Home / Educativ / {CARTE GRATUITĂ} Libertatea Are Chipul Lui Dumnezeu

{CARTE GRATUITĂ} Libertatea Are Chipul Lui Dumnezeu

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iulie 21, 2024

{CARTE GRATUITĂ} Libertatea Are Chipul Lui Dumnezeu

{CARTE GRATUITĂ} Libertatea Are Chipul Lui Dumnezeu

Minunată carte despre rezistența anticomunistă din zona Făgăraș, mișcarea legionară, Frățiile de Cruce.

MĂREŢIA SUFERINŢEI

În 1956, cînd am devenit elev al liceului “Radu Negru” (sau Şcoala Medie nr.l, cum fusese botezat între timp, fiindcă, se ştie, într-o primă fază a puterii lor, comuniştii au fost extrem de alergici la tot ce însemna istorie şi tradiţie românească) din Făgăraş, se ştia că falnicii munţi cu acelaşi nume fuseseră de cîţiva ani pacificaţi, “curăţaţi de bandiţi”, adică partizani, cum le spuneau oamenii locului; fiindcă toate încercările de a-i prezenta drept bandiţi pe cei ce rezistau şi luptau împotriva bolşevismului în munţi, n-au reuşit să-şi găsească loc nici măcar în limbajul localnicilor, ei preferind să folosească, cu precauţiile necesare, cuvîntul “partizan”, din motive lesne de înţeles, chiar dacă acest cuvînt fusese introdus în limba română odată cu sosirea armatei roşii, “eroică, invincibilă şi eliberatoare”. Nici poemele, nici cărţile, nici filmele produse după aceea de “poeţi, scriitori, scenarişti” şi în care eroi ai neamului românesc erau prezentaţi cu o neruşinare fără margini drept “bandiţi fioroşi” n-au tulburat cine ştie cît memoria făgărăşenilor sau a altor locuitori din zone montane unde s-a luptat cu arma în mînă, dar cu siguranţă că foarte multj oameni ai acestei ţări au fost derutaţi şi înţelegerea lor violent deturnată privind un fenomen de primă importanţă pentru întregul Est european cotropit de bolşevicii lui Stalin. Oricum, în treacăt şi cu scîrbă să fie spus, nu m-ar mira ca foştii autori ai “bandiţilor” să devină astăzi, cu tupeul lor inegalabil, “creatori” ai altui fel de “opere”, în care să fie proslăviţi cei mai ieri incriminaţi cu abject şi grosolan “profesionalism”.

Dar sa revenim în 1956, anul cînd Europa, lumea întreagă era zguduită de evenimentele din Ungaria, numite de comuniştii de pretutindeni ” contrarevoluţie”, iar de toţi ceilalţi “revoluţie anticomunistă”. Ei bine, în acel an în munţii României încă mai supravieţuiseră cîţiva partizane după informaţiile pe care ni le dă Ioan Victor Pica, în cartea sa, sau după cele pe care cititorul român va putea în curînd să le găsească în cartea lui Ioan Gavrilă, şeful grupului de partizani din munţii Făgăraşului. Hăituiţi, înfometaţi, unii din ei la capătul puterilor şi disperaţi, ştiuţi de foarte putini oameni pentru că “gazdele” lor fuseseră rînd pe rînd descoperite, luînd imediat drumul închisorilor, aceşti oameni nu mai aveau, fireşte, nimic de pierdut, refuzînd să se predea, preferind să moară în ciocnirile cu trupele Securităţii. Ei bine, Europei nu i-a păsat de ei, cum nu le-a păsat nici americanilor îndelung aşteptaţi. E greu de spus astăzi dacă, undeva, în cadrul serviciilor secrete occidentale, cineva mai ştia atunci de partizanii anticomunişti români….

*

Continuă lectura AICI.

Descarcă PDF AICI.

One comment

  1. Brazii se frâng dar nu se îndoaie

    ” Ei bine, Europei nu i-a păsat de ei, cum nu le-a păsat nici americanilor îndelung aşteptaţi. E greu de spus astăzi dacă, undeva, în cadrul serviciilor secrete occidentale, cineva mai ştia atunci de partizanii anticomunişti români….”

    Știau mulți, dar urmau cu rigurozitate planul de anihilare a populației europene. Serviciile secrete americane și englezești aveau oameni de legătură cu kgb care se asigurau ca toate mișcările de rezistență să fie compromise de la început și să fie ușor distruse de bolșevicii.
    Iar uneori apar ” desconspirari”, unii sunt arestați ca spioni sovietici, de fapt se ajunge în punctul în care cunosc prea multe și cred că sunt de neatins, dar de fapt încearcă doar să-și ia nasul la purtare și ajung un pericol pentru sistem.
    De ce, majoritatea din parasutarile din occident în România ale ( în majoritate legionari) patriotilor care aleg să se întoarcă și să lupte cu arma în mână împotriva bolsevicilor au fost așteptați la locul de aterizare, capturati și executați pe loc?
    Deoarece securitatea nu mai avea nevoie de informații despre ei, cei din kgb știau deja tot.
    A fost o farsă sinistră, în care americanii au fost galanti și au lăsat executiile pe seama kgb pentru a păstra aparență de libertate și democrație, când de fapt rolul lor era de a căuta și recruta patriotii care trebuie eliminați.
    Totul pentru ” minunata lume nouă” cu orașele de 15minute unde nu ai nimic dar ești fericit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *