Home / Actualitate / Dizidentul Iurie Roșca este în pericol de a fi arestat și ucis!

Dizidentul Iurie Roșca este în pericol de a fi arestat și ucis!

Incorect Politic
Iunie 30, 2024

Dizidentul Iurie Roșca este în pericol de a fi arestat și ucis!

de dr. Calistrat M. Atudorei

Via Geopolitika:

Lacheii moldoveni ai globalismului se precipită intens zilele acestea să îl reducă la tăcere pe Iurie Roșca, întrucât acesta creează de zeci de ani un puternic curent de opinie ce demască sistematic agenda criminală a plutocrației trans-naționale.

De aproape 30 de ani, după ce a ieșit de pe prima scenă a politicii Republicii Moldova, Iurie Roșca expune cu o remarcabilă capacitate de cuprindere, forță de expresie și dezinvoltură entuziasmantă aproape toate mișcările și strategiile prin care caracatița globalistă urmărește să înrobească lumea. Articolele, cărțile și în special transmisiunile sale video au trezit la realitate sute de mii de oameni atât din România și Moldova, cât și din numeroase alte țări. De la resorturile ascunse ale politicii interne și internaționale, la genocidul „pandemiei” Covid sau la agenda trans-umanistă, aproape nimic esențial nu a scăpat analizei fine a ex-politicianului de la Chișinău.

Toate aceste analize, aduse la un nivel excepțional de competență, s-au bazat pe un volum imens de studii ale lucrărilor celor mai relevanți autori din fiecare domeniu abordat. Respectivele studii și cercetări s-au adăugat peste experiența sa vastă (ce însuma aproape 20 de ani) de politician: președinte al Partidului Popular Creștin Democrat, vicepreședinte al Parlamentului și viceprim-ministru al Republicii Moldova.

Pentru ce anume este acuzat în prezent Iurie Roșca?

Acuzele venite din partea guvernaților au fost de-a lungul timpului deosebit de numeroase. I-au fost fabricate mai multe dosare penale, i-a fost interzisă intrarea în România (unicul caz de acest tip), au existat tentative de asasinat la adresa sa, i-au fost închise multe dintre site-urile în care își publica articolele… Dar procesul care pare că îi este pregătit cu o mare determinare cu scopul precis de a-l înfunda este catalogat ca „dosar de trafic de influență”.

O acuzație absurdă, lansată fără nicio probă în anul 2017 printr-un simplu denunț. Denunțătorul, un fost administrator al unei societăți comerciale, pretindea că în anul 2009 Roșca i-ar fi solicitat un milion de euro (!!) pentru a-l salva (pe administratorul devenit ulterior acuzator) dintr-un litigiu economic. Administratorul respectiv susține că după ce a fost găsit vinovat de către o instanță, i-ar fi dat o parte din bani lui Roșca, dar pentru că situația nu s-a „rezolvat”…, și-a cerut prin proces banii înapoi.

Faptul că dosarul este o făcătură de joasă speță transpare cu claritate din observarea parcursului judiciar. Iurie Roșca a fost înștiințat de acuzație abia în 2018, la un an de după întocmirea dosarului, fără a fi fost întreprinsă între timp nicio acțiune de urmărire penală împotriva sa. Cum de a așteptat denunțătorul atâția ani fără să formuleze nicio eventuală plângere?! Dar iată că în 2018 dosarul o ia pe repede înainte, cu o viteză atât de mare încât procurorii au escamotat etapele procedurii de urmărire penală și au trimis urgent dosarul în instanță.

Graba i-a făcut să sară peste audierea martorilor apărării, să refuze acordarea oricărui termen de prezentare a probelor și, de asemenea, să refuze efectuarea expertizei suplimentare prevăzută de lege. Interesant este că după ce dosarul a intrat pe rol, pentru a încurca ițele birocratice, cazul a fost pasat prin mâinile a trei judecători. Dar în tot acest demers singura „probă” invocată de procurori a fost declarația acelui denunțător.

Dintre cei doi martori ai apărării instanțele au admis unul singur, însă pentru că acesta nu era în țară, lui Iurie Roșca i s-a cerut (în mod nelegal) să dea declarații înaintea martorului ce nu s-a putut prezenta la termen. Întrucât Roșca a invocat necesitatea respectării procedurii, instanța l-a decăzut în mod halucinant din dreptul de a mai depune declarații în propria cauză penală, ceea ce, conform avocatului său, reprezintă o „absurditate juridică”.

Un alt element care arată graba și furia oarbă a Sistemului vine pe fondul faptului că la termenul din 18 iunie 2024 Iurie Roșca nu s-a putut prezenta la tribunal întrucât din cauza consumului nervos și a altor probleme de sănătate era internat în spital. Cu toate acestea, judecătorul a dispus aducerea silită a acestuia în instanță, în pofida faptului că apărarea a prezentat certificatul medical cu privire la internare.

Următorul termen a fost fixat pentru data de 26 iunie 2024, dar data și orele au fost alese exact atunci când avocatul lui Roșca era programat să asiste un client dintr-un alt dosar penal. Procedura stabilită de judecător în cazul de față nu a respectat normele legale de întrunire a condițiilor de participare, fapt care în mod evident a fost deliberat.

Dizidentul notoriu din Chișinău

Cred că informațiile prezentate cu privire la modul în care este instrumentat dosarul lui Iurie Roșca nu mai lasă loc de prea multe dubii. Constatarea care transpare este că avem de-a face cu un proces de tip stalinist în care verdictul este fixat dinainte și orice alte etape legislative nu mai reprezintă decât insignifiante formalități. Iată că în Republica Moldova, la ordinele unor eminențe cenușii, astfel de procese încă mai sunt posibile.

Motivul acestei represiuni brutale, aflată în curs (!) este acela că în condițiile prezentei accelerări dramatice a evenimentelor internaționale Sistemul consideră că vocea și acțiunile lui Iurie Roșca nu mai pot fi tolerate.

Este necesar în acest context să remarcăm o inițiativă deosebit de impactantă pe care jurnalistul, scriitorul și analistul politic Iurie Roșca o desfășoară cu un mare succes din anul 2018, adică exact anul din care i s-a pus pe rol dosarul cu pricina. Inițiativa extrem de deranjantă constă în organizarea unei serii de conferințe sub egida „Forumul Chișinău”, ce beneficiază de o largă participare internațională.

Prezentările susținute sunt de fiecare dată transmise atât în direct, cât și ulterior, pe multiple canale media din toată lumea. Sesiunea din luna mai a acestui an, de exemplu, a avut tema „Războiul fără limite – O abordare holistică a Marii Resetari” și a reunit personalități marcante din aproape 20 de țări. Pentru a oferi câteva nume, îi menționez pe Daniel Estulin, Meryl Nass, James Roguski, Ana-Maria Mihalcea, Todd Callender, Olle Johansson, Fred Nazar sau Alex Newman. Prezentările făcute au adus clarificări esențiale cu privire la crizele majore cu care se confruntă actualmente umanitatea, iar ecourile informațiilor lansate cu acea ocazie continuă să răsune în media alternativă și în prezent.

Pentru a contura mai bine activitatea lui Iurie Roșca voi menționa și câteva dintre lucrările scrise și publicate de el în ultimii ani: „Căderea din URSS în UE”, „Ortodoxie și Naționalism Economic”, „Conspirația Demonilor Roșii”, „Interesul Național ca Modus Vivendi”, „Notele unui Optimist Creștin”, „Exerciții de Luciditate”, „Ieșirea din Întuneric”, „Dinozaurii regimului sovietic, tartorii corupției Moldovenești”, „Umanitatea 2.0 – depopulată și augumentată”.

*

Aceste rânduri se doresc a fi un semnal de alarmă privind situația în prezent foarte dificilă a unei personalități ce reprezintă un mare reper al culturii și demnității neamului românesc.

Iurie Roșca este realmente în pericol de a fi linșat de slugile Mafiei Internaționale, această clică demonică pe care el a demascat-o cu un curaj aproape nebunesc în toate formele și ipostazele acesteia. Ar fi de dorit ca cei care mai au un oarecare respect pentru valorile autentice ale poporului român (popor în care îi includ și pe frații de dincolo de Prut) să creeze un fel de presiune publică prin care așa-zisele „autorități” de la Chișinău să manifeste măcar o minimă decență față de un Om care a modelat viețile și concepțiile a mii de semeni ai săi și care timp de decenii nu a făcut altceva decât să spună cu voce tare adevăruri pe care alții nu îndrăzneau nici să le șoptească.

Personal, îmi exprim respectul și recunoștința față de Iurie Roșca, pe care îl prețuiesc ca pe un frate, un mentor și un model de atitudine în fața provocărilor escatologice pe care le trăim în aceste vremuri.

București,

28 iunie 2024

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *