Predoiu semnează capitularea României

Incorect Politic
August 30, 2022

Predoiu semnează capitularea României

Via Art-Emis:

Vă prezentăm articolul semnat de jurnalistul Octavian Știreanu „Predoiu semnează capitularea României”. În numele cui lucrează această „libelulă în cinci guverne” – cum îl numește autorul articolului ? În fapt, „libelula” se comportă asemenea Președintelui României, a Prim-ministrului României, a membrilor actualului guvern (cu excepția celui care „combate gândacii, nu-i mănâncă”) și a majorității covârșitoare a membrilor Parlamentului României care – conform definiției autorului – nu sunt altceva decât „tonomate ale unor partituri străine”. (Ion Măldărescu, ART-EMIS)

Un stat căruia i se interzice să-și conducă treburile interne după legi proprii este un stat capitulat. Un stat în care instanțele sunt obligate din străinătate să nu respecte Constituția și legile naționale, ci doar să aplice decizii externe, indicații, MVC-uri, hotărâri ale unor instanțe transnaționale nu mai este un stat suveran.
Orice aglomerare socială lipsită de instrumentele elementare ale unei organizări conforme cu propria voință nu se mai poate chema stat, ci colonie umană. Un fel de junglă juridică în care fiecare judecător și procuror va putea face ce-l taie capul, cu fițuici primite de afară.

Este stadiul la care ministrul de justiție Predoiu și 13 membri ai CSM (din 19) vor să aducă România, odată cu avizul dat noilor legi ale justiției. Intenția a ieșit la lumină în ședința de vineri a CSM, când ministrul Cătălin Predoiu a cerut aviz pentru proiectul acestor legi, semnalând că marea lor noutate este „primatul Dreptului european” asupra Constituției naționale. Ministrul a adăugat că, din punct de vedere tehnic, această prioritate absolută „a dreptului Uniunii” va fi garantată prin faptul că încălcarea de către magistrați a Constituției și legilor țării, dând prioritate dreptului european, nu va mai fi considerată abatere disciplinară.

În prezent, Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor oferă acestora un criteriu de ordonare a activității, prin prevederea potrivit căreia „Constituie abatere disciplinară nerespectarea deciziilor Curtii Constituționale, a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiție in soluționarea recursurilor in interesul legii sau a hotărârilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”. Această prevedere va fi eliminată din noua lege. Era singurul filtru care obliga, cât de cât, magistrații să nu iasă din matca prevederilor constituționale. Supremația Constituției constituia un reper de ordonare a sistemului de justiție, dar și o speranță de îndreptare a acelor erori și abuzuri comise împotriva cetățenilor prin mecanismele perfide ale statului paralel.

Prin mutarea din poignet făcută de „maestrul” Predoiu, judecătorii și procurorii vor deveni liberi să ia ce hotărâri vor, fără a mai ține seamă de Constituție și de legislația internă și fără teama că, nerespectând această legislație, ei vor fi sancționați.
Singurul temei legal pe care-și pot baza absolut orice decizie este…„dreptul Uniunii”. Orice procuror și judecător va lua ce decizie poftește bazându-se pe „dreptul Uniunii”.

Care este acest drept al Uniunii – nimeni nu spune. Este totul și nimic. Este orice și nimic. Nu există o listă a tipurilor de spețe la care „dreptul Uniunii” este prioritar. Oricât ne-am da pe după plop, aceasta înseamnă haos. Care drept al Uniunii se aplică în cazul desemnării șefilor de parchete? Cel al Germaniei, unde procurorul general este nominalizat de ministrul Justiției și votat de Bundesrat? Care drept al Uniunii se aplică în cazul abuzului în serviciu? Al Franței sau al Olandei?

Ține de „dreptul Uniunii” și contractul secret prin care Ursula von der Leyen a comandat 2,4 miliarde doze de vaccin, în valoare de 48 miliarde dolari, de la firma în care este acționară compania unde soțul său este salariat cu 1,2 mil dolari pe an?

Țin de „dreptul Uniunii” i liniile roșii pe care le tot trage Timmermans țării noastre când vine după câte-o tichie de doctor honoris causa? Și hotărârile unui complet de judecători numiți politic, din diferite țări, pe care-i doare-n pix dacă în România justiția colcăie securiști acoperiți și de portocali și dănileți, care afirmă că ei se ocupă „cu paraditul la cetățeni”?

Noii evangheliști de la C.J.U.E.

La toate aceste întrebări cu tâlc, răspunsul C.J.U.E. a fost afirmativ: da. MCV-ul e obligatoriu; da, înființarea SIIJ contravine tratatelor; și da, principiul supremației dreptului european presupune anularea puterii Curții Constituționale.
Răspunsul din condei al unui complet de judecători din Luxemburg despre constituționalitatea statului român a fost: nu contează!

Ce înseamnă „prioritatea dreptului european”, afirmată cu multă emfază de ministrul Predoiu? Iată ce-a înțeles din această sintagmă Ministerul Justiției, într-o precizare oficială, în care a preluat din hotărârea CJUE în cauza C-195/19:

„Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări de rang constituțional a unui stat membru, astfel cum este interpretată de instanța constituțională a acestuia, potrivit căreia o instanță inferioară nu este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziție națională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 și pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a C.J.U.E., ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf T.U.E.”[1].

Nu trebuie să ne batem capul ca să traducem mai pe înțeles această descriere a „priorității dreptului european”. Esența este că „principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări de rang constituțional a unui stat membru”, se arată la pct.1.11 din respectiva hotărâre. C.J.U.E. anunță un lucru pentru care orice absolvent de drept și-ar da foc la diplomă – și anume că hotărârile judecătorești nelegale, invalidate ca atare de Curtea Constituțională, rămân valabile dacă anularea lor „creează un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție”. Ce înseamnă „risc sistemic de impunitate” rămâne să decidă fiecare judecător și procuror în parte – ca în triburile medievale.

Despre cum a putut C.J.U.E. să debiteze o asemenea enormitate s-au pronunțat juriști de calibru. Cu titlu de exemplu iată opinia Prof. univ. dr. Marin Voicu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință, Președintele Secției de drept internațional și drept comparat a Academiei de Științe Juridice, fost judecător ÎCCJ, fost judecător C.E.D.O.: „Curtea de Justiție a U.E. sugerează, în mod constant, că ar fi o autoritate supranațională, încărcată de sacralitate, care stabilește și deține adevărul absolut, de nediscutat, și, mai ales, de necontestat, propovăduind forța obligatorie absolută și de necontrolat a dreptului U.E. față de dreptul intern al statelor membre….Miile de judecători naționali – constituționali și judiciari, din cele 27 de state membre NU au ”dreptul” și, mai ales, nu au obligația de a se considera ”simpli executanți docili” ai hotărârilor C.J.U.E., ca acte imperative ale judecătorilor ”înțelepți” de la Luxemburg”.

Jurnalistul Mirel Curea – printre puținii care au luat atitudine în fața acestei agresiuni fără seamăn la adresa constitualității statului român – amintește că U.S.R.-iștii au fost primii care, în martie a.c., au depus la parlament un proiect de lege care prevedea exact ceea ce Predoiu susține acum. Proiectul a fost depus de Stelian Ion, fost ministru al Justiției și D.J. cu boxe la comisia juridică, în numele a 30 de deputați și senatori U.S.R. Atunci, punctul de vedere al Guvernului Ciucă a fost de a susține „adoptarea acestei inițiative legislative”.

Prin ruptura produsă de Predoiu în arhitectura sistemului juridic, Constituția României e făcută praf. La art. 1, alin.(1) se prevede că „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Iar la alin.(5) de la același articol se mai arată că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Cum să mai fie obligatorie, dacă evangheliștii C.J.U.E. afirmă că instanțele de judecată din România trebuie să dea prioritate dreptului european, nu Constituției și legilor țării?

Ce fel de stat suveran este acela în care alții decid dreptatea? Ce fel de stat independent mai este acela în care instanțele se duc cu pălăria în mână pe la C.J.U.E. și altele asemenea pentru a întreba care să fie sentința pe care trebuie s-o dea? La scurt timp după ce Î.C.C.J. a nesocotit Decizia C.C.R. nr. 685/2018 privind completurile de 5 într-un dosar penal cu țintă precisă, o judecătorie din provincie – Câmpina – a prins curaj să întrebe C.J.U.E. dacă are sau nu voie sa încalce și ea Deciziile Curții Constituționale a României nr. 297/2018 si 358/2022 privind prescripția. Este de așteptat ca astfel de situații să se multiplice la nesfârșit, creând haos și brambureală în jurisprudența instanțelor, tensiuni în societate, dispute, în lumea justiției.

Se-alege praful și de jurământul pe care magistrații trebuie să-l depună la preluarea mandatului și care începe cu „Jur să respect Constituția și legile țării”. Hotărârea C.J.U.E. îi obligă să arunce în closet, vorba lui Mirel Curea, și textul acestui jurământ.

O libelulă pe val în cinci guverne

Vineri, în fața C.S.M., ministrul Predoiu a prezentat adoptarea „priorității dreptului european” și „eliminarea abaterii disciplinare” în cazul nerespectării Constituției de către magistrați ca fiind un mare succes politic al actualei coaliții de guvernare P.S.D.-P.N.L.-U.D.M.R. Pe de altă parte, senatorul P.S.D. Bogdan Cazanciuc declara duminică seara la o televiziune că potrivit art.147 din Constituție „deciziile C.C.R. sunt general obligatorii, deci toată lumea trebuie sa respecte deciziile Curții Constituționale. Atât timp cat avem Constituția in vigoare, nu cred ca se poate altfel”.

Este limpede însă că nici bietul Cazanciuc, tare ca fularul în politică, și nici „Săracu’ Ciolacu” nu sunt lideri politici capabili să dea de pământ cu asemenea lege. Despre liberali nu e cazul să mai vorbim întrucât ei înșiși sunt constructorii și susținătorii acestui atentat la Constituția țării.

Predoiu este și el doar un instrument. De 15 ani navighează prin politică cu abilitatea unei libelule, mereu pe creasta valurilor și fără să-și ude aripioarele. Ministru în cinci guverne consecutive, ba chiar și câteva zile prim-ministru interimar, păpușă docilă, sensibilă la mișcările cele mai absconse ale păpușarilor din umbră, având în spate un sprijin avocățesc puternic și ramificat în toate direcțiile, Cătălin Predoiu este unul dintre eternii idioți utili prin care statul securist și-a făcut mendrele în ultimii 15 de ani.

Este de presupus că și de data aceasta el doar execută un ordin prin care trebuie să împingă și mai adânc România în fundătura de umilință în care se află.
Un ministru al Justiției cu minimă demnitate profesională, neputând refuza ordinele primite de a încuraja prin lege zavera procurorilor și judecătorilor împotriva Constituției naționale, avea o singură soluție: să demisioneze. Să lase pixul și cheile pe masă și să se reîntoarcă la avocatura care i-a a dus prosperitate pentru trei generații. Din păcate, nu e cazul.

România nu mai are bărbați de stat în conducerea țării, ci niște biete tonomate ale unor partituri străine.

Este țara în care, de ziua Sf. Marii, președintele se închină la Sfânta Nato, așa cum l-am putut auzi cu toții.

Avem proiectul legilor de inspirație nazistă ale noii securități – de care nu s-au dezis nici S.R.I., nici Iohannis – și avem deja „Legea Turnătorilor”, deja adoptată.

Preconizata lege a justiției române cu sentințe primite de afară în numele „dreptului Uniunii” completează tabloul jalnic al celor două decenii pierdute din istoria contemporană a României: unul cu Băsescu-Petrov și altul cu Werner Iohannis[2].