“Lângă Căpitan” – Memoriile legionarului Stelian Stănicel (3)

Calin Kasper
Incorect Politic
Decembrie 18, 2023

“Lângă Căpitan”, Memoriile legionarului Stelian Stănicel (3)

 

Norme fixate la tabără, în “Cărticica Şefului de Cuib” şi în “Pentru Legionari”

 

Aici la Carmen Sylva, Căpitanul avea ocazia să-i cunoască pe legionari. Îi vedea, îi observa, discuta cu fiecare în parte, iar prin disciplina pe care o impunea, ştia că va creşte o armată pe care se va putea bizui mai târziu.

O armată de oameni sănătoşi la trup şi la suflet.

Din experienţa dela Carmen Sylva au crescut sute de tabere de muncă şi de odihnă pe întreg cuprinsul ţarii. Unele mai mici, altele mai mari. Unele ca să construiască, în mod voluntar, un pod mic peste o apă, sau altele ca să taie drumuri în stâncă, să repare biserici ruinate, să facă drumuri pentru nevoile satelor, sau diguri pentru preservarea apelor şi dirijarea râurilor.

În anul 1937, ţara întreagă era plină, în timpul verii, de tabere de muncă unde tineretul trecea primul examen de participare directă la construirea unei ţări noi, Iegionare.

Încă dela începutul vieţii legionare, apoi în Cărticica Șefului de Cuib, prin Circulări şi în Pentru Legionari, Căpitanul a formulat treptat, treptat, doctrina Mişcării Legionare. În special taberele au funcţionat ca nişte veritabile instituţii de pedagogie naţională. Redau câteva gânduri esenţiale care au fost şi vor rămâne valabile cât va dura viaţa noastră naţională. Multe din ele au fost lămurite în tabăra dela Carmen Sylva. Scopul Căpitanului a fost să dea Neamului Românesc un om nou, îmbrăcat în virtute şi onoare.

Iată mai întâi cele şase legi fundamentale ale legionarului (după CSC) :

1. Fii disciplinat legionar, căci numai aşa vei învinge.
2. Munceşte. Munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii să-ţi fie nu câştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi înflorirea României.
3. Vorbeşte puţin. Vorbeşte ce trebue. Vorbeşte când trebue. Oratoria ta e oratoria faptei. Tu înfăptuieşte; lasă pe alţii să vorbească.
4. Trebue să devii altul. Un erou.
5. Ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.
6. Mergi numai pe cărările indicate de onoare. Luptă şi nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei.

Căpitanul punea accentul pe două norme fundamentale, una patriotică, cealaltă religioasă:

Tânărul Român, zicea el, trebue să-şi iubească Patria, Pământul şi Regele. În sufletul tineretului nostru trebuesc cultivate şi întreţinute sentimentele creştine de dreptate şi echitate socială şi setea de muncă creatoare. Copilul trebue să fie voinic şi sănătos la trup, pentrucă el va fi ostaşul de mâine care va apăra acest pământ. Lui trebue să i se facă educaţia jertfei, nu a câştigului, căci numai jertfind cu toţii vom putea avea o ţară frumoasă şi bogată. Să fie un om de cuvânt. Să fie de o cinste care să-i atragă stima tuturor oamenilor din jur.

Legionarul crede în Dumnezeu şi se roagă pentru biruinţa Legiunii. Să nu se uite că noi, poporul român, stăm pe acest pământ, prin voia Iui Dumnezeu şi binecuvintarea Bisericii Creştine. În jurul altarelor bisericilor s-a aflat adunată de mii de ori, în vremuri de bejenie şi de restrişte, întreaga suflare românească de pe acest pămînt, cu femei, copii şi bătrâni, cu conştiinţa perfectă a ultimului refugiu posibil. Şi astăzi stăm gata să ne adunăm tot în jurul altarelor, ca-n vremuri de mari primejdii, pentruca îngenunchiaţi să căpătăm binecuvântarea lui Dumnezeu.

Într-una din scrierile sale ni se înfăţişează un semnificativ contrast între legionari şi politicieni:

Omul partidelor desfiinţează România. Înaintea lui s-a aşezat cu pieptul său legionarul. Când omul partidelor, politicianul, ţăran sau orăşan, a intrat în partid, prima întrebare care şi-a pus-o a fost: Ce voi câştiga de aici? Ce beneficiu voi trage‘? Şi de fapt, căştigă politicienii, dar ţara se dărâmă. Legionarul când a intrat în Legiune şi-a zis: “Pentru mine nu vreau nimic”. Ci s-a întrebat: “Ce pot da, ce jertfă pot face pentru ţara mea?”

Ţelul politicianului este de a-şi construi o avere; al nostru este de a ne construi o Patrie înflorită şi puternică. Pentru ea vom munci şi vom construi. Pentru ea vom face din fiecare Român un erou, gata de luptă, gata de jertfă, gata de moarte.

Deseori a stăruit în idea ca Miscarea Legionară să-i ofere Neamului un nou om. Omul nou, sau naţiunea innoită, presupune o mare înnoire sufletească, o mare revoluţie sufletească a poporului întreg, adică o împotrivire contra direcţiei spirituale de astăzi şi o ofensivă categorică în contra acestei direcţii.

În acest om nou, vor trebui să învieze toate virtuţile sufletului omenesc. Toate calităţile rasei noastre. În acest om nou vor trebui ucise toate defectele şi toate pornirile spre rău. În acest tip nou de erou — erou în sens războinic, pentruca prin luptă să-şi impună părerea; erou în sens social, incapabil, după victorie, de a exploata munca altuia; errou al muncii, uriaşul creator prin muncă al ţării — trebue să fie concentrat tot ce a putut strânge mai bun în timpul miilor de ani poporul român.

Pe acest om îl aşteptăm, pe acest erou, pe acest uriaş.

Pe el se va baza statul cel nou. România de mâine. Mişcarea Legionară, înainte de a fi o mişcare politică, teoretică, financiară, economică, etc., de formule, este o şcoală spirituală, în care dacă va intra un om, la celălalt capăt va trebui să iasă un erou. Această mare înnoire a naţiunii române este posibil să vină? Urmează. O simţim cu toţii. După lunga noapte de veacuri azi, între aceleaşi graniţe, poporul român aşteaptă răsăritul soarelui, aşteaptă ceasul învierii lui ca neam.

Nimeni n-a intuit mai bine ca el primejdia comunistă. Triumful mişcării comuniste în România, scria el, ar însemna: desfiinţarea Monarhiei, desfiinţarea Bisericii, desfiinţarea familiei, desfiinţarea proprietăţii individuale şi desfiinţarea libertăţii. Însemnează, într-un cuvânt, deposedarea noastră de ceeace formează patrimoniul moral al omenirii şi, în acelaş timp, deposedarea şi de orice bunuri materiale în favoarea profitorilor din umbră ai comunismului. În această mişcare comunistă se află adunaţi tori inamicii noştri, care n-au văzut şi nu văd cu ochi buni România Mare.

Cum am ajuns să lucrez în biroul Căpitanului

 

În luna Octombrie 1936 am terminat stagiul la Şcoala militari din Craiova, eram înscris în baroul de Ilfov şi începusem avocatura ajutând pe lonel Moţa în biroul său de pe Calea Victoriei, unde se afla şi redacţia ziarului Libertatea.

Într-o seară m-a căutat Traian Puiu, cu care fusesem împreună la Şcoala militară de artilerie din Craiova şi în tabăra dela Carmen Sylva şi mi-a spus că ar vrea să mă vadă Căpitanul.

În aceiaşi seară m-am prezentat la sediul din strada Gutenberg. Ne-am plimbat – eu şi Căpitanul – prin curtea sediului câteva minute şi în rezumat mi-a spus urmitoarele:

“Mişcarea a luat proporţii de aşa natură că nu mai poate ţine pas cu toate obligaţiile pe care le are la biroul central. Unele probleme de administraţie sunt rezolvate de inginerul Nae Horodniceanu care e de mai multă vreme ca voluntar. În grija lui sunt problemele de casierie, administraţie generală, proecte şi alte probleme.

La secţia de colportaj, adică tipărirea cărţilor şi distribuirea literaturii legionare pe întreaga ţară, e deasemenea un inginer, Nicolae Smărăndescu, voluntar şi el, iar la sortarea şi catalogarea ziarelor naţionale şi internaţionale, care se ocupa cu Mişcarea, este teologul Arnăutu. Aş mai avea nevoie de cineva care să se îngrijască de corespondenţa personală, de birou, de masa mea de lucru. Bine înţeles că şi acest element, ca şi ceilalţi, ar trebui să fie liber, cu facultatea şi armata terminate, pentru ca să poată în mod voluntar, să sacrifice un an de zile pentru Mişcare. Mişcarea poate să-i ofere: masă, haine şi un pat de dormit, dacă e posibil. Dacă ştii pe cineva, sau dacă eşti interesat, dă-mi de veste cât mai repede posibil”.

În timp ce-mi spunea acestea, părea că tot pământul se învârte în jurul meu. Era ceva extraordinar. De neînchipuit! Eu să mă bucur de o astfel de cinste, ca zi de zi să-l văd, să fiu lângă el, să-l ajut şi să-l ascult? Fără să mai stau pe gânduri, i-am răspuns: “Căpitane, sunt gata la ordin. Mă declar voluntar pentru un an de zile. Va trebui însă să-l anunţ pe domnul Moţa”.

Mi-a replicat: “N-ai nici o grijă. O să-i spun eu. De altfel Ionel Moţa mai uşor poate să găsească un tânăr avocat, dacă are nevoie”.

Sediul M. L. şi biroul Căpitanului

 

Am intrat împreună în clădire. Mi-a arătat masa de lucru şi mi-a zis: “Ia-o în primire cu tot ce se află pe ea, cu tot ce va veni de-acum înainte şi cu tot ce va ieşi dela această masă. Până când o să te obişnuieşti cu anumite probleme ce trebuesc rezolvate zilnic, sfătueşte-te cu Horodniceanu şi ce nu puteţi împreună întrebaţi-mă şi pe mine”. A doua zi m-am prezentat la lucru.

Pe la sediu trecusem de multe ori între anii 1933 şi 1935, dar niciodată n-am visat că aş putea fi vreodată o părticică din inima şi viaţa Miscării şi mai ales secretar particular (corespondenţă-telefoane, etc.) al lui Corneliu Zelea Codreanu. Am impresia că alegerea n-a fost la întâmplare. Încă din 1930 ştia de mine. Mai târziu, ca student la drept în Bucureşti, l-am văzut şi căutat de nenumărate ori.

În 1932 şi 1933, am lucrat la grădina de zarzavaturi din Giuleşti şi la cărămiderie. În toamna şi iarna lui 1933 am fost şef de judeţ, temporar pentru durata alegerilor, în campania electorală din judeţul Târnava Mare. În 1934 eram consilier în Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini Români. La Carmen Sylva, în vara anului 1936, m-a făcut Comandant-ajutor. M-a cunoscut sub diferite aspecte, dar întrebarea mea capitală era: în ce măsură pot să-i fiu de folos în birou?

Sediul cuprindea clădirea principală pusă la dispoziţie de Generalul Cantacuzino Grănicerul, pe strada Gutenberg Nr. 3. Generalul şi-a păstrat doar o mică porţiune izolată de clidirea mare, şi care înainte era întrebuinzată ca locuinţă pentru servitori. În curtea largă, împrejmuită cu gard de fier, trona bustul Domniţei, fosta soţie a Generalului, care a murit tânără în urma unei boli contractate în cursul unei călătorii prin Africa. Peste drum era clădirea Monitorului Oficial, pe altă parte Cazarma Pompierilor şi, în spate, râul Dâmboviţa.

Urcând treptele, în partea stângă era instalat Inginerul N. Smărăndescu cu serviciul colportajului şi propagandei scrise. În faţă se deschidea o sală mare în care era şi un pian. Aici se ţineau şedinţele organizaţiilor din Capitală: Frăţiile de Cruce, Studenţii, Cetăţuia, Muncitorii, Răzleţii sau şedinţele Senatului, când era convocat pentru hotărâri importante.

Tot aici Radu Gyr şi Nellu Manzatti compuneau marşurile şi cântecele legionare. Sala din dreapta era ocupată de sediul partidului Totul pentru Tară, ramura politică a Mişcării Legionare, sub preşedenţia Generalului Cantacuzino şi a Inginerului Gheorghe Clime, secretarul partidului.

Din camera aceasta se trecea în biroul Căpitanului unde lucra Inginerul Nae Horodniceanu şi unde se afla masa de lucru a Căpitanului. Această cameră avea ferestre mari către râul Dâmboviţa. Aici primea Căpitanul în audienţă pe reprezentanţii politici, ziarişti, legionari din Bucureşti sau provincie care erau chemaţi sau veneau să-l vadă.

De aici Căpitanul conducea Mişcarea pe întreaga ţară. Cum problemele de care se ocupa erau de o mare diversitate, ne-a rugat să facem un plan, uşor accesibil, de clasificare şi aranjare a lor după importanţă. După câteva zile, pe peretele din spatele biroului, s-a construit un dulap cu despărţituri verticale şi orizontale ce cuprindeau diverse rapoarte ale organizaţiilor şi serviciilor, rapoarte judeţene, dări de seamă şi rapoarte ale frăţiilor, studenţilor, muncitorilor, cetăţuilor, tabere de muncă, grade legionare, senatul Legiunii, comerţul legionar, cantine, buletine, presă, corespondenţă importantă, recomandări, etc. Când avea nevoie de ceva, fara nici o greutate şi fără pierdere de timp, punea mâna pe tot ce avea nevoie sau cerea dela noi.