Rolul Comunismului și Nazismului în Apariția și Popularea Israelului

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Mai 5, 2018

Articol preluat de pe IonCoja, poate produce disonanță cognitivă.

Dar e important să cunoaștem lucrurile astea și să nu fetișizăm în totalitate regimul lui Hitler.

Mai ales că noi avem forme autohtone de naționalism.

Articolul face parte dintr-o serie din două părți, episodul doi apare mâine.

Domnule profesor ION COJA, ați publicat de curând pe site-ul Dumneavoastră conferința ținută de Benjamin H. Freedman în 1961, la Chicago. I-ați pus și un titlu care nu aparține autorului: Cine a declanșat și la ce au folosit războaiele mondiale? Cu subtitlul Au existat și evrei care au spus adevărul. Un text vechi de 50 de ani. Ce v-a făcut să-l aduceți în atenția cititorilor Dumneavoastră?

Am citit textul conferinței lui Benjamin H. Freedman pentru prima oară în urmă cu vreo 15 ani. L-am recitit de curând, când cineva mi l-a trimis pe Internet, scos din revista Lumea, numărul pe luna august. M-a copleșit, așa cum nu se întâmplase la prima lectură, în urmă cu mulți ani. Deduc că abia acum, în anul de grație 2010, eu, Ion Coja, sunt pregătit, adică știu destul de multe ca să înțeleg importanța excepțională a acestui text pentru înțelegerea lumii în care trăim.

L-am trimis unor prieteni evrei și i-am rugat să-mi spună ce nu este adevărat în acest text, să-mi dea referințe asupra unui autor, evreu sau nu, de la care să aflu de ce acest text nu merită să fie luat în seamă… Din răspunsul lor am înțeles că nu există o contestație serioasă din partea evreilor. Dar evreu a fost și Benjamin H. Freedman, așa că nu e corect să-l opun evreilor, ci unor evrei, hai să le zicem evreii sioniști. Acești evrei sioniști, cei mai vizați de dezvăluirile lui Freedman, din câte am putut eu să aflu, încă nu au contestat cu seriozitate acuzațiile atât de grave aduse de Freedman. S-au mulțumit să spună că așa au mai făcut și alți evrei convertiți. Convertiți la ce? La respectul adevărului?

 

Ce informație nouă ați primit din acest text, acum, la recitirea lui?

Nu am primit nicio informație nouă… Recitirea unui text îți oferă altceva, altă șansă, șansa de a înțelege ceea ce deja știi! Nu e destul să ai în cap informația. Ea trebuie să se integreze, să se așeze la locul ei în mozaicul din creierașul tău și să stabilească niște conexiuni care produc la un moment dat în capul tău ceea ce se numește înțelegere, dumirire. Eu, după ce am recitit declarația lui Benjamin Freedman, am înțeles care este rolul extraordinar de mare pe care l-a avut și îl mai are apariția statului modern Israel pe harta lumii!Cât de mult este implicată existența statului Israel în viața noastră de toate zilele!

Am înțeles bine: „Cât de mult este implicată apariția statului Israel în viața noastră de toate zilele”? A noastră?!… Acesta ar putea fi titlul interviului nostru.

Ar fi un titlu incomplet… Da, ai înțeles bine. Afirm că viața a milioane de oameni, sute de milioane, dacă nu cumva chiar mai mulți, a fost afectată de apariția statului Israel! Nu cunosc, în istoria secolului al XX-lea un eveniment cu consecințe atât de mari, de complexe, asupra unui număr mai mare de persoane.

V-ați gândit la apariția comunismului? A nazismului?

Comunismul și nazismul sunt fenomene adiacente, mai exact spus sunt fenomene subordonate apariției statului Israel!

„Comunismul și nazismul au fost subordonate apariției statului Israel”… Ar trebui iar să mă mir, să mă crucesc de ceea ce spuneți, dar tac. Nu mai zic nimic, căci nu mai pricep nimic. Vorbiți dumneavoastră! Nu vă mai întrerup până când voi începe să mă dumiresc unde vreți să ajungeți!

Hai să ne amintim ce informații ne dă Freedman acesta: mai întâi aflăm că în 1916 Germania domina scena războiului mondial, lucru pe care îl știam și noi, de pe propria piele: intrarea României în război, la 15 august 1916, triumfală în primele zile, s-a întors împotriva noastră, mai mult de jumătate din Țară, în frunte cu capitala București, a intrat sub cizma ocupației prusace, teutone, sau cum să-i zicem! Anglia și Franța, care ne promiseseră marea cu sarea dacă intrăm alături de ele în război, s-au dovedit neputincioase. Nici măcar pe ele însele nu se puteau apăra ca lumea…

De ce nu au câștigat nemții războiul? Aflăm de la acest Freedman: pentru că au intervenit evreii sioniști, care au imaginat un scenariu la al cărui final ei să se aleagă cu Palestina, cu posibilitatea de a coloniza Palestina cu evrei și de a o transforma în Eretz Israel…

Urmarea: nu s-a mai încheiat armistițiul propus de Germania, atât de convenabil pentru Anglia, și războiul a continuat încă doi ani! Cu ce consecințe?… Nu, nu mă interesează consecințele politice, ci cele strict umane și ușor de contabilizat: milioanele de morți pe care le-a înregistrat prelungirea războiului.

Nu este un sofism să pui acești morți în relație cu proiectul Israel în Palestina: în primul război mondial au murit circa zece milioane de oameni pentru ca evreii sioniști să bifeze un punct din programul lor: sprijinul Angliei pentru viitorul stat Israel!… Mai mult, Freedman lasă să se înțeleagă că încă de la izbucnirea sa Marele Război a fost controlat de marii bancheri evrei, de cercurile înalte ale evreimii sioniste. Printre altele, aceste cercuri fiind interesate de un război care să facă posibilă revoluția prin care țarul, marele inamic al Kahalului, să fie măturat de la putere…

Cu alte cuvinte, dacă nu ar fi existat proiectul sionist al înființării statului Israel, Primul Război Mondial ar fi durat numai doi ani, iar numărul victimelor ar fi fost cu mult mai mic! Istoricii profesioniști pot stabili fără nicio dificultate câte milioane de oameni au murit din cauza prelungirii războiului. Cel mai ușor le este americanilor să stabilească această cifră, pentru morții lor!… Toți americanii care au murit în Primul Război Mondial au murit de fapt pentru înființarea statului Israel! O spune un american, un evreu american, Benjamin H. Freedman. Culmea este că americanii nu au nici azi habar!…

Pentru cei care au decis continuarea războiului, adică pentru liderii evrei, englezi și americani, este sigur că aveau cum să previzioneze sacrificiul la care erau astfel supuse popoarele. Era să zic „propriile popoare”, dar expresia aceasta se potrivește numai pentru anglo-americani. Evreii combatanți pe front și, deci, victime ale proiectului evreiesc, victime ale „propriului proiect”, au fost foarte puțini… Așadar, miza nu a fost numai Palestina, asupra căreia Anglia avea drepturi foarte firave, discutabile, ci s-a știut că mai intră la socoteală și cei ce vor muri în continuare, ca să asigure derularea proiectului sionist!…

Fă-mă atent, te rog, dacă exagerez cu ceva sau dacă bat câmpii fără nico logică!

 

Mi-e teamă că este prea logic ce spuneți!

Așadar, războiul se încheie în felul descris de Freedman. Cu o victorie a sionismului, care, după câte știu eu, deja declanșase colonizarea evreilor în Palestina. După război, eforturile sioniștilor se intensifică, având acum garanția britanică, faimoasa declarație a lordului Balfour.

Ca o paranteză fie spus, am auzit cândva un comentariu, cum că Balfour acesta și alți englezi ar fi sprijinit proiectul sionist din …antisemitism, cu speranța că un număr cât mai mare de evrei din Marea Britanie vor lua calea Palestinei!… Ceea ce ne amintește de poziția legionarilor și a lui Ion Antonescu, care au sprijinit și ei ideea strămutării în Palestina a unui număr cât mai mare de evrei, dacă s-ar fi putut chiar toți!

Am putea spune că întreaga Europă a sprijinit ideea ca evreii să-și dobândească o țară propriu, un cămin național. Au luat în serios ideea și dorința lor ca în statul evreilesc să se adune toți evreii!… Li s-a oferit evreilor Madagascarul, Uganda, Rhodesia, oricare dintre ele, eventual ca adaus la o metropolă evreiască stabilită pe teritoriul vechiului Israel, în Palestina.

Repet, cei mai deciși susținători ai acestui proiect au fost anti-semiții, care în felul acesta vedeau soluția problemei evreiești: nu prin exterminare (soluție la care, se pare, nu s-a gândit niciun anti-semit!), ci prin masarea evreilor într-un stat propriu.

Și acum intervin cu revelația pe care am avut-o zilele acestea, recitind declarația Freedman: domnule, evreii sioniști au făcut un mare secret din faptul că în ciuda susținerii internaționale quasi unanime, proiectul sionist nu a întrunit susținerea din partea evreilor, din partea celor care, în conformitate cu scenariul sionist, ar fi trebuit să-și facă bagajele și să plece din casa lor, din țara lor, unde aflaseră găzduire până atunci.

Să-și părăsească bunăstarea și afacerile, pentru a se stabili într-o regiune neospitalieră, în mijlocul lumii arabe, sigur ostilă la acest proiect. Evident, era vorba de un scrificiu imens, pe care evreii de rând, câteva milioane de care era nevoie ca să populeze noul stat, nu se grăbeau să-l facă. După aproape 40 de ani de la lansarea oficială a proiectului, nu se stabiliseră în Palestina nici măcar 100.000 de evrei!

 

N-am înțeles care este revelația pe care ați avut-o?

Repet: scenariul constituirii Israelului a mizat pe idealismul și romantismul a câteva milioane de evrei, care să renunțe la viața pe care o duceau și să riște totul plecând în necunoscut, după fantasmele lui Theodor Herzl și urmașii acestuia.

Fie că sioniștii se așteptau la altceva, fie că nu, cert este că evreii de rând nu s-au grăbit în număr mare, suficient de mare, să emigreze în Palestina. S-au găsit evrei bogați care să doneze sumele mari cu care să fie cumpărate terenurile din Palestina, dar evrei bogați care să se mute în Palestina nu s-au găsit! Astfel că tot proiectul stătea să cadă, să cadă mai ales în ridicul: evreii nu se înghesuiau să-și edifice o țară proprie! Cea în care trăiau, unii practic dintotdeauna, le era îndestulătoare!

Îți dai seama că era vorba de o atitudine absolut normală din partea oricărui evreu normal, întreg la minte! Anormali au fost cei care nu și-au dat seama că aceasta va fi reacția îndeobște a evreilor față de invitația de a-și schimba radical viața de pe o zi pe alta. Au mizat pe un eroism imposibil de aflat. Nu există popoare de eroi sau de martiri! Pricepi greșeala sioniștilor? Impasul în care au intrat?

 

Asta pricep!

Ei, bine, această situație, acest refuz al evreilor de a urma îndemnul sionist, a produs consecințe extraordinar de mari pentru omenire!… Căci sioniștii nu au abandonat proiectul lor atât de nerealist!

Aș zice utopic, dacă n-aș ști ce a urmat și dacă n-aș ține la noblețea utopiilor… Și acum te rog să fii atent: dacă au văzut că de bună voie evreii nu vor să fie eroi cu orice preț, sioniștii au decis să-i oblige, să-i constrîngă pe evrei să-și părăsească casa, țara și să plece în Israel!

Ba chiar s-au gândit cum să-i constrângă în așa fel încât evreii să nu-și dea seama că sunt constrânși, evreii să ajungă să-și dorească ei să plece în Israel, ei să vadă în Palestina unica soluție de viitor, ba chiar o soluție extrem de atrăgătoare…  Pricepi?

Parcă încep să pricep, dar mă îngrozesc!…

Nici mie nu mi-e ușor să cred, să fiu chiar convins în ultima vreme, că pentru a-i determina pe evrei să plece din țările unde trăiau foarte bine, cu un statut material peste medie, sioniștii, Cahalul, marii înțelepți ai Sionului, Congresul Mondial Evreiesc etc., etc., s-au pus toți de acord între ei că nu-i pot face pe evrei să emigreze în Palestina decât dacă, în țările unde evreii se simțeau atât de bine, se instituie un regim politic ostil evreilor, un regim declarat anti-semit, capabil să împingă acest anti-semitism până la crimă, la genocid, la… la…

 

…Holocaust?

Ai înțeles, deci. Așadar, îi invit pe istoricii de profesie, mult mai informați decât mine, să aprofundeze această problemă: refuzul sau reținerea, abținerea evreilor de a se conforma proiectului Israel în Palestina. Ce i-a făcut pe acești evrei să-și schimbe atitudinea și să pornească în exod spre Palestina? Ce altceva decât anti-semitismul nazist, legile anti-semite din mai toată Europa…

 

Adică vreți să insinuați că Hitler și nazismul au fost creații ale evreimii mondiale?!

Stai liniștit! Nu te emoționa! Nu e nicio noutate. Exact asta au spus-o înaintea dumitale o mulțime de istorici. Pe care, recunosc, nu prea i-am luat în serios! Dar acum, după ce am re-citit Declarația lui Benjamin Freedman, m-am lămurit! M-am dumirit!

Toate ciudățeniile și contradicțiile din desfășurarea celui de al II-lea Război Mondial capătă sens, se organizează într-un întreg, cu logica lui, dacă ții seama că evreii, deși nu au avut nicio armată, au fost atât de importanți în declanșarea și desfășurarea războiului. Care a fost interesul evreiesc? Se pare că mai presus de orice înființarea statului Israel.

Un proiect lipsit de realism, între oameni normali! Dar nu și pentru paranoicii care îl concepuseră!  …Am folosit mai sus cuvîntul logică. Au un fel de logică și paranoicii! Așadar, cine vrea să priceapă declanșarea și desfășurarea celui de al II-lea Război Mondial trebuie să aibă în cap și acest reper: proiectul sionist al constituirii statului Israel și mai ales impasul în care ajunsese acest proiect. Restul sunt detalii. Trecem mai departe. La următorul eveniment istoric. Care?

Probabil că comunismul. Rolul comunismului în edificarea statului Israel…

Formularea trebuie nuanțată: rolul comunismului în determinarea evreilor din țările comuniste să plece în Israel. Așa trebuie pusă problema: de ce evreii au început să plece în masă în Palestina numai după ce în țările respective s-a instalat comunismul? Poți spune că regimul comunist din România sau Polonia nu a avut un rol în determinarea evreilor să plece în Israel?

Aici cunosc bine situația, nu am nevoie de bibliografie. Toți evreii prieteni cu părinții mei așa s-au explicat, aproape că s-au scuzat când au plecat din România în Israel: din cauza comunismului o fac! În România nu se mai putea trăi! Legile comuniste aproape că desființaseră proprietatea. Marea proprietate nu numai că a fost desființată, dar în cele mai multe cazuri a fost sancționată, pedepsită ca infracțiune. Comerțul a fost etatizat, la fel meseriile, inclusiv farmaciile, cabinetele medicale, atelierele meșteșugărești, practic tot!

Bordelurile la fel!

 

Glumiți!…

Deloc! Toate pensionarele bordelurilor au fost preluate de partid și au devenit activiste de partid! Unele, prin căsătorie cu tovarăși de viitor, au ajuns în funcții de partid importante!…

Dar să revenim la comunismul instaurat după al II-lea Război Mondial, la suita de neajunsuri și abuzuri la care au fost supuși cetățenii din lagărul comunist! Este bine cunoscută această tragedie! Dar trebuie evidențiat un detaliu: pentru prima oară în istoria lumii, în statele comuniste a fost interzisă plecarea din țară, libera circulație de-o parte și alta a granițelor.

A fost interzisă sistematic părăsirea raiului comunist pentru infernul capitalist! Cu o singură excepție, o singură categorie de oameni puteau cere părăsirea sistemului comunist: evreii! Acest lucru trebuie subliniat de zece mii de ori: evreii impun în Rusia și Europa de Est regimul comunist, un regim care intra în contradicție cu toate drepturile omului, dar mai ales cu spiritul mercantil, speculator, al evreului, ceea ce face tot mai nesuferită viața în aceste țări pentru evrei!

Psihoza plecării, a abandonării a tot ce ai numai ca să pleci din țară, a cuprins aproape întreaga societate. Unii își riscă viața ca să treacă granița. Unii chiar plătesc cu viața sau cu libertatea încercarea de a părăsi sistemul în singurul mod posibil: prin trecerea ilegală a graniței.

Numai evreilor li se oferă posibilitatea de a părăsi legal, comod și fără probleme lagărul socialist, putând lua cu ei și o parte însemnată din avuția agonisită. Condiția era una singură: să ceară repatrierea în Israel!…

Alt detaliu de primă însemnătate: în țările lagărului comunist trăiau cei mai mulți evrei din Europa, atât ca număr, cât și procentual.

Te rog să-mi explici de ce nu am voie să trag concluzia că scopul sau, mă rog, unul din scopurile pentru care s-a instaurat comunismul în țările respective a fost să-i determine pe cât mai mulți evrei să părăsească acest țări spre a se stabili în Israel.

Așa cum prezentați lucrurile, se impune această concluzie. Nu cunoscusem acest aspect: evreii, ani de zile nu s-au înghesuit să populeze Palestina. Exista riscul ca evreii sioniști, liderii evreimii, să obțină toate aprobările pentru înființarea statului Israel, dar să nu aibă amatori pentru onoarea de a fi cetățeni ai Israelului. Onoarea fără gheșeft nu face nici două parale pentru majoritatea oamenilor, deci și pentru majoritatea evreilor. Abia când au ajuns să se confrunte cu duritatea regimulul comunist evreii descoperă că au de câștigat foarte mult plecând în Israel, iar câștigul înseamnă să scapi de regimul comunist, atât de inuman… Deci nu pentru ce găseau în Israel, ci pentru ce lăsau în țara lor evreii au acceptat să emigreze. Ca să scape de regimul comunist în primul rând! …Asta e perfect logic. Dar să spuneți că regimul comunist a fost instaurat cu acest scop, că acesta a fost scopul urmărit prin expansiunea regimului comunist, mi se pare un exces.

Sigur că lucrurile sunt mai complexe, adică prin aceeași acțiune, prin producerea aceluiași eveniment, au fost urmărite mai multe scopuri, mai multe efecte. Nu le am în vedere pe toate, nu ne-ar ajunge o zi întreagă să vedem ce s-a urmărit prin apariția comunismului! Ci încerc să pun în evidență un singur efect sau scop, care până acum a fost ascuns sau neglijat: rolul comunismului în determinarea evreilor să părăsească țările comuniste din Europa cu destinația Palestina, mai apoi Israel!! Adică rolul comunismului în apariția și consolidarea statului Israel!

 

S-ar putea să fie un efect colateral, nu o țintă anume urmărită!

Pui întrebări la care, dacă răspund, ne vom pierde în detalii. Nu sesizezi esențialul. Eu propun să fie luat în calcul un fenomen niciodată discutat până acum. Îl mai enunț o dată: evreii de rând, marea masă a evreilor, nu au răspuns cu entuziasmul scontat la propaganda făcut de liderii sioniști în favoarea înființării statului Israel. Foarte puțini evrei au luat drumul Palestinei. Astfel că pe la 1930 liderii sioniști puteau constata că statul Israel nu se poate înființa pe baza evreilor care vin în Palestina de bună voie!

Acesta este un moment de mare importanță, când sioniștii, liderii evrei, dacă ar fi fost oameni normali, raționali și cu simțul măsurii, ar fi trebuit să abandoneze proiectul și să recunoască că nu au fost realiști, că au mizat pe romantismul și idealismul unor oameni obișnuiți, normali, care nu aveau nimic comun cu ideea de sacrificiu de sine pentru o idee politică… Dar se pare – iar eu propriu zis cred asta tot mai mult, că bântuie la cel mai înalt nivel evreiesc de decizie o judecată paranoică, o lipsă de măsură și un cinism de-a dreptul criminal, fără nicio sensibilitate pentru suferința umană.

Căci decizia luată a fost total indiferentă la prețul în vieți și destine omenești frânte, distruse. Mai întâi în 1916, când evreii au provocat respingerea armistițiului și continuarea războiului cu pierderi de vieți de câteva ori mai multe ca până atunci.

Milioane de oameni tineri, ne-evrei, care au murit pe front pentru ca evreii să obțină din partea Angliei acordul pentru instalarea în Palestina a statului Israel!… Repet întrebarea: care a fost prețul plătit de întreaga omenire pentru acest câștig sionist! Măcar acest calcul: câți oameni au murit după semnarea Declarației Balfour?

Nota bene: nu pot numi acest câștig un câștig evreiesc deoarece evreii, invitați să emigreze în Israel conform proiectului aprobat de învingători, nu s-au grăbit să emigreze în Palestina! Se simțeau foarte bine fiecare pe la casa sa!…

A doua oară, când liderii evreimii au luat o decizie paranoică, (probabil pe la începutul anilor 1930), decizia de a provoca un antisemitism sălbatic în câteva din țările în care se aflau mulți evrei, ca prin terorizarea evreilor să-i determine pe acești co-naționali să-și părăsească rosturile din țara respectivă și să se refugieze în Palestina.

Zic unii istorici, iar eu acestora înclin să le dau dreptate, că în acest scop evreii l-au susținut pe Hitler să aibă ascensiunea politică pe care a avut-o, iar în final au determinat declanșarea celui de la II-lea Război Mondial și, implicit, declanșarea Holocaustului.

Asta am întâlnit și eu, la mulți istorici. Ideea că producerea Holocaustului a contribuit mult la apariția statului Israel. Dar, drept să spun, nu prea am înțeles cum.

Istoricii care fac această afirmație perfect justă au în vedere un singur aspect: Holocaustul, eventual cu exagerările de-acum cunoscute, trebuia să provoace o emoție așa de mare în toată lumea încât toată omenirea să înțeleagă cât este de justificată dorința evreilor de a avea o patrie.

Nu aveau nicio șansă cei care s-au opus, căci Națiunile Unite, toată lumea bună a planetei erau de acord!… Se omite, se ascunde sau nu se pricepe faptul că Holocaustul a avut și menirea ca, în interiorul lumii evreiești, să înfrângă rezistența sau reținerea față de proiectul sionist, producând o importantă mutație în mentalul colectiv evreiesc: le-a inoculat, dar cu ce preț?!, convingerea că viața printre creștini, printre goimi este atât de nesigură, că goimii sunt capabili oricând de alte persecuții cu caracter de pogrom, de genocid, astfel că emigrarea în Israel este singura care poate asigura viața oricărui evreu și un viitor acceptabil copiilor…

 

Nu mai înțeleg  rolul comunismului dacă Holocaustul putea să producă aceste efecte!

Putea, dar nu era sigur că le va produce… Evreii nu se confruntau prima oară cu ravagiile antisemitismului. În plus, mai trebuie adăugată ipoteza unor istorici, potrivit cărora Holocaustul a mai avut un scop, din perspectivă iudaică și în măsura în care a existat un control cât de cât evreiesc în desfășurarea Holocaustului.

 

„Control evreiesc în desfășurarea Holocaustului”? E aproape o blasfemie, domnule profesor!

Te rog citează corect: am spus  „cât de cât evreiesc… control cât de cât evreiesc în desfășurarea Holocaustului”, și am avut în vedere un detaliu uitat, neglijat sau ascuns din desfășurarea Holocaustului. Cred că știi că nu toți evreii au fost deportați. Știai?

Nici nu era posibil să fie toți deportați, dar ce importanță are acest detaliu?

Nu te-ai întrebat niciodată dacă au existat anumite criterii după care se făcea selecția, care evreu merge la Auschwitz și care nu?!

Din ce am citit, e clar că nemții îi alegeau pentru gazare și exterminare pe evreii bolnavi,  inapți de muncă!

Păi de ce nu făceau nemții de la bun început această selecție?! De ce îi plimbau pe evreii inapți de muncă prin toată Europa pentru ca abia la Auschwitz să-i dea deoparte și să-i trimită la camerele de gazare, la moarte?! Ți se pare logic, ți se pare treabă nemțește gândită?

Nu, într-adevăr nu văd logica, îmi scapă! Nu pricep!

Nu pricepi pentru că nu cunoști un detaliu. Un detaliu pe care sioniștii îl ascund cu multă grijă! Atenție: nu nemții decideau care evrei pleacă în lagăre și care nu! De cele mai multe ori un lider evreu, rabinul, de exemplu, făcea listele! Și rabinul îi trecea primii pe listă pe evreii tarați fizic, nevolnici de viață, cum spune vorba din bătrâni.

Iar ipoteza acelor istorici de care vorbeam este aceasta, o ipoteză cutremurătoare: atât cât a depins de evrei, de evreii sioniști, victimele Holocaustului au fost evreii degenerați, tarați, evreii de calitate proastă.

Căci, vai, nu toți oamenii sunt egal dotați pentru viață, pentru reușită! Se cunoaște foarte bine că a existat o preocupare a sioniștilor ca în Palestina să ajungă numai evrei de calitate, mai ales tineri, bine dotați, bine pregătiți pentru viață, care să nu devină un balast pentru tînărul stat evreiesc!

…Te rog să nu te mai crucești atâta, acestea sunt lucruri care s-au spus de multă vreme, cu argumentele cuvenite, numai că nu au circulație în public. Sunt informații cenzurate! Și cred că ele sunt ascunse în primul rând față de publicul evreiesc! …Sunt însă evrei care știu asta. O ziaristă din București, care a stat ceva pe la Auschwitz, s-a confesat unor prieteni români exact în acești termeni, învinuindu-i pe evreii sioniști! Nu pe nemți!

E cumplit pentru evrei să afle toate astea!

De 70 de ani tot facem inventarul suferințelor evreiești… Și constatăm că multe dintre aceste suferințe au fost cauzate de evrei, de lideri ai evreimii! E dreptul evreilor să reacționeze sau nu față de această dezvăluire: evrei vinovați de holocaustul din al II-lea Război Mondial!… Dar cred că e timpul să facem și inventarul suferințelor pe care aceiași lideri evrei le-au cauzat altor popoare!

E un subiect pe care îl deschide Declarația Freedman! Subiectul acesta vreau să-l discutăm cu maximă seriozitate! Acum îl discutăm noi doi, ca istorici amatori, pârîți, dar în continuare, de aici înainte, sper ca acest subiect să fie abordat cu profesionalism, de persoane mai bine informate, specialiști propriu zis în istorie recentă. Eu nu fac decât să propun subiectul!

 

Deja ați identificat două teme de cercetare. Prima: câte vieți omenești s-au pierdut prin decizia Angliei de a respinge în 1916 oferta de armistițiu a Germaniei? Decizie luată în urma intervenției liderilor evrei sioniști! Corect?

Cred că pot fi inventariate și distugerile, costurile materiale, mai ales că o bună parte din cheltuielile războiului se făceau pe bani împrumutați de guverne de la băncile evreiești… Motiv în plus ca să le convină evreilor prelungirea ostilităților!

 

A doua: câtă suferință a provocat nu numai evreilor, ci și ne-evreilor decizia liderilor sioniști de a împinge Germania și alte țări la adoptarea și exacerbarea anti-semitismului ca politică de stat! …Am rezumat corect?

Da, e corect rezumatul. Va fi o cercetare complexă și delicată: victimele ne-evreiești ale politicii anti-semite!… Sună ca un paradox.

 

Poate că nu ar strica să dați un exemplu, două.

După cum se știe, la încheierea războiului anti-semitismul a fost cu severitate incriminat. Cei vinovați de crime împotriva evreilor au fost aspru pedepsiți. Din păcate, acuzația de anti-semitism a devenit o armă folosită deseori împotriva unor oameni nevinovați.

De exemplu, eu, subsemnatul, sunt o asemenea victimă! Dar nu mă plâng!… Alții însă, pe aceeași acuzație, neîntemeiată, au înfundat pușcăriile, au fost dați afară din slujbă, marginalizați… Sau condamnați la moarte, precum George Alexianu, omul care a fost binefăcătorul evreilor din Transnistria!

S-au găsit evreii nemernici care să-l acuze de anti-semitism, dar nu s-au găsit și evreii cinstiți care, știind bine care era adevărul, să intervină în apărarea sa. Evrei lași, în frunte cu rabinul Alexandru Șafran! Care vine la București în 1995, la 50 de ani după procesul Mareșalului, unde a refuzat să depună ca martor, vine și-i declara dlui Șerban Alexianu, „amic din tinerețe”, că ce mare păcat, un om ca George Alexianu, care a făcut numai bine evreilor, să fie condamnat la moarte și executat de comuniști. Un om așa de minunat!… Câtă nerușinare!…

Așadar, e vorba de victimele pe care le-a produs și le produce acuzația nedreaptă de anti-semitism, de holocaust, genocid, pogrom etc.

Noi, românii, ca popor, suntem acuzați pe nedrept de holocaust în Transnistria și de pogrom la Iași și București, în iunie și ianuarie 1941… Dar nu suntem acuzați la Tribunalul de la Haga sau la ONU, sau la Tribunalul din Băilești, cu dovezi juridic valabile, ci suntem acuzați cu argumente propagandistice, ziaristice, adunate de comisii fără nicio autoritate morală sau juridică! …La fel de nedreaptă este și acuzația de pogrom anti-evreiesc în ianuarie 1941.

 

La Iași ce a fost?

Pentru ce a fost la Iași să fie întrebați germanii, ei i-au împușcat pe evrei și nu au făcut-o așa, din senin, că erau ei anti-semiți… Să se disculpe nemții! Nu mă bag. Eu îmi apăr sărăcia, și nevoile, și neamul meu românesc.

Și încercând să aflu cât sunt de adevărate acuzațiile la adresa românilor, am găsit o mulțime de dovezi cum că nu suntem deloc vinovați… Din păcate, pentru cei care ne-au acuzat pe nedrept, a trebuit să cercetez problema în contextul ei. Așa mi-am dat seama că nici nemții nu sunt chiar așa de vinovați cum se clamează pe ulițele Hollywoodului!

Dacă nu apărea această acuzație nedemnă la adresa noastră, nu ajungeam nici eu anti-semit. Căci pentru sioniști anti-semit este mai ales acela care nu acceptă acuzația de anti-semitism fără argumente serioase!… Evreii de proastă calitate s-au cam jucat cu acuzația de anti-semitism. În final, această acuzație se va demonetiza cu totul! Nu din vina …anti-semiților ca mine!

 

Deci trebuie făcut și inventarul suferințelor și neajunsurilor provocate prin acuzele nedrepte de anti-semitism. Cap de listă românii?

Nu-mi dau seama, dar suntem și noi pe lista celor ultragiați și păgubiți prin acțiunea bezmetică a haitelor de acuzatori de teapa lui Radu Ioanid, Andrei Oișteanu, Lya Benjamin și țuțării lor, alde Pleșu, Gabriel Andreescu…

 

Gabriel Liiceanu?

Nu chiar!

Ce urmează?

Urmează inventarul cel mai dureros, cel mai absurd, al victimelor comunismului. S-a vorbit atât de mult despre comunism… Despre comunismul de tip bolșevic, cominternist, instaurat în Rusia și țările est-europene de cei „40.000 de evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin varii metode, au obținut comanda în atâtea țări ale lumii”, despre care vorbește Benjamin H. Freedman.

Numai 40.000 de mii?

Ar fi de discutat acest număr… Dar altădată. …Cred că trebuie să povestesc o întâmplare, care, cu câteva săptămâni în urmă m-a… m-a luminat. Am făcut întâlnirea de 50 de ani de la terminarea liceului Micea cel Bătrân.

Printre colegi, unul dintre cei mai iubiți, Peter, venit din Germania. La un an după terminarea liceului, în 1961, Peter a plecat cu toată familia în Israel… A revenit mereu în România, s-a însurat de două ori aici, a făcut facultatea de medicină aici, a trimis-o și pe fiică-sa să facă facultatea tot în România, la Constanța.

A participat Peter al nostru cam la toate întâlnirile noastre de foști lemebiști… La ultima, în plină petrecere, când ne simțeam mai bine cu toții, cu un aer gânditor, Peter îmi spune: „Mă, Ioane, dacă nu erau comuniștii, noi nu plecam de aici!…” Cred că vorba asta a fost pentru mine revelatorie: așadar, Peter și familia lui, cu părinți medici foarte respectați în Constanța, au plecat în Israel din pricina regimului comunist!

Au plecat în Israel, iar mai apoi au plecat și din Israel… Deci nu dorul de Eretz Israel i-a mânat, ci lehamitea și teama de comunism!

Atunci, pe loc, mi-a venit să-i spun că nu românii sunt vinovați de comunism, ci evreii, dar m-am abținut și bine am făcut!… Nu se potrivea cu atmosfera de bine, de confort sufletesc în care respiram cu toții briza mării, la Zorile. Deduc: evreii sunt de două feluri, evrei autori ai comunismului și evrei victime ale comunismului!

În ce fel Peter și alți evrei, plecați în Israel, sunt victimele comunismului, iată un subiect interesant, pe care însă nu e cazul să-l dezvolt eu.

Îl semnalez doar! Și mă întorc la subiectul meu: m-am considerat întotdeauna o victimă a comunismului, în măsura în care toată agonisita părinților și bunicilor mei s-a dus pe apa sâmbetei în 1948, când cu naționalizarea.

Bașca tot ce a urmat, ca degradare a vieții, ca neputință de a-ți afirma potențialul creator etc. Numai că acum descopăr că acele suferințe ale unui neam întreg erau necesare nu pentru a edifica o societate nouă – nu se poate face omletă fără să spargi ouăle!, cum ne explicau propagandiștii mai subțiri! Ci sufeream pentru a-i determina pe evreii din mijlocul nostru, care sufereau cot la cot cu noi, să părăsească România comunistă.

România comunistă, căci România românească, cea de până la 23 august 1944, evreii nu prea se grăbiseră s-o lase pentru Israelul din Palestina… Adică evreii sioniști, cu proiectele lor nebunești, paranoice, erau cei ce ne stricaseră viața… Și nouă, românilor, și evreilor!

Ne-au cufundat în rahatul comunist pe toți, dar posibilitatea de a ieși la lumină, la aer curat, respirabil, au oferit-o numai evreilor care cereau să plece în patria lor cea nouă, Eretz Israel! Cum să nu ceară evreii …repatrierea?!

Să înțeleg din asta că adversitatea dintre evreii comuniști și evreii sioniști nu a fost prea mare?

A fost o diversiune! Un teatru criminal, jucat destul de bine. Sunt nenumărate dovezile că, la un nivel aflat deasupra acestei adversități trucate, sioniștii și comuniștii aveau un for de decizie comun. Și-au dat mâna întotdeauna când a fost nevoie. Desigur, nu în văzul nostru!

 

Susțineți așadar că dacă evreii ar fi plecat destul de mulți în Palestina înainte de 1944, în România nu se mai instituia comunismul?

Cam da! …Dar, reține ce ți-am spus deja: instaurarea comunismului urmărea și alte efecte, multe dintre ele tot în beneficiu evreiesc… Însă acest subiect nu-l putem aborda integral într-o discuție de un ceas, două! Nici nu am datele necesare. …Aș zice cam așa: dacă proiectul Israel în Palestina ar fi avut printre evreii normali succesul scontat de evreii sioniști și dacă, așadar, statul Israel se înființa după primul război mondial, al doilea război mondial nu mai izbucnea!

 

Deci de vină sunt evreii care nu au dat curs invitației de a se strămuta în Palestina încă de la bun început, după primul război! Le plăcea mai mult la București și Budapesta decât pe malul Iordanului!…

Ca glumă, glumă amară, merge! Nu le putem reproșa evreilor de atunci că au procedat ca ființe raționale, normale… Dar când vom face socoteala cum am ajuns să facem din țara și din viața noastră o sperietoare pentru evrei, nu mai e de glumit.

Eu sunt un om sărac. Părinții mei ajunseseră la o stare materială foarte bună în 1948. Dacă în viața părinților mei nu intervenea comunismul, naționalizarea, colectivizarea agriculturii, mi-e așa de ușor să-mi imaginez cum ar fi fost viața lor, viața mea, a copiilor mei!… Cu totul alta. Și nu uita, avem o singură viață!

 

În concluzie?

În concluzie, fac apel la cei care au acces la datele exacte ale celor întâmplate să cerceteze istoria secolului trecut din această perspectivă: (1) refuzul sau reținerea evreilor de rând de a se conforma proiectului sionist de înființare a Israelului și (2) politica, mai exact spus stratagemele criminale imaginate de sioniști pentru a-i constrânge pe evrei să emigreze totuși în Palestina! Am zis totuși, adică împotriva voinței lor!

Nu e prea mult spus împotriva voinței lor?

Nu! Știu bine că odată plecați din România, evreii descopereau că nu aveau voie să-și aleagă destinația. Ajungeau de regulă la Viena și erau întrebați numai de formă unde vor să meargă mai departe.

Indiferent de răspuns, cei mai mulți erau mânați în Israel, unde obligatoriu trebuiau să stea câțiva ani, băieții să facă armata etc.  Ar fi bună o statistică: câți din evreii emigranți în Israel după 1945 au rămas în patria regăsită? Ar fi chiar imperios necesară, separat, pentru evreii plecați din România, pentru cei plecați din Rusia ș.a.m.d.

La ce ar fi necesară o asemenea statistică?

La multe, printre care ne-ar fi utilă în discuția pe marginea ultimei turnuri pe care pare s-o ia proiectul Israel în Palestina. Ai auzit de diasporism?

Diasporism? Nu.

Eh, lăsăm pe altă dată acest subiect.

 

A consemnat N. Vancea

 

Sursa: Site Ion Coja