturarii neamului eticheta de antisemit. Şi pe însuşi poporul român.
Ori, e dreptul exclusiv al unui popor ca să le spună unor migranţi aşa cum consideră el şi nu poţi avea pretenţii să denumească o minoritate cum vrea ea. Acelaşi fenomen se întâmplă şi cu ţiganii. Cei care sunt corecţi şi sunt oameni de treabă sunt chiar mândri de originea lor. Eu am scris o carte “Pui de ţigan”, în care am avut ca model un coleg de clasă, care a fost un băiat de toată isprava. I-am preluat până şi numele în roman iar personajul cărţii este descris cu multă simpatie. Deci, poate cineva să-mi spună mie că, dacă i-am spus ţigan, am jignit şi discriminat naţia? Să avem în vedere mai întâi conţinutul şi doar mai apoi forma.
Eu am auzit prima dată de la mama mea, care era din Bereşti, un sat aflat în sudul Moldovei, denumirea de jidan, pentru că la ei în sat exista o comunitate destul de numeroasă. Copil fiind, am ajuns odată într-o poieniţă, cu nişte pietre funerare, prăvălite şi acoperite cu ierburi. Mai târziu am aflat că era cimitirul evreiesc, de care nu se mai îngrijea nimeni, pentru că toţi jidanii plecaseră în lumea largă sau în Israel. După spusa mamei, nimeni din sat nu le-a dus dorul.
Ucrainenii le spun jid, etc…Pe fond aveti dreptate. Totusi, daca se simt jigniti nu ar trebui sa fortam nota ca sa nu ne aprindem paie in cap pentru ca pot folosi impotriva noastra o multime de legi votate de tradatorii nostri politicieni. Am vazut ca americanii de rand la spun hebe, kikes, etc. Pentru a nu se lega de noi putem folosi orice cuvant – putem cadea de acord sa folosim un anume cuvant. In legatura cu asta – importante sunt informatiile si cunostintele despre ei si planurile lor. Putem sa le spunem evrei daca nu se simt jigniti de acest cuvant. Goebels spunea ca ei nu se tem si nu dau inapoi decat daca le spui evrei – atunci se simt deconspirati, viermii ies la lumina si sunt vazuti. Atunci se fac ei mititei si dau inapoi. De ce credeti ca isi iau nume de goyim? Pentru a se masca. Petre Roma este evreu, Radu Feldman (foloseste doar F) este evreu, Trotsky era evreu, Jagoda era evreu, etc Si un lucru semnificativ – cineva a scris o carte cu cele 1030 de expulzari istorice ale evreilor . De ce au fost expulzati atat de des in istoria lumii? Cumva din vina celor care i-au expulzat? Erau aceste popoare ,,bolnave” de antisemitism? Sau din cauza comportamentului lor?
Tribul evreilor, de la Iacob/Israel nu a mai lasat urme… deoarece tot ce sa- transmis a venit pe tema triburilor ISRAELITE.
Encyclopedia Britannica online zice ca e “popor extinct” de vreo 2600 de ani.
…
Limba aparte n-au avut; chiar un Papa care a vizitat Israelul… mi se pare Ioan Paul al II-lea le-a spus israelienilor ca Iisus vorbea aramaica, ca ast se vorbea pe vreme Lui.
Ba chiar am gasit mentionat ca “evreu”, pe timpul lui Iisus semnifica “ocupatie”, la Templu – dijntre Coheni, Leviti… si nu avea nici o semnificatie etnica, de sange.
Acum, stiind ca femeile care i-au facut fii lui Iacob nu erau din tribul lui Avraam si ca nici femeile fiilor lui Iacob care le-au facut urmasi nu erau din tribul lui Avraam… e absurd sa cauti legatura de sange abrahamic.
Fiul mosteneste 50% de la tata, iar nepotii lui Iacob/Israel nai puteau avea 0,5 x 0,5 = 0,25 sau 25%, sau 1/4 legatura de sange cu bunicul – luptator cu ingerul.
Statul Israel pretinde preluarea traditiilror si simbolurilor ebraice iar populatia Israelului e formata din acesti noi dar si vechi locuitori considerati israelieni sau ISRAELI, disparind sufixul -IT pentru despartirea de influenta rabinica in guvernare pretins seculaista.
Dupa citatel date de Netanyahu (si nu numai) stim cat de secular e statul Israelian, ca doar genocidul din Gaza e implinirea profetiei lui Isaiia, dupa cum a zis Netanyahu.
Cred ca doar de pe teritoriile romanesti jidanii nu au fost expulzati – referindu-ne la Europa unde pana mai ieri erau legi de secole date care interziceu jidanilor sa stea in acele tari.
Da, cand era prea mult rau facut de ei, au mai luat cate o scatoalca dar sacrificiile umane ale copiilor crestini descoperite si in Romania, tradarile in timpul razboaielor, coruptia, santajul, camata, … furtul “cu acte” – ca astazi!, nu sint motivatii religioase pentru sanctionarea lor, atitudine dreapta!
Sa nu uitam de deghizarea sub nume locale si chiar convertirea de forma la religia locala, metode de a a-si ascunde fata adevarata – recunoastem fariseismul in cel mai pur stil!
Expertiza in golaneli nu este religioasa ci doctrinara, este ideologie mascata/deghizata drept cult religios.
De altfel, si Islamul a copiat forma de manifestare: vezi ca apare ca o religie dar atitudinea acestor credinciosi este de cucerire, instapanire a populatiei si teritoriului unde sint tolerati – vezi SUA, Germania (fortata dupa razboiul mondial), Franta, Suedia, Marea Britanie… Argentina, …
Nota: belfer e tot aia…
George Simion recunoaște că e globalist, adică pro SUA, UE, NATO și Israel!
De aceea, el nu a vrut să participe la întâlnirea cu Diana Sosoaca, Mihai Lasca și ceilalți:
https://m.activenews.ro/stiri/George-Simion-Raspuns-la-somatia-primita-de-la-Sorin-Rosca-Stanescu-191327?fbclid=IwY2xjawEpqgpleHRuA2FlbQIxMQABHebHOTbiY0HHgjTTfLYC_yYJvLoMma68gbqxw8m2fxL-YmrBItXnkRgwwg_aem_DI55KeOBdrCIkDPTwzRBvg
Jidanul Steinhardt s-a convertit la crestinism tocmai datorita legionarilor colegi de puscarie…Cititi “Jurnalul fericirii”
Israelul folosește palestinieni ca scuturi civile
https://www.timesofisrael.com/report-idf-using-gazans-to-check-areas-that-may-be-booby-trapped-before-troops-enter/
https://www.youtube.com/watch?v=cyIy_lG1Uwo
https://x.com/wideawake_media/status/1822942225782727015
https://www.dailymail.co.uk/news/article-13743241/TOM-LEONARD-frozen-billionaire-cryonics-science-immortality.html
https://corbettreport.com/episode-247-requiem-for-the-suicided-vince-foster/
https://www.miamiherald.com/news/politics-government/article290986070.html
https://112.ua/en/naviso-grojsman-zustricavsa-z-baronom-rotsildom-36561
https://www.youtube.com/watch?v=JEzY2tnwExs
https://www.youtube.com/watch?v=JEzY2tnwExs&authuser=0
https://www.jonathan-cook.net/blog/2024-08-08/1948-israel-excuses/
https://www.globalresearch.ca/outcry-world-zionist-israeli-mass-homicide/5865370
“(Kamala Harris) este unul dintre cei mai proeminenti politicieni DE CULOARE de peste Ocean” -sa le spunem COLORATI!
Kamala e …Kamal, la fel ca a lu’ micron și a lu’ obamel.Duru -Duru, cea mai buna bijboaca-i turu’ !!!
https://culturaromana.ro/comunicat-de-presa-s-a-constituit-comunitatea-evreilor-crestini-nicolae-steinhardt-din-romania/ ha! (maxtor nu crede in conversie)