Incorect Politic
Martie 1, 2023

Via Certitudinea:

5. Restituirea vechii prăzi… in integrum

5.4b. Cui ajută secretizarea naţionalizării comuniste?

Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 123

[…] Ca să urmărim ingineria dez-naţionalizării postdecembriste dincolo de perdeaua de fum holocaustic, ar trebui să putem confrunta informaţiile privind restituirile operate cu cele referitoare la etatizarea comunistă, care a avut loc în mai multe maniere: începînd cu naţionalizarea oficială (şi sigur cu forme legale) a întreprinderilor mari, apartamentelor utilizate rentier, vaselor, şcolilor, spitalelor, farmaciilor etc. şi terminînd cu preluarea (cu sau fără acte) a unor imobile/afaceri – cedate, donate, abadonate, rămase fără proprietarul decedat – de la cei ce urmau a părăsi România; la care se adaugă şi achiziţionări sub preţ, de către stat sau particulari; plus imobilele/activele declarate ca revenite în proprietate în 1944 – prin efectul legii – , dar nereluate în posesie; sau cele rămase pe la particularii folosiţi acoperitor sau rătăcite prin zestrea GEG-CASBI. Reunirea acestor fire ne-ar arăta nivelul recuperării proprietăţilor evreieşti după 1944 şi a înstrăinărilor operate ulterior, înaintea /în vederea preluării de către statul comunist. Chiar în lipsa datelor despre „restituiri”, listele nominale ale expropierii comuniste ar releva situaţia potenţialilor/ viitorilor despăgubiţi; căci exemplul tratării Germaniei ne arată că, o dată pornită maşinăria, revendicarile vor fi rezolvate progresiv, prin operaţii întinse zeci de ani (se găseşte capitalul acoperitor, pentru astfel de investiţii…), introducînd la momentul oportun legile si repunerile în termen necesare.

 

Sărim, deci, la capătul celălalt al lanţului acaparare-retrocedare, sperînd că a trecut timp prea mult ca să ne mai fie blocat accesul la arhive. Şi nu ne putem indoi de alcătuirea şi arhivarea situaţiei complete, nominale,  a imobilelor naţionalizate sau preluate în diverse forme de statul comunist, utilizată ocult de reţeaua „recuperatorilor”.

Dar iată că nici la aceste date „publicul” nu are acces!

            Oricine încearcă o cercetare metodică, dă peste bariera arhivelor gestionate securicomunist într-un mod care face imposibilă perceperea perspectivei globale. Mi-au trebuit mulţi ani şi încăpăţînare păguboasă ca să lămuresc situaţia exproprierilor funciare din cîteva localităţi limitrofe, din judeţul Buzău.  Ca să refaci harta preluărilor comuniste, pe care profitorii o ţin ascunsă, împreună cu tabelele de sinteză, nu ţi-ar ajunge o viaţă.  După ce au stat, în timpul necesar, în mîna mafioţilor uzurpatori care au negociat pe baza lor, fondurile nevralgice au fost deschise, aşa cum am vazut, după aprigi lupte, doar evreimii interesate, care a obţinut dreptul să le copieze şi folosească convenabil. Noi, românii jefuiţi, vom rămîne însă în ceaţa acoperitoare. Iar rezistenţii prin cultură (pleşii, liicenii, patapievicii etc.), care îşi exhibau ostentativ, prin decembrie 2006, sprijinul pentru farsa Ilieşiu-Tismăneanu-Băsescu de „condamnare a comunismului” (şi asta, după ce, prin 2000, „personalităţile” ne îndemaseră să-l votăm pe Iliescu… ca să nu iasă Vadim) tac mîlc cînd se ajunge la astfel de subiecte, recalibrîndu-şi mult încercata disidenţă, orientată după vremi.  Si nici gaşca de parveniţi/agenţi de la IICC/CNSAS nu are astfel de ţinte/priorităţi de cercetare (în ciuda mandatului formal al instituţiei), căci ştiu şi şacalii mai tineri care e drumul deştept către sinecuri. De ce să scuipe contra vîntului care stabileşte clima totalitarismului cu faţă democratică? Se ocupă taman respectivii de „crimele comunismului”, încît nu numai că au ratat inculpările ultimilor călăi în viaţă şi au lăsat victimele la cheremul profitorilor, dar nici nu au catadicsit să stabilească/publice lista completă a imobilelor preluate în orice formă de statul comunist; ca să (nu) o putem confrunta cu dosarele de restituire şi cu tezele privind distribuţia averilor interbelice în colonia românească. Dacă ar fi încercat… se bloca fluxul de colocvii, doctorate şi nimicuri ce alimentează cultura.

Satisfacerea cererilor moştenitorilor evreilor ce deţineau în 1939 o parte excesivă din economia/ avuţia românească este operată discret, ca să nu se dea apă la moară „antisemiţilor” şi justiţiarilor care monitorizează tranziţia criminală.  Chiar dacă am reuşi să coborîm în timp, găsind/folosind listele nominale de preluare a unor active evreieşti (alcătuite riguros de regimul Antonescu) şi liste de retrocedare către evrei,  alcătuite de comunişti după 1944, nu am şti de care din aceste proprietăţi s-au debarasat evreii, între 1944 si 1948, înainte de naţionalizare. Nedispunînd de situaţia completă a preluăriilor comuniste, e greu să refacem situaţia proprietăţii imediat anterioară naţionalizării, ca să ştim cum (cu acte, fără acte etc.),  pe cine şi cît a lovit ea de fapt; adică în numele cui şi a ce sîntem loviţi azi, prin extracţii oculte din avuţia comună administrată de statul uzurpat.

Încercăm întîi să folosim sursele imediat accesibile.

Te-ai gîndi că o puternică lămurire o aduce legea 119 din 11 iunie 1948 „pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi” (publicată  în M.Of. nr. 133 bis/11 iun. 1948). Numai că enumerarea generică a celor 77 de categorii (de la articolul 1) de active care trec în proprietatea devălmaşă a poporului român  nu ne dă nici o indicaţie privind proprietarii de la care au fost confiscate (cu prezumţia – care a legitimat ideologic legea – că acaparaseră acest capital exploatînd munca poporului/românilor). Şi nici cele 28 de liste anexe nu ne lămuresc, căci arată doar numele întreprinderilor preluate, nu şi ale patronilor (cu excepţia cîtorva situaţii în care aceştia şi-au trădat identitatea în numele firmei; dar, de regulă, au procedat mai curînd la camuflare/ anonimizare). Proprietarii erau însă cunoscuţi în 1948 (fapt relevat pregnant de alcătuirea listelor CASBI), şi asta probabil pe baza aplicării măsurilor de dez-anonoimizare din timpul regimului Antonescu şi, poate, a formalităţilor retrocedării operate după 1944. E foarte suspect că numele „exploatatorilor” au fost protejate cu atîta discreţie, de un regim populist, cu legitimare marxistă şi fără scrupule procedurale. Bănuim, legitim, că e vorba de aranjamente oculte, reglaje făcute între cei ce aveau puterea în acel moment. Printre care, aflăm…  evreimea comunistă, ce se instalase la conducerea ministerelor cheie şi implementa deposedarea… evreimii capitaliste.

[…].  Trebuie să ne întrebăm şi cum s-a transpus în fapte prevederea art. 11 a legii 119 („Statul va acorda despagubiri proprietarilor și acționarilor întreprinderilor naționalizate. În acest scop se instituie „Fondul Industriei Naționalizate”, persoană juridică de drept public, autonomă, cu sediul în București. Pentru sumele datorate, Fondul Industriei Naționalizate va emite obligațiuni, pe care le va răscumpara din beneficiul net al întreprinderii naționalizate”). S-au evaluat şi plătit astfel de despăgubiri? Au primit unii bani,  pe care i-au convertit, prin schimb valutar sau export de marfă cumpărată înăuntru în lei şi plătită cuiva afară? Cum au funcţionat comisiile de despăgubire şi din cine au fost compuse? Să credem în minunea unui tratament ne-preferenţial? A avut tevatura asta vreo legătura cu stabilizarea a doua, din 1952  prin „DECRETUL nr. 37 din 26 ianuarie 1952” sau cu căderea lui Vasile Luca? Este greu de înţeles cum e posibil să ai aşa o inflaţie pe o masă monetară emisă în 5 ani de la fosta stabilizare, de unde ipoteza că aici se ascund macro-operaţii inflaţioniste, lucrări de înaltă artă financiară, despre care nu cred că vom afla vreodată.

În articolul „Naționalizarea de la 11 iunie 1948 – Startul comunizării” publicat în 2017 pe site-ul zi-de-zi.ro, găsim informaţia că „8.894 de unităţi economice au fost naţionalizate pe loc”, iar în articolul din capital.ro din 30 august 2001, „Stafia economiei interbelice bantuie Romania”

apare  numărul cererilor de la ANRP (700) pînă în acel moment incipient (30 august 2001) – pentru fabrici, cladiri, terenuri, acţiuni la societăţi anonime, vase, căi ferate private etc.; număr care trebuie să fi crescut exponenţial ulterior (folosind şi repunerile în teremen, de exemplu prin Legea 247/2005).

Dar nu găsim nicăieri lista nominală a proprietarilor expropriaţi… Repertoriul tabelelor buclucaşe lispsindu-mi, m-am văzut silit să mă resemnez la a pescui cîteva cazuri explicite de proprietari evrei sau (folosind şi anuarele interbelice de care voi vorbi în alt capitol) să caut cîteva „ace” exemplifactorii ascunse în carul cu fîn  al datelor despre fiecare din aceste intreprinderi, stabilind potenţiale identităţi, ce pot fi doar nişte coincidenţe. Să afli cine era în spatele fiecărei societăţi naţionalizate presupune o muncă ingrată (chiar şi pentru mine…), aşa că las provocarea altora; voi reproduce aici  cîteva informaţii referitoare la prima listă anexă, urmate de exemple fugitive de pe celelalte 27 (vezi piatauniversitatii.com/perspective/) .

LISTA ANEXĂ 1. Întreprinderile siderurgice, de metalurgie neferoase şi de laminat (Poziţii 1-20)[…]

a. – Poziţiile: 2. „Titan, Nădrag, Călan, S. A. R. Bucureşti, Crişeni, Călan.”;  „6. T. N. C. Buc.-Ferdinand, Severin.”;  „8. Titan, Nădrag, Călan. S. A. R. Buc.-Nădrag, Severin”; „10. T. N. C. (Titan) Galaţi.”

Wikipedia – Max Auschnitt –  „Născut la Galaţi în anul 1888 în familia industriaşului evreu Osias Ausschnitt, … Împreună cu fratele său Edgar deţinea societatea Titan-Nădrag-Călan” […].

 „Apropiat iniţial de regele Carol al II-lea, a intrat în dizgraţia acestuia în 1939, când regele a dorit să devină proprietar al Uzinelor Metalurgice Unite, dar Auschnit a refuzat să cedeze presiunilor acestuia. Regele l-a îndepărtat şi de la conducerea uzinelor din Reşiţa, i s-a înscenat un proces şi, cum a refuzat să se lase şantajat şi să îşi cedeze acţiunile în favoarea lui Nicolae Malaxa, unul din favoriţii regelui, a fost condamnat şi aruncat în închisoare în urma unei înscenări judiciare. [Măi! Măi! Ce putere retrospectivă de cercetare penală au banaliştii!] Mareşalul Antonescu a continuat presiunile, încercând să obţină acordul industriaşului de a transfera în favoarea statului 51% din acţiunile Uzinelor Metalurgice Unite Titan, Nădrag, Călan. […] La sfârşitul războiului, procesul său a fost rejudecat şi a fost achitat, reuşind să-şi recupereze cele mai multe proprietăţi de care fusese deposedat. Dându-şi seama că instalarea unui regim comunist totalitar era iminentă, a emigrat definitiv în SUA.” [Deci, pe alde Auschnitt, cei veniţi după „insurecţie” l-au repus întîi pe picioare! Comunismul nu a început în 1944, era doar „iminent”. Şi s-a terminat după 1990, ca şi cum n-ar fi fost…]

„Uzinele «Ferdinand», situate în regiunea industrială din Valea Bistrei, au aparţinut cartelului uzinelor metalurgice unite «Titan – Nădrag – Călan», acţionari principali fiind familia Auschnit şi un număr de capitalişti străini grupaţi în «La Compagnie Europeenne de Participation Industrielle»” […].

 „După Revoluţia Română din 1989, urmaşii lui Max Auschnitt au dat în judecată statul român, cerând despăgubiri pentru confiscarea uzinelor Titan-Nădrag-Călan. Procesul pentru acordarea despăgubirilor a început în 2001. În anul 2011 s-a dat sentinţa finală, care le dă dreptul moştenitorilor lui Auschnitt să primească despăgubiri de 37 de milioane de dolari, în acţiuni ale Fondului Proprietatea, precum şi drepturile pentru mai multe imobile. Conform contractului de reprezentare, avocaţii primesc jumătate din suma totală [şi de aici se plăteşte restul bandei], iar restul se împarte între trei moştenitori” […]

b. – poziţia 3. „Industria Sârmei, S. A. R. Bucureşti, Câmpia Turzii” […].

 „ Izsó Diamant 1886-1946, s–a născut în localitatea Vágújhely (Nove Mesto nad Váhom, Neustadt) pe teritoriul Slovaciei de astăzi. […] Aceşti factori au contribuit până la urmă la hotărârea familiei Diamant de a se muta în Transilvania [Zis şi făcut… Că doar se punea de o împămîntenire în masă]. Aşa se face că, în anul 1920, apare la Cluj Izsó Diamant, cu soţia. Odată cu cedarea Transilvaniei de Nord, Ungariei, urmare  a celui de-al doilea  Arbitraj de la Viena, Izsó  Diamant este obligat să se despartă de „Industria Sârmei” Câmpia Turzii, care rămâne pe teritoriul României [Obligat de ce?].După ce a ridicat din temelii uzina de la Câmpia Turzii şi a fost 20 de ani director general, Izsó  Diamant preferă să rămână la Cluj. [Ca şi alţi evrei filomaghiari sau ungurizaţi.] Cei doi fii ai săi erau în detaşamente de muncă forţată, undeva, pe frontul sovietic (unde se pare că au şi decedat ). La Budapesta, reuşeşte să se se interneze, împreună cu soţia, la Spitalul Evreiesc […]. Spitalul este ocupat cu forţa de o echipă a Crucilor cu Săgeţi, în frunte cu ex-călugărul minorit,  criminal paranoic, Kun András, care  ucide toţi bolnavii şi personalul (medici şi asistenţi ) […] În mai 1945 s-au exhumat victimele acestei abominale  crime, 89 de cadavre. Printre aceştia,  Izsó  Diamant şi soţia” [Şi ce trebuie să facem noi acum pentru acest „român”, care a crezut fatal în unguri? Probabil, dacă nu au rămas moştenitori, să umflăm , prin Caritatea, conturile comunităţi evreieşti (declarată „moştenitoarea” evreilor fără urmaşi, în locul statului român, de către parlamentul/justiţia României? ]

c. – poziţia  4. „U. D. R., siderurgie Bucureşti – Reşiţa” şi „ 5. U. D. R., laminoare, forjă Bucureşti – Reşiţa.” […]. «Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa» (U.D.R.) a fost cea mai mare societate interbelică din domeniul siderurgiei şi metalurgiei, înfiinţată în 1920 la Reşiţa. […] Fiind constituită drept societate pe acţiuni, a fost controlată de marea finanţă europeană, [Etnia acestor europeni poate ieşi la suprafaţă, dacă apar revendicatori în mod public; sau se recurge la dezanonimizarea lui Antonescu]  […]. Industriaşul Max Auschnitt a fost acţionar şi administrator delegat al societăţii”; [Aha!] […].

d. – poziţiile:  7. „I. M. D. Brăila.”;  9. „Industria Sârmei S. A. R. Brăila” şi 13. „Metinav (Izbânda) – laminor Bucureşti – Brăila”.

„SC Laminorul SA Brăila a luat ființă în anul 1923 sub denumirea «David Goldenberg și Fiii», prin Contractul de Societate nr.136/17.01.1923; IMD Brăila, fostă a fraţilor Goldenberg, producea bare de fier, cuie, cabluri şi lanţuri, având o capacitate de producţie de 4.000 – 5.000 de tone; […]. În perioada interbelică, familia deținea mai multe fabrici, printre care și Laminorul Brăila, care a fost infiinţată în 1923 sub denumirea David Goldenberg şi Fiii. Firma David Goldenberg şi Fiii a fost achiziționată în 1933 de Max Auschnitt”. [Iar?!].

e. –       11. „Vlăhiţa, Uzine de Fier Bucureşti – Vlăhiţa Odorhei.”

„(1925-1948) întreprinderea de fier de la Vlăhiţa a ajuns la sfîrşitul anului 1925 într-o nouă perioadă de dezvoltare, transformîndu-se, ca formă de proprietate, intr-o firmă colectivă. […]Iniţiatorii schimbării petrecute în caracterul proprietăţii erau pe de o parte familia posesoare Lantzky […]”.

Dar găsim şi notiţa: „(anul 1942)  I. Bujoi, proprietar şi al uzinelor Vlăhiţa şi Viscoza […]. În acest sens cel mai important exemplu este cel din vechea Uzină de Fier,[…]  captarea alimentarii cu apa a localitatii Vlahita… particulară, naţionalizată în 1948, cu procedurile de retrocedare nefinalizate”… Deci avem aici,  se pare, un exemplu de rocadă din anii 40, reversibilizată ulterior […].

Prima listă e destul de grăitoare. Aş mai semnala doar că şi oligarhul din poziţia 1 (Nicolae Malaxa) este alogen (de origine aromân sau – după Mihai Sorin Rădulescu – grec fanariot; dar aceasta e un subiect în sine) cu legături multilaterale, de la Nae Ionescu la Elena Lupescu, de la rege la comunişti – caracterul favorabil (pentru rechini cosmopoliţi) al fazei terminate în 1948 manifestîndu-se elocvent şi în cazul lui.

Malaxa a câştigat ulterior şi favorurile regimului comunist, după intrarea României sub controlul acestuia […]. Mulţumită acestui sprijin, a fost în măsură să transfere sute de milioane de dolari în bănci americane. [Aha! Oare numai el? Şi ceilalţi, care ştiau ce vine, ce-or fi făcut?] […]. După naţionalizarea uzinelor lui Malaxa, guvernul comunist l-a menţinut în calitate de consultant specialist. [Nu e bizar acest gen de aranjament? Nu merită limpezit?]. În 1948, a făcut parte dintr-o delegaţie comercială la Viena şi nu s-a mai întors în România, emigrând apoi în Statele Unite şi stabilindu-se în oraşul New York”[Q.E.D. Pentru îmbogăţiţi, nu există înfundături].

[…] După căderea regimului comunist, nepoţii lui Nicolae Malaxa, Georgia Palade Van Dusen, Philip Palade şi Loreen Ellen Malaxa (soţia unui nepot decedat) – toţi trei locuind în SUA – au solicitat statului român titluri de peste 310 milioane de dolari la Fondul de despăgubiri Proprietatea, în schimbul tuturor proprietăţilor confiscate. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) le-a înmânat în septembrie 2006 [Iată deci ce operaţii se ascund în istoria inaccesibilă a ANRP] titluri de despăgubire moştenitorilor industriaşului Nicolae Malaxa, care vor fi ulterior transformate în acţiuni la Fondul Proprietatea, în valoare cumulată de 1.080 miliarde de lei (360 milioane dolari).

LISTA A4. Întreprinderi petrolifere şi de gaze naturale (Poziţii 1- 35) [bazate pe anonimizare, sub care putem prezuma evreitatea (internaţionala) a unei bune părţi din „capitalul străin”, fapt confirmat şi de structura sucursalelor (vezi anuarul SOCEC) ] […] 2. „Astra-Română”, soc. petroliferă Bucureşti.

„În 1901, fabrica este vândută bancherului şi comerciantului Max Schapira din Ploieşti, care a schimbat denumirea «fabricii de gaz» în «Rafinăria Astra» şi a trecut la extinderea şi modernizarea ei.[…] Data de naştere a societăţii «Astra Română» a fost 9 iulie 1910.”

[SOCEC 1925 Ploieşti: Astra Română. dir., Visser T.]

 

[…] 4. „Concordia” , S. A. R. Bucureşti.

 

„creată de banca Disconto Gesselchaft-S Bleichroder, ulterior preluată de trustul «franco-belgian»  Petrofina condus de Leon Wenger” 

[SOCEC 1925 Ploiesti: Concordia, director. Kirchel L. ] […] 7.„Colombia”, soc. franco-rom. de petrol Bucureşti.

 

„Deținută de „Rotschild” , ca şi „Aquila Franco-Romanâ” […] 

LISTA A5. Întreprinderi producătoare de materiale de construcţie: […] 1-56

1. „Fama”, S. A. R. Bucureşti, Turda, Aleşd – Bihor.

„Fabrica de var ,,Bihorul’’ Aleşd, amplasată în comuna Aştileu, satul Chistag, lângă linia CFR, la poalele Munţilor Peşterii, a luat fiinţă prin anul 1871, ca proprietate a unui Scwartz Iacab, care locuia cu familia la Chistag. […] fiinţând până în 1948 cu antetul de ,,Fama’’ Aleşd, filială a Societăţii Budapesta Sengyorgy, unde era acţionară […]. Ca directori i-a avut pe Scwartz Iacab, Balog Samuel, apoi pe fiul acestuia, Balog Mihai.[…] Piatra din carieră, tot proprietatea lui Scwartz Iacab, se transporta cu vagoneţi din lemn traşi de cai, până în 1932, când s-a adus o locomotivă şi vagoneţi din fier.[…]”

LISTA A6. Întreprinderi producătoare de sticle şi de cristale pentru oglinzi 1-9

[…] 4. Fabrica de Sticlă din Pădurea Neagră Oradea Mare – Pădurea Neagră, Bihor.

 

„În anul 1877, Deutsch K. Ignác a preluat magazinul de sticlărie din proprietatea lui Sonnenfeld János, situat pe strada Vasile Alecsandri nr. 4. […] În anul 1909, firma Deutsch K.I. s-a transformat în societate pe acţiuni şi a preluat din anul 1913 şi linia de producţie de la fabrica de sticlă […]. În anul 1911 afacerea cu sticlă va trece pe numele celor doi fii, Edmund şi Sándor Dénes […]. În anul 1917 fabrica de sticlă a fost vândută, apoi în anul 1920 magazinul împreună cu firma de distribuire se vor vinde unui consorţiu condus de Markovits Herman.”  […]

LISTA A8. Întreprinderile producătoare de cherestea […] şi alte articole de lemn 1-76

[…] 5. David Greller Bucureşti […] 7. David Greller Sibiu […] 27. Iosef Goldenberg Bacău […] 31. Gottlieb & Fii Gheorghieni, Ciuc […]33. „Bradul” , Lefkovitz Alexandru Gheorghieni, Ciuc […] 36. Bartok & Liftenstein Sânsimion, Ciuc[…] 39. Stern Henric Sânmartin, Ciuc […]43. Meier Kissman C. Lung, C. Lung […] 54. Solomon Franciska Pipirig, Neamţ […]56. Iancu A. Iancu Vânători, Neamţ[…] 58. Davidovici & Beral P. Neamţ […] 65. Mendel Uscher Marginea, Rădăuţi […] 68. Reisner Eugen Jdioara, Severin […]

 

LISTA A13. Întreprinderile producătoare de lînă: [] 1-34

[…] 13. Degetarul Glasberg Bârlad, Tutova 22. Haimovici & Petrasovici Oradea [] 29. Kaufmann Cluj […]

LISTA A14. Întreprinderile prelucrătoare de in, cânepă şi iută 1-17 […]

[…] 6. Feighel Ed. & Fraţii Schomlo Com. Denta, T. Torontal […]

LISTA ANEXĂ 22. Întreprinderile producătoare de ulei 1-33

1. Max Lazarovici Bacău […]3. Solomon Segal Bacău […] 5. Meirovici & Suharovici Botoşani

6. Adam Sezonov Brăila […] 22. Fraţii Gruenberg Roman 23. C. I. Rohrlich Roman […]

LISTA ANEXĂ 25 Întreprinderi exploatatoare de vagoane-cisterne 1-5

[…] 3. Alfred Herşcovici Bucureşti 4. Ghiţa Moisa Bucureşti 5. Fraţii Freund Satu Mare

LISTA ANEXĂ 27. Vasele fluviale şi maritime, şi cele sub pavilionul românesc, scufundate în apele teritoriale româneşti  sau străine 1-352

[majoritatea pe nume evreieşti,  vezi exemplele selectate]

[…] 21. Maria – Moşt. S. Moreno şi S. Iancovici ; […] 23. Phoenix 1. – E. Radacovici […] 55. Speranţa – L. Rosenberg […] 93. Aleea – H. Rabinovici ; 97. Bucovina – C. Hiott ; 98. Banat – N. Mendel […]100. Betty – I. Pincas […]124. Enricheta – Fraţii Racevich  […] 131. Elisa – Creimer, Seimberg 132. Elim S. – Ida Speier 133. Ernaneth – A. Wexler, E. Leichter […] 135. Eva Laura – Moşt. G. Lobell […]165. Lotty – M. Heilpern ; […] 189. Nicuşor – C. Bernştein […] 211. Rozica R. – M. Rothman […] 220. Sigismundo – F. Gruper […] 222. Stela F. – M. Deora, I. Feinstein. 247. Jenny – M. Klarsfeld, moşt. M. Iancovici […] 261. Amelita – Veisler […] 264. Eugenia – E. Veisman […] 273. Spiridon – A. Preisler 274. Sft. Gheorghe – Fraţii A. Schefer […]280. Roza O. – M. Oberman […] 334. Phoenix – M. C. Strass […].

Legea 119 din 11 iunie 1948 nu ne este deci de mare folos, pentru că nu precizează numele proprietarilor intreprinderilor explicitate în listele Anexe 1-28.  Şi mai greu este să aflăm ce alte intreprinderi (pe lîngă cele de pe listele anexe) au fost încadrate în cele 77 de categorii enumerate la art. 1 al legii  (ţinînd cont şi că la multe categorii, enunţate generic, lipsele anexe lipsesc). În plus, legea  nu acoperă alte categorii, care au ajuns/revenit cumva în averea comună/devălmaşă a poporului român, gestionată de satul comunist.  Oricât m-am străduit, nu am dat, de exemplu, peste decretele/formalităţile de naţionalizare a băncilor, băcăniilor, cîrciumelor, magazinelor etc.  Vom scruta în continuare această problemă, pornind de la etatizarea farmaciilor, apartamentelor, şcolilor, spitalelor şi cinematografelor.

VA URMA

Citește și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVI)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)