Incorect Politic
Decembrie 7, 2022
Armament nuclear pe teritoriul României. Ministerul Apărării a semnat aprobarea
Via Ortodoxinfo:
Un ordin al ministrului Apărării, semnat de un secretar de stat, că Angel Tîlvăr nu și l-a asumat, pregătește, în mod absolut halucinant, intrarea arsenalului nuclear pe teritoriul țării noastre. Astfel, România va permite, pentru prima dată, trecerea frontierei de stat de către forțe armate străine pentru gestionarea situațiilor de urgență sau de criză, nu numai cu echipamente militare, armament, muniții și explozivi, ci și cu materiale radioactive.
Două cuvinte, strecurate într-un ordin de ministru publicat în 29 noiembrie în Monitorul Oficial, când românii își făceau bagajele pentru minivacanță, ar putea schimba soarta țării. Și nu în bine. Este vorba despre acordarea permisiunii armatelor străine de a intra pe teritoriul României cu ”materiale radioactive”, care, în contextul echipamentelor militare, nu poate însemna altceva decât arsenal nuclear, fapt care ne pune într-un risc extrem față de Federația Rusă.
Transporturi militare pentru Ucraina
Potrivit modificărilor aduse articolului 232 din Ordinul ministrului Apărării M 192/2022, cererile pentru obținerea aprobării de intrare/ieșire și staționare a forțelor armate aparținând statelor membre NATO, Uniunii Europene și Parteneriatului pentru Pace sau statelor cu care România a încheiat acorduri în domeniu sau de tranzitare a teritoriului național de către acestea se vor înainta cu cel puțin 4 zile lucrătoare înainte de data planificată a intrării în România. De precizat că din parteneriatul pentru pace face parte și Ucraina. Intrarea pe teritoriul României este permisă forțelor, produselor și echipamentelor militare sau a bunurilor materiale pentru asigurarea sprijinului, după caz, sau în vederea participării la exerciții, activități de instruire și ceremoniale pe teritoriul țării, precum și în scopul participării la operațiuni ce se desfășoară în afara teritoriului național. Cererile pentru obținerea aprobării de intrare/ieșire și staționare sau de tranzitare formulate de forțele armate străine, altele decât ale NATO, UE și cele din Parteneriatul pentru Pace, se vor înainta cu cel puțin 30 de zile înainte de data planificată a intrării în România a forțelor, produselor și echipamentelor militare sau a bunurilor materiale pentru asigurarea sprijinului, după caz.
48 de ore
În cazul intervenției armatelor străine din NATO și UE de pe teritoriul țării noastre, noul Ordin al ministrului Apărării Naționale prevede un termen de 48 de ore pentru aprobarea intrării în România. ”Pentru desfășurarea operațiilor/exercițiilor organizate de NATO sau UE sau împreună cu state membre NATO și UE, ale căror planuri/scenarii includ trecerea frontierei de forțe armate străine pentru gestionarea situațiilor de urgență sau de criză, cererile pentru obținerea aprobării de intrare/ieșire și staționare sau tranzitare a teritoriului României se înaintează cu cel puțin 48 de ore înainte de data planificată a intrării transportului pe teritoriul național. Cererile vizează deplasarea de forțe, produse și echipamente militare, armament, muniții, explozivi, materiale radioactive și alte bunuri periculoase”, se precizează în Ordinul ministrului Apărării Naționale. Totodată, pentru bunurile care fac obiectul controlului vamal, dar care nu fac parte din categoria bunurilor periculoase, cererile forțelor armate străine se pot înainta cu 24 de ore înaintea efectuării transporturilor.
De fapt e “Via Ziarul Național”.
https://www.national.ro/social/arsenal-nuclear-pe-teritoriul-romaniei-ministerul-apararii-a-semnat-hartiile-782375.html
https://www.activenews.ro/opinii/BOMBA-LA-PROPRIU.-Claudia-Marcu-Arsenal-nuclear-pe-teritoriul-Romaniei.-Ministerul-Apararii-a-semnat-hartiile-178003
Ha ! Esti “indispensabil”, nu ? Ramaneam prosti si neinformati, altfel, fara tine !
Asta nu pot să zic cu precizie, dar eu fără tine rămâneam singur (adică pe saitul ăsta).
Tu esti singur oricum . Nu oricine are nevoi sau motive permanente sa comenteze orice neincetat, depreciativ. Dar, eh ! Unii aveti nevoi mai “speciale” (precum copiii cu nevoi speciale).
1 căcăt s-a acoperit cu hartii
e ceva nou???
(macar de-ar fi cu motz)