Cornel-Dan Niculae
Incorect Politic
Ianuarie 19, 2024
Trântirea României din 1989, Revoluţie sau Retrovoluţie? Coen Stork, „agenturile“ şi opoziţia maghiară din România (II)
Externiştii Structurii au predat România şi ocultei Le Cercle
Şi episodul înscrierii României în oculta Le Cercle a avut loc pe mâna lor. Sora lui Sergiu Celac era, cum am văzut, parte din agenţii lui Coen Stork, aşa că el, un iudeo-găgăuț, ajunge din 27 decembrie 1989, imediat după împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu, în guvernul Petre Roman-Neulander, ca ministru de Externe al României, apoi în 1990 este numit ambasador la Londra, unde este recrutat de oculta Le Cercle, cunoscută şi ca The Pinay Circle şi descrisă drept „clubul occidental ultrasecret şi exclusiv al politicienilor şi personalităţilor exponenţiale, al eminenţelor cenuşii din arena politică mondială“.
Serviciile secrete occidentale sunt asociate în organizaţia privată Le Cercle într-un mod care nu are nici o legătură cu legislaţia ţărilor lor. Totodată, „Cercle Violet – cum i se mai spune – este o aripă conspirativă a organizaţiei internaţionale Bilderberg“, fapt susţinut şi de investigatorul counterintelligence Robert Eringer, care arăta în lucrarea sa Global Manipulators[1] că, în timp ce organizaţia Bilderberg fixează politica „Noii Ordini Mondiale“, fiind mai mult un grup de discuţii, Le Cercle intervine în transpunerea acestei politici prin „acţiuni directe“.
Şi Le Cercle şi gruparea Bilderberg au avut în spate de la început clanul financiar Rothschild atât prin participare directă, cât şi prin oamenii de bază ai familiei, precum Norman Lamont, preşedinte al Le Cercle între 1996 şi 2008 şi, totodată, director la compania N.M. Rothschild & Sons şi preşedintele camerei bilaterale de comerţ britanico-române, „British Romanian Chamber of Commerce“ din Londra.
Le Cercle a pătruns în structurile de stat din România în 1995 prin întrunirea organizaţiei la Bucureşti cu contribuţia recruţilor ei, Sergiu Celac, care a devenit membru al Le Cercle la Londra, şi Ioan Mircea Paşcu, unul din externiştii „Structurii“ acoperită în C.F.S.N. şi, apoi, în alte forme politice, de stat (Administraţia prezidenţială, Ministerul Apărării) ori în interiorul Ș.N.S.P.A.[2]
Preluarea României de către Le Cercle în 1995 este prezentată şi în lucrarea generalului S.R.I. (r.) Aurel I. Rogojan, Fereastra serviciilor secrete, 2011, şi insinuată şi în referatul lui Paşcu, „Extinderea N.A.T.O.: Cazul României. Raport Personal“, din 2007:
„Pe 25 martie 1995, se primea la Ministerul Apărării, pe adresa ministrului Tinca, o adresă din partea M.A.E., semnată de şeful de cabinet al ministrului Meleşcanu, dl. Mircea Geoană, în care se spunea: «Vă informăm că în perioada 6-9 aprilie a.c., va avea loc la Bucureşti reuniunea de primăvară a grupului ‘Le Cercle’, grup informal de discuţie/reflecţie, care reuneşte personalităţi politice şi din lumea afacerilor din numeroase ţări. Grupul a fost fondat în 1952 de fostul prim ministru al Franţei, Antoine Pinay.» Îmi aduc aminte că, la masa oficială oferită la Cotroceni de preşedintele Iliescu în onoarea participanţilor (grupul se bucura de reputaţia unei influenţe oculte însemnate, inclusiv datorită prezenţei în rândurile sale a unor oameni legaţi de serviciile de informaţii), profitam de ocazie pentru a pune în circulaţie, cu concursul ad hoc al ministrului Meleşcanu, a unei idei noi în planul dezbaterii privind extinderea N.A.T.O….“ (Ioan Mircea Paşcu).
Coen Stork, „agenturile“ şi opoziţia maghiară din România
La 17 martie 1989, Gh. Roşu, şef al Direcţiei Relaţii II a M.A.E., l-a chemat pe Coen Stork la minister şi i-a reproşat că Olanda s-a asociat, în calitate de coautor, la rezoluţia denigratoare la adresa României iniţiată de Suedia la Comisia de la Geneva privind drepturile omului (United Nations Commission on Human Rights).
Totodată, Roşu i-a reproşat lui Stork că „autorităţile olandeze tolerează organizarea de acţiuni antiromâneşti, cu un profund caracter revizionist, inclusiv în faţa Ambasadei R. S. România la Haga, în cadrul cărora sunt scandate lozinci şi slogane ale reacţiunii maghiare, Olanda trebuie să ştie că agitarea unor astfel de probleme – ale naţionalităţilor conlocuitoare – au fost folosite de forţele revizioniste înaintea celui de-al doilea război mondial în scopul de a pregăti acţiuni agresive de ocupare şi dezmembrare a unor state…“.
Dar în afara disidenţilor iudeo-români de la Bucureşti sau Cluj, maghiarii erau de bază pentru acţiunile lui Stork la Bucureşti.
Până şi unul dintre jurnaliştii olandezi folosiţi de Stork pentru denunţarea regimului Ceauşescu, era, de fapt, maghiar. Iată, în acest sens, ce raporta Securitatea:
„În perioada 31 mai-6 iunie a.c. [1989], s-a aflat în ţară ca turist individual ziaristul olandez de naţionalitate maghiară Varga Van Kieed Sandor, care a contactat cetăţeni români pe care i-a instigat la acţiuni potrivnice statului. După avertizarea sa de către organele de stat, ambasadorul olandez i-a oferit protecţie, găzduindu-l la reşedinţa sa, cel în cauză continuând să desfăşoare activităţi ostile. Ambasadorul olandez a fost chemat în audienţă la 5 iunie 1989 şi i s-a solicitat să ia măsuri pentru ca străinul respectiv să părăsească imediat teritoriul R. S. România“.
„La 12 septembrie 1988 au intrat în țară ca «turiste» cetățencele olandeze Illeș Veronica, născută în Ungaria, și Peijic Katharina, care s-au cazat la reședința ambasadorului Coen Stork. Illeș Veronica era reporter la revista olandeză Elseviers Magazin, făcea frecvente călătorii în Ungaria și, fără a vizita anterior România, a prezentat redacției respective articole cu caracter denigrator la adresa țării noastre. A doua zi după sosirea la București, cele două «turiste» s-au deplasat la Cluj, unde au încercat să abordeze diverse persoane în locuri publice și au fotografiat aspecte care puteau fi interpretate speculativ, fiind interesate să obțină date privind situația minorității maghiare și atitudinea populației față de măsurile de sistematizare a unor zone rurale“ (din colecţia de date din articolul generalului (bg. r.) Vasile Mălureanu «Un altfel de „olandez zburător“ – studiu de caz» în revista „Vitralii – Lumini şi Umbre“ nr. 38, editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii).
Cu liderul maghiar Domokos Geza, Stork s-a întâlnit foarte greu înainte de 1990, dar colaborarea ambasadorului cu acesta a devenit maximă de la lovitura de stat „revoluţionară“ din decembrie 1989, chiar din 22 decembrie.
Conform unei teorii greu de probat, deşi era un mic nomenclaturist comunist în regimul Ceauşescu, Domokos Geza era şi liderul neorevizionismului maghiar anti-românesc, ca şef al organizaţiei clandestine Mâna Neagră din secuime (a nu se confunda cu organizaţia sârbească mult mai veche cu acelaşi nume). Oficial, organizaţia dispăruse de la finele anilor ’50: „Mâna Neagră, …înfiinţată în 1953 şi lichidată de Securitate trei ani mai târziu, a renăscut după Decembrie 1989 şi are în acest moment numeroşi aderenţi, fiind susţinută logistic de către A.V.O., serviciul secret al Ungariei“ (Bogdan A. Păpădie, Gabriel I. Năstase „Războiul spionilor – în interiorul și dincolo de granițele României“, Bucureşti 2005).
Mâna Neagră a luat fiinţă în clandestinitate în 1953 la iniţiativa studentului Árpád Szilágyi de la facultatea de Geologie şi Geografie de la Universitatea clujeană, acţionând în principal prin tipărirea şi difuzarea de manifeste cu caracter anticomunist şi anti-românesc, dar pregătind în paralel şi un puci militar care să ducă în final la alipirea Transilvaniei la „Ungaria Mare“! Deşi Securitatea română l-a arestat pe Szilagy ulterior protestelor studenţeşti din 1956, organizaţia a reuşit să supravieţuiască sub conducerea lui Czimbalmos Blaziu, care a decis mutarea sediului clandestin al organizaţiei în comuna Lăzarea, iar în 1960 acesta a fuzionat cu o organizaţie similară din Târgu Mureş, membrii jurând să „lupte până când Transilvania va fi alipită Ungariei sau declarată autonomă“ şi să asasineze activişti de partid şi lideri români.
Domokos Géza „a făcut parte, alături de Mircea Dinescu şi de alţi disidenţi care înainte de Revoluţie frecventau recepţiile lui Coen Stork, din Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organ de conducere provizoriu înfiinţat în zilele Revoluţiei. În martie 1990, Domokos Géza a jucat un rol important şi în evenimentele sângeroase de la Târgu Mureş, unde s-a aflat în fruntea mişcării maghiare de autonomie a Ardealului. El a fost şi primul lider al U.D.M.R.“ („Dinescu şi Revoluţia… Domokos Géza, mereu la locul potrivit“, în Adevărul din 2.12.2011).
Dar şi alţi lideri unguri voiau şi ei putere.
„Problema încorporării Transilvaniei [la Ungaria] nu putea fi deschisă atunci [la sfârşitul lui 1989 şi începutul anului 1990] printr-un conflict militar, calea aleasă fiind provocarea unei crize etnice, care să profite de toate slăbiciunile Statului Român: o putere provizorie debilă, la sfârşitul lui decembrie 1989, şi, în timpul care va urma, o armată dezorganizată, premeditat, un serviciu secret, tot intenţionat destructurat, «şi o naţiune total derutat㻓 (după Alex Mihai Stoenescu, informaţii concentrate în articolul „