Un partid naţionalist românesc cu jocuri politice făcute cu iudaicii „o dă în bară“

Cornel-Dan Niculae
Incorect Politic
August 30, 2023

Un partid naţionalist românesc cu jocuri politice

făcute cu iudaicii „o dă în bară“

– cazul „România Mare“, aviz şi altora, mai noi –

(articol de Cornel-Dan NICULAE)

 În februarie 2022, fostul şef militar al spionajului românesc, Silviu Predoiu, era reprodus de Jurnalul Militar cu declaraţia: „Ați văzut pe cine­va cu consilieri stră­ini, tot de unde era Black Cube [din Israel – n.n.], care a cîștigat vreo alegere? Toți au dat-o în bară!“ (articolul „Fostul şef al spionilor face dezvăluiri incendiare despre cum funcţionează Statul Paralel“).

Este aceasta o realitate?

Aproximativ, această teză a mai fost exprimată sau avansată şi de alţii şi confirmată de eşecul Partidului România Mare (PRM), dar există şi o ex­cepţie. PSD-ul condus de Liviu Dragnea, ca şi candidata PSD la Primă­ria capi­ta­lei, Gabriela Firea, au câştigat alege­rile în 2016 având con­si­lieri isra­elieni. Este drept şi că PSD-ul nu a avut o guvernare liniş­tită, adevărată, până când Viorica Dăncilă nu a reziliat contractul partidului cu evreii. Mai ţineţi minte retorica „antisemită“ a lui Klaus Iohannis din aprilie 2018: „Cine ştie ce înţele­geri secrete face domnul Dragnea acolo cu evreii“, în Israel? Apoi „l-au făcut“ serviciile noastre pe Liviu Dragnea? (Dragnea aranjase, între altele, ca acel „Fond Suveran“ eco­no­mic al României conceput de PSD să fie dat spre administrare unor companii israeliene.)

*

Însă generalul Predoiu are dreptate, istoric vorbind, în ceea ce pri­veşte pre­darea unui partid naţionalist român pe mâinile unor consilieri evrei sau care merg pe mână lobby-ului evreiesc, cum face acum AUR.

Căci aşa a fost cazul Partidului România Mare (PRM), o situaţie elocventă din care s-ar putea trage învăţăminte de către cei care azi fac promisiuni iudeilor în schimbul sprijinului politic.

Toate forţele de stânga, statul paralel şi organizaţiile controlate de evreul George Soros în România îl opriseră pe liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor, să devină pre­şedintele României în anul 2000. Până şi Alina Mungiu Pippidi, pe atunci om de bază al lui Soros (pe care l-a părăsit abia in 2016), s-a înhămat să îl susţină pe „duşma­nul“ Ion Iliescu pen­tru a redeveni preşedinte al României, un „criptocomunist“, pentru a opri „răul mai mare“, naţionalistul catalogat şi „anti-semit“ Vadim Tudor.

*

Nota Redacției: După ce Vadim Tudor a fost catalogat ca “antisemit”, așa cum George Simion, după declarațiile despre materia holocaustului a fost acuzat de antisemitism, presiunile asupra celor doi au fost suficiente încât să-i determine să-și schimbe poziția cu 180 de grade. Simion a sfârșit prin a accepta falsa învinuire pentru pretinsul holocaust, condamnând antisemitismul românismul, lăudând legile antiromânești pe baza cărora anumite opinii pot fi incriminate și a ajuns să susțină ora holocaustului în școli. Vadim a acceptat și el învinuirea holocaustică și a lăsat ceva în urmă…statuia unui rabin.

Continuare articol:

Corneliu Vadim Tudor, ambiţios, a crezut că va mai avea o şansă, cândva, dacă de­vine prietenul iudeilor (şi al iudelor). Aceasta este o rătăcire naţionalistă, căci iudeii, con­form doctrinelor lor religioase, niciodată nu vor crede în buna cre­dinţa a naţionalismului altor popoare. Doar „naţionalismul evreiesc“ este corect din punct de vedere iudaic, în timp ce celelalte popoare trebuie să îi slu­jeas­că doar. Aceasta este filozofia doctrinei talmudice.

*

Aşa că, în 2003, liderul Partidului România Mare, senatorul Corneliu Vadim-Tudor, apărea peste noap­­te ca „filo­semit“. Noua sa imagine afişa un filo-sio­nism fără pre­cedent în politica româ­neas­că, după ce la sfâr­şi­tul anu­lui 2002 apă­ru­se în antu­ra­jul său un in­di­vid stre­cu­rat de ne­pri­eteni, de­venit consilier în politica ex­ter­nă a Par­tidului Româ­­nia Mare, aface­ris­tul is­ra­­e­li­an Nati Meir, un isra­e­li­an care ar fi fost fo­lo­sit în mai multe ac­ţi­uni inter­na­ţionale de că­­tre serviciile se­crete israeliene (mi­li­tare şi exter­ne), soţia lui Meir fiind cea care primea instrucţiunile Mossad. Sub în­drumarea lui Meir au apărut cele mai ciu­date de­cla­raţii dinspre PRM, aşa cum ar fi că, odată ajuns pre­­şedinte al României, „Vadim Tudor va în­­frăţi Româ­nia cu Israelul“, iar po­porul român va primi cu bra­­ţele des­chi­se „poporul ales“.

Promiţându-i suma de 3 milioane de dolari, Nati Meir l-a adus ca organizator al campaniei electorale pen­tru PRM pe israelianul Eyal Arad, cel care condusese în Israel cam­­pania electorală a lui Ariel Sharon, care a câştigat ale­­­ge­­rile şi, inclusiv, fotoliul de prim-ministru. Aşa cum am mai ară­tat (în „Ofensiva iudaismului asupra României“), Nati Meir avea şi un interes direct, personal, pe lângă preşedintele PRM, acela, gândea el, de a-şi găsi o protecţie po­­­litică pen­tru afa­ce­ri­le sale cu exportul de muncitori ro­mâni în Israel, alta de­cât la partidul de guvernă­mânt, care pro­mo­va pe acest palier interesele is­ra­e­li­a­nu­lui Gyora Iahr. Nati Meir era, cum am mai arătat, pa­tronul celei mai mari firme din România de in­ter­­­me­diere a locu­rilor de muncă grea pentru români în Is­ra­el, Orwalsam SRL, fir­mă ce ar fi dus în Israel până atunci peste 25.000 de munci­tori ro­mâni, adi­­că 82% din acest ex­port în statul evreu.

În urma gălăgiei făcute de mai mulţi evrei care acu­zau pretinse pozi­ţii „anti-semite“ din trecut ale pu­bli­ca­ţi­­ei Ro­­mâ­nia Mare şi ale liderului PRM Vadim Tudor, în frunte cu Radu Feldman Alexandru, liberalul care îl consilia pe The­o­dor Stolojan şi aspira la şefia Federaţiei Comunităţilor Evre­ieşti din România, Eyal Arad a ca­ta­dicsit, chipurile, să ridice o parte din vălul ce acoperea această mis­te­­­ri­oa­să alianţă is­ra­e­liană cu PRM. El de­clara pen­tru evreii nelămuriţi:

„În discuţiile mele cu dl. Tudor, am pus foarte clar aceste pro­bleme. El a negat cu fermitate că este anti­se­mit şi s-a descris pe el în­suşi ca un «filosemit». A cri­ti­cat, cu fer­mi­ta­te, de­cla­ra­ţi­ile care au fost făcute recent de preşedintele României privind negarea Holo­ca­us­tu­lui în România. El a de­nun­ţat cu fermitate recentele afirmaţii anti­semite făcute de minis­trul comunicaţiilor din România. El mi-a ară­tat o scri­soa­­re ofi­ci­ală, în care pro­pune să-şi asume respon­sa­bi­­litatea is­to­ri­că completă pentru Ho­lo­ca­ust şi să acorde com­pen­saţii com­plete pentru evrei în cazul în care va fi ales. El mi-a zis că este dispus să facă tot ce este necesar pentru a ne dovedi că, de fapt, nu este ceea ce ina­mi­cii săi susţin despre el, inclusiv să facă un pe­le­ri­naj la Yad-Vashem şi să ceară iertare în mod oficial pentru atrocităţile co­mise împotriva evreilor în timpul Holo­­ca­us­tu­lui. Dum­nea­voas­tră ce consideraţi că trebuie să facă o persoa­nă pentru a ne do­vedi că nu este anti­se­mită? De ce să-i iertăm pe Ilies­cu şi par­ti­dul său pentru poziţiile lor antisemite şi pentru pro­mi­si­unile pe care le-au încălcat şi să res­pingem pe cineva care vine către noi promiţând o altă atitudine? Nu ar trebui mă­car să începem un dialog şi să îl testăm? Acest aspect des­chide o întrebare mai lar­gă: cum ar trebui să ne com­por­tăm, ca evrei şi ca isra­elieni, faţă de naţi­u­nile Europei de Est? Este du­re­ros de clar că an­ti­se­mi­tis­mul este încă viu acolo, inclusiv în Ro­mâ­nia. Dacă ci­ne­va ca dl. Tudor va denun­ţa antisemitismul, acest lucru poate fi o mare rea­lizare politică…“.

Încă din prima parte a anului 2003, Eyal Arad avu­se­se în România o întâlnire „scur­­tă şi in­­for­ma­lă“, la soli­ci­ta­rea sa, cu conducerea parti­du­lui de guvernământ, PSD-ul, cu Partidul România Mare şi cu Partidul Demo­crat. În mo­men­tul în care a fost adus de Nati Meir pentru a-i or­ga­ni­­za se­na­to­ru­­lui Vadim Tudor cam­­pa­nia electorală pre­zi­den­­­­ţi­a­lă, Eyal Arad şi-a in­ten­sificat în­tâl­­ni­­ri­le şi explicaţiile la Tem­­­plul Co­ral, marea sinagogă evre­­ias­că din Bucureşti, în prezenţa secre­ta­rei ambasadei israeliene.

Alt israelian care apăruse în aceea perioadă în preaj­­­ma pre­şe­dintelui PRM, drept „consilier per­­­so­nal“, era Tu­dor Eliad. El este fiul re­­gi­­­zo­­ru­lui San­du Eliad, directorul tea­tru­lui evre­iesc în peri­oa­da inter­be­lică. Din anii 70 s-a stabilit cu fami­lia în Israel, devenind mai apoi „re­gi­zor şi scri­itor de limbă franceză“. Din 20 iunie 2004 a început să viziteze filia­lele PRM, unde „ex­pu­ne mem­bri­lor de partid ide­i­le europene“. În realitate el era un rapor­tor către Israel căci, aşa cum a de­cla­rat, ur­ma să rea­lizeze un „repor­taj“ despre ac­­ti­vi­tatea sa, arătând şi că preşedintele PRM Vadim Tudor „şi-a cerut scu­ze [evre­i­lor], precizându-şi poziţia vii­toa­re a par­ti­du­lui pri­­vind Holo­ca­us­tul“. Întrebat într-o apa­ri­ţie tv şi dacă preşe­din­tele Vadim Tudor era un sin­cer „filo-se­mit“, Eli­ad răs­pun­dea că „de­cla­ra­ţiile [filo-se­mite], chiar dacă nu sunt sincere (fi­­ind cos­me­ti­zări) nu per­mit în­toar­ce­rea la po­zi­ţiile ante­ri­oa­re, «cos­me­ti­zările» intră în sânge“.

Că cel care l-a adus pe Eyal Arad în „slujba“ PRM, Nati Meir, era folosit uneori de serviciile se­­cre­te is­ra­­e­lie­ne (prin soţia sa, agent Mossad), era poate mai puţin sem­ni­­fi­cativ decât afla­­rea răs­pun­­sului la întrebarea: cine plă­­teş­­te? „Afacere cu bani isra­e­li­eni“, răspundea Ro­mânia Liberă în 31.01.2004, dând astfel un răspuns (cam vag):

„O firmă cum este Arad Communications pretinde pen­tru ela­bo­rarea şi aplicarea strategiei electorale a unui candidat pe care îl susţine o sumă ce poate atinge sau chiar depăşi un mi­li­on de dolari. Asemenea bănet nu are PRM…

Toată lumea s-a întrebat ce anume se întâmplă cu schim­­ba­rea bruscă a lui Corneliu Vadim Tudor. Am aflat din surse dem­­ne de în­cre­dere că afacerea Eyal-PRM a fost clo­cită în labo­ra­to­a­rele din Israel, unde s-a conve­nit şi ca întrea­ga acţiune să fie fi­nanţată de israeli­eni. Dorinţa cea mare a finan­ţatorilor este ace­ea de a arăta lumii întregi că anti­­semiţii se mai şi schimbă, iar co­baiul perfect este tocmai Vadim… Fiind finanţat din sur­se is­ra­eliene, se poate în­tâm­pla ca Eyal să nu sem­ne­ze oficial nici un con­tract cu Cor­ne­liu Vadim Tudor ori Partidul Româ­nia Mare, ci pur şi simplu să-i coordoneze din umbră mişcările...“

Teza RL, că nu va fi semnat contractul Eyal-PRM a fost de­mon­tată la 12 martie 2004, când, semnând, Eyal Arad a de­clarat că îl re­pre­zin­tă nu­mai pe Vadim-Tu­dor, căruia îi ga­ran­tează (?) func­ţia de preşedinte al României, datorită po­zi­­­ţi­ei ce a adop­tat-o faţă de cauza evre­ias­că, Vadim acor­dân­­du-i puter­nice garanţii că nu se va abate de la aceasta. Totul era o minciună. PRM-ului i se întinsese o capcană în care se im­pli­­caseră şi câţi­va din conducerea partidului, împin­gân­du-şi preşedintele înainte.

În realitate, evreii nu credeau în „sin­­ce­ri­­tatea filo­se­mi­­tismului“ se­natorului Vadim-Tudor. Marco Maximilian Katz, di­rec­to­rul Centrului de Monitorizare şi Com­ba­te­rea a Anti­se­mi­­tis­mu­lui în România (sucursală a Anti-Defamation League, „ghestapoul evreiesc global“ aflat sub tutela B’nai B’rith, masoneria evreiască), avea atunci chiar teoria lui: „Ca orice antisemit, Vadim este con­vins că evreii fac pre­­şe­din­ţii României şi tot ei îi des­­fac. Nu i-a spus asta chiar dom­­­­nu­lui Iliescu în câteva rân­duri? Iată deci «se­cre­­tul» din spa­te­le «schim­bării la faţ㻓. Con­vingerea lui Katz şi a altor iudei era că, da­că ar fi ajuns la pu­tere, liderul PRM nu şi-ar mai fi res­pec­tat pro­mi­si­u­ni­le. În prezent şi şef al Asociaţiei Sioniste din România, Katz, un vânător de „români antisemiţi“ are probabil aceeaşi părere „proastă“ şi despre George Simion, că e doar viclean.

În schimbul acestei mezalian­ţe, PRM l-a pus primul pe listele sale elec­­torale de la Tulcea pen­tru alegerile par­la­men­tare pe escrocul şi hoţul israelian Nati Meir, care ajun­gea astfel deputat. Şi par­te­ne­rilor is­ra­­eli­e­ni­lor de la Eurombank (deţinută atunci de infractorul israelian Fredy Robinshon, banca devenind apoi filiala de la Bucureşti a băncii israeliene Leumi Le Bank), adică repre­zen­tan­ţi­lor Blo­cu­lui Na­ţio­nal Sin­di­cal, li s-a făcut un loc în par­la­ment de către PRM, aceş­­tia primind cinci fotolii, dar au de­zer­tat din partid ime­di­at după alegeri, ca şi Nati Meir. În schimb, un pa­tri­ot „nega­ţio­nist al Holocaustului“ precum is­to­­ricul Gheorghe Buzatu, membru PRM, avea să nu mai intre în Senat pe listele PRM, nemaifiind promovat şi pără­sind parlamentul, spre bucuria iudaică.

(Sfidând ale­ge­ri­le pre­liminare interne din propriul partid, PSD, şi Adrian Năstase îl pusese tot atunci primul pe liste, tot la Tulcea, pe Bog­dan Niculescu Duvăz, omul „baronului Deltei“, adică a „evreului de casă“ al lui Năstase, infractorul Alexandru Bittner).

*

Oricum, în chiar plină campanie electorală a anului 2004, Iliescu le-a făcut o surpriză evreilor, scoţând din joc miza privind re­cu­noaş­­terea abia de către viitorul preşedinte al României a vinovăţiei de „Holo­caust anti-evreiesc“ a naţi­u­nii române. Astfel, Iliescu s-a gră­bit ca pe ultimii metri în funcţia de pre­şedinte să recu­noas­că el oficial par­ti­ciparea României la Ho­­lo­­caust – chiar dacă până atunci o respinsese – şi să asume răspunderea sta­tu­lui român faţă de evrei, deşi asu­ma­rea rezultatelor Comisiei prezidenţiale de stu­di­e­re a Holo­ca­us­­tului era pro­­­gramată pentru anul următor, 2005, când comisia ar fi trebuit să-şi în­cheie ac­ti­vi­ta­tea. Cineva sau ceva legat de sforăria politică a zo­ri­t-o să îşi încheie aşa-zisul „Raport“ înainte de alegeri. Cineva care îl voia preşe­din­te pe Traian Băsescu (adevăratul pariu iudaic din cursa pentru Cotroceni), cum s-a şi întâmplat.

„Evreii l-au făcut pe Vadim!“ (l-au păcălit), s-a zis după aceea.

Cert este că Nati Meir a căutat chiar să compromită PRM-ul. Israeli­anul l-a deter­minat pe pre­şe­din­tele acestuia să declare că va difuza o casetă video cu Adrian Năstase în tim­pul unor par­tide de sex homo­sexu­al, ceea ce nu a mai fă­cut, casetele promise ne mai apărând (mare trombonist, Nati Meir declarase, însă, că le păs­tre­ază „în seiful unei bănci din Israel“ şi că a refuzat să le ce­de­ze lui „Năstase-Bombonel“, care i-ar fi oferit 2 mili­oa­ne de dolari la schimb).

Nu-i interesa pe Meir şi pe israelienii care îl dirijau ca PRM-ul să câştige preşedinţia României sau alegerile. Ei câş­­tigau oricum, căci nici un candidat pentru Par­la­­ment, con­­­­si­­­de­­rat „anti-evreu“ sau ne­­corespun­ză­tor de către echi­pa lui Eyal Arad (sau de Mossad), nu se mai afla pe lis­tele Partidului Ro­mâ­nia Mare (pen­tru a nu afecta cam­pania, vezi Doam­ne!), aşa că a re­­­zul­tat un par­lament român mai fa­vo­ra­bil ca nici­o­dată in­­­te­re­selor israe­li­e­ne (şi evreieşti, în general).

Meir ajunsese la PRM prin „agentul Mossad“ Doru Giugula (fost ofiţer de Securitate aso­­­ciat în avo­ca­tură, la cabinetul lui din Bucureşti, cu israelianul Eitan Lapidot), care trăgea sforile la PSD-Bucureşti, unde a luptat spre a-l adu­ce la con­du­ce­re pe Ma­ri­­an Vanghelie, etnic evreu al cărui tată s-ar fi sta­bilit în Israel, după cum pretindea Vanghelie. Soţia lui Giugula, Adriana, a pus baze­le unor firme de apartament cu care şi-au sporit imensa bogăţie Giugula (Ordent, Or Construct Consult, Or-Romib Construct), împreună cu Nati Meir şi cu Shaham Shifra, soţia lui Meir, şi unul dintre fiii aces­tuia, cu care au muls zeci de milioane de dolari de la primăria Bucureşti­ului, unde Giugula făcea parte din consiliul local din partea PSD.

Vadim nu vedea toate astea? Oricum, articolele mele nu mai erau primite în publicaţiile partidului, precum „Tricolorul“ şi „România Mare“.

La un moment dat, consilier local la capitală din 2004 până în 2012, Doru Mihai Giugula nu putea justifica de unde are un sfert de milion de euro, iar asociatul său izraelian, celebru pentru afirmaţia „Corupţia în România este o boală naţională. Cu bani putem pune în scaun pe oricine dorim noi. În România, salariul este numai un lucru de bază şi fiecare are preţul său.“, Eitan Lapidot, era avocatul lui Nati Meir, conform declaraţiei acestuia din articolul „Israelienii cred că sunt un gunoi“ din publicaţia isra­eliană Ynetnews.

În povestea politică apare şi un colonel de la Intelligence Division din cadrul Israel Defense Forces, Moshe Zarka, şi aflăm astfel că Nati Meir voia de fapt să ajungă el preşe­din­tele românilor, iar românii l-ar fi numit pe el „Mesia“, iubin­du-l (aşa fantaza el pentru publicul din Israel, ca să obţină fonduri, probabil). Aveam de a face cu un escroc iudeu care l-a jucat pe Vadim pe degete până în 2005, când aces­ta l-a dat afară din partid, dar era prea târziu. Partidul România Mare intra în declin, românii naţionalişti simţindu-se trădaţi.

La alegerile parlamentare din 2008, PRM nu a reușit să obțină nici un mandat de parlamentar, dispărând de pe scena mare politică, iar la ale­ge­rile europarlamentare din 2009, România Mare a obţinut 3 locuri de euro­parlamentari doar datorită asocierii cu domnul Gigi Becali, căruia i-a dat un loc la Bruxelles, fapt ce arată că alierea între români este mai valoroasă decât consilierii şi dirijorii străini (aviz AUR). Dar alianţele dintre România Mare şi alte forţe naţionaliste nu s-au mai repetat şi în anii următori (Vadim, de exemplu, nu aprecia Noua Dreaptă şi pe alţi „legionari“), iar partidul a murit practic.

 

Post Scriptum

Corneliu Vadim Tudor avea să declare public, în revista România Mare, după ce s-a trezit înşelat de visul iudaic, că Nati Meir i-ar fi transmis iniţial din partea Mossad cererea de oprire a anchetelor privind privatizările israeliene frauduloase, cel puţin în presa sa de partid şi mai ales pri­vind „privatizarea Hotelului Bucureşti“. Astfel se explică de ce nu mi s-au mai primit arti­colele la Tricolorul şi România Mare din 2003 până prin 2006, tocmai când era cea mai mare nevoie să fie publicate. În 2002 fusese trimisă în instanţa penală cauza privatizării frau­du­loa­se a SC Bucureşti-Turism SA (Hotelul Bucureşti – azi Radisson, -, Restaurantul Cina şi alte active de profil din capitală) în favoa­rea unui grup israelian reprezentat de Eliahu Rasin. Eu eram martor al acuzării, în instanţă, ceea ce avea să mă coste enorm per­sonal, mai târziu. În alt proces, în instanţa civilă, eu anulasem la fond (la TMB) aceas­tă priva­tizare, ca repre­zentant al Asociaţiei Salariaţilor (PAS), dar funcţia mi-a fost luată de alţii apoi, care au oprit procesul la Curtea Supremă (unde ajunsese recursul israelienilor), semnând retragerea din dosar după ce au primit fonduri „compen­sa­torii“ din depozitul de milioane de dolari rămaşi israelienilor drept „comision de privatizare“ la o bancă din Bucureşti (statul român, prin neactualizarea preţului stabilit prin licitaţie olandeză la FPS, a vrut doar jumă­tate din suma cu care se pregătiseră israelienii să plătească pentru privatizare, ei rămânând astfel cu o mare parte din bani). DNA a fost surd apoi la tot ce am sesizat, inclusiv aceste aspecte de vânzare a proceselor civile, procurorii ascunzându-se chiar, când mă mai duceam cu probe la sediul central din strada Ştirbei Vodă, lăsându-mă să aştept degeaba în cămă­ruţa de la registratură şi câte o zi întreagă.

                                                            Cornel-Dan NICULAE