Incorect Politic
Martie 11, 2023
Ziua Deținuților Politici Anticomuniști Organizată la București
Via Fundația Ion Gavrilă Ogoranu:
9 martie 2023. Am fost prezenți și anul acesta la ceremonia militară și religioasă prilejuită de Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989, organizată de Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor anticomuniști.
După intonarea Imnului de stat și după slujba religioasă pentru pomenirea sufletelor celor chinuiți în închisorile și lagărele comuniste, delegația Fundației Ion Gavrilă Ogoranu a depus o coroană de flori în cadrul ceremoniei oficiale.
La manifestare au fost prezenți reprezentanții AFDPR, în frunte cu dl Octav Bjoza și președintele interimar al acesteia, dl Sergiu Rizescu, secretarul de stat Irina Leulescu, reprezentanați ai Fundației Corneliu Coposu, Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, Frăției Ortodoxe Sf Gheorghe, Fundația Ion D. Vulcănescu, senatorul Sorin Lavric, scriitoarea Ana Blandiana, coordonatoarea Memorialului Sighet, Patidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache, numeroși urmași ai luptătorilor anticomuniști, printre care și urmași ai Haiducilor Dobrogei veniți din Constanța, reprezentanții IICCMER ș.a..
Mulțumim tuturor camarazilor care s-au implicat și au participat la manifestare, precum și celor care, la acea oră imposibilă a zilei, au fost alături de noi cu sufletul și gândul lor. Dumnezeu să-i odihnească pe toți foștii deținuți politici adormiți întru nădejdea Învierii.