Incorect Politic
Ianuarie 19, 2023
General Radu Theodoru: Sunt ce sunt datorită lui Eminescu
Via Art-Emis:
Sunt ce sunt datorită lui Eminescu. Sunt, datorită lui. Toată lumea este calată pe Eminescu-poetul. Aceasta este o mare diversiune. Titu Maiorescu a fost agentul Germaniei și el l-a nenorocit clar pe Eminescu, social și literar. Dar aceasta este altă chestiune. Eu am mereu pe masa mea de lucru „Opera Politică” a lui. Eminescu este mentorul meu spiritual și, în același timp, este esența Românității. Este geniul românității, concentrat pe problemele esențiale ale poporului român, pe constantele istorice creatoare de românitate și, totodată, pe constantele istorice distrugătoare de românitate. El ne indică în „Opera Politică” inamicii seculari și constanți ai acestui popor.
Eminescu e aici!
Pentru mine, este o revelație, de câte ori îi recitesc Opera Politică. Pentru că este de o actualitate frapantă. Parcă ar fi colegul nostru de redacție. Este patronul nostru de presă contemporan, nu cel de acum 100 de ani. Deci Eminescu e aici! Eminescu este Istoria istoriilor poporului român. Nu numai în Istorie, ci în Istoria prezentă și viitoare. El ne arată viitorul. Unde trebuie să mergem și cum trebuie să mergem. Este un izvor permanent de inspirație, nesecat, și mai mult decât atât: este un Director de Opinie. Este un director profesional, pentru noi, oamenii condeiului, fie prozatori, fie eseiști fie, mai ales, jurnaliști: voi, jurnaliștii! Dacă păstrați linia lui Eminescu și o aplicați, esența ei, la contemporaneitate, nu greșiți! Cum greșesc toți lacheii globalismului…
Diversiunea cu Eminescu-poetul, fără a se mai vorbi despre Eminescu-ziaristul, despre Eminescu-marele gânditor, trebuie spulberată
Dacă noi îl avem ca mentor spiritual și profesional pe Eminescu, rămânem pe urmele lui. Diversiunea cu Eminescu-poetul, fără a se mai vorbi despre Eminescu-ziaristul, despre Eminescu-marele gânditor, trebuie spulberată. Nu se spune nicăieri despre „Opera Politică”. Nici la școală, deși aceasta este principala sa operă.
Ca o mărturisire, când am dat examenul de bacalaureat, eu mi-am ales ca temă de dizertație „Opera Politică” a lui Eminescu. Profesorii s-au mirat… L-am descoperit pe Eminescu în momentul tragic al dezmembrării românilor – descompunerea statului național, România Mare, în anii ’40…
Eminescu: este Directorul de conștință națională
Aceasta este, în sinteză, relația mea cu Eminescu, cu Opera lui Eminescu: este Directorul de conștință națională, identitatră, care mi-a fixat, mi-a determinat, tot drumul în viață. Toată opera mea are ca fundal, ca direcții, Opera Politică a lui Eminescu. Și pe aceste coordonate continui să-mi fac datoria, și de soldat, și de scriitor, până când o vrea Cel de Sus, care mă mai ține.
Vă îndemn, așadar, să îl căutați și să îl găsiți pe Eminescu în „Opera Politică”, în lucrarea „Opere”, a marelui său exeget Dimitrie Vatamaniuc, și, mai ales pentru tineri, chiar și pe telefoane, prin aplicația „Eminescu – Întreaga Operă” cât și, integral pe internet[1].
Doamne, ajută!”
Nota redacției – Subtitlurile au fost extrase din text.
Radu Theodoru l-a descoperit pe Eminescu în anii ’40 deoarece regimul Antonescu a fost singurul regim care l-a recunoscut pe Eminescu în deplinătatea operei și a meritelor sale, mai ales ca ideolog principal al conservatorismului românesc. Ceea ce voia Mihail Eminescu voia și Mareșalul Ion Antonescu: întregirea tuturor teritoriilor încă locuite preponderent de români, curățarea țării de venetici prin expulzare sau schimb de populație cu statele vecine, refacerea statalității și instituțiilor tradiționale românești anterioare anului 1700, reașezarea societății, economiei și culturii pe baza satului românesc revitalizat, a obștii sătești.