Redacția Internațională
Incorect Politic
Aprilie 23, 2023

AVRAAM și contractul tăierii împrejur – Ce este un evreu/iudeu?

 

În urma preluării articolului “Cât sunt de vinovați Evreii?” de pe site-ul d-lui prof. Ion Coja, colegii noștri de la Redacția Internațională ne-au atras atenția asupra importanței folosirii termenilor corecți și a preciziei în exprimare atunci când vorbim despre jidovi, iudei, evrei, etc. Redăm contribuția colegilor de la R.I.:

Precizia termenilor

Despre cine vorbim? Aparent, din punct de vedere gramatical și semantic, propoziția din titlu e clară: Cât sunt de vinovați Iudeii? Tot aparent, a doua propoziție, ce urmează pălăriei cu steaua iudeului David, este la fel de clară: Cât sunt de vinovați Evreii? Rar se întâmplă ca din două lucruri aparent clare să rezulte o tulburare și mai clară, ce durează de sute și mii de ani! Acesta este cazul oricărei discuții pe această temă. Nu este ușor să discutăm serios despre iudei, evrei, jidani, jidovi, israeliți, iudeo-khazari, jidovime, diversele genuri de tăieri împrejur, etc. Așa stau lucrrile: de mii de ani.

Vorbim, ne dăm aere de savanți, istorici, teologi, universitari și de fapt nu se știe precis despre cine sau ce vorbim. Nu știm precis ce este acela iudeu, evreu, israelit, iudeo-khazar, jidan, jidov, tăiere împrejur, sau tăiere cerebrală împrejur, care sunt consecințele tăieriii împrejur de ziua a opta, de ziua a cincea, la treisprezece sau chiar la o sută de ani, a prepuțului, la bărbați, a buzelor mici, mari ori a clitorisului la femei, ce înseamnă aceste tăieri împrejur în cadrul tribal de odinioară, în sinagogi ori clinicile medicale de azi, la iudeii și musulmanii semiți, la musulmanii non-semiți, dintr-o țară sau alta, etc. (Vezi Tăierea împrejur, complotul tăcerii).

 

Căzute ca din cer, lipsite sau rupte de context, aceste propoziții arată tulbureala, confuzia din mințile  celor ce le formulează. Iudeii sunt descendenții lui Iuda, personaj coborîtor din Iacob-Israel, cel ce s-ar fi luptat cu Dumnezeu. Iacob-Israel ar fi fost și el coborîtor tot din Avram-Avraam, păstorul ce și-a pus penisul la bătaie, care s-ar fi tăiat împrejur singur, după unii, cu ajutorul unui scorpion, după alții, din penisul lui ar fi curs sângele cu care s-a semnat Sfântul Contract al Penisului sau al Pulii, cu care ar fi început întreaga nostră civilizație, lucru de care o minoritate europeană și-a dat seama abia după împăratul roman Constantin. Bineînțeles, cei mai mulți Europeni n-au înțeles nimic nici astăzi, cazul celor ce dau cu capul de pământ sau de ziduri, se închină la icoane, viței de aur și alși idoli, etc.

Bineînțeles, din acestea nu rezultă care ar fi legătura dintre iudei și evrei, cine ar fi unii și cine ar fi ceilalți. De regulă, cei ce pun astfel de întrebări contează pe faptul că cel întrebat este prealabil dresat, neutralizat din punctul de vedere al inteligenței, un tăiat împrejur la creier, ce vorbește și el, ca orice Ion, ce este om, nu-i așa, fără să înțeleagă ce spune, pentru că, de fapt el este jidănit, în sensul abrutizant al cuvântului! Mai mult sau mai puțin, lumea toată ar fi jidănită, nu chiar ca umezeala apei însă, care, ea, într-adevăr, este udă în oricare dintre picăturile sau moleculele sale. Foarte greu, probabil imposibil, să găsim apă uscată.

Totuși, găsim destui oameni nejidăniți, între care unii or fi fost jidăniți, mai mult sau mai puțin, dar s-au vindecat, și-au revenit, unii fiind chiar jidani desjidăniti, cazuri rare dar reale, între care Nuhăm-Neofit, rabinul din Moldova, pocăit și creștinat la 38 de ani, după cum aflăm din Infruntarea Jidovilor, prima, dacă nu chiar singura carte arsă public, într-o piață din Moldova (Iași, 1803).

Rabinul Nuhăm-Neofit nu este singurul caz de rabin  pocăit și creștinat cu adevărat, nu ca jidanul Stenhard, ce l-a păcălit pe preotul deținut Dobzeu, care abia aștepta să fie păcălit. La fel de celebru, tot ”răspopit”, ca Nuhăm-Neofit, este și cazul rabinului Iacob Brafmann, din Vilna-Vilnius, autorul, în limba rusă, al Cărții Cahalului (1867-68, două volume, disponibile azi în germană – Das Buch von Kahal) din care, un fel de rezumat, cu largi extrase, a fost publicat în limba română, prin strădania, purtarea de grij și binecuvântarea monahului zamolxian Samizdatus Valahicus, starețul mânăstiri zamolxiene subterane, sub Insula Șerpilor.

Înainte de a întreba ”Cât sunt de vinovați Iudeii” sau ”Cât sunt de vinovați Evreii” ar trebui să lămurim cine sunt ”iudeii”, cine sunt ”evreii”. Așa începe orice cunoaștere a cuiva, orice stabilire a eventualei lui vinovății, într-un context sau altul.

Înainte de a stabilii vinovăția unui justiciabil, orice tribunal lămurește identitatea acestuia: ”Cine este Ionescu”, ”Cine este Popescu”, unde și când s-a născut, numele tatălui numele mamei și așa mai departe, căci demența cu ”Părintele numărul 1” sau ”Părintele numărul 2” este doar ultima și recenta formă a posibilei sau probabilei nebunii a celor sau numai a unora dintre tăiații împrejur, la penis, dar și la creier, tăiere prin care cel tăiat este privat de organul omenesc fundamental sau suprem, despre care vom vorbi imediat.

Citind articolul de mai sus, constat că mi s-a furat un sfert de oră din viață, fără să mi se spună, mai întâi, cine sunt cei a căror ”vinovăție” este pusă în discuție ori pare deja a fi stabilită, clară sau neclară. Pentru orice om cu judecată, înainte de a decide vinovăția sau nevinovăția cuiva, iudei, evrei sau cine o fi, trebuie lămurită identitatea celui despre care vorbim. Asta înseamnă a vorbi cu subiect și predicat. Cine sunt iudeii, ce înseamnă a fi iudeu? Cine sunt evreii, ce înseamnă a fi evreu?

Deschizând Tabloul elementelor (Mendeleev), constatăm că orice element din lumea fizică are caracteristici precise: masă atomică, număr de ordine, număr de protoni în nucleu, număr de electroni pe diversele straturi electronice, etc. Pentru a lămuri ce este fierul, plumbul, oxigenul, hidrogenul sau oricare dintre cele peste o sută de elemente din lumea înconjurătoare, trebuie să răspundem la o serie de întrebări precise. Iudeii, evreii și alte seminții, biblice sau nu, au și ei caracteristicile lor, chiar dacă mulți dintre noi nu le știm, sau nu vrem să le știm. Fiecare este liber să știe ori să nu știe ceva. Profesorul Ion Coja are și el dreptul să păstreze recunoștință (meritată sau nemeritată) maestrului său, iudeul Graur, care l-a ajutat cândva, în cariera universitară, Graurul despre care Păstorel-Teodoreanu se exprima cam așa: ”Domnul Graur se căznește / Să ne-nvețe românește. / Noi l-om crede când i-o crește / Bucățica ce-i lipsește.

Păstorel a pus punctul pe ”I”, a pus degetul de rană, pe problemă, pe ”bucățica ce lipsește”, indicând una dintre caracteristicile fundamentale, poate cea supremă, care ar putea figura în Tabloul semințiilor, națiilor, popoarelor, culturilor, civilizațiilor, religiilor – ”tablou” pe care un poet și filosof român îl schițează în Orizont și Stil, Spațiul Mioritic, Geneza Metaforei și sensul Culturii, de care analfabeții ”oameni de cultură”, de la Institutul Cultural, de exemplu, habar nu au, deși sunt , probabuil cei mai eminenți și monumentali dintre excelenții analfabeți funcționali de după un anumit 22 decembrie… Nu mai vorbim de celelalte studii filosofice, ale autorului, al cărui nume nu-l pronunțăm, pentru a nu da idei celor plănuiesc distrugerea statuilor marilor noștri creatori, ștergerea oricărui semn de inteligență, geniu și românism de pe pământul românesc, din spațiul nostru mioritic, care, deși spiritual, are și o componntă geografică. Citind acest autor înțelegem mai bine Ce este Omul?, Ce este Cultura?, Ce este Cunoașterea? Ce este civilizația? ce înseamnă a fi sau a nu fi, întrebări care l-au tulburat cândva pe teologul-politruc Dumitru Stăniloaie, savant specializat în credință, nu în cunoaștere sau știință, autorul rechizitoriului editorial Poziția Domnului L. B. față de Creștinism și Ortodoxie (Sibiu, 1940).

AVRAM-AVRAAM

Așadar, înainte de a răspunde la întrebarea ”Cât sunt de vinovați Iudeii”, ”Cât sunt de vinovați Evreii”, problema constă în a lămuri cine sunt ”iudeii”, cine sunt ”evreii”. Mendeleev s-a întrebat ce e fierul, ce e hidrogenul și așa mai departe găsind că fiecare din elementele lumii se caracterizează printr-o serie întreagă de caracteristici precise, sau ”bucățele”, cum numește epigramistul Păstorel-Teodoreanu prepuțul tăiat din vârful pulii marelui patriarh Avram-Avraam. N-o fi fost tocmai ușor, căci nu-i ușor nici să castrezi un porc sau un vițel, dar să ”tai împrejur” un prunc de opt, zece sau cincisprezece zile.

Vrem, nu vrem, ciclul nostru civilizațional, ce numără patru sau cinci milenii, poate mai mult, are o legătură cu prepuțul, bucățica, pula patriarhului patriarhilor, numitul Avram-Avraam, cum ar zice tribunalul care, înainte de a se pronunța asupra inocenței sau avinovăției respectivului, ar stabili cine este sau cine a fost acest Avram-Avraam, respectiv cine sunt părinții și descendenții lui, iudei, ne-iudei, evrei, ne-evrei orice altceva ar fi ei.

Bucățica, prepuțul, caracteristica de care vorbim este ceva fundamental. Nu trebuie să ne mire. Protonul, electronul, neutronul sunt și ele fundamentale pentru înțelegerea atomului și a lumii în care trăim. De ce n-ar fi la fel de fundamental și prepuțul lui Avram-Avraam, pentru înțelegerea iudeului, poate și a evreului, a musulmanilor, a atâtor și atâtor seminții, chiar a englezilor, americanilor, coreenilor (din Coreea de sud) și a multor europeni, inclusiv români, al căror prepuț este adesea tăiat fie între a 8-a și a 30-a zi de viață, la maternitate, sinagogă sau în clinici speciale, cu sau fără știrea părinților. Nu cumva aceste instituții speciale au o legătură cu pedofilizare și pedocidia, despre care, de-o vreme încoace se vorbește tot mai insistent.

După cum în spatele invizibililor electroni, protoni, neutroni, straturi electronice și sarcini electrice se ascund caracteristici și funcțiuni ale lumii înconjurătoare, tot așa, în spatele prepuțului, a eliminării sau ajustării lui, într-o perioadă precisă a vieții noului născut, se ascund importante caracteristici omenești.

Tăierea prepuțului are o semnificație profundă, diferită de tăierea unghiilor, pletelor sau mustăților.

Tăind prepuțul copilului, schimbăm cursul vieții acestuia, făcând din el altceva decât ar fi fost el destinat să fie, adică om întreg din punct de vedere fizic și spiritual, ceea ce ar trebui să rețină atenția nu numai a rabinilor, preoților sau mohelilor, ci mai ales a ȘTIINȚEI OMULUI, care nu poate fi confundată cu medicina actuală, plină de medici cu studii și diplome furate, medici-tâlhari, medici-bandiți, medici corupți.

Medicii cinstiți și capabili, adică medicii adevărați, n-au decât să se separe de medicii nemedici, bandiți, tâlhari, ucigați, corupți trădători. Cam în același fel și din aceleași motive, în anii 1988-1989-1990, majoritatea intelectualilor, europeni (mai ales), s-au dezis de măreața ”filosofie marxistă”, care nu fusese decât talmudism sau onanie intelectuală, cum spuneau studenții români în Filosofie, în urmă cu 50, 60 sau 70 de ani. Extirparea prepuțului, între a opta și a 30-a zi de viață, adică în perioada primei pubertăți, înseamnă ”fabricarea” unui ”robot biologic”, putem spune, idee confirmată de lectura multor pasaje biblice și a altor scrieri rabinice, iudaice, medicale, potrivit cărora cel tăiat împrejur rămâne ”tăiat împrejur”, oricâte religi, patrii ideologii, masonerii, identități false peste identităși false ar schimba.

În urmă cu mii de ani, lucrurile acestea erau mai mult sau mai puțin cunoscute, de exemplu de vechii Egipteni, a căror aristocrație și clasă sacerdotală practicau tăierea împrejur de ziua a cincea, grație căreia, între altele, frații se puteau căsători cu surorile lor, mamele se puteau împreuna cu fii lor, tații cu fiicele lor, fără grija consecințelor consanguinității, perspectivă din care așa numitul Complex al lui Oedip trebuie înțeles altfel decât credeau vechii greci.

Așadar, tăierea împrejur înseamnă schimbarea sângelui omenesc, devierea sau deturnarea omului, fabricarea conștientă sau inconștientă a unui robot cu chip de om, ceea ce plasează într-un cu totul alt cadru discuția noastră.

Glanta genitală internă sau interstițială

Potrivit anumitor descoperiri medicale, din secolul XX, extirparea prepuțului noului născut, în perioada primei pubertăți (din cele trei, prin care trece orice om, bărbat sau femeie) înseamnă văduvirea acestuia de un organ, fără de care omul nu se poate împlinii, rămânând anormal, neîmplinit, un soi de ”robot biologic”, om aparent întreg, căruia însă îi lipsește glanda genitală interstițială (genitală internă, adică cu secreție internă, spre deosebire de genitala reproductivă, cu secreție externă).

Evident, omul este o ființă esențialmente glandulară, lucru pe care medicina oficială actuală nu vrea să îl conștientizeze, de care nu ține cont. Lipsit de glanda genitală internă sau interstițială, omul nu se poate împlini ca om. Altfel spus, pe plan escatologic, omul tăiat împrejur este lipsit de posibilitatea desăvârșirii, a evoluției sau ”mântuirii” lui în sensul sfințeniei îngerilor, heruvimilor, serafimilor, din care cauză, unii credincioși excesivi, când aud de ”tăiați împrejur” la pulă se închină ca în fața Satanei, ba chiar zic vade retro, piei Satană!

În testiculul bărbătesc, ca și în ovarul femeiesc, există două glande genitale, dintre care medicina actuală nu cunoaște sau nu vrea să recunoască decât glanda sau funcția reproductivă a testiculului sau ovarului. Histologia a demonstrat că partea reproductivă a testiculului sau ovarului este diferită (ca structură) de cea interstițială, diferență evidentă la microscop. Secrețiile hormonale ale glandei genitale interstițiale ajung în sânge, spre deosebire de spermatozoizii sau ovulii genitalei reproductive, care, într-un fel sau altul, sunt eliminați prin ciclul menstrual sau ejaculare, cu excepția celor implicați în formarea embrionului sau în diverse alte procese fiziologice, nu foarte bine cunoscute.

Deci ce sunt iudeii?

Pe această bază ne putem face o idee despre ceea ce ar putea fi iudeii, de exemplu, într-o măsură mai mare sau mai mică măsură israeliții (despre care se știe că au refuzat sau renunțat la tăierea tăiere împrejur, din care cauză s-au separat de iudei).

Orice dezbatere pe tema asta trebuie să aibă în vedere ”bucățica” de care vorbește poetul Păstorel-Teodoreanu, în epigrama dedicată maestrului profesorului Ion Coja, profesorul Alexandru Graur, pe care, de fapt, îl chema altfel, dar profesorul Coja nu ne-a spus niciodată de ce jidanii își schimbă repetat numele, ”furând”, ca să spunem astfel, noi și noi identități, false certificate de naștere, peste altele, tot false.

Se știe povestea cu Ionescu, fost Popescu, care se întâlnește cu un coreligionar, nu se știe precis dacă iudeu, evreu, jidan, ce-o fi fost, dacă într-adevăr aceste ființe sunt, în sensul omenesc-european al cuvântului. ”Bine bă Popescule, acum te-ai făcut Ionescu. Nu era bine și Popescu? Răspuns: ba da, era bine, dar dracii ăștia de români mă întrebau într-una cum m-a chemat înainte. Dar nu era să le spun că înainte mă chema Goldenberg! Când sunt întrebat ”cum te numeai înainte, Popescule?” răspund fără probleme. Înainte mă chema Ionescu…”

Concluzie: pe fals, adică pe minciună, nu se poate construi decât tot ceva fals, tot o minciună. Asta chiar este problema fundamentală a civilizației europene actuale, pe care Germania a combătut-o cum a putut, în urmă cu 80 sau 90 de ani, iar Rusia de azi o combate și ea cum poate… Cu sau fără Vladimir Putin, indiferent că Federația rusă va câștiga sau pierde războiul ei cu Occcidentul demențial actual, scăpat cu  sânge fals din tăierea avraamică împrejur, zarurile sunt aruncate și Rubiconul deja traversat: în cursul acestui secol, cel târziu în secolul următor, popoarele de rasă albă vor pierii, adică: nimeni nu va mai ști de Platon, Aristotel, Dante, Shakespeare, Molière, Eminescu, Enescu, Brâncuși…

Înainte de Soljenițîn, Paul Goma, Săptămâna Roșie, Larry Romanoff, Corneliu-Dan Nicolae și alții trebuie să vedem, să analizăm, să înțelegem semnificația extirpării prepuțului omenesc, între a 8-a și a 30-a zi de viață. Extirparea prepuțului noului născut schimbă destinul sau finalitatea puiului de om, schimbare ce pare să fie cheia înțelegerii separării vechilor membri ai triburilor lui Iuda și Benjamin, de celelalte zece triburi legendare (și pierdute), în frunte cu tribul lui Israel, după cucerirea federației Israel sau israelite, de către Asirieni (anii 721-720, era veche).

Rădăcinile iudaismului în “Contractul Pulii”?

 

Problema iudeilor, evreilor, jidanilor sau iudeo-khazarilor este foarte complicată.

Rădăcinile iudaismului numără cam douăzeci de secole în era veche, foarte probabil ceva mai mult. Până unde merg aceste rădăcini? Până la presupusa ALIANȚĂ sau CONTRACT ÎNTRE CALDEANUL ABRAHAM SAU AVRAM, CARE A DEVENIT AVRAAM ÎN URMA TĂIERII ÎMPREJUR.

Înțeleagă cine poate ce înseamnă a deveni din AVRAM AVRAAM, prin simpla tăiere împrejur, care s-ar fi soldat cu adăugarea unui ”A” la numele AVRAM. Semnficația vocalei ”A” fiind aceea de negație, se crede că, prin tăierea împrejur sau pierderea prepuțului, caldeanul AVRAM ar fi devenit AVRAAM, adică NON-AVRAM, CONTRARIUL LUI AVRAM; nu imediat însă, după tăierea lui împrejur (care și ea este o întreagă poveste) ci la câteva secole distanță, nu în Caldeea, unde s-ar fi petrecut tăierea împrejur, ci la mii de kilometri distanță, unde urmașii lui Avram-Avraam ar fi ajuns din cauza secetei și a foametei.

Curios, incredibil, ajunși în Egipt, unde au zăbovit în jur de cinci secole, descendenții lui Avram-Avraam ar fi ajuns un popor care, potrivit anumitor surse, abia acum, în plină ”sclavie egipteană” ar fi primit numele de Evrei sau HEBREUX. Avram-Avraam însuși, la peste două sau trei secole de la tăierea împrejur, încă mai era în viață, sau poate înviase și devenise proxenetul Sarei, propria lui nevastă, pe care o mai închiria și faraonului, vorba ceea: pula nu știe carte!

Peste alte cinci secole, către anul 1250, Moise, descendent avraamic, primește o misiune (de la Dumnezeu, care Dumnezeu, Iehova, semnatarul Contractului Pulii sau un altul?), între cele două momente, situații, ”contracte”, al Pulii și al Misiunii Eliberării din robia egipteană fiind peste șapte secole…

Din toate acestea un singur lucru pare a fi clar: Evreii ar fi apărut nu se știe cum, între legendara tăiere împrejur a lui Avram-Avraam și legendara primire, de către Moise, a misiunii ”eliberării” ”poporului” său din ”robia egipteană”.

Adică: din păstori caldeeni tăiați împrejur, în Caldeea, vreme de două sau trei secole, odată ajunși în Egipt, după alte cinci secole, nu se știe cum, de ce, în ce fel ar fi apărut Evreii.

Ca minune ar merge, căci cu cât e mai gogonată o minune are șanse mai mari de a fi înghițită nemestecată, de veșnicii doritori, iubitori și cerșetorii de minuni, de care nicio societate omenească nu a dus lipsă vreodată. După toate aceste curiozități sau bizarerii, ar fi apărut Evreii. Nu însă ca Atena, din Capul lui Zeus, nici din spuma mării, ca Afrodita, nici altfel. Nu ni se spune cum. De aceea zice Păstorel ce zice, deși în alt context: NOI L-M CREDE CÂND I-O CREȘTE BUCĂȚICA CE-I LIPSEȘTE.

Culmea: în anumite situații, ”bucățica” chiar crește, lucru pe care Păstorel nu l-a știut. Este adevărat, printr-o anumită procedură, ce poate dura doi sau trei ani, bucățica sau prepuțul crește, dar asta nu însemană că glanda genitală interstițială învie din morți, ca Lazăr, că robotul biologic redevine om adevărat. Ori, poate că într-adevăr, prin reapariția prepuțului, reapare și glanda genitală interstițială, a cărei creștere și evoluție normală a fost împiedicată de tăierea împrejur ”de ziua a opta”. Aceste lucruri însă trebuiesc verificate, verificarea înseamnă experiențe peste experiențe, care pot dura mai multe generații. Cu o altă ocazie, vom putea relua subiectul, sau mai degrabă dezbaterea aceste chestiuni.

*

*        *

 Antichitățile Iudaice, cartea iudeului Flavius Iosif, afirmă că ”Avram-Avraam devenise cuceritor, că avea o mare armată și domnise dincolo de Babilon, în Caldeea”, de unde putem înțelege că era ”caldean”. Iată-l aici pe Avraam proxenetul, prezentînd faraonului pe Sara, nevasta ce i-ar fi fost soră…, făcând  un gheșeft tipic jidovesc, nu caldean, sau cine știe…

”Și a zis Abimelec (faraonul) către Avraam: Iată, ținutul meu îți este la îndemână; locuiește unde îți place. Iar către Sara a zis: Iată dau fratelui tău o mie de sicli de argint, care vor fi ca un văl pe ochi, pentru cei ce sunt împrejurul tău și pentru lumea toată. Și iată acum ești socotită dreaptă! (Facerea, 20, 15-16).

 Iată ce spune Voltaire despre Sara:

”Sara fiind foarte frumoasă, Avraam decise să câștige ceva din frumusețea ei (…) Părintele tuturor credincioșilor monoteiști spuse minciuna că nevasta îi este soră, gheșeft din care câștigă bani, oi, boi, servitori și servitoare. Putem spune că Avraam  a devenit foarte bogat, pe chestia femeii sale, pe care a prezentat-o drept sora sa. (Voltaire, Dictionnaire philosophique).