Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV) – Cum se face discriminare etnică, combătînd echitatea socială

Incorect Politic
Februarie 24, 2023

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV)

5. Restituirea vechii prăzi… in integrum

5.2b Cum se face discriminare etnică, combătînd echitatea socială

Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 118

Tratamentul favorabil aplicat străinilor poate fi perceput doar dacă se străpunge ceaţa juridică obţinută prin supurarea plasei de păinjen normativ. De exemplu, urmărind explicaţiile date pe marginea deciziilor Curţii Constituţionale, cum ar fi: https://legislatie.just.ro, unde găsim:

„[…]Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că adoptarea Legii nr. 10/2001, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 şi a Legii nr. 48/2004 a avut în vedere exigenţele art. 41 alin. (2) din Constituţie, în redactarea anterioară Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, potrivit căruia cetăţenii străini şi apatrizii nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor […].

De asemenea, Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie 1998, a transpus la nivel de lege, prin art. 3 alin. (1), exigenţele constituţionale referitoare la interdicţia cetăţenilor străini şi apatrizilor de a dobândi drept de proprietate asupra terenurilor în România. 18. Curtea observă că, în prezent, art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituţia revizuită prin Legea nr. 429/2003 statuează că cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate […].

Condiţiile în care cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi apatrizii domiciliaţi pe teritoriile acestora pot dobândi drept de proprietate privată asupra terenurilor din România au fost stabilite prin Legea nr. 312/2005 […]. Curtea observă, raportat la terenurile intravilane, că, potrivit art. 4 din Legea nr. 312/2005, „Cetăţeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare, respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană […]. Rezultă că persoanele menţionate pot dobândi drept de proprietate asupra terenurilor intravilane din România începând cu data de 1 ianuarie 2012. […]

Sub aspectul persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, Legea nr. 10/2001 nu făcea, la data adoptării sale, nicio distincţie între cetăţenii români şi cei străini […].Legea exclude din domeniul său de aplicare atât terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, cât şi pe cele al căror regim juridic este reglementat prin legi speciale, respectiv Legea fondului funciar nr. 18/1991 sau Legea nr. 1/2000 referitoare la terenuri agricole şi forestiere [art. 8, alin. (1)].

23. Aşadar, deşi legea nu cerea, în mod expres, persoanelor îndreptăţite condiţia cetăţeniei române, aceasta nu însemna că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane se putea face în favoarea persoanelor care nu aveau această calitate, deoarece legea specială se raporta la dispoziţiile constituţionale existente la acel moment [art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituţie, în redactarea anterioară Legii nr. 429/2003] […].

25. Ulterior, în anul 2002, Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, care a stabilit măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia. Prin art. II alin. (1) din titlul II al ordonanţei de urgenţă legiuitorul a reglementat pentru cetăţenii străini şi apatrizi – care aveau calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri intravilane – posibilitatea acestora de a opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special […]. Reglementarea acestuia s-a fundamentat pe necesitatea soluţionării cazului în care persoanele îndreptăţite sunt cetăţeni străini şi apatrizi, iar aplicarea altor măsuri reparatorii ar fi devenit foarte costisitoare şi generatoare de litigii internaţionale [Nu există sedii de drept internaţional pe baza cărora să fi putut fi impuse astfel de reparaţii României, deci referirea de aici este la presiuni de altă natură, clar ocultă… ], astfel cum s-a precizat în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002. Prin urmare, dreptul de folosinţă special este un drept real cu caracter hibrid reglementat pentru a evita interdicţia constituţională [spus pe şleau!!] şi care, în esenţă, este similar dreptului de proprietate privată […]. Posibilitatea convertirii dreptului de folosinţă special în drept de proprietate nu a existat în conţinutul normativ iniţial al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, fiind introdusă prin legea sa de aprobare […]. Legiuitorul [acţionînd sfruntat, ca nelegiuitor…], pentru a nu înlătura de la beneficiul legii cetăţenii străini sau apatrizii, foşti proprietari ai terenurilor în discuţie, ori moştenitorii acestora, a reglementat atât un drept de folosinţă special, cât şi posibilitatea convertirii acestuia în drept de proprietate, sub rezerva dobândirii cetăţeniei române. Aceasta reprezintă o soluţie legislativă de favoare în beneficiul persoanelor care, deşi erau îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001, nu deţineau cetăţenia română şi, prin urmare, nu li s-ar fi putut restitui terenurile în natură cu drept de proprietate. Prin aceste dispoziţii legale s-a urmărit conservarea în timp pentru cetăţenii străini/apatrizi a dreptului de proprietate în plenitudinea atributelor sale până la îndeplinirea cerinţei legale şi constituţionale.

29. Din contextul reglementării art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 rezultă că dreptul de folosinţă special este un drept real sui generis care se caracterizează prin preluarea mimetică a atributelor de posesie şi folosinţă a dreptului de proprietate. Cetăţeanul străin sau apatridul, deşi nu dispune de atributul dispoziţiei asupra imobilului, poate transmite dreptul de folosinţă special atât cetăţenilor români, caz în care acesta se converteşte în drept de proprietate privată, cât şi cetăţenilor străini sau apatrizilor, situaţie în care se menţine în continuare acest drept hibrid […]. Apare ca nejustificată menţinerea în cadrul normativ a dispoziţiei privind înlăturarea persoanelor care nu deţin cetăţenia română de la beneficiul convertirii dreptului de folosinţă special, dobândit sau transmis, în drept de proprietate asupra terenurilor intravilane. […]. Admite excepţia de neconstituţionalitate […] şi constată că sintagma „după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective“ din cuprinsul art. II alin. (4) din titlul II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 […], precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, este neconstituţională, în măsura în care se aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituţie”.

Să punctăm, pentru cine nu a înţeles acest odios hocus-pocus, nu a putut umări această demonstraţie de prestidigitaţie juridică dolosivă: 1. Constituţia nu permite ca străinii să aibă proprietăţi funciare 2. Ca atare, le distribuim terenuri – gratis şi nesiliţi de nimic – în regim pseudo-special: fac ce vor cu ele, vînd cînd şi cui vor (iar dacă tot unui străin… şi acela va face ce vrea cu ce deţine „special”)… ca să se dribleze constituţia. Astfel a fost evitată excluderea expresă a străinilor de la împroprietăririle reparatorii prin legea 10 (operaţie absolut similară – pe fond – celei din legea 18), pretinzindu-se ipocrit că e suficientă Constituţia ca stavilă a înstrăinării avuţiei naţionale. Abureala devenind mai puţin necesară de cînd România e băgată în UE – putînd fi aruncat la coş obstacolul… care nu împiedică nimic (aparent doar pentru cei ce au cetăţenii UE, dar atenţie la mica adăugire „alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate”; ori ştim cine ne sînt „partenerii strategici”…) .

**CHIPUL HIDOS AL LEGII** – Imagine realizată de AUREL MANEA printr-un program AI (Inteligență Artificială) generator de imagini comandate

Populimii locale degradate sistematic nu-i pasă că vînzarea terenului către străini va distruge românitatea, căci e astfel condiţionată încît să nu urmărească altceva decît să (se) vîndă străinilor ieftin – resurse naturale sau muncă de rob idiotizat; dar ea nu a înţeles că, în baza acestor „amenajări” constituţional-coloniale, terenurile (ca şi imobilele) nu vor fi vîndute străinilor… ci făcute cadou (mă rog, minus comisioanele) – în numele unor reparaţii politice arbitrare ce se acoperă prin propagandă antiromânească.

Dar să reluăm şirul (ne)legiurilor discriminatorii…

8. Legea 247/2015. Pare un pas corector, în direcţia reunirii celor două fire ale reparaţiei. Din motive pe care le vom revela, filoanele „reconstituire” şi „restituirii” sunt împreunate, din punct de vedere procedural şi al principiilor de calcul al despăgubirilor. Dar aceste ameliorări punctuale, nu corectează partea parşivă din textul legilor actualizate şi nu elimină discriminarea nejustificabilă (decît anti-naţional sau mafiot) dintre benficiarii legilor 18/1991 şi 10/1990. Işi scoate însă colţii, în art 13-14 al titlului I („Modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001”) o altă discriminare (ce a transformat securiştii din mănăstiri în călugări cu drujbe şi a permis asaltul FCER asupra averilor fără moştenitori) […].

Aceste „regimuri juridice” speciale privilegiind cultele/minorităţile sunt abordate în Titlurile II si III. Modificările legii 10 dovedesc şi creşterea influenţei apărătorilor intereselor vechilor proprietari de la oraş: art I.21/10.6 [şi similar, art. I22-30 ] care, exploatat de mafia samsarilor aciuaţi pe lînga ANRP ne-a costat binişor […]. Restul modificărilor legii 10 fiind în acelaşi spirit de sprijin al revendicatorilor […], fară să fie corectate şi prevederile legilor fondului funciar, ce şi-au dovedit premeditata deficienţă […].

Dar aceste paragrafe (ascunse sub căciuliţe) nu au fost aplicate nechemaţilor, ca şi art IV1.5/24.1^1) […]; cum nu au fost aplicat nici art IV1.7/27.2 (alcătuirea planurilor parcelare corecte), nici art IV1.8/27.(2^1) (retrocedarea directă de către prefect a loturilor neînscrise în CAP – la care a avut acces doar o anume clientelă), nici 27.(2^1) (revocarea titlurilor ilegale, pentru a retroceda terenul proprietarului de drept); şi nici art. IV1.16/110^1 care introduce penalităţi pentru delictele Comisiei, toate neavînd efecte decît pentru aleşii aleşilor […].

Evitarea în continuare a corecţiei mimate de legea 169 este evidentă în titlul V, unde, după enumerarea temeiurilor de nulitate de la art V1.3 […], se precizează chiar/iar: „Nulitatea absolută nu operează asupra titlurilor obţinute de foştii proprietari pe alte amplasamente dacă la intrarea în vigoare a prezentei legi şi-au găsit vechile amplasamente de care au fost deposedaţi atribuite legal altor persoane conform Legii nr. 18/1991”. Protejate de asemenea prevederi, voit contradictorii, Comisiile nu au anulat titlurile emise abuziv (decît atunci cînd terenul astfel eliberat putea fi înhăţat de haita funciară) […], jaful comis nefiind astfel perturbat nici de acea „direcţie pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare” înfiinţată prin art VI2, pe lînga ANRP. Rostul mare/real al titlului VI fiind modificarea art 24 al legii 1/2000: eliminarea limitării la 10 ha a retrocedărilor de păduri– manevră ce a dus la o catastrofă-hecatombă, pentru că nici în interbelic nu s-a procedat la expropierea acestei avuţii naţionale, întru naţionalizare sau împroprietăriri.

Hemoragia părînd limitată (în lipsa unei cetăţenii europene) la cetăţenii români (art. VI35/20), apare interesul pentru re-încetăţenire în vederea captărării pădurilor/despăgubirilor aferente […]. Paragraful 6.1^4 („Orice probă dovedind dreptul de proprietate al foştilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeaşi forţă produsă de către deţinătorul actual al terenului sau de către terţi, tăgăduind dreptul de proprietate”) sau 6.2^1 (prioritatea fostului proprietar) nefiind observat/respectat/ aplicat de instanţele din România (acea „căciuliţă”- exotică fiind special folosită pentru ca respectivele paragrafe, mai greu de citat cu o claviatură normală, să poată fi „neglijate”) […].

Singura ameliorare semnificativă (şi asta pentru că „recuperatorii” de păduri fuseseră prinşi la legile fondului funciar), fiind cea anunţată în art. 5 al titlului VI („Despăgubirile acordate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta lege, vor urma procedura şi se vor supune dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor din Titlul VII”.), titlul VII („Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente”) eliminînd (din art.1) discriminarea din tratarea despăgubirilor acordate la legile fondului funciar şi cele de la legea caselor naţionalizate şi instituind principiul compensării echitabile, la valoarea de piaţă; în acest scop (art.2) fiind înfiinţat fondul Proprietatea (şi ANRP).

9. Legea 165/2013 (şi normele de aplicare din HG 401/2013) Am vazut că interesele acaparatorilor de păduri, împletite cu cele ale recuperatorilor de averi interbelice au impus prevederi de retrocedare şi compensare de care, teoretic, puteau profita şi urmaşii ţăranilor re-jefuiţi prin legile fondului funciar. Dar sistemul parazitar a găsit soluţii pentru ca acest potenţial să se risipească în eforturi vane (a se vedea exemplu cazului meu, în capitolul anterior) […].

Pe de o parte, escrocii din Comisii „nu au înţeles/observat” modificările neconvenabile ale legilor, neglijînd cererile celor ce nu le-au cumpărat bunăvoinţa, fără grija unor justificări, la adăpostul unei impunităţii menţinute sistematic; ceea ce a presupus conivenţa aparatului judiciar, prin care rareori a străbătut vreun petent. La celălalt capăt, a funcţionat maşinăria de discriminare ANRP- care a tratat prioritar cererile la legea 10, lăsindu-le nerezolvate pe cele la legea 18. Ca atare s-au acumulat un ocean de dosare, din care o parte (trecute de lanţul local al tergiversărilor) a invadat CEDO.

Între timp, clientela marilor tunuri funciare fiind servită, ori prin aranjamente cu cei strecuraţi în Comisii ori prin supra-evaluări girate de ANRP (unde a fost plantat, fără sfială, Gittenstein). Urmele acestei faze fiind temeinic acoperite (nu există tabele accesibile public, care să arate ce şi cui s-a dat) s-a putut trece la etapa următoare: împotmolirea procesului de despăgubire echitabilă, astfel încît cei capturaţi pe listele de aşteptare să rămână cu buza umflată. Operaţia aceasta de spoliere selectivă a fost bazată pe legea 165 […]. Articolul 1 pare a menţine măcar egalitatea între perdanţii (ce s-au zbătut judiciar degeaba)- legii 18 şi ai legii 10, instituind, pentru ambele categorii, compensarea prin puncte.

Dar principiul echităţii şi nediscriminării enunţat la 2.2, este încălcat subtil prin articolul 21.6 : „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi”. Căci „grilele” la care se face referire au total alt raport cu realitatea valorică, în cazul terenurilor din (marile) oraşe şi al celor (arabile) sau construibile – din comune, care nu reflectă de loc variaţiile de valoare, în funcţie de poziţie. O modificare adusă de legea 368/2013 cerînd chiar „aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă” […].

Legiferarea dolosivă este mai abil ascusă în partea dedicată compensărilor în natură […]. Se promite alcătuirea unui mare inventar general – care să scoată la lumină adevăratele posibilităţi de compensare […]. În fapt, găselniţa alcătirii inventarului funciar disponibil a permis tergiversarea cu încă 9 ani (acoperită cu L65/2015, OUG 66/2015 aprobat prin L103/ 2016, OUG 98/2016; L111/2017) – tabelele nefiind nici azi gata sau, dacă au fost finalizate, nu sînt accesibile publicului care a plătit operaţia şi nici măcar părţilor împotmolite în procese (legea uitînd să precizeze obligaţia publicităţii) […]. Opacitate care a permis distribuirea mafiotă a restului de teren, întru gol irea buclucaşului inventar, ce va deveni public doar cînd va fi vid (căci nelegiurea 165/2013 a „uitat” să impună interzicerea înstrăinării imobilelor din inventarul alcătuit pentru reparaţii)…. Timp în care samsarii din jurul ANRP, amintiţi la art. 24.5 şi-au putut împlini opera […]. Aşa că păgubaşii de la legea 18, după ce se va constata că terenul de compensare… a dispărut, vor fi dirijaţi spre o despagubire minimală în bani, bazată pe noi reglementări, fara nici o legătură cu valoarea terenurilor de compensat. Ghinion?

10. LEGEA nr. 219/2020. Malversaţia legislativă părea imparabilă, dar încă rămăseseră pe dinafară nişte clienţi ce trebuiau serviţi preferenţial. Ca atare, au început „modificările” legii 165, în sensul refavorizării celor de la legea 10 (exemple- modificările art 15 si 21.3 operate prin OUG 21/2015 ). Modul cel mai eficace de a discrimina rămînînd împotmolirea dosarelor de fond funciar la nivelul Comisiilor , in timp ce cele prioritizate sînt dirijate spre ANRP. Plîngerile împotriva ne-constituţionalităţii discriminărilor explicite fiind tratate Curtea Constituţională cu clasicul „Aşa a fost voinţa legiuitorului, să creeze categorii diferite”… în situaţii similare; neperturbaţi fiind, cei bine îngrăşaţi de beneficiarii acestui tip de „drept”, de faptul că discriminarea creată prin norme e în defavoarea românilor… săraciţi/cinstiţi. Simţul socio-constituţional al C.C nu s-a manifestat nici faţă de aplicarea art. 33 numai în cazul cauzelor pe rol (art.4) la legea 10 şi nici cînd au apărut modificări cras discriminatorii/păgubitoare antinaţional ca art 1.7/33.4 strecurat în OUG 21/ 2015: „[…] Prin excepţie, se analizează cu prioritate cererile formulate de persoanele certificate de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene, ca supravieţuitoare ale Holocaustului, aflate în viaţă la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi” […].

În acelaşi registru supect (dacă te mai întrebi şi cum o fi ajuns la stat o parte din proprtietăţile evreilor emigraţi voluntar în Israel) apare, tot în L 103/ 2016 , la art.2.1(1^1): „Se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donaţie„ ; iar art. 2.1.2 introduce in Comisii „un reprezentant al Secretariatului de Stat pentru Culte”. Piscul fiind atins în art 3 , în care relegitimează reconstituirea/resuscitarea… de fiinţe juridice : „comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv […]. Această continuitate se recunoaşte de către instanţa judecătorească ce a autorizat funcţionarea entităţii juridice de drept privat„. Şi „excepţiada” continuă nestingherit în art 3.7 al OUG 98/2016 „Prin excepţie […] bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, termenul de decădere în procedura administrativă este de 240 de zile„ ; iar art 5 stabileşte prioritatea rezolvării dosarelor […] „de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.”; preferinţe reafirmate la art 4-5 al legii 111/2017. Ajungîndu-se ca, în legea 22/2020, […] favorizarea evreilor să mai urce o treaptă, la art 2: „În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv” .

Ai crede că s-a deschis tuturor cutia Pandorei reparatorii, dacă nu observi că această prevedere se referă doar la „retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România”– modificînd art 4.6 din OUG 94/2000… (fiind clar la ce poate duce un astfel de tratament, dacă se va extinde- prin noi legislări coloniale, la care trebuie să ne aşteptăm- şi asupra particularilor evrei: „retrocedări”- deşi nu există dovada că proprietatea respectivă nu a fost vîndută- înainte sau după 1944, sau cedată voluntar- pentru a putea emigra ). Era inevitabil să se ajungă la sfidătoarele „rafinări” ale art 33, prin L219/2020: „(3^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în situaţia în care deţinătorul de puncte este persoană certificată de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene sau de statul de reşedinţă, ca supravieţuitor al Holocaustului, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un singur titlu de plată.”; „(4) […] Prin excepţie, se analizează cu prioritate cererile formulate de persoana certificată de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene sau de statul de reşedinţă, ca supravieţuitoare ale Holocaustului, aflate în viaţă la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi”. După adoptarea grilei notariale actualizate (L. 193/2021), nu mai rămâne decît ca punctele holocaustice să fie apreciate triplu (de statul de reşedinţă al beneficiarilor) şi să fie acordate/decontate şi urmaşilor celor ce nu le-au mai apucat; şi asta cît mai repede, pentru ca „populimea” împotmolită de Comisiile de fond funciar să poată fi anunţată că sacul s-a golit pe nevăzute (public) şi nu se mai pot plăti despăgubiri .

Nu-mi pot imagina ceva mai hidos decît sa reconstitui geografia vechilui parazitsm, în defavoarea urmaşilor vechilor defavorizaţi… în numele justiţiei retroactive. Cum a fost posibilă re-condamnarea la sărăcie a stratului autohton/românesc, întru avantajarea urmaşilor diverselor straturi alogene (macedoni, greci, nemţi , unguri, austrieci, evrei – a se vedea Eminescu, pentru explicaţii), care acaparasera avuţia naţională înaintea de naţionalizarea comunistă? Vom urmări presiunile/tîrgurile ce au răzbătut din culise, în capitolul următor.

VA URMA

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)