Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Incorect Politic
Iunie 23, 2024
Drăgaica sau Noaptea de Sânziene
Via Libertatea:
Ce înseamnă Drăgaica sau Sânzienele Numele de Sânziene provine de la zeița romană Santa Diana, patroana vânătorilor și a pădurilor. Totuși, Sânzienele sunt cunoscute și sub alte nume precum: Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. Semnificația acestei sărbători este una a iubirii și a fertilității.
În Ardeal, sărbătoarea este denumită Sânziene, în timp ce în Muntenia și Oltenia, sărbătoarea se numește Drăgaică. Sărbătoarea este anterioară creștinismului și a existat sub diferite nume și tradiții din întreaga lume. Sânzienele sau Drăgaica erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, reprezentări fitomorfe, referindu-se la florile de Sânziene, și divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Mircea Eliade este de părere că Sânzienele continuă un cult roman închinat zeiței Diana (Sanctae Dianae), venerată și pe teritoriul Daciei. În credința populară, spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forțe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac. RECOMANDĂRI Peste 2.000 de români trăiesc în mahalalele din Nantes, în cocioabe de lemn și tablă: „Avem bani să trăim, dar copiii noștri sunt analfabeți” Sânziana sau Drăgaica mai este numită și Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, în funcție de zona geografică a țării. Superstiții legate de Sânziene Sânzienele sau Drăgaica – superstiții Despre Sânziene se spune că intensifică parfumul florilor, măresc puterea tămăduitoare a plantelor de leac.
În plus, apără copiii de boli, cresc bobul grâului, sporesc rodul pământului, alungă grindina. Tot ele înmulțesc păsările cerului, aduc femeilor prunci frumoși, iar fetelor mari, ursitul. Sânzienele sau Drăgaica marchează mijlocul verii și e considerată și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone, fetele își fac coronițe din Sânziene, pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate.
Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea. RECOMANDĂRI Câte tone de pepeni trebuie să vândă un producător din Dăbuleni ca să-și trimită copilul la o școală bună? Întrebare pentru clasa de mijloc Gospodarii încearcă să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agață cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă, a doua zi, în coronițe este prins păr de la anumite animale sau puf/ pene de la păsări consideră că anul va fi bun mai ales pentru acestea. Florile culese în ziua de Sânziene sunt prinse în coronițe sau, legate în formă de cruce, sunt duse la biserică. Acolo sunt sfințite, apoi sunt păstrate pentru diverse practici magice.
De ce Drăgaica se mai numește și „Amuțitul Cucului” Sânzienele sau Drăgaica este o sărbătoare care mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă. Pentru a fi sănătoși și avea spor în muncă, la început de seceriș, oamenii se încing peste șale cu tulpini de cicoare. Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spală pe cap în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și femeile se scaldă în ape curgătoare. Iar pentru a se umple de fertilitate, femeile trebuie să se tăvălească dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice, de sărbătoarea Sânzienelor se aprind focuri în care se aruncă substanțe puternic mirositoare. Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate se pun flori mirositoare pe morminte. Sânzienele sau Drăgaica și solstițiul de vară. Tradiții populare La români, solstițiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, din 24 iunie.
Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului. Sânzienele sau Drăgaica – obiceiuri Obiceiurile și tradițiile de Sânziene sunt diverse și numeroase, în funcție de zona geografică a țării și influențele specifice regiunii. Aceste obiceiuri și tradiții se practică fie pentru bunul mers al treburilor, fie pentru a atrage norocul și belșugul, dar și pentru aflarea ursitei sau pentru grăbirea măritișului. Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere.
În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii. Coronițele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vară, în cazul în care erau găsite dimineața acoperite de rouă.
Florile culese de Sânziene, așezate sub pernă în noaptea de 23 spre 24 iunie, le puteau ajuta pe fete să își vadă în vis viitorul soț. Festivitatea este dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar în cete (de obicei în număr impar), cântă și dansează pe câmpuri în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul (23 spre 24 iunie).
Ele umblă pe pământ sau plutesc prin aer, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și vijelii. În mitologia română sunt cunoscute și sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Rusalii, Nagode, Vântoase, Zâne, Domnițe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului și încă multe altele în funcție de regiune. Sânzienelor le place să fie iubite. Se supără și pedepsesc dacă nu le iubești. Pot deveni la fel de rele și dușmănoase precum Ielele sau Rusaliile. Noaptea de Sânziene sau „noaptea în care se deschid cerurile” Sânzienele sau Drăgaica este o sărbătoare încărcată de semnificații și are conotații magice. La miezul nopții de Sânziene, în credința populară se deschid Cerurile. Despre Sânziene se știe că sunt zece tinere zeiţe, ce formează alaiul nupţial al zeiţei Sânziana (după numele din Transilvania, Banat, Oltenia, Maramureş sau Bucovina) sau Drăgaica (aşa cum e cunoscută în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei). Dansul lor ritualic e legat de simbolismul Soarelui şi marchează caracterul special al zilei celei mai lungi din an, invitaţie la bucurie. Nerespectându-i-se ziua, Sânziana (identificată cu Junona sau Diana, la romani, ori cu Hera sau Artemis, la greci), protectoare a fecundităţii şi prezenţă binefăcătoare altminteri, se răzbună, prin vârtejuri, grindină, vijelie, flori văduvite de miros, plante fără leac. Despre astfel de credințe scrie în „Comoara satelor”, Ion Ghinoiu. Aparent paradoxal, deşi fiinţe diurne, Sânzienele îşi încing hora-ritual noaptea, înaintea zilei de 24 iunie.
E Noaptea de Sânziene, noaptea când, tot conform credinţei populare, „se deschid Cerurile”. Această temă este exploatată în literatura fantastică de la noi de Mircea Eliade. De Sânziene au loc bâlciuri și iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Printre cele mai renumite târguri se numără cele de la Buzău, Focșani, Câmpulung Muscel, Buda, din județul Vrancea, Ipatesti, județul Olt, Pitești, Cărbunești, județul Olt, Giurgeni, județul Ialomița, Broșteni, județul Mehedinți, și, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina. Sub aspect religios, în ziua de 24 iunie, în Bucovina se sărbătorește cu mare fast Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În această zi se adună mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moaștelor Sfântului Ioan.
Săptămâna Rusaliilor, care „umblă printre oameni“…
(după volumul „Magia şi Fiinţele Fantastice din Arhaicul Românesc“)
–
«Rusaliile sunt cvasi-identificate cu Ielele. Totuşi, spre deosebire de Iele, Rusaliile umblă pe pământ numai în anumite momente, îndeosebi în Săptămâna Rusaliilor. Ele sunt în general descrise fie ca bătrâne, urâte şi gârbovite de bătrâneţe, fie ca trei ţigănci, în timp ce Ielele sunt tinere şi frumoase, ademenind lumea cu frumuseţea şi glasul lor. Dar chiar şi Rusaliile se mai pot înfăţişa uneori ca nişte Zâne tinere. În afară de Săptâmâna Rusaliilor, Rusaliile mai umblă pe pământ şi în ziua de Todorusale sau Sfredelul Rusaliilor, care este într-o zi de miercuri (în prima miercuri după Duminica Sfintei Învieri a Domnului), cu 24 de zile înainte de Duminica Rusaliilor. În Valahia i se zicea zilei acesteia Strat de Rusalii, în Bucovina numai Rusalii (Romul Vuia, Originea jocului de Căluşari, iar în Moldova Strada Rusaliilor (Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol III).
După credinţa românilor din Banat, Rusaliile au fost la început şapte surori, fete curate şi nemăritate, pe care Dumnezeu, pentru că au fost aşa de curate şi plăcute le-a prefăcut pe toate în Zâne. Ele nu vor muri niciodată şi, ca Zâne, umblă „ziua şi noaptea printre oameni, însă lumea nu le vede, pentru că e prea stricată şi încărcată cu tot felul de păcate şi fărădelegi“ (S. Fl. Marian, op. citat). Oricum, ele nu umblă printre oameni decât numai cinci săptămâni, adică până la Rusitori. În prima zi în care vin ele, de Sfredelul Rusaliilor sau Todorusalele, Rusaliile se întâlnesc cu Sân-Toaderii, care sunt Feţi-Frumoşi, de aici venind şi numele compus, de Todor-Rusale.
Rusaliile, de bucurie că s-au întâlnit cu fraţii lor, le dăruiesc Sân-Toaderilor, în noaptea de Todorusale, câte un buchet făcut din Dumbravnic (Melitis melissophylum), mai ales din vârful acestuia, pe care îl rup, astfel că în ziua de Todorusale, Dumbravnicul nu mai are nici vârf, nici miros. Şi nici o altă plantă de leac nu mai este bună de la această dată. S. Fl. Marian, op. citat.
În Banat, românii hăuliţi (adică „luaţi de Hale“ – de Iele -, atinşi de Vântoase la mâini, la picioare, la cap; au obiceiul ca în noaptea de Sfredelul Rusaliilor (Todorusale) să se culce în aer liber, în câmp, între florile numite Frăsinică, spre a se vindeca, iar dimineaţa, când se scoală, observă că Halele au luat vârful Frăsinicăi (aromânii înţeleg prin „luat de Hale“ suferinţa de care suferă cineva când, periodic, aiurează, după care cel suferind „vorbeşte cu morţii“, cf. P. Papahagi). În aceeaşi zi, româncele din Moldova voind să aibă ierburi de leac, se scoală dis-de-dimineaţă, se spală, se îmbracă curat şi se duc să adune ierburile ce le ştiu de leac, căci, după acest moment, «le chişcă Ielele» si nu mai sunt bune de leac. Tot atunci însă, preventiv, culeg Pelin (Artemisia absinthium) cu care umblă toată ziua la brâu, „să se apere de Iele (S. Fl. Marian, op. citat). De la această dată, vreme de 9 săptămâni, plantele medicinale nu mai sunt culese (sau, în alte părţi, de la Duminica Rusaliilor). Spre a se apăra de mânia Rusaliilor există obiceiul ca, în ajunul zilei lor, să se pună Pelin sub căpătâiul patului şi să se poarte a doua zi Pelinul la brâu (Vasile Alecsandri, Poezii popolare ale românilor. 1866 pag. 194). Tot la brâu, sau în sân, spre a împiedica vătămarea de către Rusalii, se poartă Bozul, numit şi Socul mic (Sambucus ebulus) şi Leuşteanul. (S. Mangiuca, op citat).
În Săptămâna Rusaliilor nu se munceşte, căci în zilele consacrate lor, ele zboară prin văzduh, cântă şi joacă pe la fântâni, pe la cruci, pe la răspântii, prin poieni, iar pe cine prind că lucrează se răzbună schilodindu-l, scoţându-i ochii, asurzindu-l sau înnebunindu-l. Sunt descrise ca purtând în mâini nişte unelte tăioase şi frigări ascuţite cu care vatămă oamenii. O relatare culeasă în Basarabia, arată că un bărbat cu femeia sa s-au dus la prăşit în Lunea Rusaliilor (Lunea din Săptămâna Rusaliilor). După amiaza bărbatul s-a culcat la câmp şi, dormind, i s-au arătat Rusaliile în vis, ca trei femei îmbrăcate complet în alb care l-au târât într-un joc nebunesc, întinzându-l şi trântindu-l până ce l-au trezit. Speriat, bărbatul şi-a luat soţia şi au părăsit degrabă locul. (P. V. Ştefănucă, Folclor din judeţul Lăpuşna, în Folclor şi tradiţii populare, Chişinău 1991, vol I pag. 131).
Tot în Basarabia se arată că cea mai periculoasă zi din Săptămâna Rusaliilor este Miercurea, când este Zbuciumul Rusaliilor, zi în care nu se lucrează de loc. În satul Ialoveni sătenii spun că un om s-a dus la prăşit pe deal, în ziua de Zbuiumul Rusaliilor. Seara a fost adus legat în sat, căci fusese „zbuciumat“ de către Rusalii. A zăcut un an, după care a murit (P. V. Ştefănucă, op. citat).
Trebuie subliniat că poporul le consideră, ca şi pe Iele, ca fiind fiicele lui Rusalim Împărat (numit şi Iraclie sau, mai cu seamă, Ivantie – Marcel Olinescu, Mitologie Românească. Bucureşti 1944), Rusalim fiind prescurtarea Ierusalimului. În variantele româneşti ale epopeei populare Alexăndria (ce descrie aventurile legendare ale lui Alexandru Macedon), se spune că Alexandru ajunge într-un tărâm transcendent, al vieţii fără de moarte. De regulă, tradiţiile româneşti numesc acest loc tainic «Ostrovul Blajinilor». Aşa se face că, atunci când s-a răspândit Alexăndria în Ţările Româneşti, conţinea interpolări specifice poporului român, privind obiceiuri, datini, credinţe, elemente supranaturale şi tradiţii mitologice româneşti de circulaţie orală. Astfel, într-unul dintre cele mai vechi manuscrise ale Alexăndriei (manuscrisul român 869, aflat la Biblioteca Academiei Române, nr. 1790.la fila 52) găsim o miniatură intitulată „Alexandru şi împăratul Ivantie în Ostrovul Blajinilor“. Imaginea degajă un aspect paradisiac. Pe un fond de tonalităţii de verde se detaşează figura lui Alexandru aducând ofrande, a lui Ivantie (Rusalim) Împărat şi a câteva personaje feminine nude. Acestea sunt fetele împăratului Ostrovului Blajinilor, Rusaliile. Este remarcabil cum intuiţia populară a identificat acea Şamballa vizitată de Alexandru Macedon cu Ostrovul Blajinilor (al daco-romanilor) şi cu Ierusalimul ceresc (Rusalim). Putem concluziona, deci, că Rusaliile sunt Zâne ce vin din Ţara tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte, ca şi Ielele.
În toată ţara, Sâmbăta Rusaliilor (Sâmbăta dinaintea Duminicii Rusaliilor) este asimilată unei Sâmbete a Moşilor („Sâmbăta morţilor“ sau „Sâmbăta morţască“), fiind foarte cunoscută sub numele de Moşii de vară, în Basarbia făcându-se în această zi pomeni cu lapte şi mâncare (în unele locuri se dă şi o creangă de Trandafir). De Sâmbăta Rusaliilor se pun pe jos prin casă, prin tindă ierburi (Simburel – probabil Anagallis caerulea, Corovatici – Salvia nemorosa sau Verbascum nigrum, thapsus, philomoides, Nuc, iarbă), iar la streşini şi pe stâlpii casei se agaţă crengi şi frunze de Plop, de Stejar, de Frasin, de Tei sau de Nuc. Sunt lăsate astfel o săptămână, iar luni dimineaţa, după Săptămâna Rusaliilor, înainte de a răsări soarele, sunt strânse şi sunt duse, şi ierburile şi crengile, la o fântână unde se toarnă peste ele două găleţi de apă, „să iasă Rusaliili, să să ducă din sat odată cu cireada [de vite]“. În Sâmbăta Rusaliilor se curăţă izvoarele, când dă ajutor fiecare gospodar, la fântâna de unde ia apă. La Corcmaz (Basarabia), curăţirea izvoarelor se face cu mare procesiune religioasă, în scop exorcizor. Preotul ortodox sfinţeste apa la una dintre fântâni şi de aici trece în fruntea procesiunii pe la toate celelalte fântâni din sat, unde citeşte câteva rugăciuni scurte şi stropeşte izvorul cu apă sfinţită (P.V.Ştefănucă, Folclor şi tradiţii populare. Chişinău 1991 vol I – Folclor din judeţul Lăpuşna şi Cercetări folclorice pe valea Nistrului-de-Jos).
În Valea Timocului (în Banat), cu numele de „Rusalii“ (sau Rusale) sunt desemnate româncele care, în primele trei zile ale Săptămânii Rusaliilor, cad în stări de tip mediumnic, numite „Căderea Rusaliilor“. Cei cuprinşi de „Căderea Rusaliilor“ par a fi „posedaţi“, ei cad într-un fel de leşin însoţit de o stare de „transă para-extatică“, după cum se exprima Mircea Eliade.
Până şi în Basarabia se ştie despre cei „Luaţi de Rusalii“, că „gicesc“, adică îţi spun ce urmează să ţi se întâmple, după cum relata bătrâna Varvara Pamfil din Cioburciu (în P.V. Ştefănucă, Cercetări folclorice pe Valea Nistrului-de-Jos, capitolul Obiceiurile).
Aceste „Căderi ale Rusaliilor“ au fost semnalate şi cercetate la românii din regiunea Timocului (în cuprinsul Serbiei). Astfel, în anul 1902, a fost identificată o femeie de vreo patruzeci de ani, pe nume Dochia, „care din copilărie devine Rusalie la sărbătoarea Rusaliilor, şi care a început prin a cădea în extaz în zile de mari sărbători, devenind apoi vrăjitoare. La marile sărbători[…] prezice soarta şi prescrie medicamente pentru orice fel de boli. Se zice că face aceasta fără să ceară plată“ (cf. Tih. Georgevici, Kraz Nase Rumune / Printre românii noştri, citat de Mircea Eliade într-un studiu asupra „Căderii Rusaliilor“ din De Zalmoxis á Gengis-Khan, Paris 1970; textul sârbesc, ca şi cele ce urmează, au fost traduse în limba franceză în Octavian Buhociu, Le Folklore roumain de Printemps – These principale de Doctorat en Lettres, Université de Paris, Faculté des Lettres, 1957; Textul a fost publicat şi în română, ulterior plecării din ţară a lui Mircea Eliade, în 1943, în culegerea de texte în trei volume ale lui C.Constante & A.Golopenţia, Românii din Timoc).
Despre o altă asemenea Rusalie se relata că, fiind în starea de „transă“ prezicea bolile, răspunzând la întrebările care i se puneau. „De aceea, mulţi oameni veneau la ea, din satul ei şi din satele vecine, şi ea le răspundea la întrebări şi le dădea sfaturi. Adesea, dacă un obiect era furat, dacă cineva era bolnav sau cuiva i se întâmplase o nenorocire, se duceau la această femeie ca să-i ceară sfatul“ (op. citat).
Iată cum s-a consemnat acest fenomen. În Duminica Rusaliilor, anumite femei, tinere sau bătrâne, chiar şi unii copii, încep să leşine. În prima zi, cam pe la ora trei după amiaza, a doua zi, în jurul prânzului, ziua următoare cam pe la ora nouă dimineaţa şi continuă aşa până la căderea nopţii. Înainte de a leşina o femeie începe să tremure, se culcă la pământ şi începe să se agite şi să se lovească cu mâinile. Un cercetător care a asistat în aceleaşi locuri la „Căderea Rusaliilor“, în anii 1938 şi 1939, relata că „pretutindeni Rusaliile năpădite de duh vorbesc în limbi străine“, iar lumea le ascultă încredinţată că pot prevedea viitorul (G. A. Kupers, Rosalienfest und Trancetänze).
Existenţa la români a unor persoane posedate de duhuri şi care, prin stările mediumnice în care intră, pot fi consultate oracular sau medical, a fost observată şi în prima jumătate a secolului al XVII-lea de către misionarul catolic Marcus Bandinus (V. A. Urechia, Codex Bandinus. Bucureşti 1895). Tot aşa cum există credinţa că bolile pot fi provocate de vrăjmaşi nevăzuţi, de duhuri, se crede că vracii pot apela pentru vindecarea bolilor la aceleaşi duhuri, sau la altele. Vorbind despre incantatores şi incantatrices din Moldova (care practicau arta incantaţiilor magice şi a vrăjilor), Bandinus arăta că i-a văzut schimbându-se la faţă, tremurând mai întâi din mâini şi din picioare, apoi, căzând la pământ, din tot corpul, după care rămâneau ca morţi timp de o oră (uneori chiar patru). Când se trezeau, ei îşi povesteau visele ca pe nişte oracole („Foarte probabil, anumite vise descriau călătoria sufletului magicianului în timp ce corpul lui zăcea ca mort“ – Mircea Eliade, „Şamanism“ la români?“).
„Când cineva pierde un obiect sau se îmbolnăveşte – spunea Bandinus -, se adresează acestor incantatores.“
Legat de „Căderea Rusaliilor“ există datina unui întreg ritual de trezire a Rusaliei, care are elemente şi unele funcţii analoge cu ale dansului Căluşului. Astfel, în jurul Rusaliei căzute la pământ, în leşin, se formează un grup de dansatori şi dansatoare condus de un bărbat „impunător“, timp în care alţi participanţi cântă din diferite instrumente. Conducătorul dansatorilor, care ţine în mână un cuţit şi anumite plante: Pelin, Usturoi şi Muşeţel, face o cruce cu cuţitul asupra Rusaliei căzute, apoi toţi participanţii încep să danseze, acompaniaţi de un cimpoi, făcând o horă în jurul ei, horă care se învârte de trei ori în sensul acelor de ceas, apoi în sens invers. În timp ce dansează ei strigă: „Hop, hop, hop, aşa, aşa/ şi-ncă-o dată tot aşa“. La un moment dat, cel ce conduce dansul ia femeia de subsori şi traversează cu ea un râu. În timp ce ceilalţi dansează, conducătorul ritualului ia un pic de apă din râu, un pic de Pelin şi un pic de Usturoi, le amestecă în gură şi le scuipă în gura şi pe faţa femeii, probabil pentru a determina duhul Rusaliei să îi părăsească trupul, aşa cum procedează şi căluşarul în ritul Căluşului. Îi dă apoi femeii de două ori un pic de apă pe vârful cuţitului, o spală şi o aşează acolo unde căzuse, după care ea se scoală singură şi începe să danseze, ca şi cum nimic nu i s-ar fi întâmplat. (În volumul Mătrăguna – o etnobotanică magică românească, alături de virtuţile psiho-magice ale mai multor plante întrebuinţate de români, atât Pelinului, cât şi Usturoiului, li se acordă un important spaţiu.)“»
Va salut,
La o cautare cu google lens, imaginea pare a fi luata de la un festival ucrainean / 6 iulie 2018.
In rest, articolul este placut. Bine punctat comentariul domnului Cornel-Dan Niculae.
Numai bine!
https://www.123rf.com/photo_59299112_kiev-ukraine-july-06-slavic-celebrations-of-ivana-kupala-young-people-jump-over-the-flames-of-bonfir.html
KYIV, UKRAINE – JULY 6, 2018: Young woman jumps over the flames of bonfire during the traditional Slavic celebration of Ivana Kupala holiday in Pirogo
https://www.alamy.com/kyiv-ukraine-july-6-2018-young-woman-jumps-over-the-flames-of-bonfire-during-the-traditional-slavic-celebration-of-ivana-kupala-holiday-in-pirogo-image211495811.html