Incorect Politic
Iulie 15, 2023
Antiromânul Andrei Muraru, “ambasador” în Statele Unite, risipește 71.000 de dolari pe lună din banii noștri
Via Ortodoxinfo:
După cazul fostei șefe ICR Londra, pentru care MAE a trebuit să plătească chirie de 78.000 de lire timp de 12 luni, un nou caz scandalos iese la lumină. Ambasada României în SUA, în frunte cu Andrei Muraru, a încheiat un contract cu una dintre cele mai mari și scumpe case de avocatură din lume, firma americană Arnold & Porter Kaye Scholer LLP (″Arnold & Porter″).
Firma de avocatură aleasă de Andrei Muraru ar urma să ofere sprijin în ″implementarea agendei″ misiunii diplomatice românești la Washington. Documentul prin care a fost încheiată această înțelegere are o durată inițială de șase luni, însă ulterior poate fi prelungit.
Compania Arnold & Porter are venituri de peste un miliard de dolari, iar acolo lucrează aproape o mie de avocați, care vor oferi ″consultanță strategică și sprijin Ambasadei României în implementarea agendei sale la Washington, cu accent pe zone-cheie ale cooperării SUA-România, cum ar fi buna guvernare, democrația, supremația legii și statul de drept, educația, știința, cercetarea, tehnologia și contactele interpersonale″.
Firma a fost înființată în 1946, iar în cadrul activității de consiliere a ambasadei s-ar putea angaja în ″activități politice, care ar putea include, însă fără a se limita la, stabilirea de contacte cu oficiali ai Guvernului SUA″. Ambasada României în SUA trebuie să plătească suma de 50.000 de dolari pe lună pentru a beneficia de serviciile acestei firme de avocatură. Pe lângă onorariul fix, se adaugă și onorariile individuale ale avocaților, consultanților și altor profesioniști din cadrul firmei. Mai mult, înțelegerea a fost ca Ambasada României la Washington să le asigure angajaților firmei costurile de transport, cazare, mâncare, expedieri poștale sau orice alte cheltuieli pe care sunt nevoiți să le facă. Facturile sunt trimise de la lună la lună și pot fi plătite în 30 de zile.
Înțelegerea a fost semnată de Thomas Shannon, Co-chair of Global Law & Public Policy Senior International Policy Advisor la Arnold & Porter. E diplomat de carieră, iar între 2016-2018 a fost subsecretar de stat pentru Afaceri Politice, a treia cea mai importantă funcție din Departamentul de stat al SUA.
În trecut, în timpul Guvernului Tăriceanu, atunci când Traian Băsescu era președintele României, Ambasada României la Washington încheiase un contract cu o firmă de lobby din SUA, în 2007. Scopul a fost modificarea legislației pentru programul Visa Waiver pentru facilitarea accesului României. Compania Dutko Worldwide s-a ocupat de acest contract cu o durată de șase luni, iar onorariul a fost de 5.000 de dolari pe lună.
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, chirie lunară de 21.000 de dolari
Tot Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, e cel care plătește lunar o chirie de 21.000 de dolari pentru a ocupa una dintre cele mai luxoase reședințe diplomatice. Are nu mai puțin de 46 de camere și 8 băi.
Reședința lui Andrei Muraru de la 3003 Massachusetts Ave NW, Washington DC, a fost construită în 1934. În anii 1960 și 1970 a fost locuința reprezentantului diplomatic al Iranului în Statele Unite. Mulți ani, reședința de lux a stat nefolosită. Renovarea ei a început în 2020, pentru care statul american a cheltuit 2,5 milioane de dolari, iar apoi a fost scoasă la închiriat.
One comment
Pingback: CARAGHIOS și SLUGARNIC: Prima oprire a lui Marcel Ciolacu în vizita din S.U.A. a fost la Muzeul Holocaustului din Washington - Incorect Politic