“Lângă Căpitan”, Memoriile legionarului Stelian Stănicel (4)

Calin Kasper
Incorect Politic
Mai 19, 2024

“Lângă Căpitan”, Memoriile legionarului Stelian Stănicel (4)

 

Corespondenţa “confidenţială”. Romantismul unei doamne

 

În primele zile de lucru ezitam să deschid corespondenţa marcată cu: “personal”, “confidenţial”, sau “strict personal” — “Deschide tot ce vine, îmi spune Căpitanul, eu nu am secrete. De nu poţi rezolva singur, întreabă-l pe Horodniceanu şi dacă nu găsiţi răspuns, să mă întrebaţi şi pe mine”. Cu timpul m-am obişnuit şi rezolvam singur marea majoritate a corespondenţei. Dimineaţa, când venea la lucru, ne întreba: “E ceva deosebit?” — “Nimic deosebit, Căpitane”, şi pleca în inspecţie la clădirea ce se construia alături, la cantină, la consumul legionar şi apoi se întorcea la birou. Când era asteptat de curierii din provincie care veneau dis-de-dimineaţă, mai intâiu termina cu ei şi apoi îşi vedea de alte probleme. Când era ceva urgent, ştiam unde să-l găsim.

O singură dată am fost într-o mare încurcătură. Un şofer îmbrăcat în uniformă elegantă a adus o scrisoare sigilată “Strict-personal-confidenţial”, cu indicaţia de a fi înmânată personal Căpitanului. Horodniceanu nu era în apropiere ca să ne consultăm. Ce să fac? După instrucţiunile primite, am deschis-o. O doamnă, care voia să doneze maşini de cusut pentru atelierul de croitorie, doria ca a doua zi să-l vadă pe Căpitan la dânsa acasă şi la o anumită oră.

Mi s-a înroşit obrazul şi aveam impresia că intru în pământ. De lipit nu puteam s-o mai lipesc. Am pus-o în sertar şi am aşteptat. Când a venit Căpitanul, i-am arătat-o. Scrisoarea începea: “Făt Frumos, Te aştept la ora 8 seara [. . .] ca să discutăm donaţia celor 12 maşini de cusut [. . .]. Să vii singur […]. Am să mă uit dela fereastră şi deschid uşa. Sunt singură [. . .]”. Era soţia unui funcţionar superior dela Compania de Gaz şi Electricitate. Când şi-a ridicat ochii de pe scrisoare, Căpitanul a stat o clipă şi s-a uitat la mine. “Mâine dimineaţă să-mi aduci aminte de această scrisoare, să vedem ce facem”. A doua zi m-a trimis cu Ilarie, şoferul Căpitanului, la respectiva doamnă, ca să-l scuz că nu poate să meargă, pentrucă are probleme importante, dar dacă doamna doreşte, poate să vie oricând la sediu, ca să-l vadă şi să stea de vorbă cu dânsul. “Te duci cu Ilarie. Să ai o ţinută elegantă şi impecabilă, fără să laşi nici cea mai mici umbră de bănuială că ştii despre ce e vorba”.

Doamna a deschis uşa apartamentului. Când şi-a dat seama că eu nu sunt Corneliu Codreanu, a avut un moment de ezitare. — “M-a trimis domnul Codreanu să vă comunic că e foarte ocupat şi, dacă doriţi, puteţi veni cu noi la sediu”. A venit cu noi, l-a văzut pe Căpitan, a făcut donaţia şi, de atunci, a fost cea mai devotată prietenă a Mişcării, iar mai târziu, împreuni cu bărbatul ei, au suferit din cauza persecuţiunilor în vremea de prigoană. Romantismul acestei doamne s-a transformat în admiraţie pentru Căpitan şi Mişcare.

 

Câteva episoade interesante

 

Altă dată şi-au anunţat vizita fostul Primar al Capitalei, Dem. Dobrescu, şi D.R. Ioaniţescu, fost ministru naţional-ţărănesc. Căpitanul i-a primit cu toată amabilitatea. La un moment dat, Dem. Dobrescu, care fuma o ţigare de foi, s-a simţit jenat să fumeze în faţa Căpitanului. A stins ţigarea discret în mână şi a băgat-o în buzunar. Am observat scena, dar era prea târziu să-i ofer o scrumieră. M-am bucurat că bietul om şi-a dat seama că e mai bine să-ţi arzi degetele decât să laşi nereparat un gest de neatenţie faţă de o persoană impunătoare cum era Şeful Mişcării Legionare.

Studentul Bălănescu era şi reporter la ziarul Universul. Venea des pe Ia sediu. Odată i-a spus Căpitanul să nu mai vie. Bălănescu a ieşit afară plângând. – “Omul acesta are ochii lui Vernichescu care odată ne-a trădat”. I-am raportat Căpitanului că Bălănescu a plecat plângând.

— “Adu-l înapoi. Poate că am făcut un păcat şi l-am nedreptăţit. Se poate să fie un om corect faţă de noi”. — A venit Bălănescu. Timp de două ore a stat lângă Căpitan şi a plecat fericit. Mai târziu a murit în timpul prigoanei, în credinţa legionară.

Pentru că nu şi-a ţinut promisiunea dată faţă de o camaradă legionară, doctorul Veselovschi a fost pedepsit de Căpitan să meargă pe jos de la Bucureşti la Cluj şi, în trecere, să se prezinte pe la garnizoanele locale. După două săptămâni a ajuns la Cluj. S-a prezentat lui Ion Banea fericit că şi-a ispăşit greşeala şi a executat pedeapsa.

Odată i-a trimis vorbă lui Mihai Polihroniade că i-a ridicat comanda dela conducerea Capitalei, fără să-i dea nici o explicaţie. După câteva zile Polihroniade a venit pe la sediu. Căpitanul l-a întrebat de ce nu cere explicaţii sau de ce nu protestează. — “N-am de ce să protestez, Căpitane. Poate ştiţi ce nu ştiu eu şi am primit pedeapsa”. — “Nu e nici o pedeapsă şi n-ai fost suspendat. Ţi-am trimis vorbă că eşti suspendat ca să văd cum reacţionezi”, i-a răspuns Căpitanul.

Eu nu eram dactilograf de meserie, dar băteam destul de bine la maşina de scris. Circulările şi corespondenţa le scria de mână şi mi le dădea să le bat la maşină. Eram aşa de nefericit când făceam o greşeală sau uitam o virgulă. Mi le dădea înapoi şi dojenitor imi atrăgea atenţia că tot ce iese de la masa lui trebuie să aibă o formă perfectă.

Cele de mai sus sunt numai câteva exemple de felul cum ştia Căpitanul să facă educaţie oamenilor.

 

Decemvirii Ia Jilava, în 1936 şi 1937

 

Decemvirii Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ştefan Curcă, Ion Pele, Ion State Grigore, lon Atanasiu, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, condamnaţi la munci silnice pe viaţă şi Ştefan Georgescu cu Ion Trandafir, condamnaţi la câte 10 ani de muncă silnică, îşi ispăşeau pedepsele la închisoarea dela Jilava, la circa 40 de kilometri de Bucureşti. Pentru că autorităţile închisorii, rudele şi decemvirii să nu aibă animozităţi sau neplăceri care să dea naştere la conflicte, Căpitanul mi-a încredinţat sarcina de intermediar. De două ori pe săptămână rudele puteau să le aducă alimente sau îmbrăcăminte. Totul mergea fără conflicte şi fără reclamaţii. Decemvirii erau trataţi conform regulamentului închisorii, fără abuzuri şi fără favoritisme. Toţi erau fericiţi că le puteam uşura, pe cât era posibil, tragica lor situaţie în cazematele dela Jilava.

Câţiva dintre gardieni (poate că şi ei erau legionari) au plănuit să le aranjeze anumite înlesniri. Au mers până a le oferi odată pe săptămână atunci când ei erau de pază la câte doi sau trei pe rând, o evadare de câteva ore în timpul nopţii. Când mi-a comunicat Caratănase acest lucru nu mi-a venit să cred. L-am intrebat şi pe Bozântan. Mi-a confirmat că ei au toată încrederea în cei din gardă şi încrederea este reciprocă, pentru că ei se întorceau în închisoare la ora exactă, înainte ca acei gardieni să se schimbe din gardă. Am raportat Căpitanului care, la început, nu a fost de părere, pentru motivul că s-ar putea auzi, dar mai târziu nu s-a opus, cu condiţia ca aceste vizite în afara închisorii să fie făcute cu cea mai mare discreţie.

Dorinţa Decemvirilor era să treacă noaptea pe la sediu, sau pe la Casa Verde: să-l vadă măcar de departe, pe Căpitan, dacă e posibil, şi apoi să se întoarcă “fericiţi” înapoi la închisoare. Cu ajutorul unui şofer de mare credinţă din corpul muncitoresc am aranjat aceste plimbări nocturne. Câte doi sau trei, odată pe săptămână, aşteptau la câteva sute de metri de zidurile Jilavei. Maşina cu farurile stinse se apropia, ei se urcau şi plecau pentru câteva ceasuri prin oraş, pe străzile cunoscute şi dorite de ei, pe la Universitatea unde studiaseră, pe lângă casele familiilor sau prietenilor, pe la sediul din Gutenberg şi pe lângă Casa Verde. Această operaţie a durat luni de zile.

Într-o seară, prin luna aprilie 1937, Căpitanul m-a întrebat câţi scot odată. I-am răspuns că nu mai mulţi de trei. — “În noaptea asta am să stau până târziu şi am să caut să fiu singur. Aş vrea să-i văd pe Caratănase şi pe Bozântan. Mi-e dor de ei”. Eu l-am luat şi pe Ion State Grigore. Nu le-am spus nimic şi ne-am dus direct la sediu. Întâlnirea a fost emoţionantă. Abia mi-am putut stăpâni lacrimile de bucurie. Târziu noaptea, Căpitanul i-a plimbat prin construcţia care se ridica la sediu şi de sus de pe ultimul planşeu s-a despărţit de ei.

Le-a dat curaj, îmbărbătare şi speranţa că poate nu va trece mult şi neamul românesc o să le înţeleagă gestul şi jertfa lor de întemniţaţi. Pedepsirea trădătorului Stelescu de către Decemviri a fost înţeleasă de Căpitan şi de tineretul ţării. Poate că în adâncul sufletului, considerând linia creştină naţională şi de pedeapsă a trădării, fapta avea numai circumstanţe atenuante. Pedepsind trădarea, Decemvirii au circumscris-o, dând un exemplu şi un avertisment zguduitor pentru viitor, ca astfel mişeii care ar mai îndrăzni să se pună de-a curmezişul unui destin naţional, să ştie că Neamul a crescut şi fii care să-i stea de veghe.

 

Asociaţia “Prietenii Legiunii”

 

În anul 1937, pentru ca să ferească de neplăceri un număr mare de personalităţi, care nu puteau să fie încadrate în cuiburi sau să fie expuse cu numele şi poziţiile lor, în armată, în învăţământ sau în funcţiunile ce ocupau la Stat, Căpitanul a înfiinţat Asociaţia Prietenilor Legiunii. Numele lor era cunoscut numai de câteva persoane.

Fiecare avea un număr pentru identificare. Comitetul de legătură era format din: Ing. Eugen Ionică, Dna. E. Sturza şi preotul Duminică Ionescu pentru Bucureşti; Profesorii universitari D. Găzdaru, C. Şumuleanu şi Traian Brăileanu pentru Iaşi şi Moldova; Ion Banea pentru Ardeal.

Personalităţile aderente rămâneau necunoscute autorităţilor şi chiar legionarilor, dar puteau să ajute discret prin persoanele de legătură, cu prestigiul lor moral şi cu posibilităţile materiale. Criteriul după care erau primiţi în asociaţie consista în integritate şi corectitudine în viaţa profesională şi publică precum şi, în special, dragoste pentru Mişcare şi Neam. În vremea guvernării Antonescu din 1940 unii dintre ei au avut funcţiuni importante în conducerea statului legionar. Aşa, de ex., Mihail Sturza a fost Ministru de Exteme, generalul Petrovicescu, fost procuror general in procesul cu Duca în 1934, Ministru de Interne; generalul Dona prefect de poliţie în Bucureşti; Prof. Univ. Traian Brăileanu, ministru la instrucţiunea publică; Nichifor Crainic la Radio Bucuresti, etc.

 

Corpul legionar al foştilor militari

 

In legătură cu constituirea acestui corp mă limitez în a reproduce Circulara Nr. 133:

“Organizarea statului pe baza categoriilor sociale pare că începe să se impună prin natura lucrurilor. Astăzi ne vedem siliţi de realitate să constituim, sau mai bine zis, să consfinţim, existenţa unui nou corp în cadrul Mişcării Legionare: Corpul legionar al foştilor militari. Este vorba de acei oameni care au avut ca meserie în viaţă pe aceea a armelor şi care, părăsind-o cu onoare, inţeleg să-şi închine, în linia de luptă legionară, şi restul de puteri aceleiaşi Patrii, pe care au servit-o cu credinţă.

Corpul legionar al foştilor militari are două secţiuni:

Secţia B: Plutonieri. reangajaţi, subofiţeri.

Secria A: Ofiţeri.

Aceste doui secţiuni au fiecare câte două categorii:

1. Foşti în război.
2. Proveniţi de după război.

Merită onoare aparte şi recunoştinţa generaţiilor ce vin după ei toţi acei cărora le-a dat Dumnezeu misiunea sfântă de a creea România Mare, intrând în botezul de foc şi conducând naţiunea română la luptă şi la izbândă .

Toţi foştii militari din toată România, aflători în Mişcarea Legionară, se constituesc deci, începând de astăzi, într-un corp aparte. Corpul va fi condus de un şef, având două ajutoare: unul pentru ofiţeri, altul pentru reangajaţi. După principiul legionar, conducerea se va schimba în fiecare an. Misiunea acestui corp este de a strânge în jurul său şi a organiza pe toţi foştii ostaşi din România, constituind din ei o forţă în serviciul biruinţei Tării legionare şi-n acelaşi timp o forţă educativă pentru tineretul ce se ridică, corpul acesta fiind icoana vie a vitejiei, a abnegaţiei, a devotamentului şi a spiritului de ordine. Provizoriu, până la organizarea corpului, ia comanda domnul colonel Stănescu Constantin.

Mă închin cu respect în faţa noului corp legionar şi-i urez biruinţi”.

Bucureşti, 4 Februarie 1938.

Corneliu Zelea Codreanu