Incorect Politic
Martie 15, 2024
Poezii populare în lumina etnografiei – Ernest Bernea
Poezii populare în lumina etnografiei. Autor, Ernest Bernea. Editura Minerva, 1976, 161 p.
Difuzăm opera lui Ernest Bernea, disponibilă gratuit la: https://archive.org/details/bernea/page/n37/mode/2up
Datinile şi obiceiurile pe care ni le prezintă satul nostru tradiţional aparţin unui trecut variabil ca distanţă, unui trecut mai apropiat sau mai îndepărtat şi nu rareori foarte îndepărtat. Aşa cum ele se prezintă observaţiei noastre directe, datinile şi obiceiurile apar ca fapte ce aparţin unui complex de fenomene, ceea ce constituie, aşa cum le-am numit şi altădată , o adevărată civilizaţie la nivel etnografic.
Expresia a putut produce oarecare nedumeriri încă de la început, dar în etnografie şi etnologie ea intervine deseori pentru a defini ceea ce spiritul popoarelor a obiectivat, indiferent de stadiul de evoluţie în care ele s-au aflat.