Home / Educativ / Corneliu Zelea Codreanu – Circulări Și Manifeste

Corneliu Zelea Codreanu – Circulări Și Manifeste

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iulie 16, 2024

Corneliu Zelea Codreanu – Circulări Și Manifeste

Circulările Căpitanului Mișcării Legionare.

CUVÂNT INTRODUCTIV

Apărută prima oară în ţară în timpul vieţii autorului ei, cartea a fost retipărită doar în 1940, de atunci şi până astăzi prezenta ediţie fiind prima! (N.R. Aceste rânduri au fost scrise în 1981, de atunci cartea s-a retipărit).

În exil, în 1981, după aproape jumătate de secol de la prima tipărire, legionarii au reeditat-o, dar extrem de puţini oameni au avut ocazia s-o citească.

În timp ce cartea “Pentru legionari” prezintă lupta lui Comeliu Zelea-Codreanu în fruntea Mişcării Studenţeşti, apoi a Legiunii Arhanghelului Mihail, în perioada 1919 – 1933, cel de-al doilea volum nemaipucând să-l scrie întrucât a fost asasinat, Circulările întregesc imaginea dezvoltării şi organizării Mişcării, demonstrând URMĂRIREA STRICTĂ Şl CONSECVENTĂ A PUNERII ÎN PRACTICĂ A PRINCIPIILOR ENUNŢATE.

IMPORTANŢA VOLUMULUI este deosebită nu numai pentru legionari, ci şi pentru cei care vor să cunoască Mişcarea cu adevărat, să se apropie de ea, ca şi pentru cercetători şi istorici:

1. Prin intermediul acestor Circulări s-a făcut LEGĂTURA ÎNTRE CONDUCEREA CENTRALĂ Şl LEGIONARII DIN TERITORIU, menţinând şi întărind unitatea de vederi şi de acţiune între membrii Mişcării din toate colţurile ţării, până la cel mai îndepărtat cătun din Basarabia sau din Transilvania.

2. Prin fiecare Circulară emisă, FONDATORUL Legiunii Arhanghelul Mihail a trasat DEFINITIV linia POLITICĂ şi MORALĂ a acesteia, creând un adevărat îndreptar pentru orice legionar.

– Memoriul adresat Regelui, oamenilor politici şi Ţării, în nov. 1936, prin care cere asumarea răspunderii de către cei ce conduc şi stabilirea sancţiunilor în cazul unei politici externe greşite;

– Circulara din nov. 1936 prin care precizează răspicat că Parlamentul nu este o răsplată, ci un câmp de luptă în care Şeful are obligaţia să-i trimită doar pe cei mai apţi de a duce lupta – în bune condiţii – şi că nici un deputat legionar nu se va ocupa de satisfacerea intereselor diverselor rude sau ale partizanilor;

– Circulara din nov. 1936: Celor ce mă întreabă când vom începe acţiunea politică pentru guvernare, le răspund: Atunci când şefii de regiuni şi de judeţe îmi vor raporta că în organizaţiile lor nu mai există nici un om incorect;

– Circulara din dec. 1936, prin care cere selecţia riguroasă a membrilor Mişcării şi eliminarea de la recrutare a omului-secătură, fără sănătate interioară, a omului fără căpătâi, haimana, a lăudăroşilor, a vorbăreţilor, punând accent pe oamenii de onoare şi pe cei cu cap, care judecă;

– Declaraţiile date ziariştilor în nov. 1937, prin care precizează că este împotriva dictaturii, aşa cum este şi contra democraţiei, şi că este adeptul Justiţiei, fără toleranţă, întrucât ”am tolerat aşa de multe, încât suntem pe patul de moarte”;

– Circulara din ian. 1938, prin care decide înfiinţarea unei şcoli de prefecţi şi de primari, pentru pregătirea legionarilor în vederea conducerii, căci ‘”această Şcoală Legionară voieşte să repare greşeala de până acum care susţinea că pentru a conduce un tramvai este nevoie de şcoală, iar pentru a conduce o comună sau un judeţ, nu-i nevoie de nici o şcoală'”;

Și multe altele (care nu se pot enumera, pentru a nu ne trezi că reproducem integral cartea!), constituie pilonii de rezistenţă ai politicii, dar şi ai organizaţiei legionare.

Continuă lectura AICI.

Descarcă PDF AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *