Vlad Voicu
Incorect Politic
Decembrie 22, 2023
Iranul a executat un agent Mossad acuzat de spionaj și furt de documente clasificate
Probabil că execuția a avut loc ca răspuns la acțiunile criminale ale Israelului din Gaza. Altfel ar fi putut să-l dea la schimb.
Dar orice stat are dreptul de a executa orice spion depistat pe teritoriul statului respectiv.
Un agent al Mossad, serviciul de informații al Israelului, a fost executat în Iran, a anunțat agenția oficială de presă Irna.
“Această persoană a comunicat cu serviciile străine, în special [cu] Mossadul, colectând informații clasificate și, cu participarea unor asociați, a furnizat documente serviciilor străine, inclusiv Mossadului”, a precizat agenția.
Aceasta nu a menționat numele persoanei în cauză.
Aceasta a precizat că acuzatul a predat informații clasificate unui “ofițer Mossad” cu scopul de a face “propagandă pentru grupuri și organizații care se opun Republicii Islamice”. Nu a precizat unde ar fi avut loc presupusa predare.
Dacă ar fi fost în misiune în România, statul român, după ce l-ar fi depistat, i-ar fi dat câțiva bani de drum și cinci paznici armați care să-l escorteze în siguranță la aeroport.
Sau l-ar fi numit într-o funcție ministerială.
Vlad VOICU
Bine zis, așa ar face statul român, care e globalisto-sionist!
Dumnezeu să binecuvinteze Iiranul!