Incorect Politic
Noiembrie 21, 2022
A apărut Calendarul CERTITUDINEA
Via Certitudinea:
Este vorba despre „Harta României și țărilor vecine” în granițele revendicate în ajunul Conferinței de Pace de la Paris și a fost întocmită de generalul de brigadă Constantin Teodorescu, la Institutul Cartografic Militar Iași, în anul 1918. Această hartă, care reconstituie „granițele naturale” ale României (adică teritoriile locuite majoritar de români, respectiv „Transilvania, Banat și Țara Ungurească”,așa cum e specificat în Rezoluția de la Alba Iulia), a participat și la „Războiul hărților”, premergător aceleiași Conferințe de la Paris din ianuarie 1919.
„Harta României și țărilor vecine”, întocmită de generalul Constantin Teodorescu în 1918, reprezintă mărturia încălcării, chiar la Trianon, a unor norme consacrate de drept public și drept internațional, întrucât această hartă – și nu alta! – a fost prezentată la Paris, în ajunul Conferinței de Pace, ea fiind realizată conform „Declarației de Unire cu Țara” la Adunarea Națională Constituantă de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918.
Calendarul CERTITUDINEA 2023 este un carton A-3 care are pe față harta propriu-zisă iar pe verso „povestea” hărții.
Pentru comenzi, contactați editorul:
Editura URANUS, București, str. Melinești nr. 7, sector 4;
telefon: 0722.268.633; tel/fax: 021.683.63.35
www.editurauranus.ro; e-mail: editurauranus@gmail.com.